Bănuiam nebunia care avea să se întâmple. Există oameni care ştiu să facă bani, există alţi oameni care oferă bani, şi mai există ei, artiştii. Artiştii care traiesc veşnic nefericirea de a nu fi recunoscuţi la ei acasă.
Reţeta este un afiş îndrăzneţ şi o manipulare grosolană, la limita legalităţii. Şi succesul este garantat. Orchestra Johann Strauss Spirit, concertul Crăciun Vienez şi un repertoriu strălucitor. Cât de bine au fost folosite aceste cuvinte: orchestră, Johann Strauss, Crăciun, Viena... Bomboana de pe tort: dirijorul Daniil Zaharov, din Sankt Petersburg. Nimeni nu a auzit de el, dar sună bine, nu? Iar şampania, artificiile şi restul, tot pe afiş: On the Beautiful Blue Danube, Emperor Waltz, Wiener Blut, Tales from the, Vienna Woods, Wine, Women and Song, Radetzky March, Pizzicato Polka, The Bat.
Un spectacol plăcut, dar extrem de dezarmonizat din toate punctele de vedere, slab profesional, neplăcut ca tehnică, dezechilibrat estetic. Nimic din ceea ce un spectator aştepta citind un afiş atât de pretenţios ca informaţie. Preţul: 50 de lei.
O orchestră cu 14 instrumentişti (80% viori), un dirijor şi 10 microfoane. Un spectacol cu prea puţine momente reuşite. Un concert în care trăieşti nebunia de a asista la microfonie de... nai! Vals urmat de un moment la limita kitsch-ului, în care o membră a orchestrei, într-un mini de cabaret şi cu o pălărie ordinară, cântă jazz, simfonii cu acordeon, momente de virtuozitate... folclorică şi, culmea, aplauze! Pesonal, am mai avut parte şi de o imagine total dezagreabila: bichinii pe care ii poartă vioara I. Ghinionul meu!
De ce am scris aceste rânduri? Pentru că, acolo fiind şi tot acolo îndurerându-mă, m-am gândit că merităm ceva cam aşa: nişte oameni să facă un afiş maaare, sclipitor şi în mare măsură corect, dar răsunător. Vom plăti 100 de lei biletul pentru că, în orăşelul acesta mic, în care parcă nimic nu se întâmplă, totul se trece, nu poţi rata un asemenea afiş. Să mergem la concert, unde vom asculta – sunt absolut sigură – muzică adevărată, magică. Să aplaudăm, să aruncăm cu flori, să fim fericiţi că în orăşelul acesta mic în sfârşit s-a întâmplat ceva. Şi la final, la bis, să dăm jos măştile şi să privim cum pe scenă ne aruncă florile înapoi ei, artiştii noştri: instrumentiştii Filarmonicii Botoşani! Pe care nu vrem să îi vedem altfel pentru că nu au afiş amăgitor şi preţ de case mari. Ei, aceşti artişti ai noştri, sunt excepţionali. Dar, spre ghinionul lor, sunt artişti într-un oraş în care niciodată nu se întâmplă nimic... Au salarii mici şi o sală infectă. Uneori cântă în semi-obscur, alteori cu gâtul ingheţat. Aş vrea să ne păcălească într-o zi, să ne minunăm şi să aplaudăm şi ei să ne arunce înapoi florile şi aplauzele. E urât, e chinuitor gândul, dar cred că astă-seară mi-au dat lacrimile gândindu-mă la ei. Lacrimi de ciudă, de milă de noi. Atâta tot. Pur şi simplu trebuia să scriu aceste rânduri.
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Artisti intr-un oras in care nu se intampla nimic
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
Ne place tot mai mult sa ne dam cu parerea, chiar daca este o pare re exprimata execrabil, intr-o limba romana siluita la drumul mare. Parca...
-
1 martie 1950, ora 8 dimineața. La jumătatea secolului trecut, în Botoșani se împrimăvăra cu un copil Viorica, femeie frumoasă și bună ca pâ...
-
De ce nu vedem Adevarul de dincolo de cotidian, de dincolo de panza aruncata peste ochii din ce in ce mai nevazatori si mai slabi? Am deven...
-
Se intampla sa mergi pe piatra cu capul in maini, sa te sfarami cu degetele pana in o sul capului, ca si cum singurul loc sigur, palpabil, e...
-
Andrei Ciopec a devenit, de un timp, ceea ce se cheamă (admiţând că ar exista o asemenea tipologie!) un actor creştin. Care nu se sfieşte să...
-
Secvenţe din filmul documentar despre Nicolae Iorga, realizat de echipa TVR 2 în urma cu vreo 14 ani, la Botoşani.
-
Es te o drama istorica tulburatoare, care nu lasa indiferent nici pe simpatizantul "albilor si nici pe cel al "rosilor", adic...
-
Dumnezeu sa ii lumineze calea! Mircea Ivanescu - Iubire nedeslusita sa te îndragostesti atunci, în cele din urma, de zapada, ...
-
Pe Sanda Nicola am urmărit-o stăruitor încă din urmă cu aproape 10 ani, când am aflat că este soția unuia dintre cei mai talentați jurnalișt...
te sustin!!!!
RăspundețiȘtergereasa e, am gasit reactii si in alte orase ale tarii, oamenii se simt inselati. pacat, alta data nu mai merg asa, cu ochii inchisi. au inselat si banuiesc ca sint multumiti de afacerea lor. sint orase in care biletul ajunge la 80 de lei. e inadmisibil, a asa concert!
RăspundețiȘtergereIntradevar nu a fost o orchestra de o suta de oameni dar in plan energetic au creat o atmosfera placuta si nu cred ca e cazul sa plasezi toate problemele orchestrei locale sau mai bine zis a administratiei Filarmonicii care îi tin in în semi-obscur pe orchestranti proprii, pe acesti tineri care fac muzica si nu stiu cine face afisa si care nu pun pretul la bilet...
RăspundețiȘtergereAnonim, ai pus gresit problema. Cum poti scrie ca instrumentistii nu au nicio vina, ca nu ei fac afisul si nu pun pretul? NU e o scuza ca sa inseli oameni care platesc 500 de mii lei un bilet. Si apropo de "orchestrantii" din Botosani, daca si noi ne facem un afis din asta, punem un pret ca marele Daniil Zaharov si dam publicului asa ceva, noi nu cred ca mai iesim inca o data pe scena. Pacat ca inselati oamenii, e corect sa scrii pe afis ceea ce va fi cu adevarat pe scena si sa lasi oamenii sa aleaga dar vor. SARBATORI FERICITE, de la un instrumentist din Botosani!
RăspundețiȘtergereAi perfecta dreptate, Flori, am plecat de la acel spectacol cu sentimentul ca am fost trasa in piept. Sau mai bine zis ca mi s-a insultat masura mea interioara de bun simt. Multumesc pentru commentul de pe blogul meu.
RăspundețiȘtergere