Treceți la conținutul principal

Biserica Ortodoxa in impas?

Aparent pierduti in valtoarea unei societati al carei scop pare sa fie, de vreo 10 ani, tocmai pierderea in valtoare, uitam sa mai privim si, mai ales, sa acceptam oamenii simpli, romanii curati, acel strat profund al Romaniei care asista, de ani buni, la un valmasag legislativ scapat de sub control.
Sau, dimpotriva, controlat strict de ceea ce se numeste acum Miracolul European.
Miracol la care ne raportam, indiferent daca este vorba despre legi sau principii morale si crestine.

Dincolo de politica, politicianism, lupta pentru putere, coruptie, corupti sau coruptibili, exista in Romania de astazi marea masa formata din pastratorii fideli ai traditiei crestine.
O masa de oameni care conteaza din ce in ce mai putin pentru sefii acestui stat, dar oameni care, se pare, incep sa isi ia viata pe cont propriu si sa isi faureasca propriul sistem de valori.

Vineri dupa-amiaza, la Sala Polivalenta din Botosani, s-a petrecut o incredibila dovada de crestinism autentic. Mult prea putin (de fapt, deloc!) mediatizata conferinta Microcipurile si semnele vremurilor, prezentata de Danion Vasile, teolog si scriitor ortodox, impreuna cu Parintii Ieromonahi Ioan si Hrisostom de la Manastirea Petru Voda (Manastire pastorita de Parintele Iustin Parvu), a umplut la capacitate maxima sala.
Aproximativ 2000 de oameni au ascultat, ore in sir, cuvantarile parintilor de la Manastirea Petru Voda.

Daca s-a amintit de nenumarate ori lipsa de informare a omului simplu cu privire la noile norme de securitate pe care europenii sunt gata sa le introduca din 2011, in mod clar, cei 2000 de oameni aflati vineri in Sala Polivalenta erau, desi oameni simpli, dupa vorba, dupa port, intru zicerea poetului, dintre cei mai bine informati romani.
In afara de cultura crestina, de care s-au dovedit a nu fi deloc straini, botosanenii s-au manifestat smeriti si totusi hotarati in a se declara alaturi de cei care lupta impotriva informatizarii persoanei.

Un alt fapt unic si teribil s-a petrecut, insa, in Sala Polivalenta.
Calugari cinstiti si credibili au sustinut cu curaj vinovatia Sinodului Bisericii Crestin-Ortodoxe, pe care il acuza de tradare!
Manifestarea deschisa a ieromonahilor si a botosanenilor deopotriva a fost accentuata de decizia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane de a se dezice de o problema pe care crestinii o considera extrem de importanta pentru viitorul lor si al Bisericii din care fac parte. Mai exact, Sinodul a aprobat actele biometrice, precizand ca persoanele care invoca obiectii de constiinta sau motive religioase au libertatea sa nu solicite pasapoarte biometrice.

Atitudinea Sinodului este mai mult decat superficiala, fiind greu de crezut ca membrii sai nu cunosc indeaproape de exact ce prevede Ordonanta de Urgenta.
Patriarhia a sustinut, ca si Ministerul de Interne, ca pasapoartele constituie "un drept, si nu o obligatie", evitand flagrant sa observe ca aceeasi Ordonanta de Urgenta prevede instituirea obligatorie a Cartilor de Identitate biometrice, cu incepere de la 1 ianuarie 2011, ceea ce constituie o obligatie, si nu un drept.
Mai mult, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane a afirmat, intr-o declaratie de presa, ca el si colegii sai vor fi printre primii solicitanti de pasaport biometric.
“Am decis sa fim printre primii care-si fac pasapoarte biometrice, pentru a dovedi ca noi nu vedem niciun pericol in aceste documente", a afirmat preotul Costel Stoica citat de Agerpres.
Purtatorul de cuvant a respins, astfel, cuvantul unor mari duhovnici ai ortodoxiei, precum parintii Arsenie Papacioc si Justin Parvu, care au avertizat denenumarate ori cu privire la aceste acte.

Cu totul alta atitudine au avut, insa, ierarhii Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, care au afirmat despre instituirea actelor electronice, printr-o Hotarare oficiala, ca “argumentul ca acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea si urmarirea delincventilor constituie o ofensa la adresa intregului popor roman, care nu poate fi tratat ca o banda de infractori.
Dimpotriva, acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea si intimitatea oamenilor, drepturi consfintite nu numai de legile civile, ci si de normele religioase".

Prin decizia contradictorie a Sfantului Sinod, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane devine prima institutie bisericeasca din spatiul ortodox rasaritean care accepta insemnarea electronica, un act considerat de sfinti parinti si mari duhovnici ai ortodoxiei rasaritene si romanesti drept premergator pecetluirii finale si de catre organizatiile de aparare a drepturilor omului drept un atentat la libertatea umana, se afirma intr-un comunicat al Actiunii Pentru Educatie si Libertate.

Romania este prima tara-cobai care introduce cipurile biometrice, nicio alta tara europeana nu s-a mai incumetat pana acum sa implementeze prevederile din Regulamentul Consiliului Europei 2252/2004.Romania este totodata prima tara care emite pasapoarte biometrice, care contin imaginea faciala si amprentele detinatorului.

Desi s-a declarat ca noile pasapoarte sunt cele mai sigure, unii experti spun ca este nevoie de cel mult patru ore pentru a decripta informatiile codificate.Desi din 2011 Romania va introduce si cartile de identitate cu cip, nu exista inca o lege, nationala sau internationala care sa garanteze securitatea absoluta a datelor inscrise si nici sanctiuni clare pentru cei care le-ar utiliza in alte scopuri.
Dincolo de aspectul social, uman, crestin sau de bun simt, cei 2000 de oameni, adunati in capitala unui judet precum Botosani, nu pot fi ignorati. Sunt oamenii care au ramas uimiti, in ultimul timp, la deciziile unui Guvern, asistat bolnavicios de un Sinod crestin, care adopta, aproba si sustine legi privitoare la homosexualitate, la aprobarea incestului, a prostitutiei, dar mai ales la cat mai putina pedepsire a infractorilor.

Un stat care incurajeaza infractionalismul, pentru a dovedi apoi, cu mana pe Biblie, ca suntem un popor periculos, care trebuie insemnat, controlat, monitorizat, condus in lesa. Pentru ca asa vrea Europa.

Cei 2000 de oameni adunati vineri in Sala Polivalenta nu sunt indiferenti ca sunt romani!



Fragmente din Protestul Parintelui Iustin Parvu la adoptarea actelor biometrice:

Vremea in care ne aflam acum este premergatoare acestei profetii.
Prin lege, prin ordonanta de guvern, romanii sunt obligati sa se incadreze intr-un plan de urmarire si supraveghere la nivel national si mondial, proiect care le rapeste de fapt oamenilor libertatea.

Romanilor li se cere sa-si puna pe pasapoartele si permisele auto acest cip biometric ce contine amprenta digitala si imaginea faciala. Poate pentru multi dintre dumneavoastra acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar in spatele acestui sistem de insemnare a oamenilor, de codare si stocare a datelor de identificare se ascunde o intreaga dictatura, un intreg plan demonic, prin care de buna voie iti vinzi sufletul diavolului.
Insemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte masuri luate pentru controlul absolut al fiintei umane Nu noi, manastirile, care suntem in fata altarului avem datoria sa spunem oamenilor adevarul si sa-i prevenim la ceea ce-i asteapta pe maine?
Dar in protopopiate nici vorba sa se puna o astfel de problema, esti respins, esti catalogat naiv si depasit - ba chiar mai face si glume pe seama ta. Deci daca preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce sa mai spui de bietul credincios care saracu’ de-abia deschide Biblia de doua trei ori pe an, sau doar o data-n viata?
Vina este de partea tuturor celor ce raspund de educatia si formarea acestui popor - de la invatatori, profesori pana la preoti si ministri.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

THE SLIDER. Despre suferința care încătușează

Un film care dă fiori și care, dincolo de încărcătura psihologică și profund umană, cuprinde toate elementele specifice unui thriller, chiar dacă momentele de suspans nu sunt atât de abrupte, conferind, însă, surpriză și incertitudine asupra desfășurării acțiunii, pentru ca la final întâmplările să se așeze într-un registru cu totul nou, spectatorul fiind invitat să deruleze și să se repoziționeze în raport cu toate personajele.

The Slider este filmul care curge independent de intuiția privitorului. Cu toate acestea, privitorul devine complice, empatizează cu personajele, anticipează și caută soluții. Aceasta este, de fapt, miza regizorului. Carlo Fusco deține o bună cunoaștere a psihologiei spectatorului, spectator care pe parcursul desfășurării peliculei se transformă în martorul nevăzut, în personajul tăcut care privește din spatele camerei de filmat.

The Slider, tradus în românește Pe muchie de cuțit, are în prim-plan personajul care parcurge în fiecare zi drumul dintre casă și sp…

Un om, o poveste: DINU LIPATTI şi nemeritata uitare!

George Enescu i-a fost naș de botez, Yehudi Menuhin a spus despre el că este cel mai mare pianist, după Chopin. A murit la 33 de ani, răpus de leucemie. A iubit nebunește, a trăit ca un prinț și a cântat ca un arhanghel!

Personalitatea lui Dinu Lipatti a fost, de departe, una dintre cele mai strălucitoare ale primei jumătăți de secol într-o Europă frământată de criza economică, războaie mondiale și lupte comunistoido-securistice. Nu este de mirare ivirea lui Lipatti, dacă ne gândim la elita autohtonă a anilor 30-50, cu Mircea Eliade, Nae Ionescu în frunte, cu un Enescu divin și un Iorga uriaș. 

Nașul Enescu


Dinu Lipatti s-a născut la București, pe 19 martie 1917. George Enescu a acceptat cu bucurie să boteze copilul prietenilor săi artiști (tatăl lui Dinu Lipatti cânta la vioară, mama la pian). "Astăzi, 12 iunie 1921, Dinu Th. Lipatti a primit odată cu botezul religios şi botezul artei de la naşul său, marele maestru George Enescu", scria tatal lui Dinu pe verso-ul fotografiei …

Vorbe şi fapte: Pentru ce ne trăim!

Adevărata moştenire pe care o lăsăm lumii în care trăim nu se măsoară în cantitatea averii materiale, ci în ceea ce am sădit în vieţile oamenilor cu care am interferat.

La fel de importantă este şi încărcătura negativă pe care o transmitem celorlalţi. Şi nu întotdeauna partea negativă se manifestă prin violenţă, abuzuri, ură, orgoliu sau încrâncenare, ci şi prin ataşament exagerat faţă de o altă fiinţă, dependenţa pe care o dezvoltăm în sufletul altora faţă de propria noastră persoană.
Orice patimă - dor, iubire, credinţă oarbă - te îndepărtează de la adevărata menire chiar înainte să ajungi să îţi defineşti rostul trecerii prin viaţă. Puţini dintre noi sunt făcuţi să poată duce cinci talanţi, cei mai mulţi primim unul şi, de un timp, aproape toţi ne grăbim să îl îngropăm.

Evoluţia este o atitudine individuală, intimă şi bine definită atunci când menirea are întâietate în faţa supravieţuirii. Sistemul actual dezvoltă în individ noţiunea de ego, fără însă a determina conştientizarea …

PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER

24 aprilie va ramane pururi Joia Patimilor. Indiferent de zi, de an, de secol, de pamantesc, lumesc, ingeresc sau stelar. In 2008, in Joia Saptamanii Patimilor, se stingea din viata Cezar Ivanescu. Ultima victima a comunistilor sau prima a stapanilor de tip nou?

Fara a-si justifica in vreun fel atacul mortal asupra scriitorului, statul roman va ramane cu o pata neagra, vesnica, pe obrazul si asa patat al unei literaturi comunistoide si schizoide, al unei autoritati literare nespalate si nebotezate in spiritul divin.

Pe 24 aprilie 2008 se implinea o viziune luminoasa a Poetului: PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER, marturisea Cezar Ivanescu intr-o scrisoare, inainte de prabusire si renuntare trupeasca. Si a devenit Inger al propriului poem.

Nimic nu e intamplator, haosul nu este decat expresia propriei noastre neputinte in a intelege rostul divin al misterelor. Poate ca destinul lui Cezar Ivanescu s-a infaptuit intocmai. Exista vinovati, exista vinovatii cumplite. Exista oameni ca…

Patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului

Cred că pentru români patriotismul, patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului. Pentru că nu există mare patriot român sau bun patriot român care să nu fi sfîrşit rău în ţara asta. În ţara asta trăiesc bine vînzătorii de ţară, cei care nu dau doi bani pe ţara asta, cei care-o terfelesc, care-şi bat joc de ea şi fac afaceri pe seama ei şi nu le pasă de nimic.
Cei care iubesc cu adevărat această ţară sînt în marginea martirajului sau aproape martirizaţi. Deci n-o iubeşti pentru că ţi-ar întoarce această iubire sau ţi-ar arăta recunoştinţă sau te-ai complini prin valorile ei, ci pe undeva împotriva, dacă vrei, realităţilor.
Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu, adică sînt convins că ţara românescă este o ţară foarte frumoasă în Europa, întîi prin condiţiile ei fizice, geografice, o ţară de oameni foarte talentaţi, dar din nefericire lipsiţi completamente de caracter, de ţinută morală...
Cu toate acestea o iubesc, cum o voi iubi întotdeauna, indiferent…

Şi cine este aproapele meu?

Textul de mai jos nu este o cronică literară. I-aș spune cronică de cititor, tocmai pentru că încărcătura afectivă este mult mai importantă pentru mine în aceste momente. Am cerut permisiunea de a posta rândurile primite, doamna a acceptat, cu condiția asumării autoarei cronicii doar prin inițialele numelui. Mulțumesc, mă onorează și mă bucură astfel de reacții. (F. Toniță)

"Şi cine este aproapele meu?"
Titlul-întrebare stârneşte curiozitate şi instantaneu întrebarea "Dar aproapele meu cine este?". Înainte de a afla răspunsurile analizăm coperta, "cartea de vizită" ilustrată, care prin intermediul unui cod vizual sugerează ipoteze de conţinut: ar putea fi povestea unei feţe mănăstireşti trecută în lumea îngerilor (crucea), de unde călăuzeşte şi veghează (lumina galben-portocalie) mereu (fundalul verde) fiinţe dragi: părinţi, copii (cele două spice de grâu).

Romanul poate fi considerat un "medalion" istoric, ce redă cu claritate şi acurateţe stili…

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă



ROMÂNIA DE COLECŢIE - Poetul-cerşetor

Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicolescu e un "cerşetor", cules de pe stradă zilele trecute şi depus la Reanimare, cu diagnostic deloc încurajator. Starea lui este gravă.
Oamenii buni şi-au trimis veste despre starea poetului Ion Nicolescu. Scriu despre acest om pentru că aseară mi-a stors sufletul de fiori. Citeam despre el pe blogul lui liviuioanstoiciu.ro, scriitor care făcea publică o scrisoare despre vii... Redau câteva rânduri: "Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări cultuale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Acum o jumătate de oră, după ce m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea …

ION NICOLESCU - Un poet in viata (noastra)

Cântul LXXX


eu ştiu ce-i o odă şi când a-nceput
dar odele vin de la sine
aşa cum eu însumi şi de bună voie
m-am ridicat din mulţime
poeţii-s omagiul acestei planete
pe care se-ntâmplă şi crime
pe care se-ntâmplă şi altceva
decât generoase fapte de rime
popoarele lumii fac mari sacrificii
şi-şi pot permite să aibă poeţi
să nu pierdem timpul cu false discuţii
toţi oamenii sunt nişte poeţi



Cântul XXV


ţara noastră-i ţara noastră
dulce pajişte albastră
aripă sculptată-n dor
de lumina ochilor
dacă-i dor nu-l stingi cu apă
dacă-i timp nu-l poţi întrece
dacă-i gând nu-l poţi străbate
noi suntem români
noi suntem români ca brazii
noi suntem români ca grâul
noi suntem români ca focul
noi suntem români
ţara noastră e a noastră
vârf de jale şi de dor
dulce arşiţă albastră
ca lumina ochilor


Cântul LXXXVI

cum poţi să treci
tu pe Calea Victoriei
cum poţi să bei cafea liniştit
când alt om ca tine
pe-aceeaşi planetă
poate-i bolnav
poate-i nefericit
un om ţine-o flo…

ROMÂNIA DE COLECŢIE - Asta-i tara ta

O imagine care m-a făcut realmente să plâng azi. Un sat izolat de nămeţi, unde nu poate pătrunde Ambulanţa. Bunica din fotografie are 77 de ani, este bolnavă şi are nevoie de dializa, de care depinde viaţa ei. Ambulanta ajunge doar până la aproape 4 km de sat. De acolo, mai departe pornesc militarii, cu un autocamion cu tractiune 6x6, de la Garnizoana Botoşani, şi un echipaj de pompieri.

Bunica ajunge cu bine la Ambulanţa, medicii o duc apoi în siguranţă la spital. O ştire de presă, de sezon.
Doar că, privind fotografia, au început să mă şiroiască lacrimi. Pe bune! Priviţi îndelung, cu suflet şi cu ochi buni. E atât de frumoasă iarna asta câteodată!
Asta e România de colecţie: un pompier şi un militar, purtând de mînă o bunică!