Treceți la conținutul principal

"Ilegitim". Un film despre legitimitatea vieţii

Filmul "Ilegitim", prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, a castigat C.I.C.A.E Award, Premiul Confederatiei Internationale a Cinematografelor de Arta. Pelicula, în regia lui Adrian Sitaru, a fost produsă de botoşăneanca Anamaria Antoci, prin Domestic Film, în coproducție cu Film Produkcja Polonia și Damned Films Franța, cu sprijinul Altex și HBO România. Scenariul a fost scris de Alina Grigore și Adrian Sitaru. În distribuţie, Alina Grigore, Robi Urs, Bogdan Albulescu si Cristina Olteanu, cu Adrian Titieni în rolul tatălui.

Primul mesaj adresat publicului din România a fost cel al criticului de film Irina Margareta Nistor, care a spus, imediat după proiecţia de la Berlinală, că filmul este "cu totul altceva decât ne-am putea imagina de la distanţă", spectatorul fiind sfătuit să lase acasă "ideile preconcepute". Mai mult, ar lăsa să se înţeleagă Irina Margareta Nistor, controversa stârnită pe marginea proaspătului film vine mai degrabă din titlul "foarte bine ales" şi de la afişul "înşelător". "Aş schimba afişul, pentru că e înşelător şi o mare parte din public n-o să meargă să-l vadă. O să li se pară un incest mersul la cinema", a mai spus Irina Margareta Nistor.

"Ilegitim", cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului Adrian Sitaru, spune povestea unei familii formată din patru fraţi şi un tată, mama fiind decedată cu doi ani în urmă. Filmul debutează într-o încăpere aproape modestă, cu vizibile reminiscenţe dintr-un apartament al anilor 90, amenajat pentru a satisface nevoile unei familii cu patru copii, dintre care doi gemeni. Atmosfera pare una relaxată, de familie unită în jurul tatălui. Conflictul se declanşează în momentul în care este adusă în prim-plan tema avortului. Discuţia aparent calmă se transformă în doar câteva minute într-o cascadă de acuzaţii, un tribunal al familiei în care tatăl, ginecolog ataşat principiilor mai mult sau mai puţin legale, dar morale şi aproape ostentativ moralizatoare, este pus la zid de chiar copiii săi.

Modalitatea de realizare a filmului, într-un soi de autentic grosier, la limita unui reality-show, chiar dacă solicită, nedumereşte şi pe alocuri irită spectatorul, face din "Ilegitim" un film-dezbatere, deschis la interpretări. Pentru că fiecare cadru are breşe, scăpări bine direcţionate şi deloc întâmplătoare, prin care spectatorul pătrunde fără voie în intimitatea unei familii pe cale să se destrame definitiv.

Dialogurile, chiar dacă stau puternic sub semnul improvizaţiei, contribuie la creşterea tensiunii, lucrurile scapă de sub control, până la agresivitatea verbală şi, inevitabil, fizică şi psihică. Cei patru copii află că medicul Victor Anghelescu, tatăl lor, împiedica femeile să facă avort pe vremea lui Ceauşescu. Fapt care astăzi face din el un monstru, un trădător, un turnător la Securitate, chiar dacă faptele nu sunt probate şi nici argumentate întocmai. Saşa, fiica lui Anghelescu şi sora geamănă a lui Romeo, îşi acuză tatăl că a dispus ca un "Victor Dumnezeu" de trupurile şi de viaţa atâtor femei pe care le-a obligat să nască. Fapt care ar fi dus la moartea multora dintre ele.

"Eram Victor Dumnezeu dacă făceam avorturile, dacă acceptam ca ele să se producă", este replica tatălui, lăsând să se înţeleagă că au murit doar acele femei care nu au vrut să nască şi au apelat la metode riscante.  "Da, mă, tata, dar pentru că unul ca tine nu le dădea voie să facă un avort normal", nu renunţă Saşa. "...unul ca mine însemna că respecta legea. Legea împiedica avorturile. Cu lege şi fără lege, nu aş fi fost de acord cu această poveste, a avorturilor. Apoi, nu s-a întâmplat nimic cu femeile alea... Au avut copii, asta s-a întâmplat. Pe care să îi crească responsabil. Un copil se face într-o condiţie şi într-un context normal", se justifică tatăl în faţa propriilor copii, inclusiv a lui Cosma, cel mai mare, devenit la rândul său medic.

Discuţia continuă pe marginea "îngrădirii libertăţii", care pentru copiii lui Anghelescu este acelaşi lucru cu interzicerea de "a face ce vrei cu trupul tău". Tatăl se simte pus la zid. Tonul urcă, replicile se amestecă. Acuzaţiile curg şi devin din ce în ce mai grave. Cuvântul "turnător" este de departe cel mai apăsător.

"Nu meriţi respect în momentul acesta. Ai făcut nişte lucruri...!", decide Cosma cu duritatea fiului mai mare. Replica tatălui se detaşează din nou: "Ce am făcut?! Am adus pe lume copii!". În lipsa oricărei argumentaţii logice, limbajul coboară neaşteptat. "Dă-o-n p... mea!", strigă Saşa, iar tatăl lasă deoparte prudenţa şi adoptă brusc tonul autoritar. "Ce aveţi, mă, vă drogaţi, aţi înnebunit?", iar de aici pare că el însuşi scapă de sub control situaţia. Îi mărturiseşte Saşei faptul că, imediat după Revoluţie, soţia lui a vrut să avorteze gemenii (Saşa şi Romică), o mărturisire care are efect de trăsnet asupra celor de faţă ("Uite, nu s-a făcut avortul ca să poţi tu să strigi acum la mine"...).

Pus în situaţia de a se lupta cu ai săi ("Doamne, Dumnezeule, ce familie am crescut eu?"), Anghelescu se mută de acasă, lăsând copiilor un spaţiu suficient de desfăşurare.

Din acest moment, conflictul se concentrează pe relaţiile dintre fraţi (incestul dintre cei doi gemeni, relaţiile încordate dintre gemeni şi Cosma, fratele mai mare, atitudinea faţă de Gilda, singura care îşi apără tatăl), scoţând la suprafaţă precaritatea sentimentelor, iubirea şubredă, instabilitatea afectivă. Saşa vrea să afle dacă mama sa a dorit cu adevărat să avorteze, astfel că Gilda este trimisă să îşi întrebe tatăl. Anghelescu regretă spusele, dar dă de înţeles că lucrurile s-au petrecut întocmai. Scena este însă una cu adevărat importantă, pentru că medicul a conştientizat, la momentul respectiv, situaţia în care se afla: primii ani de după 1989, libertate, democraţie, nu mai existau interdicţii, nici consecinţe. "Eu am fost cel pus la încercare! În cele din urmă am decis să nu facă avort".

Filmul nu pune accent pe incest decât ca formă a manifestării iresponsabile, imature dintre cei doi fraţi. Fără o preocupare clară (Saşa a renunţat la studiile de filosofie, se complace într-o relaţie cu un alt bărbat, colindă cluburile, bea, se droghează), Romeo stăpâneşte cu voluptate patul din camera în care a crescut alături de sora geamănă, cu ispita trupească şi dependenţa tot mai crescută faţă de fata devenită femeie, afişând la rândul său o relaţie cu o tânără al cărei statut nu este pe deplin clarificat (crescută de mică în casa lor, adusă de părinţi de nu se ştie unde). Discuţia despre sarcina Saşei se derulează în continuarea celei de la începutul filmului, despre "dreptul de a decide asupra propriului trup". Argumentele Saşei în favoarea avortului sunt aceleaşi cu care îşi acuza tatăl: "Este trupul meu. Sunt foarte tânără, e decizia mea, nu sunt pregătită, e viaţa mea. Nu ai nici un drept în decizia asta". mai mult, Saşa –deşi implicată conştient într-o relaţie incestuoasă - nu pare indiferentă la oprobriul la care copilul ar urma să fie supus din partea societăţii. "Nu e un copil normal, care poate să apară într-o societate normală. Nu îmi asum această responsabilitate. Ce am făcut noi este total ilegal". Replica lui Romeo este una cu adevărat neaşteptată: "Şi o să luăm amendă pentru asta?".

Curios, disputa dintre cei doi fraţi reia, cum spuneam, conflictul iniţial, cel pe tema avorturilor. Romeo aduce argumente pe care, în cearta cu tatăl său, nu le-ar fi considerat valide. "Pentru că am omorât o fiinţă care s-a născut din noi doi. Ce regret poţi să ai mai mare de atât?".

De altfel, Victor Anghelescu însuşi îşi va schimba discursul şi perspectiva atunci când află că fiica sa este însărcinată cu propriul frate geamăn. Dacă atunci când a trebuit să aleagă pentru venirea pe lume a gemenilor a considerat că a fost pus la încercare, acum, aflat în situaţia de a accepta copilul copiilor săi, tonul devine categoric: "Spune- mi că nu e al lui Romeo, şi asta e o mare bucurie. Şi dacă nu-l ştii pe tat-su tot e o mare bucurie, e un copil care vine pe lume... Dar aşa, cum să ţi-l asumi?".

Aici regizorul Adrian Sitaru dovedeşte o discreţie ce poate fi şi privită şi ca o voită stare de incertitudine. "Cum să ţi-l asumi" devine interpretabil, lăsând loc spectatorului să îşi formuleze propriile scenarii pornind de la justificări de natură morală, legală, medicală sau religioasă. Reproşurile venite din partea criticilor de film accentuează tocmai această "discreţie" a regizorului, reproşându-i-se chiar că nu a adus în discuţie, nici un moment, implicaţiile medicale ale unei naşteri care are la bază o relaţie incestuoasă. Însă şi această "scăpare" se înscrie în autenticitatea acţiunii, în atmosfera de reality-show care lasă spectatorul să gândească, să caute soluţii, să înţeleagă în perspectivă proprie, şi abia apoi prin ochii regizorului.

Alegerea finală aparţine, aşa cum era de aşteptat, Saşei. Care, deşi este filmată la uşa ginecologului alături de Cosma, ea nu va face avort. Regizorul derulează faptele fără să le precipite, dimpotrivă, lasă spectatorul să pună cap la cap situaţiile, să le interpreteze şi să înţeleagă. Gilda are un accident de maşină şi îi schimbă Saşei toată perspectiva. Asta, desigur, se înţelege. Adrian Sitaru nu arată, nu explică, nu justifică nimic.

Dar finalul filmului te duce cu gândul din nou la afişul "înşelător", la titlul care vinde şi care aduce oamenii în sala de cinema. În special pe cei tineri, pentru că adulţii nu vor să fie părtaşi la "nelegiuire". Însă temerea reală este tocmai lipsa dezbaterilor atât de necesare acestui film. Pentru că, orice s-ar spune, nu este un film care promovează incestul, este un film despre situaţiile de viaţă care conduc la un incest. Sunt fapte ale societăţii româneşti, care se întâmplă şi care oripilează, însă ele ilustrează dezastrul în care se află familia. De aceea cauza devine mai gravă decât consecinţa.

Filmul lui Sitaru arată că, chiar şi acolo unde iubirea este ilegală, ilegitimă, interzisă, viaţa îşi păstrează legitimitatea. Iar subiectul pus în dezbatere reprezintă o modalitate, dură, e adevărat, de a atrage atenţia asupra societăţii în care trăim. Pentru că filmul lui Sitaru nu este despre incest, ci despre factorii care favorizează o astfel de relaţie şi despre consecinţele care implică viaţa însăşi.  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…

"Fata din Curcubeu", cu Marcela Motoc. Povestea dintr-un cinematograf unde viața bate filmul

"Fata din Curcubeu", anunțat din vreme ca fiind evenimentul care va reactiva Studioul pentru Tineret al Teatrului pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani, a agățat dintru început ceea ce, în limbaj colocvial, i-am spune un renume îndoielnic. Povestea unei prostituate. Interzis copiilor. Limbaj nerecomandat minorilor. Cu toate acestea, publicul tânăr a asistat la o poveste de viață, un spectacol fără derapaj lingvistic sau gestual. Desigur, se presupune doar ca spectatorul să aibă vârsta necesară înțelegii depline a unui act artistic, a unui subiect care fură și ispitește, pentru că este nevoie de o corectă asimilare a întâmplărilor, a poveștilor derulate pe scenă.

Dacă toate-acestea fi-vor învățate, vorba poetului, spectacolul "Fata din Curcubeu" devine unul inițiatic la nivelul simțirii. Un exercițiu de umanitate care elimină pre/judecata, elimină disprețul față de ființă, adăugând conștiinței toleranța și acceptarea aproapelui, înțelegerea și, de c…

"Strania poveste a lui Benjamin Button", un film de David Fincher,

Filmul ne așază în față, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singurul dar pe care l-a primit: o iubire bizară, stranie, dar plină de fior.

"Strania poveste a lui Benjamin Button", regizat de David Fincher, a primit trei premii Oscar (din 13 nominalizări!). În 2009, a obținut Oscar pentru Cel mai bun machiaj, pentru Cele mai bune efecte vizuale și pentru Cea mai bună scenografie. În același an, filmul a mai fost distins la Premiile Bafta pentru Cele mai bune efecte vizuale, pentru Machiar și hairstyle și pentru Scenografie.

"M-am născut în condiții neobișnuite". Așa începe "Strania poveste a lui Benjamin Button", povestea unui om născut bătrân, în anii sfârșitului Primului Război Mondial (1918) și care moare copil, în pragul secolului 21.

Filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", inspirat de romanul lui F. Scott Fitzgerald, ne poartă prin viața unui om. Însă, chiar dac…

Dimineața care nu se va sfârși, de Ciprian Mega. Un film care urcă în verticala ființei

Emigrație, prostituție, viața ascunsă a ambasadelor populate cu politruci ieftini și superficiali. Plus consecințele care îmbracă haina suferinței. Filmul lui Ciprian Mega este tulburător și pe alocuri bulversant. Bulversant dacă nu recunoști Calea, tulburător dacă nu accepți Viața. Triada hristică (Eu sunt Calea, Adevărul și Viața) se compune din fâșii sufletești pe care le culegi pe întreg parcursul filmului, pentru ca în final să o găsim revelată, dezvăluită în simplitatea și firescul credinței.

Dincolo de subiectul extrem de incitant – povestea unei prostituate românce în Cipru – filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi scoate la iveală aspecte grave privind diaspora și neimplicarea diplomației în problemele grave cu care se confruntă românii aflați peste graniță. Cum la fel de bine aspectate sunt fisurile din interiorul clerului, atunci când politicul impune și dispune.

Producția purtând semnătura lui Ciprian Mega este una care iese din linia obișnuită a cinematografiei românești, ș…

"Pridvoarele cerului", de Margarita Wallmann. Sau despre prăbușirea care înalță!

"Pridvoarele cerului" are tot ce își poate dori un cititor: povești de dragoste, intrigă, personaje fastuoase, călătorii memorabile, o scriitură de înaltă clasă, ironie, culmi ale metaforei.

"De când mă ştiu, din cea mai îndepărtată copilărie, am dorit să fiu dansatoare. Şi călugăriţă. Dacă din întâmplare, plimbându-ne pe străzile Vienei, întâlneam călugăriţele vreunei mănăstiri, o rugam pe mama:
- Te rog, cumpără-mi şi mie o rochie din astea lungi, dar să fie la fel cu ale lor!
Întunecată, mama se mulţumea să comenteze cu un suspin, la înapoierea acasă:
- Tare ciudat mai e şi copilul ăsta! Poftim, i-ar plăcea să umble îmbrăcată ca o bunică!
O „bunică', cel puţin în vremea aceea şi în mediul marii burghezii, era o doamnă foarte, foarte bătrână care purta rochii lungi, cu trenă, măturând podelele. . . Cât despre cei din jurul meu, rude sau prieteni, când îmi aflau îndoitul proiect de viaţă, se apucau să-mi explice, răbdători şi cu tot tactul cuvenit, că viaţa monahală nu …

Rebel în lanul de secară. Un film despre renunțarea la celebritate

Teama de mediocritate este la fel de puternică, la Jerry Salinger, precum fuga de celebritatea construită, acea celebritate care decurge dintr-un bine gestionat proces de marketing literar. Din acest punct de vedere, filmul lui Danny Strong seamănă cu o meditație, dar nu atinge marginile vreunei parabole, dimpotrivă. Este despre răzvrătire, despre căutarea sinelui cu riscul abrutizării și al propriilor distrugeri sufletești.

Anii de glorie din viața unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX, în 110 minute de peliculă! Rebel in the Rye nu poate cuprinde întreaga personalitate a lui J.D.Salinger, dar are menirea de a stârni curiozitatea, de a îmbia privitorul spre descifrarea unei enigme pe care regizorul Danny Strong o împachetează în imagini care decurg unele din altele, care se întrepătrund sau care, dimpotrivă, rup mersul firesc al unei biografii atât de controversate până astăzi.

Scrisul nu este un proces public. Nu poate fi descris cinematografic, la fel cum un autor nu …

Elena Ferrante, prietena mea genială!

De ce ai citi tetralogia napolitană a Elenei Ferrante? Pentru că acoperă goluri în viața ta, pentru că înveți să privești altfel simplitatea umană și să acorzi circumstanțe aproapelui. Pentru că nimic din ce e intim nu trebuie risipit în furtișaguri ale clipei. Pentru că a fi femeie nu înseamnă a fi opusă bărbatului, ci a ști să trăiești umăr lângă umăr, atâta timp cât drumul este destul de larg cât să vă cuprindă pe amândoi.

Elena Ferrante propune o tetralogie care acoperă, pe sute de pagini, destinul unor oameni cu nimic diferiți de oricare dintre noi. Fiind vorba despre patru volume publicate sub pseudonim, întâmplările scapă de sub suspiciunea subiectivității și impun chiar o anume veridicitate în notă auto-biografică.

Chiar dacă sunt traduse și citite în toată lumea, nimeni nu a reușit, până astăzi, să spună cu exactitate cine este Elena Ferrante (există nume, dar fără confirmări din partea editurii). Și poate că de aici vine și forța acestor cărți: Elena Ferrante poate fi oricin…

Preotul Toma Chiricuţă, de la Botoşani la Bucureşti

"La Zlătari - Bucureşti era un preot foarte bun, Toma Chiricuţă, de la Iaşi, botoşănean, care predica foarte frumos. Predica numai pentru intelectuali. Eu nu am auzit în viaţa mea un predicator mai desăvârşit decât părintele Toma Chiricuţă. Toată întelectualitatea era acolo. Duminica se oprea circulaţia pe Calea Victoriei". (Dimitrie Bejan, "Bucuriile suferinţei")

Părintele Toma Chiricuţă s-a născut pe 6 iunie 1887, într-un sat din Vaslui. A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie şi apoi Teologia, fiind trimis şi la Universitatea Leipzig, unde va studia filosofia.

Revine în ţară şi se stabileşte la Botoşani, unde va activa ca profesor de limba germană. Tot aici se căsătoreşte, fiind hirotonit preot pentru Biserica Adormirea Maicii Domnului (Uspenia). În această perioadă înfiinţează împreună cu poetul George Tutoveanu şi cu scriitorul Tudor Pamfil Academia din Bîrlad, care va avea o intensă activitate în perioada interbelică. Devine, între timp, şi profesor de rel…

SCUT. Un poem de Emil Botta

Iubirea ma apara,

de aceea port
fruntea sus, in exil printre oameni.
Cand ziua decade si cand, spre apus,
Cumpana linistita se-nclina,
o, atuncea, de sus,
primesc o tristete senina.

Ochii mei in extaz ratacesc
spre adancul fantanii unde stelele scapara.
O, de al stelelor dor ma topesc
si m-as duce la ele,
dar Iubirea ma apara.

Cu graiuri nebune ma cheama,
in lunci, cantatoare Undine.
Si cand sa le ajung, Piaza Rea
ma trage la dansa : la mine, la mine !
Dar ma insoteste acel Cineva,
Iubirea, pururi cu mine.

(“Pe-o gura de rai “, 1943)

"Afterimage", un film tulburător despre curajul de a fi liber

"Afterimage" este povestea unui pictor celebru care moare în mizerie. Singura lui vină este aceea de a nu accepta compromisul. Un film zguduitor despre condiția artistului. Despre decăderea trupească și înălțarea spirituală. Despre un timp al profundei dezumanizări, dar și al prefacerilor interioare. Despre rezistență și supraviețuire.


"Afterimage" (Imaginea de apoi) este ultimul film al lui Andrzej Wajda, unul dintre cei mai mari maeștri din istoria cinematografiei, co-fondator al școlii poloneze de film, laureat al Premiului Oscar de Onoare. Moare pe 9 octombrie 2016, la Varșovia, la vârsta de 90 de ani, la scurtă vreme după lansarea filmului. Patru dintre filmele sale au fost nominalizate la Oscar, categoria film străin. Ultimul film realizat întregește o operă de excepție. Filmul lui Andrzej Wajda este despre integritate, libertate, demnitate și nesupunere. 

În "Afterimage" (2016) aflăm povestea unui artist de avangardă sufocat de socialismul stalinist…