REGINA ANA A ROMANIEI, 87 de ani de viata: LA MULTI ANI, MAJESTATE!

Ana, Regina României, Principesă a României, Principesă de Bourbon-Parma, fiică a principelui René de Bourbon-Parma și a principesei Margareta a Danemarcei, s-a născut la 18 septembrie 1923 la Paris. În 1939 și-a insoțit familia în Spania, Portugalia, apoi în Statele Unite. La New York a urmat cursurile unei școli de artă si a lucrat în același timp ca vânzatoare într-un magazin. Din 1943 până la sfârșitul războiului a participat, alături de Forțele Franceze Libere (trupele sub comanda generalului Charles de Gaulle), la campaniile din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg și Germania, primind "Crucea de război". În iunie 1948 s-a căsătorit la Atena cu regele Mihai.

Primul interviu - mi se pare si ultimul - pe care Regina Ana l-a acordat s-a petrecut in 2008, la emisiunea Profesionistii, cu Eugenia Voda.

Redau cateva fragmente:

Realizator: Calitatea pe care o preferati la un barbat care e?
Regina Ana: As spune ca onestitatea.

Realizator: si calitatea pe care o preferati la o femeie?
Regina Ana: Sa fie sincera.

Realizator: Ce pretuiti cel mai mult la prietenii dvs?
Regina Ana: Prietenia lor.

Realizator: Imi plac oamenii...
Regina Ana: Sinceri.

Realizator: Chiar daca sinceritatea este dureroasa uneori?
Regina Ana: imi place si asa. Trebuie sa te porti cum ti-e felul.

Realizator: si dumneavoastra cum sunteti?
Regina Ana: Asa cum sunt.

Realizator: Defectul dvs care credeti ca e? O regina poate recunoaste ca are un defect?
Regina Ana: Am multe defecte.

Realizator: Pentru interviul nostru ajunge unul.
Regina Ana: Un defect...

Realizator: Defectul principal al unei femei, al unei regine incapatanate.
Regina Ana: Sa critic. Da, pentru ca critica poate ajunge departe, poate merge in multe domenii.

Realizator: Si in domeniul politic?
Regina Ana: Nu, politica nu ma intereseaza nici catusi de putin, exista politicieni care se ocupa cu asta si ii las sa isi faca treaba.

Realizator: O sa le spun telespectatorilor ca fratele dvs Jacques avea sa aiba un sfarsit trist si absurd.
Regina Ana: E trist pentru ca eram patru in familie, eu am trei frati: Jacques, apoi Michel si Andre, care erau cei mai mici. Deci ei erau totdeuna impreuna si cand am auzit de un accident stupid de masina, care nu era din vina sa, asta m-a marcat intr-adevar, a fost o lovitura teribila si pentru parintii mei de asemenea. El venea de la /.../ la volanul masinii sale, venea de la serviciu si o alta masina a incercat sa il depaseasca.

Realizator: Asta se intampla in anii '60?
Regina Ana: Nu imi mai amintesc. Ma intrebati de date, dar eu nu ma pricep la calcule.

Realizator: Sa continuam chestionarul lui Proust. Locul in care v-ar placea sa traiti?
Regina Ana: Sunt fericita unde ma aflu.

Realizator: Care e visul dvs de fericire? Cum va imaginati fericirea?
Regina Ana: Nu am nevoie sa imi imaginez, sunt fericita.

Realizator: si ati avut-o intotdeauna?
Regina Ana: Da.

Realizator: Asta e un secret al dvs. Am vazut in carti ca ati avut intotdeauna ceea ce se cheama la joie de vivre, "bucuria de a trai", chiar cand nu aveati un ban, chiar cand erati in plina criza financiara.
Regina Ana: Cum se spune in franceza "Banii nu aduc fericirea" si asa este pentru ca oamenii care au multi bani credeti ca sunt fericiti? Ei se tem mereu ca ii vor pierde.

Realizator: Au grija. Care ar fi, dupa dumneavoastra, culmea nefericirii? /ab/
Regina Ana: Sa pierzi pe cineva pe care il iubesti. Poate fi un caine, o persoana, o vaza care se sparge.

Realizator: Cu inima.
Regina Ana: Cu inima.

Realizator: Culoarea dumneavoastra preferata care este?
Regina Ana: imi place foarte mult albastrul, albastrul marii, pentru ca este un albastru care /.../ care se schimba, care nu e niciodata la fel. Pot sa privesc marea ore-n sir.

Realizator: Da?
Regina Ana: E minunat ce vedeti ca si culoare.

Realizator: Floarea dumneavoastra preferata?
Regina Ana: imi plac foarte mult florile de camp, cum ar fi macii, /.../, florile salbatice; Lacrimioara e asa de frumoasa! Natura ne daruieste atat de multe lucruri! De aceea iubesc eu florile natuirale pentru ca exista multe flori prea sofisticate si care devin artificiale cu toata frumusetea lor.

Realizator: Asta va caracterizeaza. Sunteti o regina care nu iubeste protocolul, artificialitatea si prefera lucrurile naturale, adevarate. Pasarea dumneavoastra preferata?
Regina Ana: Toate pasarile sunt minunate. Unde locuim acum, in Elvetia, sunt doua /.../ si daca nu li se dau grauntele in cutioarele lor, ele vin la fereastra sa ni le ceara.

Realizator: Sa continuam chestionarul lui Proust. Un poet care va place mult, poetul dumneavoastra?
Regina Ana: La Fontaine. Pentru ca sunt simple si le inteleg.

Realizator: Prozatorii dumneavoastra preferati?
Regina Ana: O, sunt atat de multi!

Realizator: Compozitorii preferati?
Regina Ana: imi plac Chopin, Saint-Saens, care e foarte frumos. imi plac clasicii. Muzica m-a ajutat mult. Cand eram la scoala trebuia sa invatam texte si unicul mod in care puteam invata texte era impreuna cu muzica.

Realizator: Ati studiat la Paris?
Regina Ana: Nu. Pentru ca a trebuit sa muncesc. Pentru ca parintii mei au vrut ca noi toti sa avem un serviciu. Daca ai un serviciu, muncesti, nu puteai incepe sa te distrezi. Noi am mers toti la munca si fiicele mele lucreaza toate. Trebuie sa muncesti.

Realizator: Indiferent de banii pe care ii ai.
Regina Ana: Absolut!

Realizator: Dar, daca ati fi fost posesoarea unei mari averi?
Regina Ana: stiti, munca va confera libertate. Daca nu munciti ce faceti, iesiti, va plictisiti? Daca aveti un serviciu, sunteti fericit. /.../ Munca este ceva important.

Realizator: Da, dar depinde de munca. Nu uitati ca fascistii spuneau "Arbeit macht frei", "Munca va face liberi".
Regina Ana: Da, dar trebuie sa faci ceva. Nu neaparat sa muncesti pana nu mai poti, dar poti /.../. Bucataria nu e chiar...

Realizator: Munca dumneavoastra preferata. Am vazut ca ati lucrat la New York intr-un magazin. Regina Ana: Da, eram vanzatoare de panglici si flori artificiale. Nu era /.../ pentru mine, dar ceea ce era amuzant era aranjarea vitrinelor. E ciudat cat de multe persoane cumpara panglici, flori artificiale pentru costumele lor. O astfel de munca te invata ceva si anume ca exista persoane care pot fi foarte politicoase cu tine si altele care te trateaza ca si cum nu ai exista. Eu sunt intotdeauna foarte atenta sa spun multumesc, sa spun buna ziua vanzatorilor.

Realizator: Da? De atunci ati ramas cu asta. Atunci aveati cati ani?
Regina Ana: Avem vreo 20 de ani, cred.

Realizator: Aveati in jur de 20 de ani, erati vanzatoare la New York, intr-un mare magazin. inca nu il cunosteati pe regele Mihai. Erati principesa Ana de Bourbon-Parma.
Regina Ana: Nu principesa, va rog. Eram Anne de Bourbon.

Realizator: Ana de Bourbon-Parma. Erati...
Regina Ana: Nu, Parma era prea lung. Anne de Bourbon.

Realizator: Fiica?
Regina Ana: Fiica lui Rene Bourbon.

Realizator: Titlul dumneavoastra nobiliar care era?
Regina Ana: Alteta regala. /.../ Te nasti asa.

Realizator: Ce inseamna, dupa dumneavoastra, a avea sange albastru?
Regina Ana: M-am intrebat mereu si multumesc lui Dumnezeu /.../. Nu stiu, nu stiu /.../ e ridicol.

Realizator: Apropo de asta, vreau sa va spun un lucru, ca cineva antimonarhic - e un sentiment pe care poate sa-l aiba foarte multa lume, nu, antimonarhismul, si l-ati cunoscut.
Regina Ana: Eu nu inteleg asta, antimonarhism. /.../

Realizator: Antiderapant?
Regina Ana: Da. /.../

Realizator: Antipatii. Pot exista. O realitate este, si anume este vorba de realitatea arborelui genealogic. Pe de alta parte, ati remarcat ca arborele genealogic nu este suficient ca sa faca din cineva un profesionist al nobletei si ca exista persoane - am vazut, chiar dumneavoastra povestiti admiratia pentru Elisabeta Rizea - exista taranci, de pilda, care au o noblete...
Regina Ana: Asa este. Iata, de pilda, cum vorbiti despre aceasta doamna extraordinara /.../, de ce a facut ea in viata. Cred ca este o mare doamna. Nu e nevoie sa fii nobil pentru a fi mare.

Realizator: Exact. Mi-ati spus ca va place sa criticati. Spuneti-mi, dumneavoastra priviti o femeie si dupa ce va ghidati ca sa va dati seama daca este o doamna sau face pe doamna.
Regina Ana: O doamna adevarata o cunosti imediat pentru ca e umila, modesta.

Realizator: Modestia.
Regina Ana: Da, modestia.

Realizator: Asta este prima calitate de noblete. Dar, din pacate, realitatea ne contrazice.
Regina Ana: Ce vreti, daca atat de multi vor sa para nobili! Bietii de ei! ii plang...

Realizator: Bine, realitatea istorica va contrazice, pentru ca, din pacate, istora este plina de regi aroganti, de regine arogante. Din nefericire.
Regina Ana: Da. Priviti istoria Frantei... Sunt foarte multi.

Realizator: Iata.
Regina Ana: Da, pentru ca li s-a urcat la cap.

Realizator: Puterea absoluta care corupe in mod absolut, dar nu pe toata lumea.
Regina Ana: Nu pe toata lumea.

Realizator: Exista si oameni care rezista la asta. De pilda, citind biografia regelui Mihai, m-a induiosat un lucru, ca toata lumea spunea ca mediul corupt de la Palat, luat de Carol al II-lea si crescut acolo, in acea atmosfera, repet, corupta, regele se va molipsi de la asta. Or, regele Mihai, prin structura, nu s-a molipsit.
Regina Ana: Da, asa este.

Realizator: Eroinele dumneavoastra preferate din viata privata, cine au fost?
Regina Ana: Regina Elena a Romaniei.

Realizator: Mama regelui Mihai. Ati iubit-o.
Regina Ana: Da.

Realizator: si ea v-a iubit. Cred ca ideea Majestatii sale Regina Elena a fost sa va casatoriti cu regele Mihai. Nu credeti?
Regina Ana: Nu cred, pentru ca daca as fi stiut, nu s-ar mai fi intamplat asta.

Realizator: De ce?
Regina Ana: Pentru ca este o mare responsabilitate, responsabilitatea de a trai cu cineva si de a-l iubi.

Realizator: Dar dumneavoastra nu fugiti de responsabilitati. Am vazut ca, dimpotriva. Ce grad ati avut in razboi?
Regina Ana: Mai intai, caporal, apoi aspirant si apoi am fost avansata la gradul de locotenent.

Realizator: Deci, ati fost locotenent in al II-lea razboi mondial. si ce ati facut?
Regina Ana: La inceput, am condus o ambulanta. Era o munca foarte grea pentru ca vedeai atat de multa suferinta... Tineri care stiai ca o sa moara si nu puteai face nimic pentru ei, decat, uneori, sa-i tii de mana.

Realizator: Ati tinut mana unor tineri care mureau in ambulanta?
Regina Ana: Da, da. intotdeauna trebuie sa oferi dragoste, daca poti. Nu aveau parinti, nu aveau pe nimeni. Erau foarte tineri si am vazut multe asemenea situatii... Dupa asta m-am mutat si am devenit soferul comandantului. Faceam curierat.

Realizator: Erati pe front. si cat timp ati stat pe front?
Regina Ana: Aproape doi ani si jumatate.

Realizator: Doi ani si jumatate? V-ati riscat viata, nu?
Regina Ana: Dar toata lumea isi risca viata!

Realizator: stiti multe altete care au plecat sa lupte pe front si care au condus ambulanta?
Regina Ana: Toti fratii mei au fost pe front. Jacques a fost aviator, in Norvegia, Michel a fost parasutist si Andre in "Irish Guards". Deci toti am fost inrolati in armata.

Realizator: Toti voluntari.
Regina Ana: Da. Tata a facut si razboiul din Finlanda, ca voluntar. Suntem oameni care iubim libertatea.

Realizator: O familie regala, cum spune fiica dumneavoastra cea mare intr-un interviu, "usor anarhista". si mama dumneavoastra, Margarethe a Danemarcei, era nonconformista.
Regina Ana: Pentru ca mama avea patru frati. Asa cum eu am avut trei, ea a avut patru, si poate asa se explica felul nostru de a fi.

Realizator: Adica?
Regina Ana: Sa faci ceva in viata, despre asta este vorba. Ne-au invatat sa muncim. Mama si tata au fost niste oameni extraordinari.

Realizator: Continuam chestionarul lui Proust. Ce detestati cel mai mult?
Regina Ana: Sunt multe lucruri care nu-mi plac, dar pe primul loc sunt oamenii ingamfati, cu nasul pe sus. Care-i privesc pe ceilalti de sus.

Realizator: Detestati aroganta.
Regina Ana: Da, aroganta.

Realizator: Talentul pe care v-ati fi dorit sa-l aveti?
Regina Ana: Poate as fi dorit sa fiu pictor. Sa cant, nu! Cant fals !

Realizator: si n-ati pictat niciodata?
Regina Ana: Am pictat doar de amuzament.

Realizator: in schimb, ati facut enorm de multe fotografii.
Regina Ana: Regele este un fotograf formidabil!

Realizator: Dar si dumneavoastra.
Regina Ana: Eu fac fotografii ca sa pastez o amintire, dar el poate fotografia orice. Este un artist si face fotografii minunate.

Realizator: V-ati gandit vreodata cum ar arata toate fotografiile regelui si ale dumneavoastra, adunate intr-un album?
Regina Ana: Ar fi multe...

Realizator: si am vazut ca regele Mihai este ordonat si stie fiecare cliseu unde este, in timp ce dumneavoastra, iata, un mic defect, le tineti intr-o dezordine...! Este adevarat?
Regina Ana: Da, este adevarat.

Realizator: De ce?
Regina Ana: Pentru ca este mai usor sa fii dezordonat decat ordonat. Sa fii ordonat, este o disciplina si eu n-am aceasta disciplina. si atunci prefer sa fiu dezordonata.

Realizator: Banuiesc ca va alintati, pentru ca ati avut toata viata o disciplina teribila.
Regina Ana: Cand faci ceva pentru tine iti poti permite sa fii indisciplinat.

Realizator: Ah, deci este un lux. Luxul indisciplinei.
Regina Ana: Da!

Realizator: in fine, ultima intrebare a chestionarului: deviza dumneavoastra.
Regina Ana: Nu neaparat sa te distrezi, dar sa traiesti fiecare zi. Asta este deviza mea. Nu te gandi la ziua de maine. Pana maine mai e... Ziua de ieri a trecut, sa traim ziua de azi. si azi pastrez aceasta deviza. Nu stii niciodata ce o sa se intample.

Realizator: Cu toate ca se spune "si maine este o zi"
Regina Ana: Da, dar asta uneori nu se intampla. "O sa vedem maine", se poate spune. Dar intotdeauna cu un imens semn de intrebare. O sa vedem... Oare o sa vedem, sau nu? Azi stim, pentru ca traim clipa.

Realizator: Deci, "carpe diem". Dar, la dumneavoastra "bucura-te de ziua de azi", cu modestie, cum ati spus, cu tenacitate, intr-un spirit al nobletii innascute, nu? Asa vedeti bucuria zilei si nu, sa zicem, in stil Carol a II-lea.
Regina Ana: Nu l-am intalnit niciodata pe Carol al II-lea, deci n-as putea spune. Ce a facut bine Carol al II-lea... A facut cateva lucruri frumoase, cum ar fi Muzeul Satului si alte doua sau trei muzee... in sensul acesta era formidabil.

Realizator: Dar am vazut ca atunci cand v-ati maritat cu regele Mihai, Carol al II-lea v-a scris o scrisoare in care va sfatuia sa fiti o sotie buna pentru regele Mihai.
Regina Ana: in scrisoarea mea, in esenta, i-am raspuns asa: "Sper sa fiu la fel de buna sotie, pe cat de bun sot ati fost pentru soacra mea!" Cred ca era foarte ironic./ee/

Realizator: Dar v-a sfatuit cineva sa-i scrieti asa?
Regina Ana: Nu, am facut-o singura.

Realizator: Nu v-ati consultat cu regele?
Regina Ana: I-am citit scrisoarea si l-am intrebat "Pot sa i-o trimit tatalui tau?" si el mi-a raspuns "Da-i drumul!"

Realizator: Va dati seama? Scrisoarea asta poate, intr-un fel, a avut drept consecinta faptul ca niciodata nu l-ati vazut pe Carol al II-lea si ca niciodata tatal nu si-a cautat fiul.
Regina Ana: Nu.

Realizator: si nici fiul nu l-a cautat pe tata, cu toate ca, iata ce scena de cinema, in 1940, cand Carol a parasit Romania, noaptea, la ora 3:30, singurul din familie, care l-a insotit pe peron, cu toate ca Antonescu l-a sfatuit sa nu mearga, sa nu-si conduca tatal, a fost regele Mihai. Regele Mihai avea 18 ani si si-a condus la gara tatal. Aici e destinul sotului dumneavoastra inainte de a va cunoaste. Un copil cu un destin trist.
Regina Ana: Trebuie spus ca regele e un rege onest si drept. Daca s-a gandit ca e de datoria lui sa-si conduca tatal la gara, a facut-o. El si-a facut intotdeauna datoria. Asa e regele Mihai.

Realizator: L-a condus la gara. Atunci a fost ultima oara in viata cand si-a vazut tatal. Iata ce destin. Un copil crescut fara mama - cand avea 11 ani regina Elena a plecat la Florenta si copilul a vazut-o doar doua luni pe an.
Regina Ana: Gasesc teribil faptul ca parintii sa nu-si vada copiii. Acum depinde si ce fel de parinti... Iar o mama sa nu-si vada copilul decat o luna pe an, uneori si mai putin... E infiorator si necinstit.

FOTO: GANDUL

INTERVIUL COMPLET AICI: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2185948-primul-interviul-reginei-ana-cand-cunoscut-regele-mihai-nu-stia-cum-sta-coada-cinema.htm

Marius, baiatul care scrie cu nasul, are nevoie de ajutor!

Rareori ne este dat sa vedem un om mai curajos si mai increzator in sansa sa precum dorohoianul Marius, cunoscut drept "baiatul care scrie cu nasul"!
Inteligent si generos, bun crestin si minunat prieten, Marius are nevoie de ajutorul nostru pentru a face o operatie care ii va usura viata. O viata crunta pentru el acum! Chiar daca a fost crunt lovit de destin, Marius a invatat sa foloseasca computerul, scriind cu nasul, intrucat nu isi poate folosi mainile, la fel cum nu se poate nici deplasa, el fiind ajutat permanent de catre familie. Marius nu a fost niciodata la scoala, este imobilizat intr-un carut cu rotile si este foarte implicat in campanii de ajutorare a celor aflati in nevointa. Acum, are el nevoie de noi!
Scrisoarea sa sincera si emotionanta ne-a fost trimisa de o prietena, convinsa ca Marius Girada, din Dorohoi, este omul care merita sa ne imbunateasca si sa ne creasca sufletele. Sa nu uitam ca, oferind un banut pentru Marius, s-ar putea sa ii daruim o zi de viata!

"AM SI EU O SANSA! Numele meu este Girada Marius din orasul Dorohoi, judetul Botosani, am 31 de ani si din cauza nasterii grele am un handicap fizic gradul intai cu diagnosticul tetrapareza extrapiramidal.
Luna trecuta ma intalnesc cu o vecina de pe strada mea si imi spune ca a vazut la tv un baiat din Iasi care a facut o operatie antispastica la Chisinau si se simte bine. Cand vin in casa, gasesc baiatul pe net si ii scriu. Imi spune ca a fost la Chisinau prin fundatia IKON din Galati. Nici una, nici doua, scriu si eu la Galati si imi raspunde dandu-mi formularul de inscrire si sa le trimit copie de buletin al meu si ale parintilor, copie dupa certificat de handicap si o iesire din spital pe care le-am scanat si le-am trimis. Si iata ca Sambata 28 August am fost la Galati unde a venit medicul Marcel Platon de la Clinica Gynesource din Chisinau, un om foarte de treaba. Dupa ce m-a consultat, m-a programat la operatie pe 30 Noiembrie 2010. Operatia este sub-cutanata in punctele spatistice si costa 1850 de euro. Din nefericire nu am aceasta suma si am nevoie de dvs.
Iata contul; RO 84 BRDE 070SV22901100700 in lei
Deschis la BRD filiala Dorohoi
CONT EURO: RO53BRDE070SV26842830700 AGENTIA DIMITRIE POMPEIU DOROHOI
Titular de cont Girada Rodica [ mama ]
Tel. mama: 0740265223"

VEZI AICI CUM SCRIE MARIUS CU NASUL: http://www.youtube.com/watch?v=iV9pJ7vYyTs

CUTREMURATOR: Martirii de la Oranki!

Parintele Dimitrie Bejan a fost inchis in lagarul de prizonieri de la Manastirea Oranki incepand cu anul 1942. Mergand in padure, dupa lemne, parintele Dimitrie Bejan a intalnit un batran, ascuns printre copacii cei vechi. Acesta era unul, poate chiar singurul, dintre calugarii care au scapat cu viata din Oranki.
Parintele cel batran, ascuns in padure, scapand la parintele Dimitrie, i-a marturisit toata istoria locului. "Comunistii atei, cand au intrat la putere, au prins 11.000 de calugari si preoti din toate manastirile si i-au inchis acolo, printre care eram si eu. Au venit niste militari calari si ne-au intrebat: "Mergeti cu noi sau nu? Aveti 24 de ore timp de gandire!" Iar episcopul le-a zis: "Este prea mult pana maine! Va dam raspunsul in 10 minute!" Atunci episcopul s-a intors spre noi si ne-a intrebat: "Fratilor, acum aveti ocazia sa va faceti mucenici pentru Hristos! Vreti sa va uniti cu comunistii? Sau vreti sa va dati viata pentru Hristos si sa va numarati in ceata sfintilor mucenici? Sa nu va temeti! Hristos este cu noi! Hristos ne cheama la El!" Atunci am strigat toti intr-un glas: "Vrem sa murim pentru Hristos!".
Si asa au fost impuscati toti cu mitraliera in cap, timp de o luna de zile, cate 300-500 in fiecare zi, fiind ingropati in acea vagauna mare din curtea manastirii. Ei singuri isi sapau santul si singuri il astupau. Unii sapau santul, apoi erau impuscati, iar altii ii acopereau cu pamant si sapau mai departe santul; apoi si ei, la randul lor, erau impuscati, pana i-au ingropat pe toti. Dar erau plini de credinta in Hristos si traiau numai in post si rugaciune pana i-au ucis ateii. Iar pe episcop l-au impuscat la urma si l-au ingropat".
Dupa aflarea acestei vesti, a urmat si minunea. Facand niste sapaturi in curtea lagarului de exterminare din Oranki, unde era inchis si parintele Dimitrie Bejan, cai cativa muncitori au dat peste ramasite de trupuri. Sapand inca putin, ei au gasit trupul unui mitropolit, neputrezit. Nici macar hainele aceluia nu era putrezite, ci intregi si nestricate.
Pe locul de martiriu al atator sfinti se inalta astazi si o cruce romaneasca. Crucea din marmura neagra a fost lucrata in Romania, la Beius, pe ea fiind reprezentat "Hristos intemnitat". Mai jos, pe o parte si pe alta, se afla urmatoarele cuvinte, scrise in limba romana si in limba rusa: "Ati suferit, ati rabdat, ati plans si pentru noi, cei care nu am fost inchisi, pentru pacatele noastre. Va multumim."
Cand a fost instalata crucea de marmura, in Oranki, pamantul a scos la lumina ramasite din trupurile calugarilor martirizati de demult. Acestea erau frumoase la culoare si placute la vedere. O parte dintre ele au fost aduse in tara, urmand a fi asezate in biserica din Schitul Huta, dar si in paraclisul de la Aiud.
Pentru o vreme, Oranki a fost inchisoare de femei. Oranki a redevenit manastire de calugari incepand cu anul 2004. Astazi, multime de pelerini vin sa se inchine si sa faca rugaciune pe pamantul sfintit de atata multime de suflete de martiri, ale caror trupuri inca se afla in pamant. (crestinortodox)

FOTO: Parintele Dimitrie Bejan

CARTILE MELE DE DEMULT

"Scrisori catre fiul si fiica mea", de Alice Voinescu
Nascuta in 1995. Este prima femeie din Romania cu titlul de doctor in filosofie, obtinut la Sorbona, in 1913. Descendenta din familia lui Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, in acelasi timp nepoata a profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Studiaza in Germania si Franta, unde familia accepta sa o trimita, la insistentele lui Titu Maiorescu.
Dupa doctorat, refuza o catedra la o universitate din America si un post de lector la Paris. Vine in tara si activeaza ca profesor titular de estetică si istoria teatrului la Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti.
In 1951 este arestata. Face un an si sapte luni de inchisoare, apoi domiciliu obligatoriu in satul Costesti din apropierea orasului Targu Frumos, unde ramane pana in ianuarie 1954, în conditii grele. Moare in noaptea de 3 spre 4 iunie 1961.
Cea mai cunoscuta carte este cea adresata tinerilor, "Scrisori catre fiul si fiica mea", publicata postum, care cuprinde scrieri din perioada deportarii sale, de la Costesti. O carte innoitoare, binefacatoare, indreptatoare. Cine mai citeste oare astazi o carte care vorbeste doar despre CUM AR TREBUI SA FIM tocmai pentru ca nu mai avem nicio sansa SA FIM CU ADEVARAT?

"Jurnalul unei fiinte greu de multumit", de Jeni Acterian

O carte necesara tinerilor, care poate fi ascultata pe trilulilu, in citirea superba a Oanei Pellea. Nu voi scrie mai mult, pentru ca pe Jeni Acterian e frumos sa o descoperi. Si Oana Pellea este de un firesc aproape suspect (adica se confunda deseori cu autoarea textului, intr-un destin care, chiar daca nu le este aidoma, le uneste exceptional!)

(FOTO: JENI ACTERIAN)

De ziua Crucii

de la Cruce la om există un spaţiu de prietenie, de adulmecare. inimă se numeşte.
de la inimă la om nu e nimic, doar o Cruce de inimă şi alta de om. două braţe care se cuprind unul pe altul, împreunându-se în înălţimi. de la om la inimă iar e nimic, doar o mamă care naşte din când în când copii.
locul unde se întâlnesc braţele Crucii se numeşte mama. de asta e cald acolo, în culcuşul naşterii...

STATUL ESTE POLITIC CORECT!

Ne-am obisnuit atat de mult sa fim vanati, manipulati, schingiuiti psihic, denaturati moral, incat incepem sa devenim dependenti de vanator. De acel Sef care ne vaneaza, manipuleaza, schingiuieste psihic. Lucrurile par sa fie atat de simple, incat devenim noi insine vanatori! Si nuuuu, nu din postura de Sef, ci din cea de… vanat.
Regulile vanatorii le face, mereu, Seful. Existenta unor reguli nu garanteaza corectitudinea unei stari de fapt, ci dimpotriva, legiferarea unui masacru al fiintei umane.
Primim de luni bune vesti tot mai ingrijoratoare. Iata, nu mai putem intra in paduri, nu mai putem culege ciuperci, mure, afine, plante medicinale. Exista o lege care nu numai ca interzice, dar si pedepseste.


(Citeste mai multe aici: http://www.ziare.com/social/romani/opinii-statul-este-politic-corect-1040303)

Mormantul Maicii Benedicta - Minunea de dupa viata pamanteasca

Linistea si pacea, florile care inmiresmeaza aerul din Cimitirul Putnei, usuratatea sufletului si bucuria care te cuprinde la mormantul Maicii Benedicta (Doamna Zoe Dumitrescu Busulenga) sunt daruri pe care e bine sa le primesti atunci cand ti se ofera.

Povesteste un monah al Putnei ca, in sicriu fiind, Maica Benedicta radea cu ochii deschisi. Parintii martori la minune, printre care si cel care povesteste, marturiseste ca duhovnicul Maicii Benedicta ii inchidea ochii, iar maica ii deschidea la loc, in marea sa bucurie a intalnirii cu Domnul. "Eiii, Maica, inchide ochii! Acum gata, nu mai vrei sa faci ascultare, asa-i?", o mustra cu dragoste parintele. Inteleg ca s-au facut fotografii, dar nu stiu de ce pana acum, desi s-au scurs niste ani de la trecerea la cele vesnice a Maicii Benedicta, nimeni nu a vorbit public despre aceasta minune. Sa fie aceeasi discretie cu care a trait Maica Benedicta, discretie cu care si-a marturisit si credinta, si calugaria?

S-a lansat DVD-ul "Dependenta de cer - Convorbiri duhovnicesti cu Acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga"

Arhiva Culturala Romana a lansat DVD-ul:
"DEPENDENTA DE CER convorbiri duhovnicesti cu
ACAD. ZOE DUMITRESCU BUSULENGA (MAICA BENEDICTA)"

Pe parcursul a peste 40 de minute veti putea urmari singura marturie pe care Acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga a acceptat sa o ofere publicului romanesc inainte de intrarea sa in monahism.

Un documentar de mare valoare realizat de editorul si jurnalistul Fabian Anton si incununat cu 4 premii la festivalurile de film de arta crestina din Rusia, Grecia si Bulgaria.

Pentru ce mai sunt bune taxiurile…

Nu obisnuiesc sa iau un taxi decat atunci cand sunt cu adevarat presata de timp si de fiecare data cand deschid portiera imi vine in minte ca vorba "timpul inseamna bani" a fost inventata intr-o astfel de situatie, cand esti nevoit sa platesti ca sa castigi cateva clipe in plus.
De obicei, cand urci in taxi – daca tot nu ai incotro si ai urcat – nu te deconectezi de la problemele tale, spui destinatia mecanic, nu esti atent la drum, te lasi napadit de ganduri. Urc asadar in partea dreapta spate si spun destinatia, pregatita sa imi vad de ale mele. Spre mine se intoarce un batranel cu mustacioara alba, ingrijita, cu un zambet neprotocolar, dar nici prea familiar sau indraznet. "In primul rand, va spun sarut mana", zice. Ma rusinez si imi dau seama ca nu am spus "Buna ziua", pentru ca de obicei prima intrebare este "Liber?", care tine loc – credeam eu, de salutul obisnuit.
Porneste masina si urmeaza, pentru 5 minute, un dialog extrem de interesant:
-Azi trebuia sa ploua. Toata lumea a spus ca s-a anuntat ploaie, si uite ca nu e decat un pic de vant. Nu e bine. Eu am observat ca se intampla ceva, inca de anul trecut. Ati vazut copacii? Teii nostri de pe bulevard?
-Nu, nu prea ies din casa.
-Ia uitati-va! Sunt uscati, galbeni, parca au frunze din plastic, urate.
-Da, asa e, ii vad acum.
-De ce credeti ca sunt asa?
-Nu stiu, poluarea probabil...
-Nu! Exploziile solare! Si credeti ca numai copacii sunt asa? Stiu doua doamne care ametesc, sunt slabite tot timpul si daca le vezi chipurile albe... De asta, la copaci se vede mai bine. Dar oamenii nu sunt informati, ei nu stiu ce se intampla...
-Pai oamenii poate nici nu vor sa stie.
-Nu, nu vor, si chiar daca le spui, nu constientizeaza. Pentru ei e important sa injure guvernul, sa injure pe toata lumea... Dar ce se intampla cu adevarat cu noi e mult mai grav... Se zice ca nu se spune ca sa nu se sperie oamenii... Dar trebuie sa li se spuna. Baiatul meu a chemat sa i se faca analiza apei la fantana. Au venit, i-au spus ca ar fi buna, dar ca s-au gasit si niste vietati, viermisori care nu-s deloc buni, dar cei de la Mediu au spus sa nu mai spuna, ca apoi lumea se panicheaza si nu e bine!
-Pai mai bine sa stie, chiar daca se panicheaza, spun si eu.
Ajungem la destinatie si ma gandesc ca amabilitatea omului se va regasi in mod cert in pretul calatoriei. Asa am patit de multe ori. Omul vorbeste, glumeste, si la urma iti spune un pret ca oricum nu te lasa inima sa ii spui nimic, chiar daca inghiti in sec! Spre suprinderea mea, omul meu opreste aparatul – care chiar fusese pornit! – imi spune o suma mai mult decat decenta, imi da si bonul si se intoarce spre mine:
-Sa aveti o zi frumoasa, sa aveti sufletul linistit, Dumnezeu sa va dea multa pace sufleteasca! Asta e cel mai important!, spune in timp ce deschid portiera sa cobor. In ultima clipa, insa, cand aproape sa inchid, se mai intoarce odata si spune raspicat, justificand parca intalnirea noastra:
-SI, MAI ALES, IMPACARE CU SOARTA!

MANIFEST. ESTE INTRE TINE SI DUMNEZEU

Nu atitudinea fata de nedreptatile lumii te defineste, nici macar revolta sau strigatul in piata publica. Lumea functioneaza de multa vreme dupa reguli care merita incalcate, iar din piata publica nu a mai ramas decat un platou de filmare, cu actori debransati de la energia vitala. Singura atitudine care ti se potriveste tie, si numai tie, este cea fata de Dumnezeu.
NU striga daca strigatul tau – desi pare indreptatit – foloseste unora mai periculosi si mai rai. Nu vei indrepta nimic, dar te vei transforma in instrument vandabil, vulnerabil si usor de manipulat.
NU toti cei care plang sunt victime. Fa un pas inapoi si priveste cu atentie. Cel care tace, care sufera, indura, nu loveste, nu cere… de acela sa te apropii.
NU te lasa distrus, condus, lovit, dezarmat de cei care iti transmit FRICA. Nu vei fi niciodata sarac daca muncesti, nu vei fi bolnav daca sufletul tau se primeneste zi de zi, nu vei fi flamand daca te multumesti cu ce ai, nici insetat daca gasesti izvorul potrivit. Frica te face dependent de stapan, de frica vei binecuvanta lantul din jurul gatului.
NU iti trebuie nimic mai mult decat ai acum, pentru a trai. Suferi ca nu ai bani pentru a achita facturile la telefon, cablu TV, internet… Te consideri sarac atunci cand renunti cate putin la fiecare din aceste fericiri… Suferi ca nu ai citit de ani buni o carte ziditoare? Suferi cand arunci pe strada resturile de prin buzunare? Suferi dimineata cand iesi din apartamentul tau utilat ca la carte si vezi in jurul blocului balarii in care te pierzi? Suferi cand iti jignesti aproapele, cand izbesti usa in fata unui coleg, cand iti lovesti iubita, cand iti minti parintii, cand iti umilesti copiii, cand iti injuri sefii? Daca nu suferi cand Dumnezeu plange, esti sarac, sarac si de nimic folositor…
Lumea nu mai apartine demult parintilor tai. Este a lor, a celor de care te temi. Doar lupta este a ta. Fii atent pentru ce lupti si cine plange cu adevarat… Cum spunea Maica Tereza: ESTE INTRE TINE SI DUMNEZEU!

Parintele MINA DOBZEU: "Trezindu-ne la timp, vom putea cuceri palmă cu palmă sufletul neamului!"

"Am înţeles că, în lupta cu omul cel rău din om, importantă nu este nici ora, nici ziua, nici anul, ci secunda. Să veghezi asupra secundei păcătoase şi să te ridici strigând: Doamne, am greşit înaintea Ta!

Ţara noastră nu este aşa de mare ca întindere geografică şi, trezindu-ne la timp, vom putea cuceri palmă cu palmă sufletul neamului, restaurând principiile tradiţionale, pe drumul Crucii. Poporul român trebuie să devină un misionar: să se afunde definitiv şi eroic în ortodoxia apostolică.

Prin urmare, după o moarte clinică atee, se impune să renaştem.

Am vorbit întotdeauna foarte liber pentru că mă simt foarte liber. Foarte simplu am vorbit, pentru că Dumnezeul meu nu este complicat. M-am manifestat dinamic, căci urcuşul pe Golgota cere eroism.

Să stai în afara Bisericii ca în Biserică. Asta vreau eu să-ţi spun, iubite cititorule. Ieşi din indiferenţă şi ignoranţă religioasă. Vorbele mele sunt la modul imperativ, pentru că lumea trăieşte o criză spirituală gravă. Răul este copleşitor şi uneori chiar în interiorul bisericii! Voinţa de a rezista este coruptă, cârdăşia cu duhul este mare".

(Arhimandrit Mina Dobzeu, in cartea "Pentru o biserică dinamică", 2005)

Arhimandrit Mina Dobzeu, născut pe 5 noiembrie 1921 în satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna, Basarabia, este cel care, în Jilava, l-a botezat pe Nicolae Steinhardt, viitorul monah de la Rohia.

A făcut de mai multe ori închisoare, ultima detenţie fiind de 8 luni, în anul 1988, arestat pentru protestele prin 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la morala poporului român şi ateismul în comunism.

Din 1969, a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, unde a fost şi stareţ între anii 1978-1988. Între anii 1996-2002 a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar al Episcopiei Huşilor.

Parintele este de câţiva ani grav bolnav.

INTERVIU - MARIUS IANUŞ: "Am avut neşansa de a scrie un poem împotriva României"

A zdruncinat literatura anilor 90, a socat, a uimit, a rasturnat prejudecati poetice, a creat curente. Supranumit "parintele fracturismului", poetul teribil si teribilist, adulat, iubit de generatiile tinere, contestat de poetii traditionalisti, Marius Ianus a devenit lider, model, reper în literatura romana. Pîna într-o zi, când s-a petrecut Minunea!


Florentina Tonita: E posibil drumul de la Poezie la Crestinism? Spun Sfintii Parinti ca un om, daca refuza calugaria de buna voie, el va fi calugarit de viata, în urma unor încercari mai mult sau mai putin dureroase. Ai ajuns la Crestinism prin Poezie sau prin Suferinta? Bineînteles, calugaria are aici sens de pustnicie lumeasca – daca e posibila alaturarea de cuvinte, de Jertfa crestina.

Marius Ianus: M-am întors la crestinism în urma multor semne care mi s-au aratat. Mi s-a revelat ca Dumnezeu are un plan cu mine. M-am trezit ca locuiesc chiar în casa în care a locuit Alexandru Monciu Sudinski, alt scriitor revoltat, si am gasit alte multe corespondente în viata mea. Asa ca am tras concluzia fireasca: nimic nu e întîmplator, realitatea ne depaseste cu mult mintile. De fapt, eram aplecat de mic spre acest fel de a gîndi, iar argumentul lui Nicolaus Cusanus în privinta existentei lui Dumnezeu l-am descoperit singur, pe la 10 ani.

F.T.: Sunt numeroase exemplele în care poeti de valoare – de valoarea timpului lor, desigur, au descoperit Lumina si au pasit pe drumul paralel poeziei. Paralel însemnînd aici ca poezia nu este exclusa, ci doar capata alta stralucire. Vorbesc despre Parintele Savatie Bastovoi, chiar si de Marius Ianus, si exemplele pot continua. Regreti în vreun fel experienta anilor trecuti, faima, notorietatea, poate chiar orgoliul recunoasterii literare?

M.I.: Nu prea am ce sa regret. Securitatii, care mi-a distrus continuu viata, nu i-a pasat de faima mea. Am avut nesansa de a scrie un poem împotriva României. Acel poem mi-a marcat destinul. De fapt, el era croit pe mentalitatea lumii ateiste de azi, care nu vede în greutatile cu care ne confruntam încercari date de Dumnezeu, deci ceva bun, ci doar neputinta noastra sociala si politica.

F.T.: Poezia si-a cam pierdut de un timp rochia de bal si umbla parca nerusinata, în fustite deocheate. Si ma refer strict la versul fara poezie, la cuvintele fara spirit care abunda de ceva vreme viata tinerilor nostri scriitori. Ce lipseste – nu din aceste poeme!, ci din existenta poetilor de nu mai ating ei adîncimea (sau înaltimea) Duhului în Cuvînt?

M.I.: Poezia n-a fost niciodata mai apropiata sau mai departata de Dumnezeu decît e acum. Trebuie sa facem o diferenta clara între poezia laica si poezia crestina. Poezia laica a fost fara Dumnezeu dintotdeauna, la Nichita Stanescu, ca si la Ovidiu. Sa te joci cu cuvintele, cum fac cei mai multi poeti, mai ales cei metaforici si artizani, cei care folosesc figurile de stil si rima, e ceva foarte periculos.

F.T.: Ti-ai renegat toate scrierile, în urma unui zbucium sufletesc. Toata lumea astepta ca taifunul interior sa treaca si sa re-devii poetul fracturist cu care lumea literara se obisnuise. Se pare ca a trecut taifunul, însa dupa el se aseaza un alt zbucium, cel al crestinului apasat de întîmplari trecute. Esti gata sa pornesti un proiect extrem de îndraznet timpului nostru, un Drum al Crucii. Te rog sa dezvolti cu propriile cuvinte acest demers, pentru ca el sa fie cît mai bine înteles.

M.I.: Parintele Savatie Bastovoi m-a sfatuit sa renunt la idee. Era prea mare pentru mine si ma muncea prea mult. Era vorba de un pelerinaj mai putin obisnuit, cu o cruce în spate.

F.T.: Esti jurnalist, cititorii te gasesc în revista VIP, dar si în Ziarul Lumina. Crezi ca exista loc, în presa noastra, de informatii ziditoare de suflet? Îsi asuma jurnalistii de astazi misiunea atît de dificila de a transmite Cuvîntul curat al Parintilor nostri? Ai simtit ca îti scade “audienta”, ca sa folosim un cuvînt atît de uzitat, dupa ce ai schimbat tonul si directia editorialelor din VIP?

