sau amintiri
ca un trunchi de copac zgâriat pe obraz
ca în dimineaţa aceea împoienită cu mere în pârg
nu există potecă spre suflet, ai încercat deseori să ră-sufli în candelă, să abureşti cu sfinţenie casa
ai uitat de fiecare dată fereastra deschisă, au pătruns vulturii şi te-au nuntit în verde, în gol
!în femeie te-au nuntit cu muzică aspră
în iubire se poate vorbi uneori, dar nu se poate striga
precum lacrima, curgi şi dispari...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu