Jigodismul românesc se hrăneşte cu suflete de morţi. O sila mai mare decât aceasta trăită în zilele înălţării la Cer a poetului Adrian Păunescu nu am simţit. Scriitori care până ieri il priveau pe Păunescu din înaltul odiosului lor orgoliu literar, care făceau spume la gură numindu-l “grohăitor” şi alte meschine vorbe, vin astăzi şi îşi plâng peniţele mizere: L-am iubit pe Păunescu!
Tot poporul îşi cinsteşte Poetul! Bună treabă. Şi creştinească, şi de bun simţ. Dar, Dumnezeule, aşa de mult mi-aş fi dorit să aud aceste poveşti spuse cu lacrimi măcar câteva luni mai devreme. Să ştiu atunci că tu, poete, artist, om mare şi om simplu, călător sau pustnic, bolnav sau bine trăitor, îl cinsteşti pe el, nebunul anilor grei, nestăpânitul în tot şi în toate. Dar aflu azi şi altele: că fosta-i soţie, delicata şi frumoasa întru poezie Constanţa Buzea scria demult, în urmă cu zeci de ani, despre greul vieţii sale cu tatăl copiilor săi, Adrian Păunescu. De când interesează ACUM zilele şi noptile a doi soţi, tineri şi orgolioşi poeţi? Urâtă treabă. Se ştie, poetul, pentru a-şi fi comod sieşi şi scrierii sale, devine incomod tuturor. Chiar groaznic de incomod. Doar timpul măsoară egoismul poetului şi încrâncenarea poeziei sale.
În urmă cu doi ani murea Cezar Ivănescu şi oficialii (aceeaşi de azi, de ieri şi de totdeauna) nu au primit trupul scriitorului în sediul Uniunii Scriitorilor, nici în Muzeul Literaturii. Motivul: aceste instituţii nu sunt capele! Atunci, printre puţinii care au scris, s-au implicat şi şi-au manifestat indignarea a fost Adrian Păunescu. La moartea lui Cezar Ivănescu televiziunile au tăcut, cu gura strâmbă de ură. Securiştii şi-au râs în barbă. Astăzi, trupul spre Cer al lui Adrian Păunescu se odihneşte la Uniunea Scriitorilor, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi scriitori ai României şi înainte şi după Cezar Ivănescu.
Într-o generozitate înduioşătoare a mai-marilor, poporul acesta nebun de Păunescu, iubitor de cultură, dornic de poezie, are voie astăzi să îşi cinstească poetul. Este o presiune populară asupra mediei, asupra şefilor statului, pe care media şi şefii statului o manipulează fantastic. Poate că era genul de manifestare care i-ar fi plăcut poetului. În mod cert nu şi familiei sale, care a trăit într-o exemplară discreţie gloria eroului lor în viaţă şi în moarte.
Domnilor de dincolo de sticlă, de dincolo de suflet şi de deasupra tuturor, cine vă dă dreptul să ne selectaţi poeţii? Cu nimic mai mic, chiar cu mult mai mare, era Cezar Ivănescu! În literatura română, nu voi, trăncănitorii de vorbe , faceţi istoria acestei ţări, ci valoarea şi timpul care va să cearnă. Muriţi-vă egal poeţii, trăiţi-vă responsabil valorile, asumaţi-vă corect contemporanii, cu bunele şi relele lor. În rest, moartea unui om vorbeşte doar despre cei care rămân.
Despre Poet, numai de bine. Dar iubirile vin târziu, tovarăşi, prea târziu. Uneori e nevoie de tăcere.
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Femeia-drum, Femeia-cărare...
Există femeia-drum şi femeia-cărare. Cu femeia-drum pietruieşti, construieşti, faci dig de apărare, parazăpezi şi şanţuri de scurgere. Cu femeia-drum zideşti continuu, spre a apăra ce ai, spre a nu pierde calea. Teama de eşec, de singurătate, de prăbuşire...
Femeia-cărare e plină de surprize, umbre şi lumini, codru şi luminiş. Dar câtă înfiorare în înspăimântatul gând că pădurea însăşi va acoperi într-o zi cărarea... Paşii pe drum nu vor fi niciodată aceiaşi ca paşii pe cărare. Pe drum îţi aperi comoara. Pe cărare te afunzi, te pierzi, visezi, plângi, răsplângi... (Viata dupa Maria)
Dar cine poate avea o iubire atat de mare?
"Prin orice pot cadea in lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci cand iubirii tale i s-ar raspunde cu dispret sau cu indiferenta, cand toti oamenii te-ar abandona si cand singuratatea ta ar fi suprema parasire, toate razele iubirii tale ce n-au putut patrunde in altii ca sa-i lumineze sau sa le faca intunericul mai misterios se vor rasfrange si se vor reintoarce in tine, pentru ca in clipa ultimei parasiri stralucirile lor sa te faca numai lumina si vapaile lor numai caldura. Si atunci intunericul nu va mai fi o atractie irezistibila si nu te vei mai ameti la viziunea prapastiilor si adancimilor. Dar ca sa ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile si limitele beatitudinii, dematerializat de raze si purificat de seninatati, trebuie sa fi scapat definitiv de dialectica luminii si a intunericului, sa fi ajuns la autonomia absoluta a intaiului termen. Dar cine poate avea o iubire atat de mare?". (Emil Cioran)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
28 noiembrie, 1960, Paris. Academicienii francezi se întrunesc pentru a delibera asupra celebrului Premiu Goncourt. Românul Vintilă Horia, a...
-
Se intampla sa mergi pe piatra cu capul in maini, sa te sfarami cu degetele pana in o sul capului, ca si cum singurul loc sigur, palpabil, e...
-
Pe Sanda Nicola am urmărit-o stăruitor încă din urmă cu aproape 10 ani, când am aflat că este soția unuia dintre cei mai talentați jurnalișt...
-
(text preluat de pe cezar-ivanescu.blogspot.com) Le mulţumesc Domnului Iisus Hristos şi maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţe absolute, ...
-
"Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maic...
-
DEMONSTRATIE cum veti fi monitorizati avand implantat RFID microcip IBM 666
-
Ne place tot mai mult sa ne dam cu parerea, chiar daca este o pare re exprimata execrabil, intr-o limba romana siluita la drumul mare. Parca...
-
Născut pe 17 februarie 1956, un "sudist" din Păcala Făgeţelului, cum se mai audefineşte deseori, Petruţ Pârvescu se identifică ast...
-
În 1936, Mihail Sebastian nota în Jurnalul său: "Mă gândesc la o carte pe care aș putea-o tipări peste un an-doi, care s-ar numi Culise...
-
In fiecare noapte, de un timp, parca se pregatea de moarte. Si cu fiecare noapte traita in intimitate, ea cu moartea ei, parca spaima ii tr...