Treceți la conținutul principal

AMA-DEUS, Iubirea de Dumnezeu pe scena Teatrului Mihai Eminescu

Un act de creatie sublima pe scena Teatrului Mihai Eminescu Botosani, 0 idee curajoasa, o reprezentatie artistica menita sa depaseasca orice regula scrisa a teatrului contemporan, chiar daca miracolul s-a petrecut in micul teatru botosanean.

Intr-o regie urmarita indeaproape de rigorile istorice si documentare ale personajului, cu scene construite in amanunt, pe registre coregrafice cu semnificatii biografice, totul ridicat pe jocul unei trupe de profesionisti, spectacolul Amadeus s-a dovedit a fi, sambata si duminica seara, o capodopera artistica.

Regia lui Alexandru Vasilache, sustinuta magistral de coregrafia inepuizabilei Victoria Bucun, in scenografia lui Mihai Pastramagiu, au condus la intregirea unui eveniment teatral care va ramane, negresit, drept un punct de reper in arta botosaneana si numai.
Amadeus rupe prejudecatile scenice, apeleaza la toate mijloacele artistice, transformand actorii intr-un adevarat corp ansamblu de opera. Regizorul a dat dovada de o buna distributie, dar si o naturala insiruire a scenelor din viata compozitorului.
Spectacolul este asezat pe un suport muzical, actorii dovedind o uriasa capacitate de interpretare artistica, trecand firesc de la expresivitatea individuala la personajul colectiv.
Ingerii care conduc actiunea intregului spectacol, aripile albe in antiteza reala cu aripile negre, nu fac decat sa completeze imaginea unui om nascut geniu, inger si demon, alb si negru, rege si cersetor.

Spectacolul incepe in albul genezei creatoare, care il naste, la mijlocul secolului 18, la Salzburg, pe Johannes Chrisostomus Wolfgangus Teophilus Mozart.
Mai tarziu, in Italia, Mozart si-a adaugat numele Amadeus, traducerea latina a lui Theophilus (Iubitorul de Dumnezeu), devenind astfel, pentru posteritate, Wolfgang Amadeus Mozart.

Zbaterile geniului apar in primele registre, imediat dupa ivirea pe lume a lui Mozart, prin separarea aproape brutala dintre El si Ceilalti, neacceptarea sau dificila integrare a artistului in lumea usor promiscua, clar frivola, ceva mai mult superficiala, dar in mod clar cucerita de muzica. Numai in Austria acelor vremuri se putea petrece asa ceva. O Austrie care, atunci cand se isca un nou razboi, spunea: Situatia e fara indoiala disperata, dar nu serioasa!

Spectacolul ofera publicului spectator conditia geniului, zbaterile sale materiale si spirituale, nevoia umana de semeni, suferinta si frustrarile create de neacceptarea in societate, sfarsind cu adoptarea unui soi de ridicol sfasietor, atat de necesar unei vieti haotice, in care Austria se complacea.
Regizorul Alexandru Vasilache a reusit sa reconstruiasca acea Austrie, sa isi conduca actorii si sa ii arunce fara plasa intr-un spectacol extrem de epuizant, dar fascinant. Ioan Cretescu, Cristina Ciofu, Lenus Teodora Moraru, Andreea Motcu, dar si Eduard Sandu, au re-inventat miracolul Amadeus.

O extrem de minunata alegere a costumelor, o lejeritate care a facut usoara trecerea de la un spatiu la altul, de la o stare la alta.

Nu lipseste din spectacol nici trimiterea episodica, dar sustinuta pe parcursul intregii reprezentatii, la Antonio Salieri, istoria fiind plina de povesti legate de posibila otravire a lui Mozart, un plan pus la cale de Salieri insusi.
O scena bine redata in spectacolul Amadeus, o scena care are rolul, insa, tocmai de a-l deculpabiliza pe Salieri.

Iubirea, deznadejdea, saracia, geniul, casatoria cu Constanze Weber, momentele ultime ale vietii, in care i se plateste pentru Requiem-ul pe care nu mai reuseste sa il termine, scena redata prin aparitia unui misterios personaj imbracat in negru (istoria a aratat ca este vorba despre trimisul unui conte, pe numele Welsegg).

In ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurta a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna, la numai 35 de ani.
Conform traditiei, mormantul sau a ramas anonim pana in zilele noastre.In mod sigur, opera sa, dar si spectacolul Teatrului Mihai Eminescu, vor ramane in memoria afectiva a iubitorilor artei. Amadeus este, negresit, un spectacol care trebuie vazut, indiferent de varsta, conditie sociala sau capacitate artistica, innascuta sau dobandita.

Amadeus este un spectacol despre geniu, viata, iubire de Dumnezeu, sacrificiu suprem.

AMADEUS, Teatrul Mihai Eminescu Botosani
Regia: Alexandru Vasilache
Miscarea scenica: Victoria Bucun
Scenografia: Mihai Pastramagiu
DISTRIBUTIA: Gina Patrascu, Teodora Moraru, Andreea Motcu, Cristina Ciofu, Ciprian Tabacaru, Bogdan Horga, Petronela Chiributa, Ana Maria Cazacu, Gheorghe Frunza, Sorin Ciofu, Eduard Sandu, Mihai Dontu, Ovidiu Ivan, Ioan Creţescu, Catalin Paraschiv, Lidia Uja

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

THE SLIDER. Despre suferința care încătușează

Un film care dă fiori și care, dincolo de încărcătura psihologică și profund umană, cuprinde toate elementele specifice unui thriller, chiar dacă momentele de suspans nu sunt atât de abrupte, conferind, însă, surpriză și incertitudine asupra desfășurării acțiunii, pentru ca la final întâmplările să se așeze într-un registru cu totul nou, spectatorul fiind invitat să deruleze și să se repoziționeze în raport cu toate personajele.

The Slider este filmul care curge independent de intuiția privitorului. Cu toate acestea, privitorul devine complice, empatizează cu personajele, anticipează și caută soluții. Aceasta este, de fapt, miza regizorului. Carlo Fusco deține o bună cunoaștere a psihologiei spectatorului, spectator care pe parcursul desfășurării peliculei se transformă în martorul nevăzut, în personajul tăcut care privește din spatele camerei de filmat.

The Slider, tradus în românește Pe muchie de cuțit, are în prim-plan personajul care parcurge în fiecare zi drumul dintre casă și sp…

ANNA AHMATOVA - Vălul des mi-ascundea disperarea...

Vălul des mi-ascundea disperarea,
Faţa palidă, ochii fierbinţi...
Cu tristeţea-mi imensă ca marea
Am sfarşit prin a-l scoate din minţi.

Şi s-a dus pe o noapte cu lună –
Gura strînsă-ntr-un strîmbet amar.
Am fugit dupa el ca nebună,
Să-l ajung lîngă poartă măcar.

I-am strigat : «Numai eu sunt de vină.
Am glumit; dacă pleci, voi muri!»
Mi-a răspuns cu o voce străină,
Surîzînd: «Vezi că-i vînt. Vei răci!»

1911

Un om, o poveste: DINU LIPATTI şi nemeritata uitare!

George Enescu i-a fost naș de botez, Yehudi Menuhin a spus despre el că este cel mai mare pianist, după Chopin. A murit la 33 de ani, răpus de leucemie. A iubit nebunește, a trăit ca un prinț și a cântat ca un arhanghel!

Personalitatea lui Dinu Lipatti a fost, de departe, una dintre cele mai strălucitoare ale primei jumătăți de secol într-o Europă frământată de criza economică, războaie mondiale și lupte comunistoido-securistice. Nu este de mirare ivirea lui Lipatti, dacă ne gândim la elita autohtonă a anilor 30-50, cu Mircea Eliade, Nae Ionescu în frunte, cu un Enescu divin și un Iorga uriaș. 

Nașul Enescu


Dinu Lipatti s-a născut la București, pe 19 martie 1917. George Enescu a acceptat cu bucurie să boteze copilul prietenilor săi artiști (tatăl lui Dinu Lipatti cânta la vioară, mama la pian). "Astăzi, 12 iunie 1921, Dinu Th. Lipatti a primit odată cu botezul religios şi botezul artei de la naşul său, marele maestru George Enescu", scria tatal lui Dinu pe verso-ul fotografiei …

Vorbe şi fapte: Pentru ce ne trăim!

Adevărata moştenire pe care o lăsăm lumii în care trăim nu se măsoară în cantitatea averii materiale, ci în ceea ce am sădit în vieţile oamenilor cu care am interferat.

La fel de importantă este şi încărcătura negativă pe care o transmitem celorlalţi. Şi nu întotdeauna partea negativă se manifestă prin violenţă, abuzuri, ură, orgoliu sau încrâncenare, ci şi prin ataşament exagerat faţă de o altă fiinţă, dependenţa pe care o dezvoltăm în sufletul altora faţă de propria noastră persoană.
Orice patimă - dor, iubire, credinţă oarbă - te îndepărtează de la adevărata menire chiar înainte să ajungi să îţi defineşti rostul trecerii prin viaţă. Puţini dintre noi sunt făcuţi să poată duce cinci talanţi, cei mai mulţi primim unul şi, de un timp, aproape toţi ne grăbim să îl îngropăm.

Evoluţia este o atitudine individuală, intimă şi bine definită atunci când menirea are întâietate în faţa supravieţuirii. Sistemul actual dezvoltă în individ noţiunea de ego, fără însă a determina conştientizarea …

PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER

24 aprilie va ramane pururi Joia Patimilor. Indiferent de zi, de an, de secol, de pamantesc, lumesc, ingeresc sau stelar. In 2008, in Joia Saptamanii Patimilor, se stingea din viata Cezar Ivanescu. Ultima victima a comunistilor sau prima a stapanilor de tip nou?

Fara a-si justifica in vreun fel atacul mortal asupra scriitorului, statul roman va ramane cu o pata neagra, vesnica, pe obrazul si asa patat al unei literaturi comunistoide si schizoide, al unei autoritati literare nespalate si nebotezate in spiritul divin.

Pe 24 aprilie 2008 se implinea o viziune luminoasa a Poetului: PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER, marturisea Cezar Ivanescu intr-o scrisoare, inainte de prabusire si renuntare trupeasca. Si a devenit Inger al propriului poem.

Nimic nu e intamplator, haosul nu este decat expresia propriei noastre neputinte in a intelege rostul divin al misterelor. Poate ca destinul lui Cezar Ivanescu s-a infaptuit intocmai. Exista vinovati, exista vinovatii cumplite. Exista oameni ca…

Patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului

Cred că pentru români patriotismul, patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului. Pentru că nu există mare patriot român sau bun patriot român care să nu fi sfîrşit rău în ţara asta. În ţara asta trăiesc bine vînzătorii de ţară, cei care nu dau doi bani pe ţara asta, cei care-o terfelesc, care-şi bat joc de ea şi fac afaceri pe seama ei şi nu le pasă de nimic.
Cei care iubesc cu adevărat această ţară sînt în marginea martirajului sau aproape martirizaţi. Deci n-o iubeşti pentru că ţi-ar întoarce această iubire sau ţi-ar arăta recunoştinţă sau te-ai complini prin valorile ei, ci pe undeva împotriva, dacă vrei, realităţilor.
Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu, adică sînt convins că ţara românescă este o ţară foarte frumoasă în Europa, întîi prin condiţiile ei fizice, geografice, o ţară de oameni foarte talentaţi, dar din nefericire lipsiţi completamente de caracter, de ţinută morală...
Cu toate acestea o iubesc, cum o voi iubi întotdeauna, indiferent…

Şi cine este aproapele meu?

Textul de mai jos nu este o cronică literară. I-aș spune cronică de cititor, tocmai pentru că încărcătura afectivă este mult mai importantă pentru mine în aceste momente. Am cerut permisiunea de a posta rândurile primite, doamna a acceptat, cu condiția asumării autoarei cronicii doar prin inițialele numelui. Mulțumesc, mă onorează și mă bucură astfel de reacții. (F. Toniță)

"Şi cine este aproapele meu?"
Titlul-întrebare stârneşte curiozitate şi instantaneu întrebarea "Dar aproapele meu cine este?". Înainte de a afla răspunsurile analizăm coperta, "cartea de vizită" ilustrată, care prin intermediul unui cod vizual sugerează ipoteze de conţinut: ar putea fi povestea unei feţe mănăstireşti trecută în lumea îngerilor (crucea), de unde călăuzeşte şi veghează (lumina galben-portocalie) mereu (fundalul verde) fiinţe dragi: părinţi, copii (cele două spice de grâu).

Romanul poate fi considerat un "medalion" istoric, ce redă cu claritate şi acurateţe stili…

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă



ROMÂNIA DE COLECŢIE - Poetul-cerşetor

Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicolescu e un "cerşetor", cules de pe stradă zilele trecute şi depus la Reanimare, cu diagnostic deloc încurajator. Starea lui este gravă.
Oamenii buni şi-au trimis veste despre starea poetului Ion Nicolescu. Scriu despre acest om pentru că aseară mi-a stors sufletul de fiori. Citeam despre el pe blogul lui liviuioanstoiciu.ro, scriitor care făcea publică o scrisoare despre vii... Redau câteva rânduri: "Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări cultuale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Acum o jumătate de oră, după ce m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea …

ION NICOLESCU - Un poet in viata (noastra)

Cântul LXXX


eu ştiu ce-i o odă şi când a-nceput
dar odele vin de la sine
aşa cum eu însumi şi de bună voie
m-am ridicat din mulţime
poeţii-s omagiul acestei planete
pe care se-ntâmplă şi crime
pe care se-ntâmplă şi altceva
decât generoase fapte de rime
popoarele lumii fac mari sacrificii
şi-şi pot permite să aibă poeţi
să nu pierdem timpul cu false discuţii
toţi oamenii sunt nişte poeţi



Cântul XXV


ţara noastră-i ţara noastră
dulce pajişte albastră
aripă sculptată-n dor
de lumina ochilor
dacă-i dor nu-l stingi cu apă
dacă-i timp nu-l poţi întrece
dacă-i gând nu-l poţi străbate
noi suntem români
noi suntem români ca brazii
noi suntem români ca grâul
noi suntem români ca focul
noi suntem români
ţara noastră e a noastră
vârf de jale şi de dor
dulce arşiţă albastră
ca lumina ochilor


Cântul LXXXVI

cum poţi să treci
tu pe Calea Victoriei
cum poţi să bei cafea liniştit
când alt om ca tine
pe-aceeaşi planetă
poate-i bolnav
poate-i nefericit
un om ţine-o flo…