Treceți la conținutul principal

PETRUŢ PÂRVESCU, poetul din patria cu hotare nelocuite

Născut pe 17 februarie 1956, un "sudist" din Păcala Făgeţelului, cum se mai audefineşte deseori, Petruţ Pârvescu se identifică astăzi, temporal şi structural, cu spatiul moldav pe care şi-l asumă de trei decenii. Creator de vers şi de limbaj oarecum distinct în peisajul poetic contemporan, un poet al "abstracţiunii şi al amplelor tornade lirice" (Daniel Corbu), Petruţ Pârvescu se situează confortabil în zona scriiturii profesioniste, fără să cadă în păcatul manierismului devastator.

Este profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, iniţiator al anchetei literare Scriitorul - destin și opțiune, îndrumător al tinerelor talente.

De la Păcala Făgeţelu la Botoşani, via Dorohoi!

Petruţ Pârvescu s-a născut în satul Păcala, comuna Făgeţelu, Olt (până în 1968, raionul Vedea, regiunea Argeş), pe valea Vezii, lângă Piteşti. A urmat şcoala generală în localitate, Liceul teoretic Vedea, Argeş, şi Liceul teoretic Vitomireşti, Olt. Membru al cenaclurilor George Topîrceanu (Curtea de Argeş) şi Alutus (Slatina) între anii 1975-1980.

Licenţiat al Facultăţii de Istorie-Filosofie, Universitatea Bucureşti (1981-1985), secţia istorie - filosofie. În perioada studenţiei a frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul şi profesorul Nicolae Manolescu, cenaclul Junimea, condus de criticul şi profesorul Ovid S. Crohmălniceanu, cenaclul Numele poetului, condus de poetul Cezar Ivănescu, şi a fost membru în Cenaclul Universitas, condus de criticul şi profesorul Mircea Martin.

În 1985 este repartizat ca profesor de istorie - filosofie în oraşul Dorohoi, Botoşani (1985-1999), iar din 1999 este profesor de istorie-filosofie în oraşul Botoşani. Din 1985 membru fondator al cenaclului literar Septentrion. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania – USR, membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – ASPRO, membru al Fundaţiei Naţionale pentru Cultură, Artă şi Literatură Mihai Eminescu, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Botoşăneni.
Dincolo de activitatea literară constantă si în egală măsură consistentă, Petruţ Pârvescu îşi asumă, de ceva vreme, şi o misie - riscantă, e adevărat, de îndrumare a tinerelor talente din şcoli prin organizarea unor concursuri de gen.

Debut publicistic în 1984, în revista Tribuna. Debutul editorial în 1995, Câmpia cu numere - Prima zi, poeme, Ed. Panteon, 1995, carte premiată la cea de-a XIII – a ediție a Festivalului - concurs național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene Porni luceafărul…, ed. 1995.

Urmează Imnele tăcerii, micropoeme în stil haiku, Ed. Agata, 2003, Gesturi aproximative, poeme, Ed. Princeps Edit, Iași, 2005, Imnele tăcerii, ediție liliput, micropoeme, Ed. Agata, 2005, Câmpia cu numere - Geometria visului, poeme, Ed. Paralela 45, 2005, Câmpia cu numere - A opta zi, poeme, în colecția Poeți optzeciști, Ed. Axa, 2005, Câmpia cu numere, Opera Omnia, Ed.Tipo Moldova, 2011, Gesturi aproximative și alte poeme, antologie, Ed. Dacia XXI, 2011.

Colaborează la revistele Amfiteatru, Astra, Tribuna, Luceafărul, Echinox, Dacia literară, Poezia, Zburătorul, Poesis, Cronica, Calende, Ramuri, Convorbiri literare, Cafeneaua literară, Helis, Feed Back, Argeș, Revista nouă, Oglinda literară, Hyperion, Viața românească ș.a.

În perioada 1989 – 1991 a fost redactor la  Curierul de Dorohoi, apoi la Coloquium (1997-1998), Intertext și Mentor XXI (din 1998).

Poezia, o patrie cu hotare nelocuite

La Petruţ Pârvescu, poemul nu este o stare de repaos, nici de meditaţie continuă, interiorizată şi ermetizantă, chiar dacă deseori lasă impresia că refuză comunicarea cu exteriorul, apelând la un limbaj aproape încifrat, prin excelenţă poetic, dând "sensului năluciri multiple".

A scotoci printre înţelesurile poemelor pârvesciene, a le conferi alte capacităţi asimilatorii decât însuşi autorul acceptă înseamnă să reconstruieşti, facil şi ingrat, un spaţiu străin de geometriile în care poetul îşi preumblă cuvintele. "Îmi număraţi cu atenţie aproape cu încrâncenare pauzele dintre silabe dintre cuvinte distanţele parcurse vă simt respiraţia cefei umbroase" (un alt fel de cântecel sau dulcele fum alexandrin). De aceea privitul îndărăt, vederea prin poezie creează surprinzătoare efecte imagistice, conturând noi forme ale trăirii: "un creier cu ochi cuvântul!" (naivă IX sau gesturi aproximative). Pentru că la Petruţ Pârvescu, aşa cum observă şi Victor Teişanu, "emanaţiile textului izbucnesc libere, dar în spatele lor există un ochi care le măsoară şi le cântăreşte".

Poetul îşi fixează un limbaj original, abstractizând uneori firescul pentru a experimenta, în stilul propriu, o altă realitate, cu alte perspective ("sunt prea mulţi poheţi veţi spune să tragem linie să adunăm uite amiaza ăstuia nu încape e prea nu ştiu cum prea în colţuri şi nu se vede nicăieri cestălalt e prea neted prea lucios"). Dotat cu o mobilitate intelectuală menită să îi ofere libertatea oricărei interpretări, Petruţ Pârvescu îşi invită confraţii la "taraba plină de interjecţii vocale şi propoziţii", unde un "vânticel dulceag alexandrin va despuia până la piele liturghia din piaţă" (un alt fel de cântecele sau dulcele fum alexandrin).

Dincolo sau dincoace de cortină, în spatele sau înaintea vederii ("căutători de spaţii siderale şi-mblânzitori luminii de pe pleoape"), timpul se colorează copilăreşte, se reorganizează treptat călătorind prin amintiri nostalgice sau "săpate-n maluri grele de-ndoială". O altă lume se iveşte în fisura visului, o fisură prin care se întrevăd zbaterile interioare mereu cenzurate, dar mereu strunite de un calm intuitiv, care dozează inteligent orice reverberaţie a firii: "în fiecare noapte/ cineva/ mă cam fură/ simt asta/ după ce trag pleoapele/ şi cad în mine… dacă zorile ar întârzia/ m-aş putea trezi fără mine/ gol/ ca o trestie prin lume umblând!" (naivă II sau fără  mine în provincial trupului).

Găsim la Petruţ Pârvescu o lume elegiacă, dar şi o vocatie a trăirii în şi prin sine, un creator de stări şi de limbaj poetic propriu, aşa cum intuim, asemenea, noi forme ale trăirii într-o "geometrie lichidă" care conferă, neaşteptat şi carnal, o "stare de patrie" înduioşătoare: "orizontal/ şi/ drept/ patria urcă în noi/ precum sângele/ într-un corp omenesc". O patrie cu "hotare nelocuite", în care brazda se aşază trainic precum poetul în propriul destin ("de câte ori/ am vrut să mă opresc/ să îmblânzesc hotarele din mine/ iscoditor/ trufaş/ un ochi domnesc/ mă plugărea dincolo de retine").



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

MAUDIE. Povestea adevărată a unui geniu

Arta naivă impresionează nu prin complexitatea tehnicilor, nici prin subversivitatea mesajelor sau inovaţii în formă sau culoare. Mai mult decât orice, arta naivă se situează dincolo de ipocrizii, în afara convenţiilor şi a dictaturilor culturale de orice fel. Excepţional caracterizează Victor Ernest Masek Insula Artei Naive, vorbind despre "evadarea dintr-o realitate sfâşiată de contradicţii, deziluzii şi cruzime, într-o lume fără dezbinări, fără monştri reali, fără violenţă".

I se mai spune arta prim-planului, pentru că se desprinde de orice regulă a perspectivei picturale, pentru că planul compozițional dispare, iar detaliile fascinează mai ales prin aparenta stranietate, prin surprinzătoarea poziționare în cadrul vizual. Arta naivă este, în sine, o poveste. Chiar dacă nu excelează în tehnică, ba pare să sfideze conștient canoanele impuse de-a lungul vremii prin mii de pagini de studiu pictural, arta naivă scoate la iveală percepții noi, pe care ni le prezintă într-un soi…

"Fata din Curcubeu", cu Marcela Motoc. Povestea dintr-un cinematograf unde viața bate filmul

"Fata din Curcubeu", anunțat din vreme ca fiind evenimentul care va reactiva Studioul pentru Tineret al Teatrului pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani, a agățat dintru început ceea ce, în limbaj colocvial, i-am spune un renume îndoielnic. Povestea unei prostituate. Interzis copiilor. Limbaj nerecomandat minorilor. Cu toate acestea, publicul tânăr a asistat la o poveste de viață, un spectacol fără derapaj lingvistic sau gestual. Desigur, se presupune doar ca spectatorul să aibă vârsta necesară înțelegii depline a unui act artistic, a unui subiect care fură și ispitește, pentru că este nevoie de o corectă asimilare a întâmplărilor, a poveștilor derulate pe scenă.

Dacă toate-acestea fi-vor învățate, vorba poetului, spectacolul "Fata din Curcubeu" devine unul inițiatic la nivelul simțirii. Un exercițiu de umanitate care elimină pre/judecata, elimină disprețul față de ființă, adăugând conștiinței toleranța și acceptarea aproapelui, înțelegerea și, de c…

Cristian Tudor Popescu la Profesionistii. Despre Dogville si renuntarea la a mai salva lumea!

Aseara a debutat o noua serie a emisiunii Profesionistii. Invitat: Cristian Tudor Popescu. Un personaj care pare superexpus, ultramediatizat si pe alocuri consumat. Am decis, totusi, sa urmaresc emisiunea, din placerea de a o urmari pe Eugenia Voda. A fost o emisiune spectacol. Cristian Tudor Popescu se schimba, se transforma. Emisiunea a fost conturata pe marginea Chestionarului lui Proust, o provocare atat pentru invitat cat si pentru realizator de a-si dezvalui fara pudoare dedesubturile sufletesti. CTP a fost sincer, nestapanit, vulnerabil si corect cu sine insusi.

Finalul a fost neasteptat. Intrebat ce s-ar intampla daca oamenii care mai au ceva de spus s-ar retrage pe rand in gradinile lor, CTP a marturisit ca cel mai important lucru in acest timp nu mai este sa salvezi lumea, sa incerci sa schimbi masele. Ci sa incerci sa faci bine unui om. Macar unui singur om. Sa privesti in jur si sa vezi un om mai greu incercat decat tine. Si sa nu incerci sa il schimbi, ci sa il intelegi, s…

"Strania poveste a lui Benjamin Button", un film de David Fincher,

Filmul ne așază în față, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singurul dar pe care l-a primit: o iubire bizară, stranie, dar plină de fior.

"Strania poveste a lui Benjamin Button", regizat de David Fincher, a primit trei premii Oscar (din 13 nominalizări!). În 2009, a obținut Oscar pentru Cel mai bun machiaj, pentru Cele mai bune efecte vizuale și pentru Cea mai bună scenografie. În același an, filmul a mai fost distins la Premiile Bafta pentru Cele mai bune efecte vizuale, pentru Machiar și hairstyle și pentru Scenografie.

"M-am născut în condiții neobișnuite". Așa începe "Strania poveste a lui Benjamin Button", povestea unui om născut bătrân, în anii sfârșitului Primului Război Mondial (1918) și care moare copil, în pragul secolului 21.

Filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", inspirat de romanul lui F. Scott Fitzgerald, ne poartă prin viața unui om. Însă, chiar dac…

Un om, o poveste: DINU LIPATTI şi nemeritata uitare!

George Enescu i-a fost naș de botez, Yehudi Menuhin a spus despre el că este cel mai mare pianist, după Chopin. A murit la 33 de ani, răpus de leucemie. A iubit nebunește, a trăit ca un prinț și a cântat ca un arhanghel!

Personalitatea lui Dinu Lipatti a fost, de departe, una dintre cele mai strălucitoare ale primei jumătăți de secol într-o Europă frământată de criza economică, războaie mondiale și lupte comunistoido-securistice. Nu este de mirare ivirea lui Lipatti, dacă ne gândim la elita autohtonă a anilor 30-50, cu Mircea Eliade, Nae Ionescu în frunte, cu un Enescu divin și un Iorga uriaș. 

Nașul Enescu


Dinu Lipatti s-a născut la București, pe 19 martie 1917. George Enescu a acceptat cu bucurie să boteze copilul prietenilor săi artiști (tatăl lui Dinu Lipatti cânta la vioară, mama la pian). "Astăzi, 12 iunie 1921, Dinu Th. Lipatti a primit odată cu botezul religios şi botezul artei de la naşul său, marele maestru George Enescu", scria tatal lui Dinu pe verso-ul fotografiei …

VASILE VLAD. "În salonul cu păuni discutam despre farmecul monștrilor..."

Pentru generaţiile care trăiesc în fascinaţia stănesciană, pentru preţuitorii cuvântului dinescian, chiar şi pentru mulţi dintre scotocitorii cărtărescieni, Vasile Vlad este încă un nume banal. Pentru că Vasile Vlad nu a fost, în România postdecembristă, un nume de poet. A fost, cel mult, acel nume strecurat de câteva ori în lista scurtă a poeţilor nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia, de la Botoşani. Nominalizat, nu şi premiat.

S-a născut pe 4 iunie 1941. Anul acesta împlineşte 75 de ani. Ani ce par măsuraţi în altă dimensiune temporală, în alt spaţiu al existenţei umane.

Vasile Vlad este omul care s-a luptat purtând pe umeri stindardul poeziei. A dus câte un război pentru fiecare carte editată în România comunistă. Este scriitorul român căruia i-au scos poeziile din librării şi le-au topit. Este poetul care, după ce comuniştii îi făceau pierdute manuscrisele predate editurii, le rescria cu o şi mai mare forţă. Este omul căruia ţara i-a o…

Poetului Ion Nicolescu. La plecare

e ger în triste calendare
sfinţii se dau orbilor cu împrumut

în zadar am pîndit labirintul
Poetul îşi poartă paşii îndărăt
zar caldarîmului de pofte

într-o lume de tălpi îţi culci suferinţa
(pe un leu de-mprumut se vinde poetul)
nici vorba
vine iertarea de seară
ca o pasăre pe uscat

mai puţini tot mai puţini poeţi
libertatea poartă la gît
medalii de gheaţă



Mikhaíl Baryshnikov, artistul care sfideaza gravitatia

Mikhaíl Baryshnikov este un dansator, coregraf şi actor american de origine rusă. Este adesea recunoscut ca fiind cel mai bun dansator de balet din lume. S-a născut la Riga, în Republica Sovietică Socialistă Letonă (URSS), din părinţi rusi. Tatăl său a fost inginer, iar mama sa croitoreasă. La vârsta de doisprezece ani, mama lui sa sinucis, Mihail a fost crescut de tatăl sau şi de bunica. Mama sa a fost o mare admiratoare a baletului . La unsprezece a înaintat cererea de admitere la Scoala de Balet a Operei din Riga, unde a fost acceptat un an mai târziu, în 1960, şi unde si-a continuat studiile academice. În acest timp, Baryshnikov a învăţat să vorbeasca franceza şi aspira sa fie un pianist celebru. Între timp, s- a îndrăgostit de balet, surclasand afectiunea sa pentru pian şi, ca urmare a decis să urmeze o carieră ca balerin.
În 1963, în timpul unei vizite la Leningrad, el a aplicat pentru a celebra Scoala de balet Vaganova. După terminarea studiilor, în 1966, el sa alăturat trupei …

DANIEL PODLOVSCHI, batranul violonist!

Am înţeles în seara asta că voiam altceva de la ultimele două concerte. Muzica tradiţională coreeană sub bagheta lui Minseok Kang, aşteptată săptămâni în şir, a avut frumuseţea şi autenticitatea sa, dar a lipsit din concert profunzimea, mai exact înfiorarea pentru care mă pregătisem. Am reţinut însă minunatul haegeum, un instrument tradiţional asemănător viorii, dar într-o zonă arhaică. Impresionant este tocmai sunetul, un fel de sfâşiere sufletească, o reprezentare autentică a umanului atotcuprinzător, neprelucrat şi, mai ales, nedegradat. Adaug şi solista, un fel de soprană în versiune tradiţională, care poartă denumirea de pansori. Un termen care m-a fascinat prin cuprinderea sa lingvistică: pan, în limba coreeană înseamnă un loc unde se adună mai multă lume, iar sori, în aceeaşi limbă, înseamnă suflet. Al doilea concert pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură a fost cel al lui Tudor Gheorghe, însă, cum spuneam, nu s-a ridicat la nivelul evenimentelor anterioare sub marca Tudor G…