M.I.: Încep cu sfîrsitul. Dimpotriva, se pare ca numarul cititorilor mei a crescut dupa convertirea mea. E foarte important ca oamenii cu credinta sa scrie despre credinta lor. Însusi Domnul nostru Iisus Hristos ne-a chemat sa ne marturisim credinta, spunîndu-ne ca asa cum Îl marturisim noi pe El în fata semenilor nostri, asa ne va marturisi si El pe noi în fata Tatalui nostru ceresc.

F.T.: Recomanda tinerilor 3 carti care le pot schimba viata.

M.I.: Noul Testament. Patericul. Psalmii.

F.T.: Numeste 3 oameni care sînt sau pot deveni modele pentru tinerii care mai cauta înca o Cale.

M.I.: Parintele Savatie Bastovoi (Noul Neamt). Parintele Ghelasie (Fagetel). Parintele Milotoiu (Sacele).

Multumesc! Doamne Ajuta!



Marius Ianus s-a nascut in anul 1975, la Brasov, numele sau real fiind Drajan Marius-Christian. Este întemeietorul curentului literar fracturist, alaturi de Dumitru Crudu. În 2010, pe neasteptate, si-a renegat toate scrierile necrestine, anuntul fiind facut public în ziua de 20 aprilie: "De astazi, 20 aprilie 2010, îmi reneg toate scrierile pe care le-am publicat pîna azi, cu exceptia celor pe care le-am postat sau le voi posta pe acest blog.
Îmi cer iertare tuturor celor carora versurile mele de pîna acum le-au fost prilej de sminteala si iau pacatele la care i-au împins vorbele mele scrise si spuse pe alti oameni asupra mea.
Nu voi continua nici povestea blogului literar colectiv pe care l-am initiat, hyperliteratura, pentru un motiv simplu: e o poveste necrestina.
Si asa a spus Domnul nostru Iisus Hristos: "Cine nu este cu Mine este împotriva mea. Si cine nu aduna cu Mine, risipeste".
Îi avertizez pe toti cei care scriu acolo ca sînt pe calea pierzaniei.
Îi avertizez pe toti cei care au trecut prin cenaclurile mele sau care m-au citit ca, în afara de sinceritate, i-am împins numai la dracovenii. Îi avertizez ca exista Iad.
Îi chem pe toti pe drumul catre Iisus Hristos, sa înfrunte prigoana satanei si sa-si salveze sufletele".

ca sa ne vedem luni...

ca sa ne vedem luni trebuie sa strabatem sambata mortilor
biografii de sfinti adumbrite prin peretii satelor de sus, pana la conac
niciodata nu ai socotit zilele cu tot cu sambata, ziua in care
clopotele bat doar prelung, de sfarsit de lume

ca sa ne vedem luni avem nevoie de duminica ingerilor
biografii de sfinti atarnati in podurile caselor parintesti
duminica e soare in clopote, dar niciodata nu vrei sa ne vedem duminica

si luni ajungem doar rareori, cand conacul se inchide
pentru refacerea sufletelor ratacite in ziduri
nici clopotele nu bat luni, obosite dupa facerea lumii

singuri si pamanteniti, asteptam ziua de luni ca si cum
sfintii si ingerii au disparut, ca si cum
nici o sambata nici o duminica niciodata nicicand...

IN MEMORIAM MIHAI BEJINARIU: Sambata, 21 august, Galeriile "Stefan Luchian" Botosani!

Sambata, 21 august 2010, ora 10.00: Expozitia comemorativa IN MEMORIAM MIHAI BEJINARIU, organizata la Galeriile "Stefan Luchian" Botosani, cu prilejul implinirii a doi ani de la plecarea dintre noi a marelui artist Mihai Bejinariu.

Evenimentul este organizat de Muzeul Judetean Botosani si de Vali Petrariu, prietenul artistului, unul dintre cei care i-au fost aproape lui Mihai Bejinariu pana in ultimele zile ale savarsirii sale pamantesti.
"Mihai a fost un prieten adevarat: retras, cu bun simt, cu o cultura vasta, o persoana alaturi la nevoie. A pictat si pe patul de spital, simtindu-si sfarsitul aproape si din dorinta de a lasa cat mai multe lucrari in urma lui", marturisea in urma cu cateva luni Vali Petrariu, cel care a organizat anul trecut, la Galeriile de Arta "Stefan Luchian", prima expozitie in memoria artistului, in ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril.
Mihai Bejinariu ramane in arta romaneasca drept unul dintre cei mai buni acuarelisti. A studiat tehnica acuarelei pe ud si a pastelului combinat cu tehnica encaustica, combinand un stil aproape inovator cu o pictura vizionara, desi s-ar incadra usor si in stilul traditionalist.
Mihai Bejinariu a urmat, in tinerete, Scoala Populara de Arta din Botosani, nemultumindu-se insa cu studiul de atelier. Pictorul a cutreierat dealurile care invaluiesc Botosanii, o practica bine cunoscuta marilor artisti, de la Grigorescu pana la Van Gogh. Studii in aer liber care, din pacate, lipsesc aproape cu desavarsire pictorilor de astazi, care se limiteaza la arta de atelier, de album, la copii dupa copii sau, deseori, la a-si multiplica propriile lucrari, in scop pur comercial.
In anii 1975, Mihai Bejinariu a decis sa dea examen la Facultatea de Arte Plastice din Iasi, obtinand o medie egala cu a altor doi candidati, chiar pe ultimele locuri. A fost admis. Imediat dupa absolvirea studiilor superioare a devenit si membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, expunand constant si bucurandu-se de aprecierile unanime ale criticilor.
Dupa o grea si nestiuta de nimeni suferinta – in afara unor putini prieteni – Mihai Bejinariu s-a stins din viata in 21 august 2008.

20 august: Doamna Zoe Dumitrescu Busulenga

Zoe Dumitrescu Bușulenga (Maica Benedicta) s-a nascut pe 20 august 1920, in București, si s-a ridicat la Domnul pe 5 mai 2006, la Manastirea Varatec.

Maica Eufrosina, cea care i-a stat alaturi Maicii Benedicta zeci de ani, pana in ultima clipa, ne marturiseste din zilele de duh si inalta traire, momente lasate marturie celor care nu au cunoscut-o pe Doamna Busulenga in timpul vietii sale pamantesti:

"Doamna Academician s-a bucurat nespus de mult ca l-a intalnit pe Parintele Cleopa si spunea ca "parca L-am vazut pe Dumnezeu Tatal"!
Mergea la Sihla, la Parintele Paisie Olaru, impreuna cu alti musafiri ca sa-l cunoasca pe Parintele. Odata, am fost si eu cu ei. Cand am ajuns la chilia Parintelui Paisie, ei au intrebat: - "Sunteti Parintele Paisie?". Parintele a spus ca nu este el. Langa chilie, sub stanca, Parintele avea doua mici straturi cu ceapa. A luat un pres mic, s-a asezat intre randurile de ceapa si plivea. Noi asteptam, asteptam, uitandu-ne la Sfintia Sa. La un moment dat, dupa aproximativ jumatate de ora, Parintele Paisie spune: "-V-am vazut rabdarea si ca ati venit cu adevarat sa-l vedeti pe Parintele Paisie si sa luati binecuvantare de la dansul si nu doar asa, sa-l priviti". Atunci Doamna Busulenga a spus: "-Uitati, doi oameni cu viata sfanta: Parintele Cleopa care vorbeste si Parintele Paisie care tace...".
Cand lua pensia, Doamna Busulenga mergea la maicutele cele mai nevoiase, la femeile vaduve din sat si le dadea banuti din pensie (avea o pensie de 500 lei).
Seara de seara, la apus de soare, cand afara era cald, Maica Benedicta statea in fata bucatariei pe un fotoliu si astepta sa bata clopotul de slujba, apoi canta Lumina Lina. Se uita in sus, pe urma prin curte si spunea: "-Maicuta, sa stii ca Mihai ne ocroteste".
Cu trei zile inainte de 20 august, ziua de nastere a Doamnei Academician, veneau la Varatec cunostinte din Targu Neamt, Piatra Neamt, ziaristi, profesori, directori de scoli, preoti, muzeografi. Din Iasi academicianul Ciopraga cu familia, familia Ilisei, Domnul Parascan, profesori universitari, academicieni, scriitori, pictori, sculptori.
Cand era ziua de nastere a Doamnei, veranda era plina de flori si primea 50-60 de telefoane din tara si din strainatate, de la ambasade. Si trei zile dupa inca mai veneau oameni s-o felicite".

(Marturiile Maicii Eufrosina Jescu despre Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga - Monahia Benedicta)

REMEMBER ENESCU, cu dragoste

129 de ani de la nasterea lui George Enescu, la Liveni, judetul Botosani.

Yehudi Menuhin i-a fost elev botoşăneanului George Enescu. Menuhin s-a născut pe 22 aprilie 1916 şi s-a săvârşit din lume pe 18 martie 1999. În 1920, la patru ani, îl asculta pe violonistul Louis Persinger, care va fi primul lui profesor. Debutează pe 29 februarie 1924 cu Scene de Ballet de Bériot. Un an mai târziu, cântă pentru prima dată cu o orchestră, având în program Simfonia spaniolă de Lalo. La 25 martie, în acelaşi an, la nouă ani, susţine primul său recital.

Despre prima întâlnire cu George Enescu: "Aş vrea să studiez cu dumneavoastră, i-am spus fără nici o ezitare". "Trebuie să fie o greşeală - a fost răspunsul lui Enescu - eu nu dau lecţii". Menuhin nu renunţă: "Dar eu trebuie neapărat să studiez cu dumneavoastră. Vă rog să îmi daţi voie să cânt ceva". I-a cântat şi a devenit elevul lui George Enescu, pentru care va avea apoi, toată viaţa, o imensă preţuire.

Am facut aceste aprecieri pentru a vă convinge să urmăriţi clipul următor:
YEHUDI MENUHIN: ENESCU IN INIMA MEA!

Poem stramutat

Ei, da! Si daca intr-o zi te vei trezi uitat, fara sa iti mai amintesti vreun semn despre tine? Daca vei privi usa, masa, capatul patului dinspre biblioteca, ingerul din fereastra, femeia din prelungirea umarului tau, ochiul lasat de cu seara pe icoana, daca vei privi ca si cum nu pe tine te-ai cauta, fara sa te cunosti... Te vei simti parasit sau doar innoit? Cine te va cuprinde, stiind ca tu esti cel preschimbat?

Din prelungirea umarului tau, bratul cazut spre pantece se va incolaci mijlocului ei, una cu femeia vei naste, una cu chipul. Un trup de brate imprejmuind ograda cea cu iarba de casa, framantata de bunica mamelor noastre. Te vei sti atunci pe tine, tu cel in mine ascuns?

PARINTELE IUSTIN PARVU: Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti!

-Părinte, ce virtute sau faptă credeţi că ne poate păzi în vremurile acestea şi cele care vor veni, ca să nu ne lepădăm?

Lepădarea de sine. Nu ne rămâne decât să ne luăm jugul lui Hristos, să ne luăm cămaşa Lui, toate chinurile Lui. Şi aşa ne va da bunul Dumnezeu şi darul rugăciunii. Sunt şi la noi oameni care cad, se prăbuşesc, dar sunt şi oameni care rămân în demnitatea lor, şi cu rugăciunile lor vrednice pe care le primeşte Dumnezeu, va fi salvat şi neamul acesta. Dar să nu ne găsim în nepăsare. Să nu ne ispitească toate aşa-zisele bucurii ale acestei vieţi pământeşti. Noi trebuie să ne educăm de pe acum copiii, să ne formăm pe noi înşine, să putem posti, să ne putem ruga, să menţinem o stare în care să nu ne părăsească Dumnezeu. Atunci când ne părăseşte Dumnezeu cădem în deznădejde. Păzirea de deznădejde – aceasta este o chestiune foarte importantă. Să fim conştienţi că omul este în orice moment pe treapta aceasta a ridicării. Nu-i a creştinului deznădejdea. Deznădejdea este numai a omului lipit de material.

-Credeţi că vom prinde vremurile apocaliptice?

Acum este de abia începutul durerilor. Dar va veni un război aprig, şi după război trebuie să fie acei 30 de ani de pace, după care se va încorona antihrist. Dar războiul deja a început. Noi suntem deja într-un război climatic şi biotronic. Nu vedeţi cum pot ei provoca şi cutremure, şi inundaţii, şi secetă, şi incendii? Dar bunul Dumnezeu îi va păzi pe aleşii Săi. Îmi amintesc, pe front erau şi soldaţi cinstiţi, jertfitori, şi alţii care prădau casele oamenilor. Care era rezultatul? Toţi cei care se lăcomeau la bogăţia şi averea acestor necăjiţi, întâlneau la vreo doi kilometri sau trei un bombardament de aviaţie şi toţi aceşti oameni erau doborâţi. Iar ceilalţi mergeau fără grijă şi nu aveau nicio pierdere. Atunci m-am gândit eu: Uite, acesta este adevăratul popor român, în bunătatea lui, în dragostea lui.

-Şi părintele Paisie Aghioritul spunea că temelia vieţii duhovniceşti este să te gândeşti întâi la aproapele, şi mai apoi la tine. Într-o societate aşa decăzută moral, în criză şi sărăcie, cum vom mai putea împlini această temelie?

Măi, creştinii trebuie să înveţe să renunţe, să dăruiască; să poată împărţi puţinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenţă a noastră în faţa vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu. Pentru că adevăratul om pe care trebuie să-l iubeşti nu este cel care merge în maşină şi în limuzină, ci cel care merge pe jos, bolnav, cu desagii goi. Aproapele nostru este cel în nevoie. Aici este aplicarea Evangheliei, nu expunerea în conferinţe. Aplicarea noastră practică aceasta este: să putem ameliora cât mai mult suferinţele, durerile, nu numai cele materiale, dar şi cele sufleteşti. Acum or să vină şi cipurile acestea şi alte metode de control al minţii. Acesta este examenul cel mai greu prin care va trece omenirea. Acum va fi căderea şi pierzarea multora. Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti. Nu poate să lase bogatul bogăţia lui, maşinile, întreprinderile, casele şi toată averea, să-i spună creştinului că nu trebuie să ia cipul acesta. Câţi dintre noi, creştinii, la ora aceasta suntem pe poziţie de suferinţă, de răbdare şi de a purta crucea? Foarte puţini. Dar, ca întotdeauna, nu cei mulţi duc poverile şi greutăţile crucii, ci cei puţini, cei aleşi.

Dumnezeu să ne ajute în toate ispitele şi încercările care vin, cu tot curajul şi cu toată dragostea, pentru că toate acestea nu ne vor aduce decât bucuria cerurilor: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi". Amin!


(în avanpremieră din revista ATITUDINI nr.12, interviu realizat de Monahia Fotini, 5 august, 2010, complet pe atitudini.com)

LA MULTI ANI, PARINTE ARSENIE PAPACIOC!

"Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.

Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.

Nici un păcătos, oricât de mare ar fi, să nu se piardă, dacă Maica Domnului îl apără.

O, fericită încredere! O, scăpare sigură! Maica lui Dumnezeu este Maica mea. Cu câtă siguranţă aşadar trebuie să nădăjduim, dacă mântuirea noastră atârnă de voinţa unui Frate atât de bun şi a unei Mame atât de îndurătoare!

„O, ce fericire este a muri în mijlocul atâtor îngeri! (se zice despre călugări). Ah, nu este timp de odihnă chiar acum când se apropie sfârşitul vieţii mele!” Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine.

Ea se arată cu inima largă chiar şi faţă de aceia care, fie din nepăsare sau din nerecunoştinţa, aleargă rar la dânsa. Dar cu cât mai generoasă nu va fi ea cu aceia care neîncetat îi cerşesc ajutorul? Aceştia nu numai că sunt iubiţi mult, dar chiar sunt slujiţi de dânsa.

Maica Domnului ne răpeşte inimile. Aş vrea să am toate inimile sfinţilor şi ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Şi oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului şi pământului, cu toată sfinţenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubeşte ea.

Un păcătos a spus Maicii Domnului: "Arată-te că-mi eşti mamă", iar ea îi răspunse: "Arată-te şi tu că-mi eşti fiu". Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă. Haideţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii!" - PARINTELE ARSENIE PAPACIOC


Parintele Arsenie Papacioc s-a nascut la 15 august 1914, in satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.

Părintele Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii. A fost arestat şi condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenenţa la Mişcarea Legionară. S-a călugărit în 1946, după eliberare şi s-a stabilit la Mănăstirea Antim din Bucureşti până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în 1964 de la închisoarea Aiud.

Considerat unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai ortodoxiei, părintele Arsenie Papacioc s-a născut în 1914 ca al şaptelea copil al părinţilor Vasile şi Stanca. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieţi, din judeţul Ialomiţa. Numele civil al părintelui Arsenie a fost Anghel. De mic, Anghel dovedeşte o memorie bogată şi o vie inteligenţă, de multe ori fiind premiant cu coroană. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei "Vraja", tânărul Anghel Papacioc are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare, organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri. După vârsta de douăzeci de ani, Anghel, care avea o evlavie deosebită, a avut intenţia de a intra ca frate la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea. Stareţul mănăstirii, părintele Simeon, l-a refuzat spunându-i: "Nu te pot primi, frate. Te văd că eşti niţel mai învăţat şi nu te pot pune la boi. Ce o să zică fraţii? Pe acesta îl ţii la cancelarie şi pe noi ne pui la greu?".

Nu a renunţat la gândul său şi a mers la Mănăstirea Cozia, unde a fost primit în obştea monahilor. Tot acolo primeşte ascultarea de paraclisier şi predă educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Iisus Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învăţătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea şi s-a retras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Ciclovina. Mitropolitul de atunci al Olteniei, Firmilian, a aflat însă de cel care stătea la Cioclovina şi i-a propus postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea însă nu a aprobat acest gest al mitropolitului şi fratele Anghel a ajuns la Mănăstirea Sihăstria. Acolo a fost călugărit, la slujbă participând părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. După ce a primit preoţia, părintele Arsenie a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamţ. A urmat mutarea la Mănăstirea Slatina, unde a fost egumen. De aici a fost arestat şi dus la Suceava, ţinut în anchetă nouăzeci de zile, bătut şi chinuit pentru acuzaţii fără nici un suport real. După ani de detenţie, de interminabile anchete şi deplasări de la un penitenciar la altul, de la Vaslui, unde era un lagăr de muncă forţată, la temuta închisoare de la Aiud, părintele a fost eliberat şi i s-a permis să slujească la o parohie din Ardeal. De aici, a ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol, unde poate fi întâlnit şi astăzi. (sursa: wikipedia.org)

cum nu mai stii cărarea dinspre chilie?

nimic mai curat decât somnul măicuţelor în rugăciune
zidul bisericii una cu sfintele taine.
mergea în fiecare seară pe drumul preschimbat în Cale
cu buzunarele pline de pere răscoapte apleca ochii în
obrazul nelumit al pruncilor pictaţi nicio umbră pe orele cântate de clopot
pelerini neştiuţi
năvălesc pacea monahiilor, ca o zburătăcire de vrăbii ascunsă sub streşini
cum nu mai stii cărarea dinspre chilie?
policandrul un sfânt răsucit in propriul culcuş închide la faţă dimineaţa

buzunarul sătul de pere răscoapte alungă cu pietre zorii obosiţi

Ierbarul lui Seferis grecul

avea un fel ciudat de a merge, uneori apasat alteori aplecat in pantece
intr-o zi am aruncat cu iarba in el. vei navali ca apele in sufletul meu!, am spus
si apele l-au atins intr-o dimineata in palma
linia vietii a cotit brusc
incremenita linia inimii s-a rupt in doua carari
m-ai blestemat!, mi-a strigat, cu viata in palma abia respirand
(cararile inimii se impleticeau nauce)
m-ai blestemat cu iubire!

de atunci merge in palme, cu talpile atarnate in nori

astazi a venit la usa, avea in spate o valiza veche cu jucarii
si de buzunar, atarnata, o scrisoare catre vii: "iubirea trece prin talpi, nu o lasa sa iasa prin palme!"

corabierul lui Seferis vegheaza iarba din port...

CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC - Fotografii

Satul cu flori de suflet

Copilaria mea a fost uimita ani la rand de aceste flori. Le spuneam flori nemuritoare si se gaseau doar in satul bunicilor mei, in Ciuresti, judetul Galati, satul natal al bunicilor lui Nicolae Tonitza. Am strabatut de zeci de ori cei 10 kilometri din Tutova pana in Ciuresti, am cules sute de flori nemuritoare pe care, in casa parinteasca, le-am pastrat zeci de ani.

Cand am crescut, am uitat sa culeg flori, asa cum am uitat sa mai fac drumul la bunici. De cativa ani, insa, au aparut aceste flori si in satul meu. In cateva veri am vazut minunea pe dealurile de sus, de deasupra satului. Este cu adevarat o minune. Am cules alte sute de flori si mi-am adus acasa, la Botosani. Am oferit prietenilor, celor dragi mie. Vara asta nu am ajuns pe dealurile Tutovei si am uitat, din nou, de flori.

Saptamana trecuta am primit fotografiile acestea de acasa. Mi s-a taiat rasuflarea cum nemuritoarele au invadat de sus Tutova. Flori de suflet nemuritoare, mii de flori, dealuri pline, incarcate de albastru, se lipesc de cer. Florile din satul bunicilor mei acopera acum satul copilariei mele. Ca un suflet ramas acolo, nemuritor, albastru.

Si mi s-a facut un dor de dealurile Tutovei, de cerul curat vazut de sus, de albastrul nemuritor... Multumesc, Doamne, ca mi-ai primit sufletul acolo, in satul cu flori!

6 august - LA MULTI ANI, MARITE CEZAR!

Cezar Ivanescu s-a nascut in ziua Schimbarii la Fata a Mantuitorului. Nascut in voia Domnului, a implinit voia Sa in Cer, dar a starnit ne-voia altora pe Pamant.
Poetul ar fi implinit astazi 69 de ani. Mult prea putini pentru maretia versului sau, viata sa s-a dovedit a fi insa prea mare pentru detractorii si manuitorii de sfori.
Cezar Ivanescu a murit in urma cu doi ani, in Vinerea Patimilor. Cat vor trai dupa el cei care l-au lipsit de zile? Cat vor respira fara el cei care i-au grabit murirea?
Greu de indraznit a scrie DUPA Cezar Ivanescu, si mai greu de tacut dupa Poet. Tacerea va fi sa ne fie grea povara daca nu vom spune curat si raspicat: Domnilor, pentru cine a trebuit sa moara Poetul? Pentru ca de trait, nu si-a ajuns nici siesi, daramite noua, celor multi si nedumeriti...

LA MULTI ANI, MARITE CEZAR!

Inca o data spun: Sa dam Lumina Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!


CEZAR IVANESCU: Acolo unde nu te-ajută nimeni

!o nouă ştiinţă o nouă gnoză înalţă sufletul
dar eu mă îndrept tot mai des
spre locuri cu totul umile
unde am fost îngenunchiat: unde nimeni
nu era lîngă mine: unde trebuia să pompeze inima
să pompeze străin era totul
ca la benzinărie... nu mi-a lipsit curajul
de-a mă duce acolo unde nu te-ajută nimeni
şi tot ce m-a lovit eu am primit în faţă
dar e celula morţii sunt acei pumni în inimă
razele reci de sticlă ale lunii
cînd cel pribeag în Ţara
Verii suspinînd se-ntoarce doar
să-ţi spună că nu e Moarte
şi aceasta nu e un lucru fericit!

la conac

vorbim la o cafea despre Dumnezeu
curtea conacului tarziu se rasfrange in seara si nici nu stiu
in care prezent nimerim
vorbim despre Dumnezeu si se face deodata devreme, de parca
timpul inapoi se slabeste de temeri
alungesti privirea peste masa si nascocesti cuvinte fara sa vorbesti
Klaus si Luther si ai mintii cai naravasi alearga nebuni

conacul se strange de seara
sa vorbesti despre Dumnezeu la o cafea e ca si cum ai visa in plina amiaza

e seara si conacul e tarziu, cu frunze de metal si lumini parasite
stam fata in fata de parca abia ne-am implinit prezentul
si vorbim pe tacute rugaciuni
fiecare cuvant coboara in scara, il simti cum se rupe de carnea ta, de mintea si palmele tale incuvantate de sute de ani

lasi urme de rugaciuni, conacul se umple de talpi si urmele
cad obosite in soare

la o cafea

Ultimele clipe ale Maicii Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga)

Cand Maica Benedicta era in spital la Iasi, era vizitata de toti academicienii din Iasi. La spital i-a facut o vizita si IPS Pimen, impreuna cu PS Calinic Botosaneanul. Preotul spitalului i-a citit o rugaciune si a fost si impartasita.

Maica Benedicta cerea sa fie miruita pe frunte cu ulei sfintit in fiecare dimineata si avea tot timpul carticica de rugaciuni la ea. Dimineata dadea cu mana pe placutele de faianta de pe perete si ma intreba: "- Maicuta, tanarul acesta imbracat in alb care zambeste, matale il vezi sau am eu naluciri? Oare de ce vine in fiecare dimineata si-mi zambeste, apoi pleaca? Oare ce-o fi vrand? Vrea sa-mi spuna ceva?". Eu ii raspundeam ca vedeam, dar, de fapt, nu vedeam nimic. Apoi se uita pe tavanul salonului si ma intreba iar daca vad si eu lumina stralucitoare si mare pe care o vede dansa. Spunea ca "n-a mai vazut o asa lumina niciodata".

Maica Benedicta avea in spate o rana de 20 de ani, pe care o suporta cu indelunga rabdare, nedandu-i nicio atentie, ca si cum nici nu o avea. Era atat de preocupata de ceilalti din jur, ca de sanatatea ei nici nu mai avea timp sau mai bine zis n-o interesa nicio clipa. Daca aveam eu grija s-o pansez, era pansata; daca nu, Maica Benedicta le lasa pe toate in voia lui Dumnezeu. O pansam din mers, cu praf de pedicuta, pentru ca era tot timpul ocupata, jerfindu-se pentru aproapele.

Pot sa spun ca m-am bucurat enorm de prezenta ei cat a fost in viata si cat timp a fost printre noi; dar si dupa moarte o simt prezenta in sufletul meu cu blandetea, smerenia, cumintenia, bunatatea, finetea, inteligenta si cultura pe care le iradia intreaga ei persoana.

Am avut un om langa mine care stia totul, chiar si incotro se indreptau lucrurile, in ce directie se duceau. Langa Maica Benedicta eram parca in rai si eram sigura ca, alaturi de ea, castig raiul. Nu pot s-o inlocuiesc cu nimeni, afara de Dumnezeu.

Maica Benedicta era perfectiunea omului pamantesc, era omul care se lupta sa poata dobandi raiul si mantuirea.

(Marturiile Maicii Eufrosina Jescu despre Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga)

Sa ne amintim de Parintele Ilarion Argatu

Ilarion Argatu (n. 2 august 1913, satul Valea Glodului, comuna Vultureşti, judeţul Suceava - d. 11 mai 1999, Mănăstirea Cernica) a fost un preot ortodox, renumit duhovnic şi exorcizator român. La şapte ani de la trecerea sa la cele veşnice, în mai 2006, trupul său a fost deshumat şi s-a găsit aproape intact.

Ilarion Argatu s-a născut într-o familie numeroasă, primind la botez numele de Ioan Argatu. Familia sa fusese silită să plece în pribegie din Maramureş, în secolul al XVIII-lea, pentru a-şi păstra credinţa ortodoxă strămoşească după distrugerile generalului Bucov.

Tatăl său, Alexandru, a fost, timp de 16 ani, primar în comuna Valea Glodului, iar după ce a rămas văduv şi şi-a rânduit cei 9 copii, s-a călugărit la Mănăstirea Neamţ, loc unde se odihneşte astăzi.

Ioan Argatu a urmat şcoala cu 5 clase din Valea Glodului, apoi, la îndemnul unchiului său, Epifanie Crăciun, stareţul Mănăstirii Cocoş din Dobrogea, a mers la Seminarul Teologic cu 8 clase din Dorohoi, după care a urmat şi absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuţi. În paralel cu studiile teologice, a urmat cursurile Şcolii Militare din Bacău, obţinând gradul de sublocotenent. După absolvirea Facultăţii de Teologie şi a şcolii militare, s-a înrolat în armată, fiind trimis ofiţer în cadrul unităţii de grăniceri de la Careii Mari, la graniţa cu Ungaria. A urmat şi o şcoală de serviciu social, iniţiată de către ministrul învăţământului de atunci, Dimitrie Gusti (1933-1934).

La 10 noiembrie 1940, se căsătoreşte cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu din Oniceni, judeţul Suceava. Din căsătorie rezultă cinci copii (Ştefan, Gabriela, Alexandru, Ioan şi Ana); cele două fete au fost preotese şi cei trei băieţi preoţi.

După căsătorie, renunţă la cariera militară şi depune cerere la Mitropolia Moldovei să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Oniceni, fiind preot ajutător al socrului său. În anul 1940, este hirotonit ca preot de mir, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În anul 1946, arhiepiscopul şi mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu, l-a transferat în interes de serviciu pe preotul Ioan Argatu, de la Parohia Oniceni la Parohia Boroaia, pentru a ridica biserica din acel sat, a cărei construcţie stagnase de 22 ani. Părintele Argatu a adus la Boroaia biserica monument istoric de la Râşca şi a procurat, de asemenea, piatra pentru zidărie şi alte materiale. Dar lucrările vor intra într-o nouă perioadă de stagnare.

Urmărit de securitate

Devenit incomod pentru regim pentru că dorea să ridice o biserică, autorităţile i-au interzis să mai primească lume la casa sa, i s-a impus să scurteze slujba, în aşa fel încât, duminica dimineaţa, la ora 9, s-o termine şi să se prezinte la şedinţele de partid, organizate special la primărie, şi să îndemne lumea să meargă la câmp. Deoarece el nu a ţinut cont de acestea, a determinat autorităţile să-l declare potrivnic regimului şi duşman al poporului. Pentru a-l aresta, organele de miliţie au silit 39 de persoane să dea declaraţii din care să reiasă că preotul Ioan Argatu este instigator la ordinea publică.

Pe 18 iulie 1948, maşina prefecturii, însoţită de o armată de miliţieni, a venit la primărie, la biserica din Boroaia şi la casa părintelui, pentru a-l aresta "pentru instigare contra ordinii publice". Aflat la o bătrână bolnavă acasă pentru a o împărtăşi, el a fost informat că este aşteptat de miliţie. Preotul Ilarion Argatu a reuşit să fugă şi să se ascundă la părinţi, în Valea Glodului, într-o magazie, careia i-a construit un perete fals, trăind ani de zile fără sobă, fără pat, şi fără să vadă lumina zilei, ghemuit pe jumătate de metru. Pe capul său s-a pus un preţ de 300.000 de lei pentru cel ce îl va descoperi.

După 5 ani, s-a emis al doilea mandat, în urma acuzaţiei că ar fi fost "organizator de complot contra statului", fiind condamnat la închisoare pe viaţă. S-a adăpostit timp de 4 ani într-o şură, învelindu-se în fân, hrănindu-se cu ce-i aduceau, în secret, nişte ţărani milostivi şi bând apa de ploaie direct de la streaşină. El a stat ascuns timp de 16 ani, locuind în mare parte în poduri ale caselor, în hambare, în lanul de porumb etc. S-a adăpostit ani de zile şi sub podeaua casei din Boroaia, nici chiar copiii săi neştiind că se află acolo.

Părintele a fost expropriat, iar în anul 1964 a fost graţiat. La data de 13 februarie 1965, organele de miliţie îl descoperă pe părintele Ioan Argatu, după ce o vecină care avea fereastra casei înspre curtea părintelui a anunţat autorităţile că părintele este acasă şi că iese după miezul nopţii în curte, la aer.

A fost interogat de miliţia de la Suceava, dar a fost apoi pus în libertate. Astfel, i s-a dat din nou Parohia Boroaia, trebuind să ia viaţa de la capăt, pe care a reînceput-o cu construcţia bisericii din Boroaia. Ani de zile a refuzat cu demnitate să se înscrie în PCR.

Cu binecuvântarea mitropolitului Iustin Moisescu, părintele Ioan Argatu a pus prima cărămidă a bisericii la 22 iunie 1969, iar zidirea sfântului lăcaş a durat până la 2 mai 1970. A urmat apoi tencuiala, pictura, clopotniţa şi casa de prăznuire, lucrarea fiind terminată de către fiul său, preotul Alexandru Argatu, deoarece părintele Ioan se călugărise. Biserica din Boroaia a fost sfiinţită în anul 1977.

Efectuarea de exorcizări

În anul 1972, părintele Ioan Argatu a rămas văduv şi, în anul următor, în luna ianuarie 1973, s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, luând numele de Ilarion. A petrecut, apoi, câţiva ani la Mănăstirea Căldăruşani, iar ultimii 19 ani din viaţă i-a trăit la Mănăstirea Cernica, unde a fost duhovnicul întregii comunităţi de călugări. Aici a exorcizat sute de posedaţi, români şi străini.

El îşi începea slujbele de exorcizare pentru alungarea demonilor cu Acatistul Domnului Iisus Hristos, continuând apoi cu Sfânta Liturghie, sfinţirea apei şi Taina Sfântului Maslu. În final, el citea Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, iar dacă era nevoie, slujea şi Moliftele Sfântului Ioan Gură de Aur.

După ce se punea patrafirul pe cap celui posedat de demoni, acesta începea să urle, să înjure cu o voce inumană şi către final, atunci când era stropit cu agheazmă, să se vaite, plângându-se că simte o arsură insuportabilă. După ce slujba lua sfârşit, omul cădea într-un somn adânc, din care se trezea apoi liniştit.

După anul 1990 a fost chemat în câteva ţări din Europa şi America (Germania, Franţa, Belgia şsi SUA), unde devenise celebru pentru harul său, unde, însoţit de câţiva călugări, a efectuat slujbe de exorcizare.

Din colecta publică, a ridicat o biserică în satul natal şi a dăruit Comunitatii românesti din Israel un teren la Ierihon, unde a fost clădit un lăcaş de cult ortodox, cu hramul "Naşterea Domnului", în care să fie adunate toate măicuţele românce din Israel - în număr de aproximativ 70.

Arhimandritul Ilarion Argatu a trecut la cele veşnice la data de 11 mai 1999, la vârsta de 86 ani. A cerut să fie înmormântat în comuna Boroaia, acolo unde a ridicat, cu eforturi inimaginabile, o frumoasa biserică şi unde a slujit mulţi ani ca preot.

precum lacrima, curgi şi dispari...

îngerii se ruşinează de oamenii fără lacrimă sau amintiri
ca un trunchi de copac zgâriat pe obraz
ca în dimineaţa aceea împoienită cu mere în pârg

nu există potecă spre suflet, deşi ai încercat deseori să ră-sufli în candelă, să îmi abureşti cu sfinţenie casa
ai uitat de fiecare dată fereastra deschisă, au pătruns vulturii şi te-au nuntit în verde, în gol
!în femeie te-au nuntit cu muzică aspră

în iubire se poate vorbi uneori, dar nu se poate striga
precum lacrima, curgi şi dispari...

Principesa Ileana - noblete si smerenie

Exista la familiile regale din trecutul recent un amestec de noblete si desuetudine care nu poate fi considerat nici absolut inaltator si nici depasit. In secolul trecut, principesa Ileana de Hohenzollern si Habsburg-Toscana, nascuta in urma cu 100 de ani la Bucuresti, ilustreaza aceasta rara combinatie. In primul rand, o genealogie vasta, in care ii regasim pe regina Victoria a Angliei si pe imparatul Nicolae I al Rusiei (ambii – pe linie materna, mama ei fiind Maria de Edinburgh).

Pe linie paterna, descinde din familia de Saxa-Coburg si Gotha, bine reprezentata la conducerea Portugaliei in secolul al XIX-lea. Tatal ei oficial este Ferdinand I, dar se spune ca ar fi, de fapt, vorba despre printul Barbu Stirbey.

Cert e ca, din toata aceasta stufoasa coroana genealogica, a iesit o femeie de isprava, asa cum s-a si numit vaporul care a dus-o in America. Ileana este o femeie ale carei valori au ramas mereu credinta crestina ortodoxa – pe care o si argumenteaza intr-o carte, Spiritul ortodoxiei –, iubirea fata de semeni, pe care si-a manifestat-o lucrand pentru Crucea Rosie in cel de-al Doilea Razboi Mondial, si un simt al familiei care a facut-o sa se adapteze repede in Lumea Noua. A studiat in Anglia, a invatat sa picteze si sa sculpteze. In 1926, face prima sa calatorie in SUA, tara ei de adoptie mai tarziu.

Pentru ca emigrarea in SUA ni se pare cel mai paradoxal gest regesc. Cum poti fi rege in leaganul democratiei republicane? In 1947, Ileana era casatorita cu arhiducele Anton de Habsburg si locuiau impreuna la Castelul Bran, daruit lor de autoritatile Brasovului. Dupa abdicarea regelui Mihai, este silita sa ia calea pribe­giei. Toata averea le este confiscata de comunisti, astfel ca salvarea nu putea veni decat prin exil. Inainte (pana in 1944), familia locuise, din 1931, de la casatorie, in Austria, tara sotului, la castelul Sonnberg. Dupa alti patru ani petrecuti in Romania, la inceputul lui 1948 pleaca in Elvetia, iar apoi tocmai spre Argentina, unde arhiducele se afunda-n afaceri dezastruoase.

Dupa trei ani, trebuie sa se mute repede in State, pentru a-si plati datoriile. Aici, incepe o viata austera, burgheza, in sensul restrictiv al cuvantului, despre care relateaza vibrant in jurnalul ei, Traiesc din nou, redactat la inceputul anilor 1950 si tradus in 1999 la Editura Humanitas (versiunea originala se gaseste, in acces liber, la adresa www.tkinter.smig.net).

Aici, intr-adevar, viata ei se schimba radical. Divorteaza in 1954 si se recasatoreste repede cu Stefan Issarescu, in orasul Newton din Massachussets. Dar divorteaza iar, doi­sprezece ani mai tarziu. Are sase copii din prima casatorie, iar in primii ani petrecuti in America ii intretine din conferintele despre pace si despre Romania, pe care le sustine in diverse locuri. Isi vinde celebra diadema, tiara pe care o purtase mama ei, regina Maria. Stie ca numele de Habsburg nu mai inseamna nimic si povesteste cat de ciudat i se pare apelul postasului: „Habsburg here?“.

Viata ei americana este, intr-adevar, un sacerdotiu si doar urmarind destinul nemilos al unor astfel de femei cu sange albastru putem afla ce inseamna de fapt un caracter puternic si intelepciunea de a trai frumos indiferent de statul social, trecator.

In 1967, principesa Ileana devine Maica Alexandra la manastirea crestin-ortodoxa Schimbarea la fata din Ellwood, pe care o infiinteaza cu ajutorul Episcopului Valerian. Intre timp, suferise mult la moartea
fiicei sale Maria Ileana, in 1959, intr-un accident aviatic, dar si in timpul bolii lui Stefan, fiul cel mare, in 1961. Tot atunci, devine novice la manastirea de maici Bussy, din Franta.

Ultimii ei douazeci de ani de viata, pusi in slujba binelui sfant, pot fi considerati incoronarea unui destin exceptional, in care, inainte de a abandona lumea, principesa Ileana a fost, ea insasi, in mai multe randuri, dezmostenita de istorie.

In 1991, internata in spital, moare la 21 ianua­rie, ca urmare a unor complicatii survenite in urma fracturii bazinului, accident survenit chiar in chilia Manastirii unde a locuit de la început. Pentru comunitatea romanilor din Pennsylvania, ea ramane o sfanta. Pentru noi, un model de rezistenta morala.

Sursa: psychologies.ro

Recomandare: Filmul AMIRALUL (Admiral, 2008)

Este o drama istorica tulburatoare, care nu lasa indiferent nici pe simpatizantul "albilor si nici pe cel al "rosilor", adica cele doua tabere care s-au infruntat in Razboiul Civil din Rusia care s-a derulat imediat dupa Primul Razboi Mondial. Amiralul Kolchak conducea un cuirasat si ii era fidel tarului Rusiei, Revolutia din octombrie surprinzandu-l pe mare. Tot in acea vreme era indragostit (si sentimentele sale erau impartasite)de sotia unui ofiter aflat in subordinea sa. Ajungand pe uscat primeste sa conduca armata de vest a simpatizantilor taristi, conducand lupta contra comunistilor pe frontul de vest. Este si un film biografic dedicat destinului tragic al acestui ofiter de exceptie.

Amiralul Alexander Kolciak este nu numai un adevărat erou, dar şi un soţ şi tată exemplar. Dar într-o zi o întâlneşte pe soţia prietenului său cel mai bun, Ana, femeia de care se îndrăgosteşte, mai presus de raţiune! Revoluţia din sufletul său coincide cu declanşarea revoluţiei bolşevice. Povestea lui de iubire şi cutremuratoarea sa confruntarea cu noua orânduire sunt hotărâtoare în destinul puternicului Alexander.

-Asta e ultima noastra intalnire...
-De ce?
-Pentru ca te iubesc.

(Asa incepe povestea... Cum se termina... Da, e alta poveste!)

ADMIRAL, 2008

Regizor Andrei Kravchuk
Cu: Konstantin Khabensky (Admiral Kolchak), Liza Boyarskaya (Anna Timireva)

Vezi video: AICI

Vezi si: Sa nu pleci din lume fara sa fi dansat

REGINA ANA la Profesionistii, la 12.50 pe TVR1

TVR va relua sambata, 31 iulie 2010, emisiunea Profesionistii in care a fost invitata Regina Ana a Romaniei. Un om remarcabil, pe care trebuie sa il cunoastem cat timp mai este alaturi de noi. Emisiunea, realizata de Eugenia Voda, este plina de farmec si de informatii istorice importante.

PABLO NERUDA - Poema 15

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã,
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te atinge.
Se pare cã ochii ti-ar fi zburat
Si se pare cã un sãrut si-ar pecetlui buzele.

Cum toate lucrurile sînt pline de sufletul meu
Te ridici deasupra lor, plinã de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvîntului melancolie.

Îmi placi cînd esti tãcutã si parcã esti îndepãrtatã
Si parcã te plîngi, fluture în soaptã.
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge.
Lasã-mã sã tac si eu cu tãcerea ta.

Lasã-mã sã-ti si vorbesc prin tãcerea ta
Luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel.
Esti precum e noaptea, tãcutã si înstelatã
Tãcerea ta e stelarã, atît de îndepãrtatã si de simplã.

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã.
Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit.
Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.
Si sînt bucuros cã nu e adevãrat

NICOLAE STEINHARDT (29 iulie 1912 - 30 martie 1989): Am aflat si eu...

Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vreji de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori… Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre…

Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingaşiei unui menuet de Mozart… este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutatură rea, orice dispreţ, orice rea-dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu…

(Nicolae Steinhardt)