ROMÂNIA DE COLECŢIE - Poetul-cerşetor

Nu ştiam nimic despre poetul Ion Nicolescu până ieri. Pentru ca astăzi să îmi dau seama că pe Ion Nicolescu îl ştiu toţi românii. Ion Nicolescu e un "cerşetor", cules de pe stradă zilele trecute şi depus la Reanimare, cu diagnostic deloc încurajator. Starea lui este gravă.
Oamenii buni şi-au trimis veste despre starea poetului Ion Nicolescu. Scriu despre acest om pentru că aseară mi-a stors sufletul de fiori. Citeam despre el pe blogul lui liviuioanstoiciu.ro, scriitor care făcea publică o scrisoare despre vii... Redau câteva rânduri: "Niciodată nu am avut atâta tristeţe în cuvinte. Poetul Ion Nicolescu e internat la Spitalul Judeţean Buzău. A fost luat de pe stradă, găsit leşinat. L-au recunoscut nişte asistente ieşite din tura lor de serviciu, care au participat la unele manifestări cultuale. Au sunat la 112 şi l-au adăpostit la spital. Ion Nicolescu a ajuns un cerşetor. Acum o jumătate de oră, după ce m-a sunat dl. Cojocaru, m-am dus acasă şi am golit garderoba mea modestă. Nu am bani să cumpăr pentru Ion Nicolescu îmbrăcăminte şic. I-am umplut o sacoşă cu îmbrăcăminte de second-marin. Am dat şi cămaşa de pe mine. Trăim vremuri incredibile".
Cine este acest "cerşetor"?
Ion Nicolescu. Iată ce spunea Nicu Alifantis despre el: "Poetul bolnav de poezie, acelaşi care a semnat şi versurile cântecului «Douăzeci de îngeri», este domnul Ion Nicolescu. Ne-am cunoscut în 1975, într-unul dintre spectacolele Cenaclului Flacăra. Tot el a scris versurile unor cântece mai vechi de-ale mele, cum ar fi: «Rococo», care se găseşte pe albumul «Voiaj», apărut în 1995, apoi «Imn (Trăiască România)» şi «Cântec (Ţara noastră-i, ţara noastră)», care se găsesc pe single-ul editat împreună cu Florian Pittiş în 1979. Excepţional poet. Plin de umor, de simţ civic, patriot sincer şi adevărat, dedicat şi devotat omului şi drepturilor acestuia, încerca să-şi facă publice ideile în măsura în care era posibil la acea vreme. Nicolescu era foarte iubit de mişcarea avangardistă a artiştilor anilor '70. Unul dintre cei mai înfocaţi fani ai lui Ion Nicolescu la acea vreme era Florian Pittiş, care recita câteva poezii de-ale sale cu mare succes. «Imn (Trăiască România)» a fost unul dintre cele mai cântate cântece ale mele la acea vreme. Trebuie să recunosc că este poetul graţie căruia am căpătat cea mai mare popularitate cântându-i poezia. Aşa a fost să-mi rămână la suflet poemele domniei sale asupra cărora am revenit şi mă bucur nespus să le fac iarăşi cunoscute celor din jurul meu, pentru a nu fi uitate, aşa cum pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa, Dumnezeu ştie pe unde!”.

De povestit că da, pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa de mult! Cam prin vremea gloriei lui Păunescu, Alifantis şi alţii! Imnul Cenclului Flacăra, devenit apoi "Trăiască România", a fost scris de Ion Nicolescu în altă formă, fiind schimbat ulterior de Păunescu, cel care a introdus, în locul versurilor despre provinciile istorice, versurile cu "Trăiască Ceauşescu". Ion Nicolescu nu a acceptat, fapt care i-a atras numeroase ghionteli securistice. Păunescu a scos imnul în varianta patriotardă, Nicolescu a fost scos din librării şi biblioteci, odată cu varianta originală a cântecului.

Nimic din toate acestea nu mi-a dat însă fiori, aşa cum am simţit că mă zgudui la cele câteva cuvinte care încheie scrisoarea către Liviu Ioan Stoiciu: "În timp ce Ion Nicolescu zăcea în reanimare, dl. Cojocaru (prozator, angajat al spitalului, n.m.) a xeroxat nişte poezii ale acestuia, dându-le tuturor angajaţilor din spital. S-a întâmplat un mic miracol. După ce i-au citit poeziile, aceşti extraordinari oameni ai spitalelor s-au dus să-l vadă pe poet. Restul nu mai contează".

Aceasta e România de colecţie: un poet cerşetor, artişti mari care în trecătoare zile şi liniştite nopţi îşi amintesc despre cei care i-au făcut celebri ("pe Ion Nicolescu l-a uitat viaţa, Dumnezeu ştie pe unde!"), şi nişte oameni simpli dintr-un spital de provincie, cu salarii mizere, care, după ce vor fi citind pe holuri poezii xeroxate, scapă o lacrimă şi adapă de zile un poet-cerşetor.