luni, 8 februarie 2016

VLAD SCUTELNICU - "Aştept să-mi bată Dumnezeu la uşă..."

Un poet discret, care îşi poartă cuvintele în braţe ca pe singurul adevăr ce i-a fost hărăzit. O încărcătură care uneori îi devine povară, alteori libertate. Umilinţa muncii, calitate creştină şi deopotrivă umană care lipseşte celor mai mulţi dintre oamenii de litere, mai ales după ieşirea din comunism, îi ordonează versul într-un cotidian haotic, pe care îl străbate cu liniştea celui ce-şi nelinişteşte cu impenitenţă propria poezie, într-o permanentă re-facere a lumii.

Vlad Scutelnicu s-a născut într-un martie 11, anul 1960, în satul Poiana, comuna Vorona, judeţul Botoşani. A urmat cursurile primare în sat, continuând apoi studiile în Botoşani, la Liceul "Mihai Eminescu". După absolvirea cursurilor liceale activează, aproape trei ani, ca profesor suplinitor de biologie în satul natal, iar în 1982 devine student al Facultăţii de Zootehnie şi Medicină Veterinară, secţia medicină veterinară.

Debutează cu poezie în anul 1999, în revista Hyperion (al cărei secretar de redacţie este în prezent), publicând primul volum peste trei ani, "Strigătul sferei", Editura Axa, Botoşani. Cartea a fost premiată la Festivalul internaţional de poezie, Sighetul Marmatiei (serile de poezie Nichita Stanescu de la Deseşti). A fost nominalizată, de asemenea, la Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" – Opera Prima, Botosani, 2003.  Drept confirmare a valorii, volumul lui Vlad Scutelnicu a obţinut şi Premiul pentru debut pe anul 2002, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iaşi, dar şi Premiul  pentru debut al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, la concursul "Porni Luceafarul", 2003, Ipotesti-Botosani.

După debutul editorial din 2002 urmează, un an mai târziu, volumul de versuri "Ultima arcă", Editura Timpul, Iaşi. În 2005 publică, la Editura Dionis, Botoşani, cartea "E frig în oraş şi sunt singur" (volum distins cu Premiul special al juriului la Zilele "G. Cosbuc", Bistriţa, şi cu Premiul revistei Convorbiri literare pentru Poezie, Iasi), iar în anul 2006, de această dată la Editura Conta, din Piatra Neamţ, "Târgul cu arlechini" (Premiul pentru poezie pe anul 2006 al Filialei Iasi a U.S.R). O pauză de patru ani îi oferă răgazul unei regăsiri, a unei fericite re-aşezări metaforice, volumul "Zaruri", apărut în 2010 la Editura Brumar, din Timişoara, bucurându-se o bună reacţie din partea criticii. În 2011, Vlad Scutelnicu apare pe piaţa literară cu o antologie, "Vinovat în clepsidră", la Editura TipoMoldova, Iasi, tot la Iaşi construindu-se şi următoarea carte, "Piramida Ka-zar", la Editura Junimea.

Colaborează constant cu revistele literare (Hyperion, Convorbiri literare, Cronica, Antiteze, Luceafarul, Poezia, Bucovina literara, Lumina lina (S.U.A., New York), Poesis, Baaadul literar, Oglinda literara, Caietele Oradiei, Conta etc.).

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2004.

 "Preţul tău e faptul că exişti"

"Este valoroasă orice carte care nu seamănă cu cealaltă", spunea Eugen Ionescu acum opt decenii, considerând fiecare carte un nou univers, cu legile lui proprii şi ireductibile de raporturi, cu o scară unică de valori. În "Ultima arcă", Vlad Scutelnicu a încercat cu seriozitate şi maximă prudenţă toate cuvintele care definesc trăirea. După cuvinte, au urmat înţelesurile. Fără înţelesuri nimic nu mai are sens, şi într-un final scriitorul născut poet s-a hotărât: "E frig în oraş şi sunt singur!". Experimentează toate prejudecăţile şi uzanţele, fără a se sfii să trăiască, temporar, în "Târgul cu arlechini". Revine cu acelaşi scris disciplinat, cu răbufniri lingvistice doar cât să intrige sau să înfioare. "Zaruri"-le sunt împrăştiate, iar autorul, cu o remarcabilă (clară)vedere şi cu o afabilă siguranţă de sine, se arată lumii "Vinovat în clepsidră".  

Abstragerea din viaţa reală a poeziei este, pentru Vlad Scutelnicu, un refugiu din faţa unei realităţi ce tinde să se manifeste hegemonic, constrictiv. Cu toate acestea, poezia nu este lipsită de raţional, de palpabil, materialul care hrăneşte şi dezvoltă spatiul poetic fiind chiar cotidianul brut, colţuros uneori, alteori un amestec de real, de luciditate, cu material obscur, la limita conştiinţei. Însă poezia lui Vlad Scutelnicu nu coboară sub nivelul conştiinţei, ea domină instinctul, îl cuprinde, urcă spre stări superioare. Chiar dacă, spune poetul cu apăsătoare smerenie, "timpul ţi-a oferit locul/ nu înălţimea".

Scrie cu voluptate, ca şi cum poezia ar fi ultimul act al vieţii. "Port o cruce de paie ce oricând poate/ să ardă la scânteia dintre cuvinte", spune poetul care are puterea "să nu întrebe sângele/ despre starea de labirint a sufletului".

Universul liric al lui Vlad Scutelnicu este unul generos, amplu, fără a cădea în desuetudine, evitând însă limbajul dezlegat, liber de prejudecăţi, deşi poetul umblă "descheiat de frustrări".

Poezia se înfăţişează deseori într-un mod frust, o goliciune plastică, picturală, fără să scandalizeze sau să îmbie la înşelătoare discursuri filosofale, amintind de ceea ce Anton Dumitriu numea atât de inspirat filosofia garrula, cu referire la "sfânta" şi atât de obişnuita vorbărie, flecăreală poetică ce umple în zilele noastre sute de cărţi. O capcană de care Vlad Scutelnicu se îndepărtează cu eleganţă, situându-se într-o zonă a izolării purificatoare: "regret dar nu mai fac nici o filosofie/ de mult/ nici măcar cea a vulgului/ aştept să-mi bată Dumnezeu la uşă".

Libertatea, "lăcătuită" sau nu, respiră în poemele lui Vlad Scutelnicu, însă în forme dintre cele mai surprinzătoare. Carnalul omenesc capătă formă de penitenţă ("!vai ce urât e afară/ cum ţipă ploaia în trupuri"), cuplul devine retorică a vieţii ("doi/ doi şi câte întrebări în aceste/ exerciţii de libertate"), pentru ca, într-un final, să asistăm la o interiorizare bruscă, definitivă ("se închide poarta în faţa oglinzii").

Întâlnim la Vlad Scutelnicu o poezie a iubirii pure, asumate. O iubire trăită la scenă deschisă, într-o "intimitate publică", chiar dacă se desfăşoară într-un cotidian greoi, anost. În acest cotidian ordinar, populat de ţigănci, arlechini, în care "ai de plătit telefonul gazele întreţinerea/ şi rata la maşină", "tu aleargă/ să-ţi săruţi dragostea pe frunze pe buze pe ochi pe nervi/ pe mâini pe indiferenţă".

Drumul către această iubire care garantează veşnicia, care salvează, are un preţ: "preţul tău e faptul că exişti/ că suferi plângi, râzi, ţipi, te zbaţi". Dar, spune poetul, "stând drept în faţa Domnului/ drept vei fi găsit şi/ de Ea".

Poezia lui Vlad Scutelnicu nu scandalizează, nu intrigă, nu epatează. Ceea ce atrage este tocmai acest firesc al trăirilor, surprinzător şi totuşi posibil, fantastic şi deodată atât de credibil. Pentru că poemele sale oferă dimensiuni ale umanului care, odată eliberate, sunt asumate de fiecare cititor în parte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu