Treceți la conținutul principal

CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC - Povesti din satul cu chilii

Nu stiu cum ajung – din nou – la Varatec. Din capatul satului alb de maici pana sus, in casuta de sub padure, am timp sa ma dezmeticesc.
Am fagaduit Maicii Frasinica (Eufrosina Jescu), vara trecuta, ca la urmatoarea vizita voi poposi neaparat in chilia Sfintiei Sale. Le gasim pe cele doua suflete, maica Frasinica si ucenica sa, sora Pimena, prin curte, alaturi de alti oaspeti sositi peste zilele din urma.
In curte e racoare, servim dulceata, sporovaim... Spiritul Maicii Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga), al Valeriei si Profiritei Sadoveanu, al delicatei Lili Teodoreanu, al Maicii Benedicta Braga, gradina mare, adanca, iarba inalta amestecata cu sumedenie de flori, aerul de boierie care pluteste in jurul casei, acea boierie a spiritului, totul pare din alt timp, si totusi de un atat de necesar realism...

Vara la Varatec este o minune duhovniceasca. Maica Frasinica, la nici 60 de ani, este o inchipuire greu de cuprins in canoanele crestinismului nostru. Sclipitoare la minte, agera la privire, sugubata la suflet, un soi de Creanga tarziu (acel autentic taranesc, sincer si curat).
Ne retragem in cerdacul din vale. Vorbim despre casa lui Eminescu. Cautam solutii, identificam oameni care s-ar implica in reabilitarea casei de la Varatec, unde Eminescu petrecea verile, venind in vizita la Veronica.

Durere mare si apriga a avut Maica Benedicta negasind la Varatec intelegere. Asa de mare i-a fost si prabusirea, incat a scris in testament sa fie inmormantata la Putna. Dorea sa lase in casa - daca aceasta s-ar fi refacut - intreaga colectia de carti de care dispunea, sa faca din Varatec un centru al lumii. Nu a fost sa fie, iar sufletul sau pare si acum neimpacat. Ultimele cuvinte ale Maicii Benedicta, pe patul de spital din Iasi, au fost: Sa-l aparati pe Mihai!

Cine anume a invins-o pe Maica Benedicta? Ce forte si astazi se opun visului acestui mare spirit? Era suparata, povesteste Maica Frasinica, pe Veronica. "Veronica s-a sinucis, dar este inmormantata langa biserica, desi a pacatuit cumplit. L-a inselat pe Eminescu cu Caragiale", spunea Maica Benedicta mereu. "Cum, Veronica e mai mare decat Eminescu?".
Si totusi, casa lui Eminescu de la Varatec se subrezeste de la an la an. Cine se opune si astazi si de ce? Cine s-a opus dintotdeauna si de ce?

Strabatem satul alb pana sus, dincolo de cimitir, pana ajungem la casa lui Eminescu. O gasim "napadita" de... oi, oile manastirii adica, pascand linistite langa un cires batran prabusit. "L-a taiat o maica. A zis ca asa culege toate ciresele, iar la iarna are si lemne de foc", explica ciobanul.

Daca nu ne ridicam in picioare din ne-simtirea care ne stapaneste, daca nu luam urgent atitudine, casa lui Eminescu de la Varatec se va prabusi. Sau, cine stie, poate ca este nevoie sa coboram genunchii mai intai... pentru ca, astfel purificandu-ne noi insine, sa putem incredinta lui Dumnezeu visul Maicii Benedicta.


Vara la Varatec e o calatorie in alta lume. Gradina in care Doamna Zoe Dumitrescu Busulenga a patimit 30 de ani in slujba credintei si a poporului sau, casa care a unit in ani grei cele mai frumoase spirite ale Romaniei, Maica Frasinica – o continuare a istoriei si o calda inflorire a culturii noastre pure... Nu sunt cuvinte mari. E o atat de mare bucurie ca undeva, intr-un sat cu chilii, amiaza te asteapta cu dulceata servita boiereste in cerdac, iar seara coboara in sporovaieli de suflet. E atat de mare bucuria ca poporul acesta pe care la televizor unii ni-l arata tot mai tampit si mai scancit are ascunsi in munti, in manastiri, oameni uluitori! Unii se duc, ii gasim prin cimitire, altii isi implinesc menirea printre noi. De ce nu ii mai vedem?!

Vezi si: Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga): SA-L APARATI PE MIHAI!
CAMPANIE: SALVATI CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC

Comentarii

  1. Multumesc pentru interventie. Asteptam de mult un semn de la domnia voastra, dar e binevenit si acum. Doamne-ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu drag! Drumul este deocamdata greu. Acolo, la Varatec, maica stareta nu imbratiseaza acest demers, din pacate. Iar fara acordul ei nu se poate face nimic. Mai trebuie mentionat un lucru foarte important: casa de la Ipotesti, in care a locuit Mihai Eminescu - el nascandu-se la Botosani, a fost reconstruita din temelii abia in anii 1970 in forma actuala. Astfel ca la Varatec fiind in picioare casa veche, autentica, in care a locuit Eminescu, ea capata o insemnatate istorica majora. Cu atat mai mult trebuie insistat!

    RăspundețiȘtergere
  3. Vom insista si, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom izbandi in ceea ce ne-am propus.

    RăspundețiȘtergere
  4. E mare pacat ca un geniu ca Eminescu sa nu aiba o casa memoriala la Varatic.Oamenii de cultura ar trebui sa se ocupe de acest lucru.Respectand memoria lui Eminescu ne respectam pe noi ca romani si ca popor care ne petrecem in lumea de azi si de maine.Trebuie sa ne respectam valorile ca sa fim si noi respectati.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

THE SLIDER. Despre suferința care încătușează

Un film care dă fiori și care, dincolo de încărcătura psihologică și profund umană, cuprinde toate elementele specifice unui thriller, chiar dacă momentele de suspans nu sunt atât de abrupte, conferind, însă, surpriză și incertitudine asupra desfășurării acțiunii, pentru ca la final întâmplările să se așeze într-un registru cu totul nou, spectatorul fiind invitat să deruleze și să se repoziționeze în raport cu toate personajele.

The Slider este filmul care curge independent de intuiția privitorului. Cu toate acestea, privitorul devine complice, empatizează cu personajele, anticipează și caută soluții. Aceasta este, de fapt, miza regizorului. Carlo Fusco deține o bună cunoaștere a psihologiei spectatorului, spectator care pe parcursul desfășurării peliculei se transformă în martorul nevăzut, în personajul tăcut care privește din spatele camerei de filmat.

The Slider, tradus în românește Pe muchie de cuțit, are în prim-plan personajul care parcurge în fiecare zi drumul dintre casă și sp…

Un om, o poveste: DINU LIPATTI şi nemeritata uitare!

George Enescu i-a fost naș de botez, Yehudi Menuhin a spus despre el că este cel mai mare pianist, după Chopin. A murit la 33 de ani, răpus de leucemie. A iubit nebunește, a trăit ca un prinț și a cântat ca un arhanghel!

Personalitatea lui Dinu Lipatti a fost, de departe, una dintre cele mai strălucitoare ale primei jumătăți de secol într-o Europă frământată de criza economică, războaie mondiale și lupte comunistoido-securistice. Nu este de mirare ivirea lui Lipatti, dacă ne gândim la elita autohtonă a anilor 30-50, cu Mircea Eliade, Nae Ionescu în frunte, cu un Enescu divin și un Iorga uriaș. 

Nașul Enescu


Dinu Lipatti s-a născut la București, pe 19 martie 1917. George Enescu a acceptat cu bucurie să boteze copilul prietenilor săi artiști (tatăl lui Dinu Lipatti cânta la vioară, mama la pian). "Astăzi, 12 iunie 1921, Dinu Th. Lipatti a primit odată cu botezul religios şi botezul artei de la naşul său, marele maestru George Enescu", scria tatal lui Dinu pe verso-ul fotografiei …

Vorbe şi fapte: Pentru ce ne trăim!

Adevărata moştenire pe care o lăsăm lumii în care trăim nu se măsoară în cantitatea averii materiale, ci în ceea ce am sădit în vieţile oamenilor cu care am interferat.

La fel de importantă este şi încărcătura negativă pe care o transmitem celorlalţi. Şi nu întotdeauna partea negativă se manifestă prin violenţă, abuzuri, ură, orgoliu sau încrâncenare, ci şi prin ataşament exagerat faţă de o altă fiinţă, dependenţa pe care o dezvoltăm în sufletul altora faţă de propria noastră persoană.
Orice patimă - dor, iubire, credinţă oarbă - te îndepărtează de la adevărata menire chiar înainte să ajungi să îţi defineşti rostul trecerii prin viaţă. Puţini dintre noi sunt făcuţi să poată duce cinci talanţi, cei mai mulţi primim unul şi, de un timp, aproape toţi ne grăbim să îl îngropăm.

Evoluţia este o atitudine individuală, intimă şi bine definită atunci când menirea are întâietate în faţa supravieţuirii. Sistemul actual dezvoltă în individ noţiunea de ego, fără însă a determina conştientizarea …

PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER

24 aprilie va ramane pururi Joia Patimilor. Indiferent de zi, de an, de secol, de pamantesc, lumesc, ingeresc sau stelar. In 2008, in Joia Saptamanii Patimilor, se stingea din viata Cezar Ivanescu. Ultima victima a comunistilor sau prima a stapanilor de tip nou?

Fara a-si justifica in vreun fel atacul mortal asupra scriitorului, statul roman va ramane cu o pata neagra, vesnica, pe obrazul si asa patat al unei literaturi comunistoide si schizoide, al unei autoritati literare nespalate si nebotezate in spiritul divin.

Pe 24 aprilie 2008 se implinea o viziune luminoasa a Poetului: PARINTE, EU PANA LA PASTI VOI FI UN INGER, marturisea Cezar Ivanescu intr-o scrisoare, inainte de prabusire si renuntare trupeasca. Si a devenit Inger al propriului poem.

Nimic nu e intamplator, haosul nu este decat expresia propriei noastre neputinte in a intelege rostul divin al misterelor. Poate ca destinul lui Cezar Ivanescu s-a infaptuit intocmai. Exista vinovati, exista vinovatii cumplite. Exista oameni ca…

Patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului

Cred că pentru români patriotismul, patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului. Pentru că nu există mare patriot român sau bun patriot român care să nu fi sfîrşit rău în ţara asta. În ţara asta trăiesc bine vînzătorii de ţară, cei care nu dau doi bani pe ţara asta, cei care-o terfelesc, care-şi bat joc de ea şi fac afaceri pe seama ei şi nu le pasă de nimic.
Cei care iubesc cu adevărat această ţară sînt în marginea martirajului sau aproape martirizaţi. Deci n-o iubeşti pentru că ţi-ar întoarce această iubire sau ţi-ar arăta recunoştinţă sau te-ai complini prin valorile ei, ci pe undeva împotriva, dacă vrei, realităţilor.
Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu, adică sînt convins că ţara românescă este o ţară foarte frumoasă în Europa, întîi prin condiţiile ei fizice, geografice, o ţară de oameni foarte talentaţi, dar din nefericire lipsiţi completamente de caracter, de ţinută morală...
Cu toate acestea o iubesc, cum o voi iubi întotdeauna, indiferent…

Şi cine este aproapele meu?

Textul de mai jos nu este o cronică literară. I-aș spune cronică de cititor, tocmai pentru că încărcătura afectivă este mult mai importantă pentru mine în aceste momente. Am cerut permisiunea de a posta rândurile primite, doamna a acceptat, cu condiția asumării autoarei cronicii doar prin inițialele numelui. Mulțumesc, mă onorează și mă bucură astfel de reacții. (F. Toniță)

"Şi cine este aproapele meu?"
Titlul-întrebare stârneşte curiozitate şi instantaneu întrebarea "Dar aproapele meu cine este?". Înainte de a afla răspunsurile analizăm coperta, "cartea de vizită" ilustrată, care prin intermediul unui cod vizual sugerează ipoteze de conţinut: ar putea fi povestea unei feţe mănăstireşti trecută în lumea îngerilor (crucea), de unde călăuzeşte şi veghează (lumina galben-portocalie) mereu (fundalul verde) fiinţe dragi: părinţi, copii (cele două spice de grâu).

Romanul poate fi considerat un "medalion" istoric, ce redă cu claritate şi acurateţe stili…

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă



ROMÂNIA DE COLECŢIE - Poetul-cerşetor

Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicolescu e un "cerşetor", cules de pe stradă zilele trecute şi depus la Reanimare, cu diagnostic deloc încurajator. Starea lui este gravă.
Oamenii buni şi-au trimis veste despre starea poetului Ion Nicolescu. Scriu despre acest om pentru că aseară mi-a stors sufletul de fiori. Citeam despre el pe blogul lui liviuioanstoiciu.ro, scriitor care făcea publică o scrisoare despre vii... Redau câteva rânduri: "Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări cultuale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Acum o jumătate de oră, după ce m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea …

ION NICOLESCU - Un poet in viata (noastra)

Cântul LXXX


eu ştiu ce-i o odă şi când a-nceput
dar odele vin de la sine
aşa cum eu însumi şi de bună voie
m-am ridicat din mulţime
poeţii-s omagiul acestei planete
pe care se-ntâmplă şi crime
pe care se-ntâmplă şi altceva
decât generoase fapte de rime
popoarele lumii fac mari sacrificii
şi-şi pot permite să aibă poeţi
să nu pierdem timpul cu false discuţii
toţi oamenii sunt nişte poeţi



Cântul XXV


ţara noastră-i ţara noastră
dulce pajişte albastră
aripă sculptată-n dor
de lumina ochilor
dacă-i dor nu-l stingi cu apă
dacă-i timp nu-l poţi întrece
dacă-i gând nu-l poţi străbate
noi suntem români
noi suntem români ca brazii
noi suntem români ca grâul
noi suntem români ca focul
noi suntem români
ţara noastră e a noastră
vârf de jale şi de dor
dulce arşiţă albastră
ca lumina ochilor


Cântul LXXXVI

cum poţi să treci
tu pe Calea Victoriei
cum poţi să bei cafea liniştit
când alt om ca tine
pe-aceeaşi planetă
poate-i bolnav
poate-i nefericit
un om ţine-o flo…

ROMÂNIA DE COLECŢIE - Asta-i tara ta

O imagine care m-a făcut realmente să plâng azi. Un sat izolat de nămeţi, unde nu poate pătrunde Ambulanţa. Bunica din fotografie are 77 de ani, este bolnavă şi are nevoie de dializa, de care depinde viaţa ei. Ambulanta ajunge doar până la aproape 4 km de sat. De acolo, mai departe pornesc militarii, cu un autocamion cu tractiune 6x6, de la Garnizoana Botoşani, şi un echipaj de pompieri.

Bunica ajunge cu bine la Ambulanţa, medicii o duc apoi în siguranţă la spital. O ştire de presă, de sezon.
Doar că, privind fotografia, au început să mă şiroiască lacrimi. Pe bune! Priviţi îndelung, cu suflet şi cu ochi buni. E atât de frumoasă iarna asta câteodată!
Asta e România de colecţie: un pompier şi un militar, purtând de mînă o bunică!