Treceți la conținutul principal

Anthony Quinn, de la dansul lui Zorba Grecul la sârba românească din "Ora 25"

Se împlinesc anul acesta 50 de ani de la filmul "Ora 25" (1967), realizat după cartea românului Constantin Virgil Gheorghiu, cu Anthony Quinn și Virna Lisi în rolurile principale.

Anthony Quinn înseamnă, pentru mulți dintre cinefili, dansul din Zorba Grecul, filmul regizat în 1964 de Michael Cacoyannis, ecranizare a romanului lui Nikos Kazantzakis. Rolul din Zorba i-a adus o nominalizare la Oscar și recunoașterea internațională. Filmul avea să cucerească întreaga lume și continuă să fie și astăzi una dintre cele mai vizionate pelicule. În plină glorie, Anthony Quinn acceptă, după numai trei ani de la Zorba Grecul, să joace în "Ora 25", filmul francezului Henri Verneuil, de această dată după un roman scris de Constantin Virgil Gheorghiu, un român aflat în exil. Alături de Anthony Quinn, tot în rol principal, o altă actriță a cărei senzualitate și frumusețe cucerea deja toate platourile de la Hollywood, Virna Lisi, considerată de mulți ca fiind succesoarea lui Marilyn Monroe în SUA.

Cum au reușit un mexican irlandez și o italiancă senzuală să devină, pentru aproape două ore, o pereche de țărani români? Cum se face că, la trei ani de la Zorba Grecul, Anthony Quinn dansa din nou, dar de această dată sârba românească? Cel care a creat prilejul acestei întâmplări cinematografice era un român afla în exil, Constantin Virgil Gheorghiu. Cartea care a stat la baza filmului, "Ora 25", cuprinde în ea povestea unui țăran care trăiește ororile celui de al Doilea Război Mondial. Iată ce spunea, în 1967, Richard Davis: "Apărut în anii 1950, romanul a cunoscut un mare succes în Europa și America. Se spune că Gheorghiu a fost de acord cu scenariul, care tratează acțiunea cu mai mult umor decât o făcea cartea. Filmul se concentrează asupra lui Johann, care în original era doar unul dintre personajele principale. E vorba de un fel de Don Quijote român, un țăran care, forțat de evenimente, devine pe rând, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prizonier la nemți, la ruși și la americani. Anthony Quinn, foarte potrivit pentru asemenea tipuri de roluri, conferă personajului Johan autoritatea robustă ce i-a adus Oscarul pentru Zorba Grecul". În fapt, Anthony Quinn obține pentru acest rol o nominalizare la Oscar, nu și premiul.

Înainte de a apărea pe piața internațională filmul cu Anthony Quinn și Virna Lisi în roluri principale, trebuie să precizăm că romanul "Ora 25" avea deja o faimă de neoprit. Faimă care a explodat după ecranizarea hollywoodiană: tradus în peste 40 de limbi, cu un tiraj de 600.000 de exemplare vândute în câteva săptămâni.

Despre cartea lui Constantin Virgil Gheorghiu, Mircea Eliade spunea că a citit "una dintre cele mai mari cărți ale generației noastre, din toate țările".

Țăranul ardelean Johann Moritz este soțul Sânzianei. Dragostea dintre cei doi stârnește poftele lui Dobrescu, jandarmul satului, care își pune în gând să scape de Moritz pentru a ajunge, astfel, la senzuala tânără nevastă. Jandarmul îl denunță pe Johann că ar fi evreu, astfel că țăranul ajunge într-un lagăr de muncă, în mijlocul a sute de evrei. Strigătul lui Johann (Nu sunt evreu, este o greșeală!) se izbește nu numai de indiferența conducătorului lagărului, ci și de disprețul evreilor, care văd în el un trădător. Johann evadează și ajunge în Ungaria, alături de trei evrei bogaţi. Va fi abandonat la Budapesta, motivul fiind de această dată tocmai acela că, nefiind evreu, nu poate fi ajutat de către comunitatea evreiască să emigreze în America. Este arestat ca spion român și deportat în Germania. Aici, unde trece drept maghiar, medicii SS ai lui Hitler văd în el prototipul rasei ariene. Ajută la evadarea unor deținuți, ajunge la rândul său într-un lagăr american, judecat apoi drept criminal nazist. România este ocupată de ruși, țara intră sub stăpânire comunistă. Nevasta rămasă acasă - și care fusese forțată să divorțeze pentru a nu pierde casa - este violată de ruși, în urma violului născându-se un prunc.

Traian, fiul preotului din sat, este de asemenea închis, ca deținut politic. Este personajul care pe parcursul filmului va da nota gravă a realității, contrastând cu naivitatea lui Moritz. "- Ora 25. Acesta este timpul în care orice încercare de salvare e prea târzie: chiar Mesia dacă ar veni ar fi prea târziu. E nu ultima oră, ci o oră după cea din urmă. Este, cu precizie, timpul societății occidentale. E ora actuală! Ora exactă!...", spune Traian în cartea românului Gheorghiu.

"Romanul lui Nikos Kazantzakis (1885-1957), Alexis Zorbas (1947), ecranizat la Hollywood, tot cu Antony Quinn în rolul principal, a făcut cunoscută lumii Grecia profundă şi a impus dansul sirtaki. Romanul lui Constantin Virgil Gheorghiu, Ora 25, a avut o traiecţie similară, numai că autorităţile româneşti de după '89 (în timpul regimului comunist, în ţara sa, opera sa era interzisă, chiar şi pronunţarea numelui său) n-au ştiut sau n-au vrut/nu vor să se folosească de acest succes internaţional al operei sale spre o bună cunoaştere a României în plan mondial prin valorile ei autentice, să impună hora românească, cum au procedat grecii cu dansul lor. De ce oare? Este o întrebare pur retorică, căci instituţiile statului român, care au în statut, asemenea obiective, au alte criterii „axiologice" de promovare a valorilor culturii noastre naţionale", scrie Tudor Nedelcea.

Dincolo de latura tragică, filmul înduioșează prin povestea de dragoste curată, dar greu încercată a celor doi țărani. Iar spectatorul român nu poate să nu fie impresionat de cadrele în care se zăresc, pe pereții casei țărănești, chipul lui Ion Creangă sau cel al lui Mihai Eminescu. Biserica tradițională, botezul, costumele populare, dansul din ogradă sunt imagini care fac inima să tresalte. Sunt elementele de stabilitate și care transmit o imagine favorabilă asupra României. Pentru că, chiar dacă avem de a face cu autorități corupte, vedem în film o familie unită, bazată pe dragostea sinceră dintre soți, un preot considerat a fi model și sprijin pentru comunitate, intelectuali cu principii sănătoase.

Finalul filmului este unul de o excepțională valoare cinematografică. Un râsu-plânsu de un tragism uluitor, în care Anthony Quinn reușește să concentreze atâta durere amestecată cu fericire cât să umple un veac întreg de istorie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…

"Strania poveste a lui Benjamin Button", un film de David Fincher,

Filmul ne așază în față, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singurul dar pe care l-a primit: o iubire bizară, stranie, dar plină de fior.

"Strania poveste a lui Benjamin Button", regizat de David Fincher, a primit trei premii Oscar (din 13 nominalizări!). În 2009, a obținut Oscar pentru Cel mai bun machiaj, pentru Cele mai bune efecte vizuale și pentru Cea mai bună scenografie. În același an, filmul a mai fost distins la Premiile Bafta pentru Cele mai bune efecte vizuale, pentru Machiar și hairstyle și pentru Scenografie.

"M-am născut în condiții neobișnuite". Așa începe "Strania poveste a lui Benjamin Button", povestea unui om născut bătrân, în anii sfârșitului Primului Război Mondial (1918) și care moare copil, în pragul secolului 21.

Filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", inspirat de romanul lui F. Scott Fitzgerald, ne poartă prin viața unui om. Însă, chiar dac…

INTERVIU CU Clara Aruştei: Cezar Ivănescu era un om profund credincios!

FLORENTINA TONIŢĂ: Era Cezar Ivanescu un om incomod, irascibil, intransigent in familie, era acel om de care s-au temut atat de mult duşmanii săi? Sau, dimpotrivă, se manifesta cu bucurie, cu rabdare, cu dragoste?


CLARA ARUŞTEI: Cezar Ivănescu avea capacitatea de a transforma un loc comun într-un spaţiu sacru. Cred că puterea de a polariza pozitiv energiile locului pe care îl ocupa venea din profunzimea fiinţei sale, din bunătatea sa care depăşea limitele normalului şi mai ales din sufletul său luminat. Atunci când intra în curtea casei sale spaţiul acela îngust, structurat aşa cum este aproape tot centrul Bucureştiul, între calcane, se umplea, devenea dintr-o dată cât un imperiu şi primea forţa şi sacralitatea unui templu. Toţi cei care au rezonat intelectual cu Cezar Ivănescu au simţit că este o persoană cu totul specială care degaja o căldură umană aparte şi au „beneficiat“de erudiţia sa înspăimântătoare şi de dorinţa sa continuă de a fi în armonie şi comunicare cu persoanele la ca…

"Afterimage", un film tulburător despre curajul de a fi liber

"Afterimage" este povestea unui pictor celebru care moare în mizerie. Singura lui vină este aceea de a nu accepta compromisul. Un film zguduitor despre condiția artistului. Despre decăderea trupească și înălțarea spirituală. Despre un timp al profundei dezumanizări, dar și al prefacerilor interioare. Despre rezistență și supraviețuire.


"Afterimage" (Imaginea de apoi) este ultimul film al lui Andrzej Wajda, unul dintre cei mai mari maeștri din istoria cinematografiei, co-fondator al școlii poloneze de film, laureat al Premiului Oscar de Onoare. Moare pe 9 octombrie 2016, la Varșovia, la vârsta de 90 de ani, la scurtă vreme după lansarea filmului. Patru dintre filmele sale au fost nominalizate la Oscar, categoria film străin. Ultimul film realizat întregește o operă de excepție. Filmul lui Andrzej Wajda este despre integritate, libertate, demnitate și nesupunere. 

În "Afterimage" (2016) aflăm povestea unui artist de avangardă sufocat de socialismul stalinist…

arta

Nevoia de transparenta, regasirea - inainte de toate - in arta sticlei, pot fi motive de a crea un luminis de culoare intr-un gri spalacitatoatecuprinzator. Arta nu inseamnaneaparatcomert, profesie sau mod de viata. Arta inseamnatraire, cuprinde suflul inaintemergatorsicurata aproape tot ce noi, prin noi insine sau prin altii, sedimentam cu incrincenarein drumul parcurs.

Arta sticlei?

Mai degraba o farima de Dumnezeu intr-unciob de OM.
Cezar Ivanescu pare sa fi fost, pe timpul vietii si al mortii, cel mai controversat poet din literatura romana a ultimului secol. Detractorii s-au intrecut pe ei insisi. Iubitorii poeziei lui Cezar Ivanescu au stat deoparte. Tacuti, uimiti, umiliti, plansi de dinauntru. Poetul nu a avut nevoie, pe timpul vietii si al mortii, nici de unii, nici de altii. Cezar Ivanescu s-a trait pe sine, asa cum doar spiritele superioare au curajul, dincolo de regimuri, politici, abuzuri sau false incadrari valorice stralucinde, la ore de maxima audienta, pe sticle colorate in doctrine sau latrine duhnind a (sub)cultura. A murit la 66 de ani. Doar 66 de ani. Aveai impresia ca Ivanescu traieste dintotdeauna si ca va trai si dupa noi toti. De ce, insa, televiziunile l-au ignorat si nu i-au dat dreptul, castigat cu mare si neagra suferinta, la ultimele aplauze? Cel putin asa cum au procedat in cazul ultimilor disparuti, Sabin Balasa si George Pruteanu... Cezar Ivanescu a fost, este adevarat, cel mai incom…

Așa l-am cunoscut pe Părintele Iustin Pârvu

(Florille din 2006) Sub presiunea adâncă a globalizării, sub presiunea uniformizării informaţionale, dar mai ales spirituale, cu riscul de a distrage conştiinţele de la ceea ce este specific şi adevărat pentru fiecare dintre noi, sub presiunea europenizării imediate şi cu orice preţ, ne complacem într-un minimalism neprielnic dezvoltării noastre fireşti, un minimalism care tinde să acopere cărarea de la om la om, de la om la Dumnezeu.

Ţinutul cu perle creştineşti

Din Târgu Neamţ, orăşel de vamă între lumea copleşită de raţiune, material şi real şi cea de sfinţenie, rugă şi pace, orice om îşi poate alege drumul mai departe, după cum îl îndeamnă sufletul: Agapia, Văratec, Sihăstria, Sihla, Secu, Neamţ sunt doar câteva mănăstiri pitite prin munţii domoli ai Neamţului. E sâmbăta dinaintea Floriilor, sărbătoare ce marchează Intrarea Domnului în Ierusalim, una dintre cele mai frumoase întâmplări creştine, fiind, mai ales, minunata zi a recunoaşterii Omului lui Dumnezeu pe pământ.

E o zi cal…

Rebel în lanul de secară. Un film despre renunțarea la celebritate

Teama de mediocritate este la fel de puternică, la Jerry Salinger, precum fuga de celebritatea construită, acea celebritate care decurge dintr-un bine gestionat proces de marketing literar. Din acest punct de vedere, filmul lui Danny Strong seamănă cu o meditație, dar nu atinge marginile vreunei parabole, dimpotrivă. Este despre răzvrătire, despre căutarea sinelui cu riscul abrutizării și al propriilor distrugeri sufletești.

Anii de glorie din viața unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX, în 110 minute de peliculă! Rebel in the Rye nu poate cuprinde întreaga personalitate a lui J.D.Salinger, dar are menirea de a stârni curiozitatea, de a îmbia privitorul spre descifrarea unei enigme pe care regizorul Danny Strong o împachetează în imagini care decurg unele din altele, care se întrepătrund sau care, dimpotrivă, rup mersul firesc al unei biografii atât de controversate până astăzi.

Scrisul nu este un proces public. Nu poate fi descris cinematografic, la fel cum un autor nu …

"Pridvoarele cerului", de Margarita Wallmann. Sau despre prăbușirea care înalță!

"Pridvoarele cerului" are tot ce își poate dori un cititor: povești de dragoste, intrigă, personaje fastuoase, călătorii memorabile, o scriitură de înaltă clasă, ironie, culmi ale metaforei.

"De când mă ştiu, din cea mai îndepărtată copilărie, am dorit să fiu dansatoare. Şi călugăriţă. Dacă din întâmplare, plimbându-ne pe străzile Vienei, întâlneam călugăriţele vreunei mănăstiri, o rugam pe mama:
- Te rog, cumpără-mi şi mie o rochie din astea lungi, dar să fie la fel cu ale lor!
Întunecată, mama se mulţumea să comenteze cu un suspin, la înapoierea acasă:
- Tare ciudat mai e şi copilul ăsta! Poftim, i-ar plăcea să umble îmbrăcată ca o bunică!
O „bunică', cel puţin în vremea aceea şi în mediul marii burghezii, era o doamnă foarte, foarte bătrână care purta rochii lungi, cu trenă, măturând podelele. . . Cât despre cei din jurul meu, rude sau prieteni, când îmi aflau îndoitul proiect de viaţă, se apucau să-mi explice, răbdători şi cu tot tactul cuvenit, că viaţa monahală nu …

ROMÂNIA DE COLECŢIE - Poetul-cerşetor

Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicolescu e un "cerşetor", cules de pe stradă zilele trecute şi depus la Reanimare, cu diagnostic deloc încurajator. Starea lui este gravă.
Oamenii buni şi-au trimis veste despre starea poetului Ion Nicolescu. Scriu despre acest om pentru că aseară mi-a stors sufletul de fiori. Citeam despre el pe blogul lui liviuioanstoiciu.ro, scriitor care făcea publică o scrisoare despre vii... Redau câteva rânduri: "Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări cultuale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Acum o jumătate de oră, după ce m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea …