duminică, 6 februarie 2011

Singuratatea convertirii...

Am fi putut sa ne nastem ingeri. Sa nu cunoastem durere, chin, rabdare, tacere, sfartecare de inima sau trup, iubire si neiubire, lacrima si ras. Dar care ar fi masura vietii fara suferinta?

Ingerii nu se nasc, sfintii nu mor. Viata nu este un scop in sine, ci o motivatie, o cale, uneori inceput, alteori inaltime. Imi place sa cred ca un om se poate converti la Adevar si ca acest cuvant inseamna con-verti(calitate), adica trairea in vertical Impreuna.
Indreptarea devine mistuitoare si prabusinda cand este invaluita in singuratate. Dar cand singuratatile se ating, se unesc, se adulmeca in con-verti(calitate), Adevarul se inalta de la sine, se releva si se sfinteste.
Toti vor sa fie sfinti, nimeni nu vrea sa fie om, spunea parintele in predica de duminica. Greu sa fii om, atunci cand nu cunosti patimile sfintilor… Cred, da, ca si sfintii au patimi. Patima de iubire, patima de rugaciune, de bunatate, patima de a rabda… Cu sens de suferinta, chin, martiriu, patima are aura de sfintenie. Iubirea puternica pentru Dumnezeu, suferinta crestina, indelunga rugaciune… Patimi de sfinti, nu-i asa?
Patima omului simplu este departe de martirajul crestin sau de nimbul divin al sfintilor dreptrugatori. Forta insa este aceeasi, o putere launtrica uriasa care, pozitionata corect si indreptata la timp, duce la convertire. Adica – imi place sensul acesta - la trairea verticala si impreuna.
Grea cale. Convertirea este un cuvant care nu implica doua persoane. Un om se converteste cand patima capata consistenta unei suferinte daruitoare in Adevar. Con-verti(calitatea), insa, aseaza om langa om, mana in mana, sprijin pe inaltime, impreuna. Daca un convertit – singur – isi duce propria lupta cu lumea, un con-verti(cal) traieste si patima aproapelui, spaimele aceluia, caderile la fiece pas. Drumul duce, si intr-un caz si in celalalt, la Dumnezeu.
Si totusi, atat de departe de inaltime suntem! Un orizontal insingurat, ingenunchiat, pustiu. Pana la verticalitate, aduna-vom destula rugaciune cat sa ne creasca ramuri?

Si totusi… singuratatea va sa vina…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu