joi, 1 septembrie 2011

EVOLUŢIA care îndepărtează. O privire în gol...

Trebuie să recunosc, chiar cu oarece îngrijorare, detaşarea în care plutesc de ceva vreme. Nu mai fac planuri, nu mai cred în schimbări sociale, politice sau de orice fel. Cred ca a trecut vremea. E târziu. Ritmul s-a accelerat vizibil şi avem impresia că tăvălugul e prea mare. Şi nu, nu e prea mare, ci atoatecuprinzător. Adică din toate părţile deodată. Partea bună în tot acest tăvălug este că, din cauza precipitării vremurilor, toate se întâmplă la vedere. Ca într-un tablou renascentist, cu trup aruncat jilav pe eşarfe siropoase, conţinut biftec, languros şi vulgar, cu guri schimonosite de poftă şi instinct. Nimic subtil, nimic de descoperit, fără surprize inutile. Un trup gol, plin şi roşu de plăcere. Totul se petrece pe loc, aspru şi nepotolit.


Mă gândeam astă-seară că omenirea, de 2000 de ani, a evoluat cu adevărat! Cinic şi ireversibil! După 300 de ani de jerfă şi martiraj, Constantin cel Mare a instituit creştinismul drept religie de stat, ajungându-se astfel la o creştinare în masă a populaţiei. Creştinismul fără jertfă a devenit trăire comodă, tolerată de conducători, o religie care s-a diluat imediat în societatea tot mai împăcată cu ea însăşi.
Omul devine propriul său centru de spiritualitate, începe să se exploreze tot mai concentrat, comparaţia şi năzuinţa nu mai tinde către Dumnezeu, ci pe orizontala imediată. Diferenţele nasc conflicte, conflictele opun la randul lor doctrine şi legi. Creştinismul se divide şi se împarte la doi: Om şi aproapele său, ortodox şi catolic.
Autoexplorarea omului de către om conduce, evolutiv, către noi perspective asupra lumii desacralizate. Umanismul zeifica omul şi creaţia sa, imperfecţiunea devine libertate personală. Carnalul se opune chipului spiritualizat, credinţa se pulverizează în misticism.
Tot mai liber şi încrezător în forţele proprii, omul îşi continuă evoluţia din revoluţie în revoluţie, amalgamul de orgolii şi trăiri mistice ia chip de anarhism şi nihilism. Masele se lasă uşor stăpânite, burghezia impune alte legi, ştiinţa devine religie, interesul economic singurul care guvernează popoarele. Slabă şi tot mai inofensivă, creştinătatea se pierde în neutralitate. Şi dacă Revoluţia franceză marginalizează creştinismul, Revoluţia bolşevică îl anihilează aproape complet. Comunismul instalat cu o prea mare uşurinţă nu este decât un pas către plutocraţie, un fenomen pe care cred că îl străbatem astăzi. Cred, dar probabil că lucrurile sunt mult mai grave...

În seara asta am avut această percepţie a EVOLUŢIEI. Un cuvânt care, printre înţelesurile sale lingvistice, cuprinde unul pe care l-am ignorat până acum. Conform DEX, "evoluţie" are şi sensul de mişcare circulară, folosit în special în cazul navelor şi avioanelor, o mişcare de ansamblu. De aici am văzut cu ochii minţii, de sus şi parcă din adâncuri, mişcarea circulară a omului faţă de punctul central - Dumnezeu. O mişcare evolutivă, continuă, care depărtează de centru. Tot mai departe, tot mai departe....

Evoluţie, deci?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu