Treceți la conținutul principal

PETRUŢ PÂRVESCU, poetul din patria cu hotare nelocuite

Născut pe 17 februarie 1956, un "sudist" din Păcala Făgeţelului, cum se mai audefineşte deseori, Petruţ Pârvescu se identifică astăzi, temporal şi structural, cu spatiul moldav pe care şi-l asumă de trei decenii. Creator de vers şi de limbaj oarecum distinct în peisajul poetic contemporan, un poet al "abstracţiunii şi al amplelor tornade lirice" (Daniel Corbu), Petruţ Pârvescu se situează confortabil în zona scriiturii profesioniste, fără să cadă în păcatul manierismului devastator.

Este profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, iniţiator al anchetei literare Scriitorul - destin și opțiune, îndrumător al tinerelor talente.

De la Păcala Făgeţelu la Botoşani, via Dorohoi!

Petruţ Pârvescu s-a născut în satul Păcala, comuna Făgeţelu, Olt (până în 1968, raionul Vedea, regiunea Argeş), pe valea Vezii, lângă Piteşti. A urmat şcoala generală în localitate, Liceul teoretic Vedea, Argeş, şi Liceul teoretic Vitomireşti, Olt. Membru al cenaclurilor George Topîrceanu (Curtea de Argeş) şi Alutus (Slatina) între anii 1975-1980.

Licenţiat al Facultăţii de Istorie-Filosofie, Universitatea Bucureşti (1981-1985), secţia istorie - filosofie. În perioada studenţiei a frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul şi profesorul Nicolae Manolescu, cenaclul Junimea, condus de criticul şi profesorul Ovid S. Crohmălniceanu, cenaclul Numele poetului, condus de poetul Cezar Ivănescu, şi a fost membru în Cenaclul Universitas, condus de criticul şi profesorul Mircea Martin.

În 1985 este repartizat ca profesor de istorie - filosofie în oraşul Dorohoi, Botoşani (1985-1999), iar din 1999 este profesor de istorie-filosofie în oraşul Botoşani. Din 1985 membru fondator al cenaclului literar Septentrion. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania – USR, membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – ASPRO, membru al Fundaţiei Naţionale pentru Cultură, Artă şi Literatură Mihai Eminescu, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Botoşăneni.
Dincolo de activitatea literară constantă si în egală măsură consistentă, Petruţ Pârvescu îşi asumă, de ceva vreme, şi o misie - riscantă, e adevărat, de îndrumare a tinerelor talente din şcoli prin organizarea unor concursuri de gen.

Debut publicistic în 1984, în revista Tribuna. Debutul editorial în 1995, Câmpia cu numere - Prima zi, poeme, Ed. Panteon, 1995, carte premiată la cea de-a XIII – a ediție a Festivalului - concurs național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene Porni luceafărul…, ed. 1995.

Urmează Imnele tăcerii, micropoeme în stil haiku, Ed. Agata, 2003, Gesturi aproximative, poeme, Ed. Princeps Edit, Iași, 2005, Imnele tăcerii, ediție liliput, micropoeme, Ed. Agata, 2005, Câmpia cu numere - Geometria visului, poeme, Ed. Paralela 45, 2005, Câmpia cu numere - A opta zi, poeme, în colecția Poeți optzeciști, Ed. Axa, 2005, Câmpia cu numere, Opera Omnia, Ed.Tipo Moldova, 2011, Gesturi aproximative și alte poeme, antologie, Ed. Dacia XXI, 2011.

Colaborează la revistele Amfiteatru, Astra, Tribuna, Luceafărul, Echinox, Dacia literară, Poezia, Zburătorul, Poesis, Cronica, Calende, Ramuri, Convorbiri literare, Cafeneaua literară, Helis, Feed Back, Argeș, Revista nouă, Oglinda literară, Hyperion, Viața românească ș.a.

În perioada 1989 – 1991 a fost redactor la  Curierul de Dorohoi, apoi la Coloquium (1997-1998), Intertext și Mentor XXI (din 1998).

Poezia, o patrie cu hotare nelocuite

La Petruţ Pârvescu, poemul nu este o stare de repaos, nici de meditaţie continuă, interiorizată şi ermetizantă, chiar dacă deseori lasă impresia că refuză comunicarea cu exteriorul, apelând la un limbaj aproape încifrat, prin excelenţă poetic, dând "sensului năluciri multiple".

A scotoci printre înţelesurile poemelor pârvesciene, a le conferi alte capacităţi asimilatorii decât însuşi autorul acceptă înseamnă să reconstruieşti, facil şi ingrat, un spaţiu străin de geometriile în care poetul îşi preumblă cuvintele. "Îmi număraţi cu atenţie aproape cu încrâncenare pauzele dintre silabe dintre cuvinte distanţele parcurse vă simt respiraţia cefei umbroase" (un alt fel de cântecel sau dulcele fum alexandrin). De aceea privitul îndărăt, vederea prin poezie creează surprinzătoare efecte imagistice, conturând noi forme ale trăirii: "un creier cu ochi cuvântul!" (naivă IX sau gesturi aproximative). Pentru că la Petruţ Pârvescu, aşa cum observă şi Victor Teişanu, "emanaţiile textului izbucnesc libere, dar în spatele lor există un ochi care le măsoară şi le cântăreşte".

Poetul îşi fixează un limbaj original, abstractizând uneori firescul pentru a experimenta, în stilul propriu, o altă realitate, cu alte perspective ("sunt prea mulţi poheţi veţi spune să tragem linie să adunăm uite amiaza ăstuia nu încape e prea nu ştiu cum prea în colţuri şi nu se vede nicăieri cestălalt e prea neted prea lucios"). Dotat cu o mobilitate intelectuală menită să îi ofere libertatea oricărei interpretări, Petruţ Pârvescu îşi invită confraţii la "taraba plină de interjecţii vocale şi propoziţii", unde un "vânticel dulceag alexandrin va despuia până la piele liturghia din piaţă" (un alt fel de cântecele sau dulcele fum alexandrin).

Dincolo sau dincoace de cortină, în spatele sau înaintea vederii ("căutători de spaţii siderale şi-mblânzitori luminii de pe pleoape"), timpul se colorează copilăreşte, se reorganizează treptat călătorind prin amintiri nostalgice sau "săpate-n maluri grele de-ndoială". O altă lume se iveşte în fisura visului, o fisură prin care se întrevăd zbaterile interioare mereu cenzurate, dar mereu strunite de un calm intuitiv, care dozează inteligent orice reverberaţie a firii: "în fiecare noapte/ cineva/ mă cam fură/ simt asta/ după ce trag pleoapele/ şi cad în mine… dacă zorile ar întârzia/ m-aş putea trezi fără mine/ gol/ ca o trestie prin lume umblând!" (naivă II sau fără  mine în provincial trupului).

Găsim la Petruţ Pârvescu o lume elegiacă, dar şi o vocatie a trăirii în şi prin sine, un creator de stări şi de limbaj poetic propriu, aşa cum intuim, asemenea, noi forme ale trăirii într-o "geometrie lichidă" care conferă, neaşteptat şi carnal, o "stare de patrie" înduioşătoare: "orizontal/ şi/ drept/ patria urcă în noi/ precum sângele/ într-un corp omenesc". O patrie cu "hotare nelocuite", în care brazda se aşază trainic precum poetul în propriul destin ("de câte ori/ am vrut să mă opresc/ să îmblânzesc hotarele din mine/ iscoditor/ trufaş/ un ochi domnesc/ mă plugărea dincolo de retine").



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…

SCRISOAREA

În fiecare zi își pregătea plecarea. Și nu vorbea despre părăsire, nici despre moarte. Pentru Maura plecarea era mai presus de moarte și, știau amândoi, părăsirile nu se împart la doi. Unul părăsește, celălalt rămâne cu mâna întinsă. Voi lua cu mine scrisorile, îi spunea. Ar fi vrut, a auzit-o mormâind într-o dimineață, să plece cu muzica. Toată muzica adunată de ei în nouă ani. Maura fusese cea care pornise, în joacă, diminețile simfonice. Era duminică și dansa pe acordurile unui Dans slav de Antonín Dvořák. El o privea și încerca să îi prindă în cadrul ferestrei umbra trupului. Nu reușea, Maura avea un fel anume de a dansa alert până și un Adagio. La fel cum unduirea se făcea plutire pe un Allegro sau chiar Prestissimo. Mai ții minte, Cetin, mai ții minte, repeta și trupul se adumbrea între o fereastră și cealaltă. Cetin nu dansa niciodată. Dansul de duminică devenise pentru el ritualul ceaiului. Assam!, a chicotit Maura și de atunci duminicile lor s-au numit Assam, de la ceai…

Pianistul Corneliu GHEORGHIU, "copilul-minune" din interbelicul botoșănean: "Apusurile de soare din grădina copilăriei mele nu le-am regăsit nicăieri pe lume!"

În anii 30 ai secolului trecut, "copilul-minune" al Botoșanilor susținea primul concert pe scena Teatrului "Mihai Eminescu". Avea 6 ani. Un an mai târziu îi cânta lui Enescu. La 9 ani este admis la Conservatorul bucureștean, ca elev al Floricăi Musicescu. Pianist, compozitor, profesor. Prieten cu Dinu Lipatti, artist al clapelor și magician al portativului, Corneliu Gheorghiu ne spune astăzi, din Bruxelles, cu gând la Botoșaniul natal: "Apusurile de soare din grădina copilăriei mele nu le-am regăsit nicăieri pe lume!". 

O întoarcere în interbelicul românesc înseamnă, mai presus de toate, artă, muzică, literatură, elită, universalitate. Iar Botoșanii anilor 30 nu erau cu nimic mai prejos. Urbea moldavă avea un teatru cu reprezentații de excepție ale trupelor bucureștene și nu numai, cu concerte care purtau semnătura marelui Enescu, dar care găzduia deopotrivă și spectacolele lui Constantin Tănase.

Copilul-minune al Botoșanilor!

În acest freamăt cultural - î…

Cronică de Georgică MANOLE: Pentada Florentinei Toniță

Văd prin lumina vitrinei un titlu: "Forma păsării" (Editura Axa, Botoșani, 2012). Și numele autoarei: Florentina Toniță. Îmi răspunde Corneliu Dumitriu, distinsul artist: "Fiind cadou, nu e de vânzare. Pot, însă, să v-o împrumut pentru citit". Dedicația dă și un indiciu: "...aceste cuvinte despre zbor și frumusețea încremenirii". Conceptul de încremenire, scris de poetă într-o linie supercaligrafică, m-a derutat într-un anumit fel. Mi s-a fixat în minte și, reactivându-se periodic în timpul lecturii, funciarmente mă obligă să abandonez posibilele chei personale de descifrare a demersului poetic florentin. Cu toate aceste puseuri conturbatorii, n-am sesizat în poeme acel “zero absolut” care ar induce starea de încremenire. Florentina Toniță are o “temperatură creatoare” înaltă, ascunsă precum lava unui vulcan, și care, paradoxal credinței sale, o descremenește și o face să interacționeze: “rug obositelor clipe, forma păsării ca o/ întâmplare în lanţuri/ nu…

DANIEL PODLOVSCHI, batranul violonist!

Am înţeles în seara asta că voiam altceva de la ultimele două concerte. Muzica tradiţională coreeană sub bagheta lui Minseok Kang, aşteptată săptămâni în şir, a avut frumuseţea şi autenticitatea sa, dar a lipsit din concert profunzimea, mai exact înfiorarea pentru care mă pregătisem. Am reţinut însă minunatul haegeum, un instrument tradiţional asemănător viorii, dar într-o zonă arhaică. Impresionant este tocmai sunetul, un fel de sfâşiere sufletească, o reprezentare autentică a umanului atotcuprinzător, neprelucrat şi, mai ales, nedegradat. Adaug şi solista, un fel de soprană în versiune tradiţională, care poartă denumirea de pansori. Un termen care m-a fascinat prin cuprinderea sa lingvistică: pan, în limba coreeană înseamnă un loc unde se adună mai multă lume, iar sori, în aceeaşi limbă, înseamnă suflet. Al doilea concert pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură a fost cel al lui Tudor Gheorghe, însă, cum spuneam, nu s-a ridicat la nivelul evenimentelor anterioare sub marca Tudor G…

Cronică de Magda Ursache: Un docu-roman pro memoria traumei

Maria: "o femeie cufundată în singurătate, talent şi discreţie". Aşa îşi caracterizează scriitoarea (Florentina Toniţă, Şi cine este aproapele meu?, Editura Junimea, 2013) eroina, având-o, uneori, în avant-arrière pe ea însăşi. Autoarea îşi face autoportretul mai ales în paginile de jurnal, cam departe de personalitatea Mariei şi mai aproape de stilul Florentinei Toniţă. Maria e şi nu e un alter ego al Florentinei; avem de-a face mai degrabă cu faţa şi reversul: foiletonista fermă a ziarului stiri.botosani, în oglindă cu un personaj feminin însingurat, preferând ascunzişul în cercul închis (strâmt?) al casei. Dar nu vreau să mă opresc pe viaţa ei, ci a personajului ei, şi nu vreau să dezgrop acum mult discutata temă a identităţii autor – personaj. În fond, toate personajele (o spune Michel Foucault) sunt autorul. Florentina Toniţă nu crede în ficţiune pură, ci în docu-roman, dar personajul Maria nu-i deloc banal ca să fie un eşec literar. E o fiinţă care-şi caută un drum al…

"Strania poveste a lui Benjamin Button", un film de David Fincher,

Filmul ne așază în față, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singurul dar pe care l-a primit: o iubire bizară, stranie, dar plină de fior.

"Strania poveste a lui Benjamin Button", regizat de David Fincher, a primit trei premii Oscar (din 13 nominalizări!). În 2009, a obținut Oscar pentru Cel mai bun machiaj, pentru Cele mai bune efecte vizuale și pentru Cea mai bună scenografie. În același an, filmul a mai fost distins la Premiile Bafta pentru Cele mai bune efecte vizuale, pentru Machiar și hairstyle și pentru Scenografie.

"M-am născut în condiții neobișnuite". Așa începe "Strania poveste a lui Benjamin Button", povestea unui om născut bătrân, în anii sfârșitului Primului Război Mondial (1918) și care moare copil, în pragul secolului 21.

Filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", inspirat de romanul lui F. Scott Fitzgerald, ne poartă prin viața unui om. Însă, chiar dac…

Rebel în lanul de secară. Un film despre renunțarea la celebritate

Teama de mediocritate este la fel de puternică, la Jerry Salinger, precum fuga de celebritatea construită, acea celebritate care decurge dintr-un bine gestionat proces de marketing literar. Din acest punct de vedere, filmul lui Danny Strong seamănă cu o meditație, dar nu atinge marginile vreunei parabole, dimpotrivă. Este despre răzvrătire, despre căutarea sinelui cu riscul abrutizării și al propriilor distrugeri sufletești.

Anii de glorie din viața unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX, în 110 minute de peliculă! Rebel in the Rye nu poate cuprinde întreaga personalitate a lui J.D.Salinger, dar are menirea de a stârni curiozitatea, de a îmbia privitorul spre descifrarea unei enigme pe care regizorul Danny Strong o împachetează în imagini care decurg unele din altele, care se întrepătrund sau care, dimpotrivă, rup mersul firesc al unei biografii atât de controversate până astăzi.

Scrisul nu este un proces public. Nu poate fi descris cinematografic, la fel cum un autor nu …

Elena Ferrante, prietena mea genială!

De ce ai citi tetralogia napolitană a Elenei Ferrante? Pentru că acoperă goluri în viața ta, pentru că înveți să privești altfel simplitatea umană și să acorzi circumstanțe aproapelui. Pentru că nimic din ce e intim nu trebuie risipit în furtișaguri ale clipei. Pentru că a fi femeie nu înseamnă a fi opusă bărbatului, ci a ști să trăiești umăr lângă umăr, atâta timp cât drumul este destul de larg cât să vă cuprindă pe amândoi.

Elena Ferrante propune o tetralogie care acoperă, pe sute de pagini, destinul unor oameni cu nimic diferiți de oricare dintre noi. Fiind vorba despre patru volume publicate sub pseudonim, întâmplările scapă de sub suspiciunea subiectivității și impun chiar o anume veridicitate în notă auto-biografică.

Chiar dacă sunt traduse și citite în toată lumea, nimeni nu a reușit, până astăzi, să spună cu exactitate cine este Elena Ferrante (există nume, dar fără confirmări din partea editurii). Și poate că de aici vine și forța acestor cărți: Elena Ferrante poate fi oricin…

Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!

Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.

Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, s…