Carmen Veronica Steiciuc a identificat poemul despre care scriam ieri. L-am recunoscut. Il redau aici, este frumos si diafan, dar nu acel diafan poeticesc chinuit de stereotipul romantismului tarziu, la fel cum nu se cufunda nici in postmodernismul rigid al cuvintelor multe si fara inteles. Este, cum imi place sa spun, un poem "cu stare".
Ierburi cu nume ciudate
(din volumul culoarea neprevazută a orei)
1. iar dacă liniştea nu are culoare e un
trucaj din acelaşi motiv pentru care
visele se reîntorc în delirul
semnelor de întrebare
stăm
şi copacul se simte fericit şi iarba
ne privim în tăcere ideea răsuceşte
forme de aer pe moleculele arse
un hohot în care lebăda nu ştie
răspunsul ad litteram
2. contur diamantin pe balustrada orei un
toast pentru iubire secundele ridică
lebăda ne priveşte mirată dar unde
vă sunt aripile domnilor dar
unde prietenii...
tu dai ploaia la o parte şi cuvintele
în sfeşnice de aer se aprind
e timpul să ne spunem tot, dar
absolut tot, eucaliptul a înflorit în
chiar acest moment e punctul sublim
imaginea se desprinde aleargă prin
fereastra deschisă se-aruncă
3. un timp nu vom auzi unul de celălalt
pe urmele lăsate ierburi cu nume
ciudate vor creşte
în miezul secundei un zbor definit de iluzii
(frunzele vor ierta depărtarea din noi)
amurguri hoinare prin visele noastre
vor trece
precum zarurile la-ntâmplare
aruncate
vom rătăci fiecare prin numele celuilalt
vom pluti prin odihna văzduhului o vreme
precum tăişul toamnei un acrobat străbate
4. prin memoria mea veţi călători o bună
bucată de vreme eucaliptul spune
prin tâmplele voastre insomnia va trece
delirul cu albe acorduri...
(un hohot fortissimo în toată încăperea)
opriţi înregistrarea
tu îţi aprinzi ţigara (adagietto)
şi mai trece un timp
nemărginire oarbă ce sunet ciudat e
freamătul surd al uitării
o prăbuşire perfectă un straniu zâmbet
de alge risipit în oglinzi de-nserare
5. uneori fericirea e atât de aproape
firul de iarbă face o reverenţă
dispare
invizibilul crede în destinul punctului
dealtfel şi lebăda remarcase o oarecare
convergenţă în gândurile pare
cântecul acesta nu începe niciunde
cygnus
nimic mai desăvârşit decât
liniştea în care fiinţa iubită
prinde contur
(Carmen Veronica Steiciuc)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
în orchestra mută ca o cale lactee orbul își murmură psalmii nori de păsări atârnă în păr, pe umeri ploaie de heruvimi femei cu gust de rodi...
-
Cine l-a văzut alunecând agale pe străzile Botosanilor îl păstrează înapoia privirii pentru totdeauna. Cine l-a cunoscut îndeaproape păstr... -
E sigură că Dumnezeu era acolo, în satul ei, atunci când mama a dăruit-o lumii pământești. Născută pe 27 martie 1964, de Ziua Intern... -
tu mergi pe deasupra ierbii precum în pustiu umărul ar priponi îngeri să bem cât mai e timp în curând vor izbi ciutele vor năvăli grei... -
!Mori cu adevarat cand incepe sa te uite lumea... Constantin Dracsin, cu numele real Costache Gugoasa, s-a nascut la 20 iulie 1940, in satu... -
Caut de multa vreme o poezie care, odata, m-a cutremurat, din care retineam si deseori imi fugeau prin minte si prin inima ultimele versuri.... -
Nu ştiu de ce am mers la întâlnirea cu Klaus. Suflul interior mă avertiza, si – Slava Domnului – am primit cu bucurie alarma. Poate că astfe...
-
Sfintii ingeri nu se barfesc, nu se razvratesc, nu se manie, traiesc in buna randuiala. La fel si noi, sa nu ne mancam cinstea unul altuia, ... -
nu mai încerc să număr zilele, oricum nu sunt ale mele. doar dimineţile se pot număra, cele de dinainte de trezire. atunci gândul stă singur... -
O amintire care mă va emoţiona pururi: Domnul Profesor Aurel Dorcu, despre cartea mea de reportaj, "La drum cu îngerii". O carte, ...