Pomenirea Parintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia (trecut la Domnul pe 30 martie 1989)

Ce este sfinţenia? Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară strimtă pe un vîrf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvori într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stîlp, cocoţat acolo sus. Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinţeniei.

Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar (stadiu inferior, însă tot remarcabil şi sfînt) a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.

Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.

(Se întîmplă să vezi în biserică o canalie care-şi face neîncetat semnul crucii, bate sute de metanii şi aprinde nenumărate luminări. Cum se explică faptul? Luînd aminte că metaniile şi celelalte sînt treabă uşoară.) Celui ce se legase cu un lanţ de un zid, arhiepiscopul Meletie al Antiohiei îi porunceşte să se dezlege: nu cu lanţul se leagă creştinul, ci cu dragostea şi cu libertatea. Zăvorîrea, lanţul, stîlpul, coliba în vîrf de munte sînt rudimente, exerciţii. Ca şi postul. (V-am mai spus-o: v. Epistola către Coloseni 2, 20-23.)

Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii (Ioan 13, 34).

De aceea sfinţi îi consider pe acei care au trecut cu bine examenul cel teribil, cel de care n-ai cum trişa: al închisorii ori al mănăstirii (ori chiar al vieţii în lume), iubindu-şi aproapele deşi prea bine şi prea desluşit îl vede aşa cum este. Restul: milostivirea, privegherile, posturile, metaniile, flagelările… sînt doar treptele dintîi ale Scării, sînt simple gymnofisii yoghine.

(din “Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari puse de Zaharia Sangeorzan”)

CUTREMURATOR: Martirii de la Oranki!

Parintele Dimitrie Bejan a fost inchis in lagarul de prizonieri de la Manastirea Oranki incepand cu anul 1942. Mergand in padure, dupa lemne, parintele Dimitrie Bejan a intalnit un batran, ascuns printre copacii cei vechi. Acesta era unul, poate chiar singurul, dintre calugarii care au scapat cu viata din Oranki.
Parintele cel batran, ascuns in padure, scapand la parintele Dimitrie, i-a marturisit toata istoria locului. "Comunistii atei, cand au intrat la putere, au prins 11.000 de calugari si preoti din toate manastirile si i-au inchis acolo, printre care eram si eu. Au venit niste militari calari si ne-au intrebat: "Mergeti cu noi sau nu? Aveti 24 de ore timp de gandire!" Iar episcopul le-a zis: "Este prea mult pana maine! Va dam raspunsul in 10 minute!" Atunci episcopul s-a intors spre noi si ne-a intrebat: "Fratilor, acum aveti ocazia sa va faceti mucenici pentru Hristos! Vreti sa va uniti cu comunistii? Sau vreti sa va dati viata pentru Hristos si sa va numarati in ceata sfintilor mucenici? Sa nu va temeti! Hristos este cu noi! Hristos ne cheama la El!" Atunci am strigat toti intr-un glas: "Vrem sa murim pentru Hristos!".
Si asa au fost impuscati toti cu mitraliera in cap, timp de o luna de zile, cate 300-500 in fiecare zi, fiind ingropati in acea vagauna mare din curtea manastirii. Ei singuri isi sapau santul si singuri il astupau. Unii sapau santul, apoi erau impuscati, iar altii ii acopereau cu pamant si sapau mai departe santul; apoi si ei, la randul lor, erau impuscati, pana i-au ingropat pe toti. Dar erau plini de credinta in Hristos si traiau numai in post si rugaciune pana i-au ucis ateii. Iar pe episcop l-au impuscat la urma si l-au ingropat".
Dupa aflarea acestei vesti, a urmat si minunea. Facand niste sapaturi in curtea lagarului de exterminare din Oranki, unde era inchis si parintele Dimitrie Bejan, cai cativa muncitori au dat peste ramasite de trupuri. Sapand inca putin, ei au gasit trupul unui mitropolit, neputrezit. Nici macar hainele aceluia nu era putrezite, ci intregi si nestricate.
Pe locul de martiriu al atator sfinti se inalta astazi si o cruce romaneasca. Crucea din marmura neagra a fost lucrata in Romania, la Beius, pe ea fiind reprezentat "Hristos intemnitat". Mai jos, pe o parte si pe alta, se afla urmatoarele cuvinte, scrise in limba romana si in limba rusa: "Ati suferit, ati rabdat, ati plans si pentru noi, cei care nu am fost inchisi, pentru pacatele noastre. Va multumim."
Cand a fost instalata crucea de marmura, in Oranki, pamantul a scos la lumina ramasite din trupurile calugarilor martirizati de demult. Acestea erau frumoase la culoare si placute la vedere. O parte dintre ele au fost aduse in tara, urmand a fi asezate in biserica din Schitul Huta, dar si in paraclisul de la Aiud.
Pentru o vreme, Oranki a fost inchisoare de femei. Oranki a redevenit manastire de calugari incepand cu anul 2004. Astazi, multime de pelerini vin sa se inchine si sa faca rugaciune pe pamantul sfintit de atata multime de suflete de martiri, ale caror trupuri inca se afla in pamant. (crestinortodox)

FOTO: Parintele Dimitrie Bejan

Parintele MINA DOBZEU: "Trezindu-ne la timp, vom putea cuceri palmă cu palmă sufletul neamului!"

"Am înţeles că, în lupta cu omul cel rău din om, importantă nu este nici ora, nici ziua, nici anul, ci secunda. Să veghezi asupra secundei păcătoase şi să te ridici strigând: Doamne, am greşit înaintea Ta!

Ţara noastră nu este aşa de mare ca întindere geografică şi, trezindu-ne la timp, vom putea cuceri palmă cu palmă sufletul neamului, restaurând principiile tradiţionale, pe drumul Crucii. Poporul român trebuie să devină un misionar: să se afunde definitiv şi eroic în ortodoxia apostolică.

Prin urmare, după o moarte clinică atee, se impune să renaştem.

Am vorbit întotdeauna foarte liber pentru că mă simt foarte liber. Foarte simplu am vorbit, pentru că Dumnezeul meu nu este complicat. M-am manifestat dinamic, căci urcuşul pe Golgota cere eroism.

Să stai în afara Bisericii ca în Biserică. Asta vreau eu să-ţi spun, iubite cititorule. Ieşi din indiferenţă şi ignoranţă religioasă. Vorbele mele sunt la modul imperativ, pentru că lumea trăieşte o criză spirituală gravă. Răul este copleşitor şi uneori chiar în interiorul bisericii! Voinţa de a rezista este coruptă, cârdăşia cu duhul este mare".

(Arhimandrit Mina Dobzeu, in cartea "Pentru o biserică dinamică", 2005)

Arhimandrit Mina Dobzeu, născut pe 5 noiembrie 1921 în satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna, Basarabia, este cel care, în Jilava, l-a botezat pe Nicolae Steinhardt, viitorul monah de la Rohia.

A făcut de mai multe ori închisoare, ultima detenţie fiind de 8 luni, în anul 1988, arestat pentru protestele prin 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la morala poporului român şi ateismul în comunism.

Din 1969, a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, unde a fost şi stareţ între anii 1978-1988. Între anii 1996-2002 a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar al Episcopiei Huşilor.

Parintele este de câţiva ani grav bolnav.