Cînd, în 2003, am ales după jurizările de la concursul "Porni Luceafărul", de la Botosani si Ipotesti, poeziile ei (care, ulterior, au devenit volumul de debut, "Lacrimi de nisip"), am fost atras, între altele, si de felul în care scria despre asteptare, sperantă, dragoste, dar si despre dansul continuu al clipei între palpabil/ creator de senzatii si incertitudine.
Acum, peste ani, apare si creionarea din cuvinte a pierderilor/ renuntărilor si dezamăgirii în "ecuatia" scrierilor autoarei. Si sînt "primate" firesc de sufletul ei, ca si o altă fată a realitătii în care prietenii pot să se nască "pe hîrtii imaginare" si poti vedea duminica, în fata bisericii, cum „un om în genunchi/ adună iertări de prisos” si, undeva la "hotarele timpului", cînd din "pragul casei/ tata îsi ia rămas bun" si jocurile copilăriei rămîn undeva, "ascunse în zid", cînd…
Dar sînt si îngerii. Fîlfîitul miscării aripilor lor se simte parcă cel mai mult în poem, mai puternic decît dezamăgirea, mai puternic decît "lectia tristei iubiri".
O carte a unei autoare sensibile si talentate.
Dar să încheiem spunînd, în ton cu volumul Florentinei Tonitță, că dincolo de "forma păsării ca o/ întîmplare în lanturi", din atîtea si atîtea întîmplări pe care nu le poti uita si le "prinzi" în "lacrimi de nisip", "nu e putin lucru să existi", să iubesti si să simti lumea ori cum "buzunarul cu pere răscoapte alungă zorii obositi", ori cum…
(Marius Chelaru, in Convorbiri literare)
