"Când nu mai poți, mai poți un pas"

Pe Ana Preda o știm. Născută la Botoșani, în familia Paramanov, crescută în lipovenime. O lume pe care, însă, avea să o descopere cu adevărat mult mai târziu, prin ochiul cinematografic al aparatului de filmat. 

A absolvit cursurile Liceului "Mihai Eminescu" din Botoşani (matematică-fizică) şi, la Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea de Automatizări şi calculatoare. Nu a practicat ingineria. Drumul a cotit brusc încă din anii de studenţie, când s-a angajat în televiziune. A urmat un curs BBC de jurnalistică TV în cadrul Academiei de Teatru şi Film. A fost producător TV, a realizat jurnale de ştiri și emisiuni de televiziune la Pro TV, Antena 1, Naţional TV, a făcut productie cinematografică în cadrul studiourilor Media Pro Pictures. A activat ca freelancer - scenarist, producator TV şi consultant de PR - pentru trusturi de presa, companii financiare, pentru instituţii culturale şi organizaţii non-guvernamentale.

De ceva ani lucrează în Televiziunea Română ca producător și - la ultima ispravă despre care vorbim astăzi - regizor. 

În toamna anului 2015 a finalizat filmul "Filipovenii și cazacii lui Nekrasov", un documentar biografic și antropo-etnic, o scurtă istorie a rușilor-lipoveni din România, o mărturie despre identitatea şi trecutul comunităţii de staroveri din România, având în centrul poveştii personaje reale din Botoşani sau din Deltă. Documentarul (coproducător Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23) a fost lansat şi la Botoşani, la începutul lui ianuarie 2016. 

A urmat apoi o altă frumoasă întâmplare. TVR a lansat un nou film ce poartă marca Anei Preda. 

"Pe cale - despre voinţă şi schimbare". 

Cu Tibi Ușeriu, celebrul ultramaratonist, triplu câştigător al celei mai dure competiţii din lume, ultramaratonul 6633 ARCTIC, (2016/2017/2018), cu un trecut care întrece și cele mai îndrăznețe scenarii cinematografice. "Posed o istorie personală construită din traume", recunoaște Tibi în film.

Documentarul "Pe cale - despre voinţă şi schimbare" vorbeşte despre resetarea lui Tibi Uşeriu, un om cu un trecut greu de depăşit. 

„Povestea copilăriei sale este încă, din păcate, realitatea multor copii din România: violenţă în familie şi-n afara ei, lipsă de educaţie şi de îndrumare reală din partea părinţilor şi a profesorilor”, punctează Ana Preda în prezentarea oficială a Televiziunii Române. 

„Filmul Pe cale - despre voinţă şi schimbare caută să afle ce resorturi interioare şi ce stimuli l-au ajutat pe Tibi Uşeriu să-şi remodeleze viaţa. Când, cum şi de ce s-a produs revelaţia schimbării? Ca noi toţi, Tibi este produsul mediului în care a trăit, o familie în care educaţia era bazată pe pedepse corporale, şcoala şi comunitatea abuzau la rândul lor de el. A fost slugă a profesorilor, ciobanilor, părinţilor, bunicilor, a trăit o adolescenţă într-o Românie dezorientată, în tranziţie, fără perspective, din care tinerii plecau în străinătate pentru un trai mai bun, total nepregătiţi pentru ce-i aştepta, dar gata să facă orice pentru a dovedi că au reuşit”, ne dezvăluie Ana Preda, regizorul filmului.

"Când nu mai poți, mai poți un pas"

Recunosc, așteptam un film despre Tibi Ușeriu. Un documentar și o poveste de viață despre care s-a scris/vorbit/filmat în numeroase ipostaze, în aproape toate accentele posibile. Și totuși, "Pe cale" nu e un film despre Tibi, ci despre cum putem vedea oamenii atunci când retina se curăță de spaime, prejudecăți, lamentații, heirupisme seci sau entuziasme publicitare. Ana Preda ne-a adus în fața televizorului și ne-a arătat ce putem fi dacă am fi cu adevărat.

"Pe cale..." nu a fost un film despre Tibi, a fost despre lumea lui în care încape infinitul. Un infinit de dragoste, de răbdare, de împăcare cu lumea, de acceptare.

Totul a curs ca un pârâu de munte: din ce în ce mai spectaculos. Am văzut un film despre o Românie pe care nici măcar nu o bănuiam.

Despre un om care a ieșit la mal și care a construit un viitor din propriul trecut. “Din greșelile mele am învățat, nu din coronițe și lauri”, spune Tibi în film, caracterizându-se fără patimă, dar mai ales cu o mare înțelegere față de sine: “mare campion, fost pușcăriaș, cu o copilărie teribilă, ca a voastră, a tuturor, acum am luat-o la fugă și vreau să fug prin viața mea să o simt, să o trăiesc”.

Dar cel care impresionează cu adevărat este fratele lui Tibi. Pe care îl asculți cu lacrima în gât, cu răsuflarea tăiată. “Regula noastră, să ne susținem și atunci când greșim. Când treci prin încercări, trebuie să iei de la capătul bun pe fratele tău”. 

Ați auzit ceva mai frumos? “Să iei de la capătul bun pe fratele tău!” Pe acel Tibi care zăcea într-o pușcărie din Germania. Avea 25 de ani și ducea în spate grozăvenii cu care agita Interpolul. La 35 de ani a ieșit Tibi din închisoare, dar “era ca de 15”, povestește fratele său. “Introvertit, mofturos. Suferea foarte tare. La un moment dat a făcut un clic și s-a ridicat”.

Când s-a ridicat Tibi? În ziua în care a spus: “Când nu mai poți, mai poți un pas”.

Și așa s-a construit un nou destin. "O dramă de familie se transformă într-o poveste de viață foarte frumoasă", după cum spune fratele lui Tibi.

Rezist ispitei de a povesti mai mult, surprizele sunt acolo, în cele aproape 55 de minute... Nu le ratați, pentru că vorbesc despre România aceea frumoasă, despre cum putem fi toți dacă am fi și dacă am vrea cu adevărat să fim.