Maica Ecaterina Fermo conferentiaza, sambata, la Botosani

Sambata, 18 iunie, la ora 15.00, Maica Ecaterina Fermo va sustine la Cinematograful Unirea din Botosani conferinta cu tema "Romanii, intre compromis si Hristos - dezbatere asupra problemelor actuale ale Romaniei".

Monica Fermo a murit la vârsta de 32 de ani, pe 29 iunie 1986, exact când s-a născut Elena. A fost o actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) şi om de televiziune. S-a născut dintr-un tată evreu, dar încreştinat de mama sa, pentru a scăpa de furia nemţilor, când avea 20 de ani, şi dintr-o mamă rusoaică, creştină pravoslavnică. Părinţii, nefiind foarte credincioşi, nu au mai botezat-o pe Monica, ea rămânând în legea iudaică. Abia peste 32 de ani de la naştere Monica primeşte botezul şi o dată cu el şi numele de Elena.

Hotărârea de a se călugări a fost luată tot la îndemnul părintelui Argatu. "În prima zi după botez, eram, la părintele, mai multe persoane în aceaşi situaţie ca mine. Dar numai mie mi-a recomandat să mă călugăresc", îşi aminteşte Maica Ecaterina.

Un critic demisioneaza si il acuza pe Nicolae Manolescu, presedintele pe viata scriitorilor!

http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/06/demisia-criticului-daniel-cristea-enache-din-uniunea-scriitorilor-trebuie-respinsa-lupta-cu-un-presedinte-trecator/ Am citit aici mai mult despre scandalul real creat in Capitala dupa ce un critic tanar si-a dat demisia din USR din pricina unor scrisorele pe care un oarecare profesor le tot trimite in prima linie a Romaniei Literare. Romanie Literara condusa, se intelege, de primul scriitor al tarii, pe numele sau NM. Pana aici nimic spectaculos, cu atat mai putin scandalos. Numai ca tanarul critic reclama ca in spatele celui oarecare profesor s-ar afla chiar primul scriitor al tarii (a nu se intelege ca sintagma de prim scriitor ar avea conotatii valorice, ci doar ca detine o functie de presedinte al USR, pentru ca in fapt nici nu e scriitor, ci critic literar).

Problema in sine nu e strigatoare la cer. Scandaluri literare au fost de cand lumea, iar lumea, iaca, inca exista si se bucura de gloria elitelor in viata. Interesant de urmarit este un alt aspect. NM a bantuit multa vreme prin vietile multora dintre scriitorii pe care ii pastoreste. Ajutat frateste de mai tanarul si-n veci ferice Mircea Dinescu, a lovit - pe la spate sau drept in moalele capului - multi scriitori incomozi, amintesc aici doar atacul mortal asupra lui Cezar Ivanescu. Sa nu uitam cum, in 2008, aflam cu mare pompa prin agentia de presa NewsIn ca Cezar Ivanescu a facut politie politica. Informatie obtinuta pe surse din CNSAS. Sursa, Mircea Dinescu, intamplator angajat al trustului Realitatea, care detine si agentia NewsIn, singura care obtinuse bomba de presa. Cezar Ivanescu a luptat pana la disperare, pana la a-si accepta moartea pe care o simtea deja dand tarcoale. Nimeni nu a dezmintit informatia care, iata, nici la 3 ani de la moartea poetului nu a fost confirmata. Solidar cu MD, seful scriitorilor romani a mai facut un gest de neiertat: nu si-a dat acordul pentru ca trupul neinsufletit al poetului sa fie depus in sediul Uniunii Scriitorilor, pe motiv ca: US nu e capela! Numai ca, dupa Cezar Ivanescu, UE a fost fara probleme capela pentru Adrian Paunescu sau Fanus Neagu, odihneasca-i Domnul in pace!

Au urmai apoi alte secvente, de data aceasta avandu-l in centru pe Nicolae Breban, de o alta factura si cu un alt final (din fericire).

Acum, citind textul lui LIS, am gandit ca poate scriitorii au invatat cate ceva, ca nu mai trebuie sacrificati oameni, ca trebuie sa fie uniti si sa spele rusinile care s-au tot adunat pe obrazul USR.

Congresul National de Poezie, editia a IV-a 16-18 iunie 2011

Evenimentul se desfasoara la Botosani-Ipotesti - Suceava - Putna si este organizat de Fundatia Culturala "Hyperion" - Caiete botosanene, Centrul Cultural Bucovina Suceava, cu sprijinul Consiliului Judetean Botosani, Consiliul Judetean Suceava, Uniunea Scriitorilor din România, Primaria Municipiului Botosani, Consiliul Local Botosani, Centrul Judetean pentru Conservarea si promovarea Culturii Traditionale Botosani, Memorialul Ipotesti - Centrul National de Studii "Mihai Eminescu"


Joi, 16 iunie 2011:

- Ora 9,30 – 13,00 – Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii "Mihai Eminescu" – Aula "Laurentiu Ulici" – Deschiderea lucrarilor Congresului National de Poezie, editia a IV-a. Alegerea unei noi conduceri. Tema: "Poezia româna contemporana în context european. Traduceri, editari, prezente în edituri, librarii si reviste"

Ora 13.0 - 13.15 - Bicblioteca Nationala de Poezie Mihai Eminescu - Amfiteatrul Laurentiu Ulici - Conferinta "Eminescu si Eminovicestii. Radiografii familiale -destine individuale". Prezentare Valentin Cosereanu

- Ora 16.00 – Parcul Mihai Eminescu – La Standurile Cartii de Poezie. Lansari de carte, autografe. Prezentari de reviste.

- Ora 18.30 – Terasa Cofetariei "Parc" - Recitalul poetilor invitati. Spectacol de muzica si poezie.

    
Vineri, 17 iunie 2011:

- Ora 11.00 – Plecare la Suceava.

- Ora 15.30 – Aula Universitatii "Stefan cel Mare" din Suceava: Continuarea lucrarilor Congresului National de Poezie, editia a IV-a.

- Ora 18.00 – Recital la Cetate – recitalul poetilor invitati. Decernarea Premiilor Congresului National de Poezie, editia a IV-a, pentru un poet consacrat si pentru un poet tânar.


Sâmbata, 18 iunie 2011:

- Ora 9.30 – Deplasare la Putna.

- Ora 10.30 – Sala de consiliu a Manastirii Putna: – Concluziile Congresului National de Poezie, editia IV-a. Lansarea unui apel sau a unei scrisori catre Institutul Cultural Român.

Dintre scriitorii invitaţi: Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Nicolae Tzone, Chiril Covaldji, Elena Loghinovski, Christian W. Schenk, Dinu Flămând, Doina Uricaru, Leo Butnaru, Emilian Galaicu-Păun, Arcadie Suceveanu, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Vasile Tărâţanu, Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa, Andra Rotaru, Iulia Militaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Es. Pop, Dan Coman, Radu Vancu, Ştefan Manasia, Marin Malaicu-Hondrari, Cosimin Perţa, Diana Geacăr, Rita Chirian, Cornelia Maria Savu, Iolanda Malamen, Călin Vlasie, Nicolae Coande, Dumitru Augustin Doman, Virgil Diaconu, Paul Aretzu, Dumitru Chioaru, Ioan Radu Văcărescu, Silviu Guga, Vasile Dan, George Vulturescu, Dumitru Păcuraru, Echim Vancea, Vasile Muste, Ion Mureşan, Luigi Bambulea, Marta Petreu, Adrian Popescu, Ioan Pintea, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Liviu Antonesei, Daniel Corbu, Liviu Apetroaie, Nicolae Panaite, Aurel Ştefanachi, Val. Talpalaru, Adi Cristi, Şerban Axinte, Antonio Patraş, Dragoş Cojocaru, Paul Gorban, Liviu Pendefunda, Adrian Alui Gheorghe, Radu Florescu, Emil Nicolae, Adrian G. Romila, Sterian Vicol, Florina Zaharia, Angela Baciu, Corneliu Antoniu, Andrei Velea, Mircea A. Diaconu, Constantin Arcu, Carmen Veronica Steiciuc, Ovidiu Alexandru Vintilă, Izabel Vintilă, Ion Beldeanu, Mircea Tinescu, Doina Cernica, Viorica Petrovici, Liviu Popescu, Nicolae Cârlan, Roman Istrate, Ion Filipciuc, Vasile Ursache, Horaţiu Stamatin, Dumitru Brădăţanu, Vasile Zetu, Anica Facina, Constantin Severin, Elena Brânduşa Steiciuc, Sabina Fânaru, Constantin Hrehor, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Dumitru Ţiganiuc, Emanoil Marcu, Dumitru Ignat, Lucia Olaru Nenati, Maria Baciu, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Petruţ Pârvescu, Vasile Iftimie, Dumitru Necşanu, Constantin Bojescu, Ciprian Manolache, Gabriel Alexe, Stelorian Moroşanu, Victor Teişanu, Cristina Şoptelea, Cezar Florescu, Valentin Coşereanu.

"Amiralul", un film despre cum iubeste Rusia...

De ce ma uit, cu inconstienta si nemila fata de mine insami, la un film ca "Amiralul", pe care l-am vazut de nenumarate si chinuite ori? Un film cu care rusii reusesc sa o puna in umbra chiar si pe Anna Karenina, de fapt o lectie pentru Anna Karenina, care nu a avut putere sa isi poarte pana la capat iubirea.
Ana din "Amiralul" a iubit inalt, poate prea inalt pentru cat a putut Rusia sa duca. E atata tristete sa iti doresti sa nu mori fara sa dansezi macar o data cu omul inimii, e atata chin in prezentul scurt, nesigur pe clipa ce vine, care aduce moarte sau izbavire.

Un film care ma bulverseaza de fiecare data si ma nauceste inainte de a-l revedea. Dupa ce se sfarseste, ramane din nou tacerea...

Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"

"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...