Treceți la conținutul principal

Mihaela Arhip, despre "Forma păsării", Editura Axa, 2012

Cartea Florentinei Toniţă este scrisă "într-o lume care nu este ceea ce este", după cum singură dezvăluie în poemul "nebun şi înger", întrebându-se "de unde înţelepciunea,/ de unde cumsecădenia de paie, de unde rostul/ de a fi ceea ce sunt". Aici, un nebun "e îngemănat în aripă cu îngerul său" şi fug în lume "în căutarea oamenilor singuri".
În cartea Florentinei, Pasărea are formă de înger înlănţuit din cauză că a ispitit sufletul din fiecare să îşi scoată masca şi să rămână învins, ca să descoperim că nu e o ruşine să fii învins de iubire, de singurătate, de un vis sau de amintiri.
"Despre iubire şi îngeri e bine să taci", mă simt avertizată încă de la primele pagini, dar nu pot să tac atunci când Pasărea din carte ia forma iubirii şi a dorului care îi este inevitabil. Şi mă ispiteşte. De aceea vă voi citi poemul care mie mi-a plăcut cel mai mult, o confesiune lirică dureros de aproape de anume dezamăgiri pe care le-am primit fiecare de-a lungul timpului, "Pulbere de înger": "ispita Îngerului. nevoia de a privi peste umăr. singurătatea iubirii. femeia de dincolo, nebunia oraşului toamna, biserica de frunze. gol. întuneric în plete, străfulger de inimă. trădare în hohot, pustiul amiezii. esti dar pleci. aşteptare. niciodată aici, totdeauna acolo. părăsire. pămînt lipit de ochi, umbră şi umblet. pleci. iar. se închide cărarea. în pelerina asta nu te recunosc, ţi-au căzut aripile sub scări. pulbere de înger. cu bine".
Mi se pare atât de fidel creionată iubirea cea de toate zilele a fiecăruia şi apropierea ei de sacralitate, încât, citind poemul "descântec de dragoste", m-am simţit trăindu-i gândurile şi "durerile de fiecare dimineaţă": "trupul meu cu tot cu dragoste îl las la poarta bisericii tale/ să deschizi în fiecare dimineaţă somnul cu/semnul crucii pe el/ să spui mi se pare că odată demult am locuit în tine/ urmele mîinilor tale pe zăpadă le-am simţit/ în alt anotimp/ talpa rostogolită în forma chipului tău/ coapsele din trunchiul copacului sub care îmi adorm/ tristeţile/ linia vieţii/ aruncată pe cerul trist şi tăcut/ iubiri împrăştiate peste tot în ochi/ pe umeri pe glezne/ de unde aceste dureri în fiecare dimineaţă/ cînd deschid ochii şi mă găsesc străin/ cu trupul obosit în zăpadă?".
Din punctul de vedere al gândului meu, cartea conturează strigătul unui suflet care se dăruie cu sinceritate şi umilinţă, care crede că fiecare dăruire este firească atunci când iubeşti, dar pentru care dezamăgirea este o stare la fel de firească. Este o carte în care Dumnezeu iartă ceea ce Florentina nu poate să uite.
Toate poemele par că încearcă să prindă în rama lor de cuvinte forma păsării care a trecut peste sufletul fiecăruia dintre noi, şi să o păstreze pentru o zi când, aşa cum scrie în poemul "lacrimi de nisip": "prietenii nasc amintiri pe hârtii imaginare". Toate au cadenţa unor versete, ceea ce pe mine m-a înfiorat de la prima lectură, fiindcă îmi dau senzaţia că mi se adresează direct şi uneori îmi mustră neputinţa de a ierta: "lacrimi de împrumut". ("orb erai, ţi-am spălat aşternuturile dezgolite de vise/ şchiop, am ghicit suflarea-ţi de înger/ ţi-am povestit în prima zi cu soare/ mai am lacrimi doar pentru o jumătate de ochi/ cealaltă jumătate o ţin şi acum în palmă/ o voi plînge în preajma ta, cu lacrimi de împrumut").

Prin "amiaza de duminică" veţi trece încă umili după întâlnirea cu "repetabila moarte", şi umilinţa se va scutura de pe suflet ca să lase loc uimirii când veţi afla că "poeţii nu ştiu iubi". După care va coborî peste toate gândurile "dimineaţa promisă".

Pretutindeni veţi da de îngeri. Cred că îngerul este laitmotivul cărţii, centrul unui univers în care păsările devin îngeri după ce îşi pierd forma clasică de păsări. A unui univers în care "mor oamenii din nimic" şi "trupul macină gânduri din alte vieţi". A unui univers în care numai Dumnezeu ştie "cum arată oamenii rătăciţi de gânduri".

Undeva, cineva anume a aşteptat ca această carte să fie scrisă, pregătit pentru invazia florentină a Florentinei. 

Eu am primit cartea înainte de a o publica Florentina, am primit-o în minunea banală care este visul nostru cel de toate nopţile. Şi, în puterea nopţii, m-am trezit şi i-am scris:
"Am visat aseară că ţi-ai publicat volumul de versuri! Era cu o pasăre pe copertă, ceva stilizat în alb negru albastru. Probabil fiindcă am recitit poeziile aseară. Să fie visul într-un ceas bun!".

Şi am primit, în seara aceleiaşi zile, răspunsul:

"Ohhh...
Astă-noapte, de fapt spre dimineaţă, am visat PENTRU PRIMA DATĂ lansarea cărţii mele. Ştiu că era coperta albă cu ceva negru, nu am apucat să văd. Nu ştiu dacă ţi-am spus că am ales titlul: Forma păsării. Dacă nu, atunci măcar ai visat, deci „ai aflat” între timp. Nu mă mir, e minunată întâmplarea – în visul meu şi al tău, aceeaşi noapte"...


După câteva luni de aşteptare am intrat în posesia cărţii. Şi de atunci caut forma păsării. Cartea cu versuri/versete ascunde în ea dorul după cuplul primordial, "ispita îngerului", poeme presate întru păstrarea lor în "ierbarul lui Seferis". În carte suferă după "invazia florentină" o "femeie a soarelui" şi toate se sting în "hotarele timpului", unde nimic nu mai are importanţă, nici strigăte, nici orgolii. În toate e doar Timp şi păsările au formă de înger. (Mihaela Arhip, rostire la lansarea cărţii "Forma păsării", decembrie 2012)

Comentarii

  1. O alinare, un gand, o speranta sunt aceste cuvinte neostoite decat de dorul de a scrie. Frumusetea unui suflet de poet (chiar daca scrie si proza) si sensibilitatea dusa la extrem ne invaluie bland intr-o aura de bine. Cat de mult inseamna pentru noi faptul ca mai sunt si astfel de oameni! Cuvintele picura in inima noastra pentru a ne bucura.
    C.I.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă foarte mulţumesc pentru gândurile de început de an şi de lume! La mulţi ani în bucurie să vă fie, cu multă poezie!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…
Cezar Ivanescu pare sa fi fost, pe timpul vietii si al mortii, cel mai controversat poet din literatura romana a ultimului secol. Detractorii s-au intrecut pe ei insisi. Iubitorii poeziei lui Cezar Ivanescu au stat deoparte. Tacuti, uimiti, umiliti, plansi de dinauntru. Poetul nu a avut nevoie, pe timpul vietii si al mortii, nici de unii, nici de altii. Cezar Ivanescu s-a trait pe sine, asa cum doar spiritele superioare au curajul, dincolo de regimuri, politici, abuzuri sau false incadrari valorice stralucinde, la ore de maxima audienta, pe sticle colorate in doctrine sau latrine duhnind a (sub)cultura. A murit la 66 de ani. Doar 66 de ani. Aveai impresia ca Ivanescu traieste dintotdeauna si ca va trai si dupa noi toti. De ce, insa, televiziunile l-au ignorat si nu i-au dat dreptul, castigat cu mare si neagra suferinta, la ultimele aplauze? Cel putin asa cum au procedat in cazul ultimilor disparuti, Sabin Balasa si George Pruteanu... Cezar Ivanescu a fost, este adevarat, cel mai incom…

arta

Nevoia de transparenta, regasirea - inainte de toate - in arta sticlei, pot fi motive de a crea un luminis de culoare intr-un gri spalacitatoatecuprinzator. Arta nu inseamnaneaparatcomert, profesie sau mod de viata. Arta inseamnatraire, cuprinde suflul inaintemergatorsicurata aproape tot ce noi, prin noi insine sau prin altii, sedimentam cu incrincenarein drumul parcurs.

Arta sticlei?

Mai degraba o farima de Dumnezeu intr-unciob de OM.

Așa l-am cunoscut pe Părintele Iustin Pârvu

(Florille din 2006) Sub presiunea adâncă a globalizării, sub presiunea uniformizării informaţionale, dar mai ales spirituale, cu riscul de a distrage conştiinţele de la ceea ce este specific şi adevărat pentru fiecare dintre noi, sub presiunea europenizării imediate şi cu orice preţ, ne complacem într-un minimalism neprielnic dezvoltării noastre fireşti, un minimalism care tinde să acopere cărarea de la om la om, de la om la Dumnezeu.

Ţinutul cu perle creştineşti

Din Târgu Neamţ, orăşel de vamă între lumea copleşită de raţiune, material şi real şi cea de sfinţenie, rugă şi pace, orice om îşi poate alege drumul mai departe, după cum îl îndeamnă sufletul: Agapia, Văratec, Sihăstria, Sihla, Secu, Neamţ sunt doar câteva mănăstiri pitite prin munţii domoli ai Neamţului. E sâmbăta dinaintea Floriilor, sărbătoare ce marchează Intrarea Domnului în Ierusalim, una dintre cele mai frumoase întâmplări creştine, fiind, mai ales, minunata zi a recunoaşterii Omului lui Dumnezeu pe pământ.

E o zi cal…

Rebel în lanul de secară. Un film despre renunțarea la celebritate

Teama de mediocritate este la fel de puternică, la Jerry Salinger, precum fuga de celebritatea construită, acea celebritate care decurge dintr-un bine gestionat proces de marketing literar. Din acest punct de vedere, filmul lui Danny Strong seamănă cu o meditație, dar nu atinge marginile vreunei parabole, dimpotrivă. Este despre răzvrătire, despre căutarea sinelui cu riscul abrutizării și al propriilor distrugeri sufletești.

Anii de glorie din viața unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX, în 110 minute de peliculă! Rebel in the Rye nu poate cuprinde întreaga personalitate a lui J.D.Salinger, dar are menirea de a stârni curiozitatea, de a îmbia privitorul spre descifrarea unei enigme pe care regizorul Danny Strong o împachetează în imagini care decurg unele din altele, care se întrepătrund sau care, dimpotrivă, rup mersul firesc al unei biografii atât de controversate până astăzi.

Scrisul nu este un proces public. Nu poate fi descris cinematografic, la fel cum un autor nu …

Camelia Răileanu - 45. "Dimineaţa cercului" sau pătimirea prin poezie

Născută pe 24 iunie 1969, la Botoşani, în miresme de sânziene, de ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Camelia Răileanu a trăit doar 33 de ani, sfârşindu-se trupeşte pe 2 martie 2002, la capătul a cinci ani de suferinţă. A lăsat în urmă respirarea a zeci de poeme pe care, în timpul vieţii, le-a copertat în două volume: „Dimineaţa cercului”, Editura Axa, 1998, şi „Cântec pentru cei nesinguri”, Editura Grafik-Art, 1988 (scos de sub tipar în aprilie 1999).
„Dimineaţa cercului” reuneşte 55 de poezii scrise în decursul a nouă ani (1988-1997), o perioadă de acumulări, dar şi de disperări ale prezentului consumat într-o lume arahnoidă, plină de păianjeni imaginari cărora poeta li se oferă necondiţionat, pentru că „de pânzele lor se ţin suavii nervi ai iubirii”.
Versurile volumului de debut ne dezvăluie o sensibilitate în alertă, dar fără urme vizibile de ostilitate sau instigări inutile, chiar dacă adevărul lăuntric se afişează franc, pasional, fără emfază. Camelia Răileanu dovedește o …

Dimineața care nu se va sfârși, de Ciprian Mega. Un film care urcă în verticala ființei

Emigrație, prostituție, viața ascunsă a ambasadelor populate cu politruci ieftini și superficiali. Plus consecințele care îmbracă haina suferinței. Filmul lui Ciprian Mega este tulburător și pe alocuri bulversant. Bulversant dacă nu recunoști Calea, tulburător dacă nu accepți Viața. Triada hristică (Eu sunt Calea, Adevărul și Viața) se compune din fâșii sufletești pe care le culegi pe întreg parcursul filmului, pentru ca în final să o găsim revelată, dezvăluită în simplitatea și firescul credinței.

Dincolo de subiectul extrem de incitant – povestea unei prostituate românce în Cipru – filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi scoate la iveală aspecte grave privind diaspora și neimplicarea diplomației în problemele grave cu care se confruntă românii aflați peste graniță. Cum la fel de bine aspectate sunt fisurile din interiorul clerului, atunci când politicul impune și dispune.

Producția purtând semnătura lui Ciprian Mega este una care iese din linia obișnuită a cinematografiei românești, ș…

Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!

Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.

Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, s…

DANIEL PODLOVSCHI, batranul violonist!

Am înţeles în seara asta că voiam altceva de la ultimele două concerte. Muzica tradiţională coreeană sub bagheta lui Minseok Kang, aşteptată săptămâni în şir, a avut frumuseţea şi autenticitatea sa, dar a lipsit din concert profunzimea, mai exact înfiorarea pentru care mă pregătisem. Am reţinut însă minunatul haegeum, un instrument tradiţional asemănător viorii, dar într-o zonă arhaică. Impresionant este tocmai sunetul, un fel de sfâşiere sufletească, o reprezentare autentică a umanului atotcuprinzător, neprelucrat şi, mai ales, nedegradat. Adaug şi solista, un fel de soprană în versiune tradiţională, care poartă denumirea de pansori. Un termen care m-a fascinat prin cuprinderea sa lingvistică: pan, în limba coreeană înseamnă un loc unde se adună mai multă lume, iar sori, în aceeaşi limbă, înseamnă suflet. Al doilea concert pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură a fost cel al lui Tudor Gheorghe, însă, cum spuneam, nu s-a ridicat la nivelul evenimentelor anterioare sub marca Tudor G…

Anthony Quinn, de la dansul lui Zorba Grecul la sârba românească din "Ora 25"

Se împlinesc anul acesta 50 de ani de la filmul "Ora 25" (1967), realizat după cartea românului Constantin Virgil Gheorghiu, cu Anthony Quinn și Virna Lisi în rolurile principale.

Anthony Quinn înseamnă, pentru mulți dintre cinefili, dansul din Zorba Grecul, filmul regizat în 1964 de Michael Cacoyannis, ecranizare a romanului lui Nikos Kazantzakis. Rolul din Zorba i-a adus o nominalizare la Oscar și recunoașterea internațională. Filmul avea să cucerească întreaga lume și continuă să fie și astăzi una dintre cele mai vizionate pelicule. În plină glorie, Anthony Quinn acceptă, după numai trei ani de la Zorba Grecul, să joace în "Ora 25", filmul francezului Henri Verneuil, de această dată după un roman scris de Constantin Virgil Gheorghiu, un român aflat în exil. Alături de Anthony Quinn, tot în rol principal, o altă actriță a cărei senzualitate și frumusețe cucerea deja toate platourile de la Hollywood, Virna Lisi, considerată de mulți ca fiind succesoarea lui Marily…