Zicea Petre Ţuţea...

Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.


O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.

Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrîn: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităti, si te misti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stăpîn.

Nu pot evita neplăcerile bătrînetii si nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a tinut pînă aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrînii au o supapă foarte înteleaptă: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitată. Cînd mă gîndesc la suferintele bătrînetii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

În afară de cărti nu trăiesc decît dobitoacele si sfintii: unele pentru că n-au ratiune, ceilalti pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de constiintă.

De creat doar zeul crează, iar omul imită. Eu cînd citesc cuvîntul creatie - literară, muzicală, filozofică - lesin de rîs. Omul nu face altceva decît să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendentă.

Inteligenta, oricît de mare nu e suficientă pentru a te curăta de prejudecăti. Cu cît inteligenta e mai mare, cu atît prejudecata e mai voinică, pentru că ai aparat s-o justifici.

Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.

Am făcut o mărturisire într-o curte cu sase sute de insi, în închisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, dacă murim toti aici, în haine vărgate si în lanturi, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!

Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumezeu. Cum ne dă si cutremure, ne dă si război.

M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? - ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana.

Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sînt solidar cu dumneavoastră. - Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu sîntem solidari unii cu altii...

A fost întrebat un tăran, în închisoare: ce întelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu înteleg nimic, dar e o grozăvie!

Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinută de puscărias. Ne dădeau o zeamă chioară si mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu tin minte anul... Cînd m-au anchetat am lesinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunîndu-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităti.

M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom  le? - N-am vorbit, dom le. - Cum n-ai vorbit? - Păi împotriva voastră vorbeste tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Si mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?

Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat si să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă multumesc că m-ati arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un detinut să scrie. El poate să-si scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuti...

Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiti asa, vă poate fura oricine... Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui Frantei în materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cînd au venit cartofii din America, tăranii nu-i cultivau. ''Să mîncăm noi buruiana asta din pămînt...'' Ce a zis regele Frantei? ''Mă, seamănă, mă, cartofi pe mosia mea si, cînd or vedea tăranii că îi păzesc, or să-si dea seama că-s lucru bun. Lăsati-i să fure, că asa se răspîndesc cartofii în tară.''

AZI, 6 octombrie, SE IMPLINESC 109 ANI DE LA NASTEREA LUI PETRE TUTEA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"

"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...