Treceți la conținutul principal

EXPOZIȚIA noastră. Sau când copiii rămân oameni mari!

La expoziție i-am descoperit altfel decât îi știam. Maturi, curajoși, jucând în firescul lor un joc al culorii care trece ușor de la intenție la manifestare, de la nuanță la încrustări adânci pe retina dornică de frumos. Totul e clar, ce vezi nu uiți, ce simți nu lași să treacă fără să te bucuri cu adevărat. Asta a fost expoziția de vineri, 29 noiembrie 2013, de la City Gallery, unde am expus lucrările pe sticlă ale copiilor de la Atelierul de Artă decorativă, pe care îl coordonez de ceva timp în cadrul clubului La Nistorică.
Expoziția noastră a fost, cum spunea pictorul Corneliu Dumitriu la vernisaj, un experiment. Un mod de a demonstra că în artă nu există vârstă, școală, rigori sau studii înalte. În artă există sinceritate. Atât.
Am pornit acest curs de Artă decorativă (pictură pe sticlă), în 2011, cu temeri imense. Ce să îi învăț pe copii? CUM să îi învăț? Cum îmi voi da seama că e bine ceea  ce fac? Întrebări pe care le-am uitat pe parcurs, probabil când am înțeles că arta se întâmplă pur și simplu. Așa că am început să lucrăm. Doar să lucrăm! Să scotocim împreună, să experimentăm împreună.
Am descoperit la copii idei fantastice, mi-au oferit lecții de artă autentică prin modul lor de a vedea sticla, culoarea, perspectiva. Prin felul lor de a se raporta la pictură.
M-a bucurat Cristian (6 ani), care, lucrând cu pasta de contur, se minuna de lucrarea lui. Făcuse un model ornamental, un fel de spirale de care nu părea foarte încântat, dar pe care acum le ”încălzeam”, cum spunem noi, cu puncte fine. Cristian puncta mărunt, ca un dans, pe marginea spiralelor. Aproape de jumătate, l-am auzit exclamând: "Doamna, de când așez punctele astea la spirale, în urmă parcă se întâmplă o magie, atât de frumoase se fac!". Ce bucurie mai mare să îți dorești? Cristian e uimitor tocmai prin firescul cu care simte arta, indiferent de forma ei.
Alex e altfel. Are 8 ani și a fost, mi se pare, primul meu cursant, în 2011. Îmi amintesc cum am făcut împreună o ikebana. Parcă am crescut împreună. Alex are o claritate a propriei personalități pe care rar o întâlnești. Un copil interiorizat, dar nu de genul timidului, ci mai degrabă al științei despre sine. Curajul la Alex nu este o formă de înaintare, ci de consolidare a eului. Are o cumințenie pe care o exprimă fidel în modul de a se exprima artistic.
Miruna. Miruna are 16 ani si este o minune. O știu de când era la grădiniță. Cânta minunat atunci, cântă divin astăzi. Dar în arta decorativă este aproape un… fenomen ( nu mi-a venit alt cuvânt acum!). Dacă s-ar omologa ca formă de terapie, stilul Mirunei ar avea un succes garantat la persoanele care au nevoie de ordine interioară, de autocunoaștere. Miruna este omul care va reuși în viață nu pentru că învață bine, muncește enorm sau are conștiința propriei responsabilități, ci pentru ce este ea: un copil cu o energie atât de fină și de curată, că simți cum te furnică până în vârful degetelor nevoia de frumos.
Oana, la 13 ani, este o efervescență continuă, dar fără pericolul de a eșua sau de a degenera. Grăbită și totuși capabilă de autocontrol, clară în alegeri dar dispusă la schimbări atunci când sugestiile îi vin în întâmpinare, Oana te susține fără să îi ceri de două ori un lucru. Primește idei, dar le transformă pe parcurs și le transpune în stilul propriu, fără să se abată însă de la estetic și armonie.  O viziune clară, simplă, fără complicații.
Andreea are lumină și liniște. 15 ani. Are curaj, dar curajul provocărilor mai degrabă decât al inovației. Nimic nu îi pare imposibil, provocarea capătă o notă personală pe care apoi o nuanțează cu propria intuiție artistică. Andreea, ca și Miruna, se bucură de puștii ghiduși din jurul ei, îi protejează, îi încurajează. 
Și copiii mai noi, fiecare cu minunea lui: uimirea și zâmbetul angelic al Ștefanei, neobosita vervă a lui Ayleen, domnișoria și pisiceala plăcută a Anei Lhea, năstrușnicia gălăgioasă a lui Gabriel, tăcerea veselă a lui Tudor, alura de prințesă a Alexiei, agitația năucitoare a lui Pavel, seriozitatea Adelinei… Și copiii de la Mini-Centrul Casa "Ruxandra", cărora le mulțumesc din suflet că mi-au stat alături, că m-au sprijinit chiar, atunci când trebuia să mai potolim năzdrăvăniile celor mici. Sund mândră de realizările lor, de lucrările frumoase și atât de atent muncite de Gabi, Petrică, Elena, Mihai și Florin!
Expoziția noastră a fost o sărbătoare. Poate cea mai frumoasă întâmplare a mea din ultimii ani. Pe lângă cărți, pe care nu le-am exteriorizat, nu le-am mărturisit îndeajuns… Chiar dacă mi-s dragi.
Sunt recunoscătoare și mulțumesc tuturor celor care mi-au îngăduit să le fiu alături și să făurim împreună un miracol artistic.
Voi consemna aici cuvintele rostite la vernisaj de pictorul Corneliu Dumitriu, a cărui artă o admir sincer și necondiționat:
"Mă simt onorat. Sunt foarte impresionat de expoziția pe care ați făcut-o, copii! Este pentru mine exemplul că cei mari, dacă reușesc să stea cuminți în jurul celor mici, ies lucruri extraordinare. Mintea adevărată este la voi. Voi să știți că cel mai important lucru pe care trebuie să-l găsiți este să vă găsiți pe voi înșivă. În voi este talentul. Să nu imitați pe nimeni! Fiecare dintre voi este cel mai important om din lume, din univers. Asta este cheia. Pictura este o problemă de iubire de ceea ce faci.
Galeria mea se simte onorată de prezența voastră și a  distinșilor voștri părinți și profesori, și bunici. Sper să vă placă și vouă ce-ați făcut. Să vă admirați unul pe celălalt, să vă iubiți, să continuați munca.
Eu vă mulțumesc foarte mult că ați venit.
Este un experiment care îmi aduce o foarte mare bucurie. Există aici lucruri de valoare, autentice. Iar voi ați învățat să aveți în universul vostru, în ambientul pe care îl aveți acasă, să aveți obiecte făcute de voi.
Vă doresc să fiți sănătoși, să creșteți mari, nu neapărat să vă faceți pictori, Doamne ferește!, dar aș vrea să subliniez importanța artei plastice în dezvoltarea unui copil. Se spune că un copil care desenează este de câteva ori mai inteligent decât un copil care nu desenează, pentru că are aplicația a ceea ce are de făcut, și are responsabilitatea faptei sale prin eșecul pe care îl are, sau să reușească, și consid că ce se întâmplă aici este un lucru foarte bun". 

Vernisajul a avut loc vineri, 29 noiembrie, ora 17.00, la City Gallery

Au expus: Miruna Buza, Andreea Moldovanu, Alexandru Cotoi, Oana Tabultoc, Ștefana Tincu, Ayleen Ivasciuc, Ana Lhea Arcalianu, Gabriel Șobachi, Tudor Apostoae, Alexia Păpădie, Cristian Pușcașu, Pavel Dascălu, Adelina Rusu, Raluca Lucaci, Ioana-Alexandra Ciubotariu și copiii de la Mini-centrul Casa ”Ruxandra”: Gabriel Goczi, Petrică Goczi, Elena Tibel, Florin Tibel, Mihai Tibel.
(Foto: ebotosani.net, Facebook, Stiri.Botosani.ro)
(Video: Gabi, explicand procesul creatiei!)
(Miruna, delicata si... stralucitoare)
 
(Oana se joaca, si ea, in muzica si culoare)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…
Cezar Ivanescu pare sa fi fost, pe timpul vietii si al mortii, cel mai controversat poet din literatura romana a ultimului secol. Detractorii s-au intrecut pe ei insisi. Iubitorii poeziei lui Cezar Ivanescu au stat deoparte. Tacuti, uimiti, umiliti, plansi de dinauntru. Poetul nu a avut nevoie, pe timpul vietii si al mortii, nici de unii, nici de altii. Cezar Ivanescu s-a trait pe sine, asa cum doar spiritele superioare au curajul, dincolo de regimuri, politici, abuzuri sau false incadrari valorice stralucinde, la ore de maxima audienta, pe sticle colorate in doctrine sau latrine duhnind a (sub)cultura. A murit la 66 de ani. Doar 66 de ani. Aveai impresia ca Ivanescu traieste dintotdeauna si ca va trai si dupa noi toti. De ce, insa, televiziunile l-au ignorat si nu i-au dat dreptul, castigat cu mare si neagra suferinta, la ultimele aplauze? Cel putin asa cum au procedat in cazul ultimilor disparuti, Sabin Balasa si George Pruteanu... Cezar Ivanescu a fost, este adevarat, cel mai incom…

arta

Nevoia de transparenta, regasirea - inainte de toate - in arta sticlei, pot fi motive de a crea un luminis de culoare intr-un gri spalacitatoatecuprinzator. Arta nu inseamnaneaparatcomert, profesie sau mod de viata. Arta inseamnatraire, cuprinde suflul inaintemergatorsicurata aproape tot ce noi, prin noi insine sau prin altii, sedimentam cu incrincenarein drumul parcurs.

Arta sticlei?

Mai degraba o farima de Dumnezeu intr-unciob de OM.

Așa l-am cunoscut pe Părintele Iustin Pârvu

(Florille din 2006) Sub presiunea adâncă a globalizării, sub presiunea uniformizării informaţionale, dar mai ales spirituale, cu riscul de a distrage conştiinţele de la ceea ce este specific şi adevărat pentru fiecare dintre noi, sub presiunea europenizării imediate şi cu orice preţ, ne complacem într-un minimalism neprielnic dezvoltării noastre fireşti, un minimalism care tinde să acopere cărarea de la om la om, de la om la Dumnezeu.

Ţinutul cu perle creştineşti

Din Târgu Neamţ, orăşel de vamă între lumea copleşită de raţiune, material şi real şi cea de sfinţenie, rugă şi pace, orice om îşi poate alege drumul mai departe, după cum îl îndeamnă sufletul: Agapia, Văratec, Sihăstria, Sihla, Secu, Neamţ sunt doar câteva mănăstiri pitite prin munţii domoli ai Neamţului. E sâmbăta dinaintea Floriilor, sărbătoare ce marchează Intrarea Domnului în Ierusalim, una dintre cele mai frumoase întâmplări creştine, fiind, mai ales, minunata zi a recunoaşterii Omului lui Dumnezeu pe pământ.

E o zi cal…

Rebel în lanul de secară. Un film despre renunțarea la celebritate

Teama de mediocritate este la fel de puternică, la Jerry Salinger, precum fuga de celebritatea construită, acea celebritate care decurge dintr-un bine gestionat proces de marketing literar. Din acest punct de vedere, filmul lui Danny Strong seamănă cu o meditație, dar nu atinge marginile vreunei parabole, dimpotrivă. Este despre răzvrătire, despre căutarea sinelui cu riscul abrutizării și al propriilor distrugeri sufletești.

Anii de glorie din viața unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX, în 110 minute de peliculă! Rebel in the Rye nu poate cuprinde întreaga personalitate a lui J.D.Salinger, dar are menirea de a stârni curiozitatea, de a îmbia privitorul spre descifrarea unei enigme pe care regizorul Danny Strong o împachetează în imagini care decurg unele din altele, care se întrepătrund sau care, dimpotrivă, rup mersul firesc al unei biografii atât de controversate până astăzi.

Scrisul nu este un proces public. Nu poate fi descris cinematografic, la fel cum un autor nu …

Camelia Răileanu - 45. "Dimineaţa cercului" sau pătimirea prin poezie

Născută pe 24 iunie 1969, la Botoşani, în miresme de sânziene, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Camelia Răileanu a trăit doar 33 de ani, sfârşindu-se trupeşte pe 2 martie 2002, la capătul a cinci ani de suferinţă. A lăsat în urmă respirarea a zeci de poeme pe care, în timpul vieţii, le-a copertat în două volume: „Dimineaţa cercului”, Editura Axa, 1998, şi „Cântec pentru cei nesinguri”, Editura Grafik-Art, 1988 (scos de sub tipar în aprilie 1999).
„Dimineaţa cercului” reuneşte 55 de poezii scrise în decursul a nouă ani (1988-1997), o perioadă de acumulări, dar şi de disperări ale prezentului consumat într-o lume arahnoidă, plină de păianjeni imaginari cărora poeta li se oferă necondiţionat, pentru că „de pânzele lor se ţin suavii nervi ai iubirii”.
Versurile volumului de debut ne dezvăluie o sensibilitate în alertă, dar fără urme vizibile de ostilitate sau instigări inutile, chiar dacă adevărul lăuntric se afişează franc, pasional, fără emfază. Camelia Răileanu dovedește o …

Dimineața care nu se va sfârși, de Ciprian Mega. Un film care urcă în verticala ființei

Emigrație, prostituție, viața ascunsă a ambasadelor populate cu politruci ieftini și superficiali. Plus consecințele care îmbracă haina suferinței. Filmul lui Ciprian Mega este tulburător și pe alocuri bulversant. Bulversant dacă nu recunoști Calea, tulburător dacă nu accepți Viața. Triada hristică (Eu sunt Calea, Adevărul și Viața) se compune din fâșii sufletești pe care le culegi pe întreg parcursul filmului, pentru ca în final să o găsim revelată, dezvăluită în simplitatea și firescul credinței.

Dincolo de subiectul extrem de incitant – povestea unei prostituate românce în Cipru – filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi scoate la iveală aspecte grave privind diaspora și neimplicarea diplomației în problemele grave cu care se confruntă românii aflați peste graniță. Cum la fel de bine aspectate sunt fisurile din interiorul clerului, atunci când politicul impune și dispune.

Producția purtând semnătura lui Ciprian Mega este una care iese din linia obișnuită a cinematografiei românești, ș…

Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!

Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.

Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, s…

DANIEL PODLOVSCHI, batranul violonist!

Am înţeles în seara asta că voiam altceva de la ultimele două concerte. Muzica tradiţională coreeană sub bagheta lui Minseok Kang, aşteptată săptămâni în şir, a avut frumuseţea şi autenticitatea sa, dar a lipsit din concert profunzimea, mai exact înfiorarea pentru care mă pregătisem. Am reţinut însă minunatul haegeum, un instrument tradiţional asemănător viorii, dar într-o zonă arhaică. Impresionant este tocmai sunetul, un fel de sfâşiere sufletească, o reprezentare autentică a umanului atotcuprinzător, neprelucrat şi, mai ales, nedegradat. Adaug şi solista, un fel de soprană în versiune tradiţională, care poartă denumirea de pansori. Un termen care m-a fascinat prin cuprinderea sa lingvistică: pan, în limba coreeană înseamnă un loc unde se adună mai multă lume, iar sori, în aceeaşi limbă, înseamnă suflet. Al doilea concert pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură a fost cel al lui Tudor Gheorghe, însă, cum spuneam, nu s-a ridicat la nivelul evenimentelor anterioare sub marca Tudor G…

Anthony Quinn, de la dansul lui Zorba Grecul la sârba românească din "Ora 25"

Se împlinesc anul acesta 50 de ani de la filmul "Ora 25" (1967), realizat după cartea românului Constantin Virgil Gheorghiu, cu Anthony Quinn și Virna Lisi în rolurile principale.

Anthony Quinn înseamnă, pentru mulți dintre cinefili, dansul din Zorba Grecul, filmul regizat în 1964 de Michael Cacoyannis, ecranizare a romanului lui Nikos Kazantzakis. Rolul din Zorba i-a adus o nominalizare la Oscar și recunoașterea internațională. Filmul avea să cucerească întreaga lume și continuă să fie și astăzi una dintre cele mai vizionate pelicule. În plină glorie, Anthony Quinn acceptă, după numai trei ani de la Zorba Grecul, să joace în "Ora 25", filmul francezului Henri Verneuil, de această dată după un roman scris de Constantin Virgil Gheorghiu, un român aflat în exil. Alături de Anthony Quinn, tot în rol principal, o altă actriță a cărei senzualitate și frumusețe cucerea deja toate platourile de la Hollywood, Virna Lisi, considerată de mulți ca fiind succesoarea lui Marily…