duminică, 24 ianuarie 2010

(auto)recunoastere


frig lipit de suflet. viaţa pare mai frumoasă privită dinlăuntru, dinspre iubire spre lumină, ca un înger de dragoste printre copacii tuturor anilor pătimiţi. e o tristeţe mâncată pe nerăsuflate, o tare durere şi nemărginire.
timpul caută sprijin. se caută pe sine. eu pe mine mă simt ca şi cum aş fi purtată pe umeri de alte două persoane care îmi seamănă. le ştiu, dar îmi sînt străine şi parcă tocmai asemănarea aceasta mă irită. îmi aduc aminte de mine, aştept şi totuşi trăiesc mai departe, visez şi totuşi deschid ochii în fiecare dimineaţă.
se făcu dimineaţa devreme...
se luminează cerul, ca o floare după ploaie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu