luni, 8 februarie 2016

PETRUŢ PÂRVESCU, poetul din patria cu hotare nelocuite

Născut pe 17 februarie 1956, un "sudist" din Păcala Făgeţelului, cum se mai audefineşte deseori, Petruţ Pârvescu se identifică astăzi, temporal şi structural, cu spatiul moldav pe care şi-l asumă de trei decenii. Creator de vers şi de limbaj oarecum distinct în peisajul poetic contemporan, un poet al "abstracţiunii şi al amplelor tornade lirice" (Daniel Corbu), Petruţ Pârvescu se situează confortabil în zona scriiturii profesioniste, fără să cadă în păcatul manierismului devastator.

Este profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, iniţiator al anchetei literare Scriitorul - destin și opțiune, îndrumător al tinerelor talente.

De la Păcala Făgeţelu la Botoşani, via Dorohoi!

Petruţ Pârvescu s-a născut în satul Păcala, comuna Făgeţelu, Olt (până în 1968, raionul Vedea, regiunea Argeş), pe valea Vezii, lângă Piteşti. A urmat şcoala generală în localitate, Liceul teoretic Vedea, Argeş, şi Liceul teoretic Vitomireşti, Olt. Membru al cenaclurilor George Topîrceanu (Curtea de Argeş) şi Alutus (Slatina) între anii 1975-1980.

Licenţiat al Facultăţii de Istorie-Filosofie, Universitatea Bucureşti (1981-1985), secţia istorie - filosofie. În perioada studenţiei a frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul şi profesorul Nicolae Manolescu, cenaclul Junimea, condus de criticul şi profesorul Ovid S. Crohmălniceanu, cenaclul Numele poetului, condus de poetul Cezar Ivănescu, şi a fost membru în Cenaclul Universitas, condus de criticul şi profesorul Mircea Martin.

În 1985 este repartizat ca profesor de istorie - filosofie în oraşul Dorohoi, Botoşani (1985-1999), iar din 1999 este profesor de istorie-filosofie în oraşul Botoşani. Din 1985 membru fondator al cenaclului literar Septentrion. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania – USR, membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – ASPRO, membru al Fundaţiei Naţionale pentru Cultură, Artă şi Literatură Mihai Eminescu, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Botoşăneni.
Dincolo de activitatea literară constantă si în egală măsură consistentă, Petruţ Pârvescu îşi asumă, de ceva vreme, şi o misie - riscantă, e adevărat, de îndrumare a tinerelor talente din şcoli prin organizarea unor concursuri de gen.

Debut publicistic în 1984, în revista Tribuna. Debutul editorial în 1995, Câmpia cu numere - Prima zi, poeme, Ed. Panteon, 1995, carte premiată la cea de-a XIII – a ediție a Festivalului - concurs național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene Porni luceafărul…, ed. 1995.

Urmează Imnele tăcerii, micropoeme în stil haiku, Ed. Agata, 2003, Gesturi aproximative, poeme, Ed. Princeps Edit, Iași, 2005, Imnele tăcerii, ediție liliput, micropoeme, Ed. Agata, 2005, Câmpia cu numere - Geometria visului, poeme, Ed. Paralela 45, 2005, Câmpia cu numere - A opta zi, poeme, în colecția Poeți optzeciști, Ed. Axa, 2005, Câmpia cu numere, Opera Omnia, Ed.Tipo Moldova, 2011, Gesturi aproximative și alte poeme, antologie, Ed. Dacia XXI, 2011.

Colaborează la revistele Amfiteatru, Astra, Tribuna, Luceafărul, Echinox, Dacia literară, Poezia, Zburătorul, Poesis, Cronica, Calende, Ramuri, Convorbiri literare, Cafeneaua literară, Helis, Feed Back, Argeș, Revista nouă, Oglinda literară, Hyperion, Viața românească ș.a.

În perioada 1989 – 1991 a fost redactor la  Curierul de Dorohoi, apoi la Coloquium (1997-1998), Intertext și Mentor XXI (din 1998).

Poezia, o patrie cu hotare nelocuite

La Petruţ Pârvescu, poemul nu este o stare de repaos, nici de meditaţie continuă, interiorizată şi ermetizantă, chiar dacă deseori lasă impresia că refuză comunicarea cu exteriorul, apelând la un limbaj aproape încifrat, prin excelenţă poetic, dând "sensului năluciri multiple".

A scotoci printre înţelesurile poemelor pârvesciene, a le conferi alte capacităţi asimilatorii decât însuşi autorul acceptă înseamnă să reconstruieşti, facil şi ingrat, un spaţiu străin de geometriile în care poetul îşi preumblă cuvintele. "Îmi număraţi cu atenţie aproape cu încrâncenare pauzele dintre silabe dintre cuvinte distanţele parcurse vă simt respiraţia cefei umbroase" (un alt fel de cântecel sau dulcele fum alexandrin). De aceea privitul îndărăt, vederea prin poezie creează surprinzătoare efecte imagistice, conturând noi forme ale trăirii: "un creier cu ochi cuvântul!" (naivă IX sau gesturi aproximative). Pentru că la Petruţ Pârvescu, aşa cum observă şi Victor Teişanu, "emanaţiile textului izbucnesc libere, dar în spatele lor există un ochi care le măsoară şi le cântăreşte".

Poetul îşi fixează un limbaj original, abstractizând uneori firescul pentru a experimenta, în stilul propriu, o altă realitate, cu alte perspective ("sunt prea mulţi poheţi veţi spune să tragem linie să adunăm uite amiaza ăstuia nu încape e prea nu ştiu cum prea în colţuri şi nu se vede nicăieri cestălalt e prea neted prea lucios"). Dotat cu o mobilitate intelectuală menită să îi ofere libertatea oricărei interpretări, Petruţ Pârvescu îşi invită confraţii la "taraba plină de interjecţii vocale şi propoziţii", unde un "vânticel dulceag alexandrin va despuia până la piele liturghia din piaţă" (un alt fel de cântecele sau dulcele fum alexandrin).

Dincolo sau dincoace de cortină, în spatele sau înaintea vederii ("căutători de spaţii siderale şi-mblânzitori luminii de pe pleoape"), timpul se colorează copilăreşte, se reorganizează treptat călătorind prin amintiri nostalgice sau "săpate-n maluri grele de-ndoială". O altă lume se iveşte în fisura visului, o fisură prin care se întrevăd zbaterile interioare mereu cenzurate, dar mereu strunite de un calm intuitiv, care dozează inteligent orice reverberaţie a firii: "în fiecare noapte/ cineva/ mă cam fură/ simt asta/ după ce trag pleoapele/ şi cad în mine… dacă zorile ar întârzia/ m-aş putea trezi fără mine/ gol/ ca o trestie prin lume umblând!" (naivă II sau fără  mine în provincial trupului).

Găsim la Petruţ Pârvescu o lume elegiacă, dar şi o vocatie a trăirii în şi prin sine, un creator de stări şi de limbaj poetic propriu, aşa cum intuim, asemenea, noi forme ale trăirii într-o "geometrie lichidă" care conferă, neaşteptat şi carnal, o "stare de patrie" înduioşătoare: "orizontal/ şi/ drept/ patria urcă în noi/ precum sângele/ într-un corp omenesc". O patrie cu "hotare nelocuite", în care brazda se aşază trainic precum poetul în propriul destin ("de câte ori/ am vrut să mă opresc/ să îmblânzesc hotarele din mine/ iscoditor/ trufaş/ un ochi domnesc/ mă plugărea dincolo de retine").



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu