Sentimentele cele mai puternice sunt acum, la final. Cand mi-am dat seama ca imi lipsesc acesti prichindei mai mari sau mai mici (de la 4 anisori la frumoasele domnisoare de 15-16 ani), ca dincolo de ce am invatat impreuna m-au fascinat cu frumusetea lor, cu spontaneitatea si dorul de frumos pe care il au ca nimeni altii.
M-au fascinat atunci cand au prins curaj in fortele lor. Cand sfatul meu preferat a devenit: Vreau sa imi spui intai cum vezi tu lucrarea aceasta! Nu va imaginati cata fantezie si cata forta creativa se ascunde in capsorul lor.
Mi-au dat lacrimile deseori la vreo replica "geniala" a vreunui mic artist. Sau atunci cand Alma (are 6 ani si ne-a anuntat ca peste 4 ani va implini 20!) ne-a aratat fascinata un… chip de fata intr-o pata de culoare varsata pe carton, iar Andreea a decretat ca nimeni nu va deranja "fata din culoarea rosie". In ora la care am lucrat cu argila (obiecte pe care apoi le-am pictat), cei mai multi dintre copii au modelat melci, flori, chiar si o masina. David, de 4 anisori, ne-a surprins cu… o copita de cal si o scoica deschisa!
Maturitatea celor 5 ani ai lui Cristian, minunata energie a Oanei, tacerea vesela a Mirunei, uimirea Alexandrei sau bucuria Andreei… Seriozitatea lui Alex, spontaneitatea Almei si debitul verbal al Emiliei… Rabdarea Biancai, delicatetea Anei Lhea (nu stiu cum se scrie exact), veselia de pe chipul Izei, incruntarea concentrata a Iustinei, mutenia cu ochi mari a misterioaselor gemene Andra si Alexia, si… vesnica intrebare: “Doamna, acum ce facem?”...
Scriu aceste cuvinte pentru a marturisi, de fapt, altceva: copiii acestia au creat lucrari uimitoare! Si convingerea mea este ca nu e nevoie neaparat de profesor, ci de un om care sa le descopere curajul in ei insisi.
(Cursul s-a desfasurat in perioada august 2011-august 2012, la Tratoria demisol, "La Nistorica")
Foto: Oana Tabultoc; Bianca, Miruna, Cristian si Alex (Expozitia din 1 aprilie, "La Nistorica"); Miruna Buza; pictura pe sticla de Bianca Iacob; vas pictat - sticla, de Miruna Buza; vas pictat - sticla, de Alexandra Mera; platou pictat - sticla, de Miruna Buza; lucrare pe carton de Miruna Buza; Oana Tabultoc, pictura pe fata; vas pictat - sticla, de Andreea Moldovanu; Ioana si David, cu primele lor lucrari pe sticla.