CĂLĂTORII - Bisericuța din Brăești

Duminică în amiază. În cerdacul bisericuței din Brăești e pace. Câțiva creștini mai poposesc la o sporoavă după ce s-au cuminecat mai întâi cu sfânta anafură. Preotul Gabriel se înfruptă cu nesaț din umbra generoasă a cerdacului și se lasă bucuros prins în împreună-vorbirea molcomă a zilei.

Niște năzbâtii de fete se strecoară din biserică în cerdac, din cerdac în curte, vișinele din preajmă le fac pofticios cu ochiul. Creștinii fac popas sufletesc după ce au asistat cu evlavie la Sfânta Liturghie în bisericuța din lemn ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului. La biserica cea mare a satului se lucrează de zor. Lucrare nu doar costisitoare, ci și aducătoare de griji suplimentare ba din cauza materialelor, ba din pricina muncitorilor. Cu toate acestea, se vorbește cu căldură în arșița zilei, dar mai ales într-o veselie creștină care se îmbracă din când în când în frumusețea revederii.

Părintele Gabriel își împarte zilele între bucuria slujirii și durerea pierderii bunului său părinte, preotul Ioan. Se mai aprinde în vorbă cu bărbații din parohie când vine vorba despre problemele care apar zilnic la biserica cea nouă, dar își potolește repede năduful. Deodată, simte cum în păr i se cuibărește o pasăre sălbatică. Se întoarce brusc. O zgâtie de fată se joacă ciufulindu-l, într-un râs care se prelungește repede în bucuria părintească a preotului. Elisabeta, cea care a zburătăcit șotios prin părul părintelui, vrea să povestească și ea de ale ei. Cei mari parcă au vorbit destul. Trece în a treia, spune repede Elisabeta, după doi ani în care a fost premiantă. Și cu fiecare an a fost mai bună. În a doua am avut mai puțini de Bine decât în clasa I. Cred că în a treia voi avea și mai puțini, spune Elisabeta. Cât a durat Sfânta Liturghie, Elisabeta, Otilia și Ana Maria au desenat în cerdacul bisericii. Un întreg arsenal de foi, carioci, fluturași și floricele dintre cele mai ochioase. Fetele desenează ca să aibă ce să îi dea părintelui. La urmă iau o lumânare și desenul în mână, și îi dau părintelui, povestește Ana-Maria, fetița parcă ruptă din lumea lui Creangă. O roșcățică pistruiată, cu nasul colorat în praful adunat de pe lemnul vechi de sute de ani. Otilia e delicată ca o prințesă și ascultătoare cât să își asigure bucuria petrecerii în cerdac. Desenează flori, fluturi, sporovăiește de zor.

Bisericuța de lemn din Brăești este de o frumusețe cuceritoare. Construită în anul 1745 și ctitorită de Miron Gorovei, o construcție cu pronaos, naos și altar cu pridvor adăugat, Biserica Adormirea Maicii Domnului este situată la 20 de kilometri de orașul Botoșani, pe drumul ce face legătura dintre Botoșani și Dorohoi. Edificiul se află pe Lista monumentelor istorice, BT-II-m-01949. De dimensiuni mici, biserica este construită din bârne de stejar prinse în clești, fără turlă, având turnul clopotniței deasupra intrării, pe latura sudică.

Curtea îmbrăcată într-un verde curat, odihnitor, cu copaci bătrâni care veghează parcă asupra arborilor tineri, jucăuși în lumina soarelui de amiază. Scâncet de prunci, un lătrat obosit de câine, din când în când mai răzbate și se năpustește în biserică o boare de vânt mofturos.

Aflată în mijlocul lumii, oaza de liniște adună creștinii și-i ține împreună. Cu zgâtii de fete sau adolescenți serioși, cu săteni sporovăitori sau flori care-și aruncă îndrăzneț roșul viu pe marginile aleii, bisericuța bătrână de secole trăiește astăzi prin oamenii ei.

15 iunie: Trandafiri dupa ploaie, la Biserica Vovidenia din Botosani

Parintele Partenie Apostoaie: "Sunteti puternici, dragii mei!", predica la Biserica Vovidenia, Botosani

"Duminica este ziua Invierii, pentru noi, toate aceste trei zile au fost o Inviere prelungita, o bucurie nesfarsita a biruintei asupra necazurilor, asupra grijilor, asupra tuturor greutatilor care au fost, a gandurilor si a necazurilor. Au fost si sunt momente binecuvantate de Dumnenzeu in viata omului, momente care nu se pot sterge. Se pot uita, dar nu se pot sterge din istoria noastra, din sufletul nostru.

O mare bucurie am avut in aceste zile, iata, Maica Domnului se dovedeste a fi inca o data Imparateasa Cerurilor si a Pamantului. Ne-a adunat pe noi in jurul Ei si in jurul sfintilor, prin mijlocirea ei avem aici un fragment din Sfantul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt.
Suntem, din acest punct de vedere, foarte bogati. Noi, ortodocsii, suntem atat de bogati! Bogati sufleteste ca ii avem pe sfinti.
Bogatia este inteleasa in multe feluri. Ca si saracia, de altfel. Nu stim daca exista vreun om care sa se poata cataloga in modul cel mai corect, mai obiectiv, bogat sau sarac. E foarte relativa notiunea de bogatie si bogat. E posibil ca si cel care o paine sa fie bogat. Stiu cu certitudine un lucru: un ortodox este extrem de bogat. Ortodoxul o are pe Maica Domnului, are pe sfantul inger pazitor, este pus sub protectia sfintilor, are sfintele moaste ale sfintilor, are Sfanta Cruce, ortodoxul are Sfanta Impartasanie, are Tainele bisericii, ortodoxul, daca a cazut, are Taina Spovedaniei, ortodoxul are rugaciunea bisericii, are familia mare a bisericii, si iata-ne cat de furmos ne prezentam azi, in aceasta biserica!
De aceea suntem bogati. Bineinteles, omul in perioada de criza cauta si o alta bogatie, a lumii acesteia. Dumnezeu nu l-a creat pe om sarac. Saracia nu e de la Dumnezeu, este permisa de Dumnezeu, dar nu creata de Dumnezeu. Saracia este materiala, este un examen pentru noi, cum vom rezista in fata ispitelor. Ca si un student, daca nu avem un examen nu stim cum ne evaluam, nu stim in ce stadiu de pregatire ne aflam.

In aceste zile ne-am rugat pentru sanatate, ca suntem bolnavi, din ce in ce mai bolnavi, si trupeste si sufleteste, indepartarea de Dumnezeu este o boala a sufletului. Ne-am rugat pentru pacea sufletului. Cel mai aprig si amplu razboi, cea mai necrutatoare lupta, o purtam fiecare in inimile noastre, cand vrem sa facem bine si nu iese binele si te lupti cu raul din tine.
Ne-am rugat pentru intelepciune, de multe ori ne trebuie lumina in suflet, si spunem Sf. Grigore Palama: Doamne Iisuse Hristoase, lumineaza intunericul din mintea mea!
Ne-am rugat pentru iertarea pacatelor, sa ne ierte bunul Dumnezeu. La urma urmei, fiecare din noi - si aici este paradoxul in ortodoxie: si eu pentru mine si dvs. pentru dvs., cerem o exceptie de la regula, cerem ca Dumnezeu sa faca cu mine o exceptie. Dumnezeu a spus: niciun pacatos nu va intra in Rai, si totusi eu cer o exceptie de la regula pe care Tu ai dat-o si adu-ma in Rai!
Ne-am rugat pentru copii, pentru cresterea copiilor in Duhul Sfant, pentru reusita la examene, pentru batrani, pentru cei in neputinta, in boli, in necazuri si ispite, pentru bucurie, pentru ca bucuria este o dimensiune sfanta a ortodoxiei. Dumnezeu nu se vrea saraci, nu ne vrea tristi, ne vrea bucurosi si sanatosi!

Mesajul din seara aceasta, in urma acestor 50 de ore petrecute alaturi de Sf. Ioan Iacob, un sfant contemporan noua, un ascet, un calugar erudit si smerit, un credincios intelept: sa va pastrati sanatatea sufleteasca si trupeasca, sa va pastrati curajul si optimismul, pacea interioara, sa nu dati loc stresului, pacatului, intunericului sa intre in fiinta dvs.

Sunteti puternici, dragii mei, impreuna cu Dumnezeu veti birui! Este greu, dar nu imposibil, ajutandu-ne de sfinti suntem biruitori!
Multumesc pentru bucuria de a fi partasi la aceste zile minunate, multumesc Maicii Domnului, sfintilor, tuturor preotilor care s-au ostenit, multumesc dvs., pt ca toti imi sunteti dragi, si asa vreau peste 100 de ani sa va vad in Imparatia lui Dumnezeu!"

(21 noiembrie 2010, predica preotului Partenie  Apostoaie, paroh al Bisericii Vovidenia Botosani, in ziua Intrarii in Biserica a Maicii Domnului. De pe 19 noiembrie pana pe 21 noiembrie, crestinii s-au inchinat la Moastele Sf. Ioan Iacob Hozevitul)

CUTREMURATOR: Martirii de la Oranki!

Parintele Dimitrie Bejan a fost inchis in lagarul de prizonieri de la Manastirea Oranki incepand cu anul 1942. Mergand in padure, dupa lemne, parintele Dimitrie Bejan a intalnit un batran, ascuns printre copacii cei vechi. Acesta era unul, poate chiar singurul, dintre calugarii care au scapat cu viata din Oranki.
Parintele cel batran, ascuns in padure, scapand la parintele Dimitrie, i-a marturisit toata istoria locului. "Comunistii atei, cand au intrat la putere, au prins 11.000 de calugari si preoti din toate manastirile si i-au inchis acolo, printre care eram si eu. Au venit niste militari calari si ne-au intrebat: "Mergeti cu noi sau nu? Aveti 24 de ore timp de gandire!" Iar episcopul le-a zis: "Este prea mult pana maine! Va dam raspunsul in 10 minute!" Atunci episcopul s-a intors spre noi si ne-a intrebat: "Fratilor, acum aveti ocazia sa va faceti mucenici pentru Hristos! Vreti sa va uniti cu comunistii? Sau vreti sa va dati viata pentru Hristos si sa va numarati in ceata sfintilor mucenici? Sa nu va temeti! Hristos este cu noi! Hristos ne cheama la El!" Atunci am strigat toti intr-un glas: "Vrem sa murim pentru Hristos!".
Si asa au fost impuscati toti cu mitraliera in cap, timp de o luna de zile, cate 300-500 in fiecare zi, fiind ingropati in acea vagauna mare din curtea manastirii. Ei singuri isi sapau santul si singuri il astupau. Unii sapau santul, apoi erau impuscati, iar altii ii acopereau cu pamant si sapau mai departe santul; apoi si ei, la randul lor, erau impuscati, pana i-au ingropat pe toti. Dar erau plini de credinta in Hristos si traiau numai in post si rugaciune pana i-au ucis ateii. Iar pe episcop l-au impuscat la urma si l-au ingropat".
Dupa aflarea acestei vesti, a urmat si minunea. Facand niste sapaturi in curtea lagarului de exterminare din Oranki, unde era inchis si parintele Dimitrie Bejan, cai cativa muncitori au dat peste ramasite de trupuri. Sapand inca putin, ei au gasit trupul unui mitropolit, neputrezit. Nici macar hainele aceluia nu era putrezite, ci intregi si nestricate.
Pe locul de martiriu al atator sfinti se inalta astazi si o cruce romaneasca. Crucea din marmura neagra a fost lucrata in Romania, la Beius, pe ea fiind reprezentat "Hristos intemnitat". Mai jos, pe o parte si pe alta, se afla urmatoarele cuvinte, scrise in limba romana si in limba rusa: "Ati suferit, ati rabdat, ati plans si pentru noi, cei care nu am fost inchisi, pentru pacatele noastre. Va multumim."
Cand a fost instalata crucea de marmura, in Oranki, pamantul a scos la lumina ramasite din trupurile calugarilor martirizati de demult. Acestea erau frumoase la culoare si placute la vedere. O parte dintre ele au fost aduse in tara, urmand a fi asezate in biserica din Schitul Huta, dar si in paraclisul de la Aiud.
Pentru o vreme, Oranki a fost inchisoare de femei. Oranki a redevenit manastire de calugari incepand cu anul 2004. Astazi, multime de pelerini vin sa se inchine si sa faca rugaciune pe pamantul sfintit de atata multime de suflete de martiri, ale caror trupuri inca se afla in pamant. (crestinortodox)

FOTO: Parintele Dimitrie Bejan

cum nu mai stii cărarea dinspre chilie?

nimic mai curat decât somnul măicuţelor în rugăciune
zidul bisericii una cu sfintele taine.
mergea în fiecare seară pe drumul preschimbat în Cale
cu buzunarele pline de pere răscoapte apleca ochii în
obrazul nelumit al pruncilor pictaţi nicio umbră pe orele cântate de clopot
pelerini neştiuţi
năvălesc pacea monahiilor, ca o zburătăcire de vrăbii ascunsă sub streşini
cum nu mai stii cărarea dinspre chilie?
policandrul un sfânt răsucit in propriul culcuş închide la faţă dimineaţa

buzunarul sătul de pere răscoapte alungă cu pietre zorii obosiţi

NICOLAE STEINHARDT (29 iulie 1912 - 30 martie 1989): Am aflat si eu...

Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vreji de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori… Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre…

Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingaşiei unui menuet de Mozart… este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutatură rea, orice dispreţ, orice rea-dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu…

(Nicolae Steinhardt)