CĂLĂTORII - Mănăstirea Zosin

Vechea mănăstire de la Zosin pare a fi unul dintre puţinele lăcaşuri în care, ca să ajungi, trebuie să cobori un drum aproape abrupt, parcă nefiind valabilă aici penitenţa urcuşului purificator.

Din marginea șoselei în sus începe viaţa tumultoasă a României postcomuniste, postrevoluţionare, postceauşiste, o Românie care, după ce a trăit, colectiv, o temniţă grea a supunerii şi a terorii, parcă a intrat, de aprope 30 de ani, într-o amnezie dulce şi amăgitoare. Singurele care încearcă să îşi revină sunt sutele de mănăstiri siluite de ciuma unei mentalităţi comuniste, care acum se muncesc să refacă un monahism tradiţional, curat,  rupt şi rănit   de cumplitul Decret 410 din 1959, care a pustiit mănăstirile, în Moldova mai toate lăcaşurile   suferind dezastre în acea perioadă. Agaftonul, Cozancea, Zosin, Guranda sunt numai câteva dintre locurile ai căror vieţuitori au pornit pe drumul caznei şi al iubirii sfâşietoare întru Hristos. „Ştiţi ce sunt toate aceste rele?”, ne întreba Părintele Justin. „Ele nu sunt altceva decât un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufletească. Cu cât un popor este mai încercat, cu cât un popor este mai împilat, mai strâns şi ţinut în stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai înţelept şi mai destoinic în a învinge.”

Vechea Mănăstire Zosin, comuna Băluşeni, aruncată acum aproape trei secole în raiul pădurilor ocrotitoare, a fost ridicată în 1740, la început o biserică mică, înlocuită apoi de una din nuiele, pictată în 1834 direct pe lutul care acoperea nuielele. Din 1779 se înfiripă aici o obşte de  călugări. După război, mănăstirea a primit multe îmbunătăţiri, adăugiri, însă bucuria trăitorilor   obştii a durat prea puţin, desfiinţarea lăcaşurilor întrerupând liniştea şi ruga călugărilor de aici.

Drumul trece, ca o sfielnică închinare, pe lângă zidurile mărețe ale lăcașului cel nou al mănăstirii, coboară pe lângă valea îmbrăcată în copacii pădurii răcoroase, aproape 400 de metri din drumul naţional care curge dinspre Botoşani spre Iaşi. Jos, în spațiul verde, biserica veche este apărată de o alta, ridicată în 1991. Prima Sfântă Liturghie de după comunismul zecilor de ani a fost săvârşită de stareţul Firmilian Ciobanu, cel care a re-ctitorit lăcaşul şi a devenit stareţ, la doar 22 de ani.

Tinereţea şi iubirea de Hristos l-au ajutat pe stareţ să zidească biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, catapeteasma, stranele şi tâmplăria fiind lucrate de grija fratelui său. A ridicat apoi case pentru călugări, bucătărie, magazii, clopotniţa de piatră. În 1993, Î.P.S. Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei a oficiat slujba de sfinţire a bisericii. Peste trei ani s-a pictat biserica. În 1994, părintele Firmilian s-a înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ. Însă Dumnezeu a hotărât că tânărul stareţ trebuie să primească plată pentru multa-i şi folositoarea   osteneală, chemându-l la El mult înainte de vreme. La numai 29 de ani, în1997, un tragic accident  rutier  curmă viaţa  pământească a călugărului ivit din satele Suliţei.

Din 1999, mănăstirea este  păstorită de ieromonahul Teodosie Pleşca. Spaţiul din pădurea de jos a fost sfinţit pe 30 iulie 2000. Astăzi, pelerinii rar mai coboară în valea tihnită. Zidirea cea nouă a Mănăstirii, aproape de drumul asfaltat, primește în fiecare săptămână sute de creștini care participă la slujbe. Jos, dincolo de pădurice, oaza de linişte pare desprinsă din alte tărâmuri. Dealurile înşirate în jur, sprijinite domol de păduri, oferă pelerinilor sentimentul spaţiului liber de frământările veacului nou. Aici, pe lângă chilii, dădusem odată de un călugăr cu aer dostoievskian. Plutea într-o bătrânețe lumească, dar scuturat de o isteață vioiciune. Se ocupa, atunci, de magazinul de obiecte bisericeşti. Deschis la vorbă şi hâtru, deşi aspru în judecăţi. Avea aerul că de aici, din valea aceasta creştină, ştie rosturile lumii întregi. Spunea atunci – să tot fi trecut 10-12 ani, că vor veni vremuri grele, numai Dumnezeu ştie cum vom trece peste toate încercările Lui. „În vreme de prigoană, spunea bătrânul călugăr din Zosin, biserica nu a pierdut niciodată. A câştigat”. „Mata ai mâncat pâine pe cartelă, că nu prea ştiu ce vârstă ai?”, mă întreba. Da. Jumătate din pâinea neagră, mică, rotundă de pe vremea ultimilor ani ai comunismului. „Ei, să ştii   mata, cartela aceea, atunci, era teoretică. Pâinea, jumătatea ceea de atunci, te îndestula. Nu simţeai   foamea. Acum câte pâini cumperi şi tot crezi că eşti flămând?”. Citea foarte mult, ştia toate închisorile şi toţi martirii creştini. Povestea despre lagărele trecutului, despre Sfântul Serafim de Sarov. Prindea cu palmele câte o carte şi tot aşa, ca într-o rugăciune continuă, fiecare carte este pentru el o mărturisire a unor vremuri ce nu se vor întoarce nicicând pentru biserica noastră.

Drumul greu, urcușul, penitenţa le simți la plecarea de la mănăstirea cea veche. Dealul înalt, chinuit de canicula miezului de zi, poartă în sine un aer de Golgotă. Întoarcerea în lume este urmărită de imaginea de demult a unui călugăr bătrân, el însuşi parcă scăpat din paginile unor cărţi de credinţă veche. De mușcatele din cerdac. Și, mai ales, de chipul rarefiat de timp al unui jertfelnic de călugăr înmormântat în acasa inimii lui: biserica pe care i-a dăruit-o Lui Dumnezeu.

Cu IPS Teofan, despre casa lui Eminescu de la Varatec

Am vorbit astazi cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, despre casa lui Eminescu de la Varatec. Stia despre ce este vorba si senzatia mea este ca verdictul Sfintiei Sale este dat de multa vreme si, gandindu-ma adanc la acest lucru, tind sa ii dau si dreptate.

IPS Teofan mi-a spus ca nu exista niciun act care sa ateste CU CERTITUDINE ca acolo, in spatele cimitirului de la Varatec, este casa in care poposea Eminescu. Nu a spus insa niciun moment faptul ca este EXCLUS ca acela sa fi fost locul in care tragea poetul atunci cand venea in satul manastiresc, indeosebi pentru a se intalni cu Veronica. Inaltpreasfintitul spune ca maicile batrane, in trecut, au vorbit despre povestea de dragoste dintre cei doi, insa nu trebuie trecut cu vederea faptul ca, fiind vorba despre o manastire de maici, o iubire nelegitima nu avea cum sa se bucure de intelegerea comunitatii. "Maicile trebuie lasate sa isi faca treaba lor, sa se roage. Nu vor ca acolo sa se faca un muzeu, mai ales ca nu exista certitudinea faptului ca acolo a stat Eminescu. De fapt, pentru iubitorii poetului, Eminescu este peste tot, avem poezia lui. Maicile trebuie lasate acolo, sa isi vada de ale lor", mi-a spus IPS Teofan. Are dreptate Mitropolitul, au dreptate si maicile, au dreptate si iubitorii de Eminescu. Am indraznit insa a-i spune Inaltpreasfintitului ca problema trebuie lamurita si incheiata cumva, pentru ca ea starneste patimi, acuzatii si, atata timp cat nu se va discuta public, deschis si lamuritor despre acest subiect, multe dispute se vor amplifica. "Stiu, se spune ca noi nu vrem sa facem nimic", a spus IPS Teofan. "Poate ca ar trebui vorbit mai clar. Poate ca cei care se implica in aceasta disputa nu vor sa faca un muzeu acolo, ci doar atrag atentia asupra starii de degradare in care se afla casa. Daca s-ar conserva casa, pana cand se vor lua alte masuri, probabil ca ar fi un semnal bun", i-am spus Mitropolitului. Vorba ultima a Inaltpreasfintitului a fost: "Sa lasam maicile in liniste".

IPS Teofan, spuneam, are dreptate. Maicile au nevoie de liniste. Dar casa – pentru ca, repet, Sfintia Sa nu a spus niciun moment ca este exclus ca aceea sa fie casa la care tragea Eminescu – trebuie renovata. NU DARAMATA, s-a facut greseala asta la Ipotesti si in consecinta astazi avem o copie a vechii case, asa cum copii sunt mai toate obiectele ce se mai pastreaza pe acolo. E important ca acea casa de la Varatec sa ramana in picioare, chiar si ca simplu monument istoric, ca „chilie”, asa cum s-ar parea ca figureaza in Lista Monumentelor Istorice.

De partea cealalta, iata declaratia directorului Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Neamț, Adrian Alui Gheorghe, aparuta in presa nemteana.

"Sunt tot felul de poveşti referitoare la prezenţa în acel loc a lui Eminescu. Printre declaraţii ar fi cea a lui Augustin Z.N.Pop şi a Zoei Dumitrescu-Buşulenga. Nu există documente care să ateste prezenţa poetului acolo, ci doar legende. În schimb, am descoperit locul în care cu certitudine a fost casa Veronicăi Micle. Această casă a fost demolată în anul 1974; avem poze ale acelei locuinţe, precum şi o schiţă. Am avut o serie de discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ ai Consiliului Local Agapia şi ai mănăstirii în vederea refacerii Casei Veronica Micle. Locul identificat de noi este în preajma mormântului Veronicăi şi consider că ar fi un perimetru evocator format de Pădurea de argint, Casa Muzeu «Veronica Micle» şi mormântul acesteia", a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Neamţ.

Sa nu uitam ca mare parte din biografia lui Mihai Eminescu s-a realizat TOCMAI pe baza marturiilor ramase de la Augustin Z.N.Pop. Marturii care, iata, au fost valabile in alte situatii, nu si in cazul de la Varatec. Apoi, profesionalismul Doamnei Busulenga – un eminoscolog de calibru – trebuie tratat ca atare. Se stie ca si-a dedicat viata lui Eminescu si ca a tratat cu maxima seriozitate tot ce a avut legatura cu viata si opera poetului. Deci lejeritatea cu care sunt luate in discutie aceste doua marturii nu sunt un semn bun, decat daca se doreste evitarea cu gratie a adevaratei probleme. Apoi, a oferi pe mai departe o atentie "cavalereasca" Veronicai Micle pare o actiune fortata, o deturnare a atentiei si o sfidare a celor care au dreptul sa primeasca un raspuns clar. Se stie ca Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga) a suferit tocmai din cauza ca Veronica Micle (care a sfarsit, se pare, punandu-si capat zilelor, un gest de neiertat in ortodoxie) se bucura de o atentie exagerata, chiar si mormantul fiindu-i asezat in chiar curtea uneia dintre biserici.

Iata o marturie ramasa de la Maica Benedicta, care nu mai are nevoie de nicio lamurire suplimentara:

"Când am venit prima oară (n. la Văratec), trăia încă măicuţa care a fost stareţă înaintea maicii Nazaria, maica Pelaghia, care a trăit 102 ani. Eu am cunoscut-o când avea o sută de ani. Deci, asta era acum 25 de ani, ea trăise cel puţin 30 de ani în secolul trecut, ălălalt. Şi-i aducea aminte pe Creangă şi pe Eminescu, care veneau aici. Ea ne-a povestit cu gura ei, îşi amintea de hainele de şiac ale lui Creangă, tot acelea de care vorbea şi Iacob Negruzzi, în amintirile lui, dacă vă amintiţi. Şi venea cu Eminescu, care, zicea ea, avea de obicei o haină albastră. Asta n-am ştiut niciodată. Măicuţa zicea că era ucenică, tinerică de tot, fetiţă de 14-15 ani, şi ea îşi aducea aminte. Pentru că sus, spre „Schimbare”, dacă vă duceţi într-acolo, spre bisericuţa aia de sus, unde-i şi cimitirul, e o căsuţă. Acolo era casa unde trăgea Eminescu. Pe de altă parte, fireşte, era şi Veronica pe aici, pe undeva. Deci, Creangă şi Eminescu, prezenţe… Cred că mai cu seamă atunci când Eminescu era la Neamţ – că el a fost o vreme bolnav, acolo, la bolniţă la Neamţ. A fost la mănăstirea Neamţ, după ’83, bineînţeles. Şi Creangă era cel care îl vizita, îl aducea. Aceea era!".

(Cristian Curte – "Maica Benedicta Dumitrescu Bușulenga despre "aroma" Văratecului". În "Lumea Monahilor", anul II, nr. 11 (17), noiembrie 2008)

Sustin in continuare Campania Casa de la Varatec, insa cred cu tarie ca este nevoie sa se vorbeasca deschis despre acest lucru, adica Mitropolia, Manastirea Varatec, sa isi expuna clar punctul de vedere. Al meu, dupa discutia cu IPS Teofan, este ca maicile trebuie cu adevarat sa ramana in linistea manastirii, ca nu este nevoie de un muzeu la Varatec. Este insa necesara restaurarea si conservarea acelei case. Chiar si numai ca "chilie"...

Un bibliotecar

Ieromonah Hrisostom Filipescu, bibliotecarul Manastirii Secu.

Mormantul Maicii Benedicta - Minunea de dupa viata pamanteasca

Linistea si pacea, florile care inmiresmeaza aerul din Cimitirul Putnei, usuratatea sufletului si bucuria care te cuprinde la mormantul Maicii Benedicta (Doamna Zoe Dumitrescu Busulenga) sunt daruri pe care e bine sa le primesti atunci cand ti se ofera.

Povesteste un monah al Putnei ca, in sicriu fiind, Maica Benedicta radea cu ochii deschisi. Parintii martori la minune, printre care si cel care povesteste, marturiseste ca duhovnicul Maicii Benedicta ii inchidea ochii, iar maica ii deschidea la loc, in marea sa bucurie a intalnirii cu Domnul. "Eiii, Maica, inchide ochii! Acum gata, nu mai vrei sa faci ascultare, asa-i?", o mustra cu dragoste parintele. Inteleg ca s-au facut fotografii, dar nu stiu de ce pana acum, desi s-au scurs niste ani de la trecerea la cele vesnice a Maicii Benedicta, nimeni nu a vorbit public despre aceasta minune. Sa fie aceeasi discretie cu care a trait Maica Benedicta, discretie cu care si-a marturisit si credinta, si calugaria?

S-a lansat DVD-ul "Dependenta de cer - Convorbiri duhovnicesti cu Acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga"

Arhiva Culturala Romana a lansat DVD-ul:
"DEPENDENTA DE CER convorbiri duhovnicesti cu
ACAD. ZOE DUMITRESCU BUSULENGA (MAICA BENEDICTA)"

Pe parcursul a peste 40 de minute veti putea urmari singura marturie pe care Acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga a acceptat sa o ofere publicului romanesc inainte de intrarea sa in monahism.

Un documentar de mare valoare realizat de editorul si jurnalistul Fabian Anton si incununat cu 4 premii la festivalurile de film de arta crestina din Rusia, Grecia si Bulgaria.

20 august: Doamna Zoe Dumitrescu Busulenga

Zoe Dumitrescu Bușulenga (Maica Benedicta) s-a nascut pe 20 august 1920, in București, si s-a ridicat la Domnul pe 5 mai 2006, la Manastirea Varatec.

Maica Eufrosina, cea care i-a stat alaturi Maicii Benedicta zeci de ani, pana in ultima clipa, ne marturiseste din zilele de duh si inalta traire, momente lasate marturie celor care nu au cunoscut-o pe Doamna Busulenga in timpul vietii sale pamantesti:

"Doamna Academician s-a bucurat nespus de mult ca l-a intalnit pe Parintele Cleopa si spunea ca "parca L-am vazut pe Dumnezeu Tatal"!
Mergea la Sihla, la Parintele Paisie Olaru, impreuna cu alti musafiri ca sa-l cunoasca pe Parintele. Odata, am fost si eu cu ei. Cand am ajuns la chilia Parintelui Paisie, ei au intrebat: - "Sunteti Parintele Paisie?". Parintele a spus ca nu este el. Langa chilie, sub stanca, Parintele avea doua mici straturi cu ceapa. A luat un pres mic, s-a asezat intre randurile de ceapa si plivea. Noi asteptam, asteptam, uitandu-ne la Sfintia Sa. La un moment dat, dupa aproximativ jumatate de ora, Parintele Paisie spune: "-V-am vazut rabdarea si ca ati venit cu adevarat sa-l vedeti pe Parintele Paisie si sa luati binecuvantare de la dansul si nu doar asa, sa-l priviti". Atunci Doamna Busulenga a spus: "-Uitati, doi oameni cu viata sfanta: Parintele Cleopa care vorbeste si Parintele Paisie care tace...".
Cand lua pensia, Doamna Busulenga mergea la maicutele cele mai nevoiase, la femeile vaduve din sat si le dadea banuti din pensie (avea o pensie de 500 lei).
Seara de seara, la apus de soare, cand afara era cald, Maica Benedicta statea in fata bucatariei pe un fotoliu si astepta sa bata clopotul de slujba, apoi canta Lumina Lina. Se uita in sus, pe urma prin curte si spunea: "-Maicuta, sa stii ca Mihai ne ocroteste".
Cu trei zile inainte de 20 august, ziua de nastere a Doamnei Academician, veneau la Varatec cunostinte din Targu Neamt, Piatra Neamt, ziaristi, profesori, directori de scoli, preoti, muzeografi. Din Iasi academicianul Ciopraga cu familia, familia Ilisei, Domnul Parascan, profesori universitari, academicieni, scriitori, pictori, sculptori.
Cand era ziua de nastere a Doamnei, veranda era plina de flori si primea 50-60 de telefoane din tara si din strainatate, de la ambasade. Si trei zile dupa inca mai veneau oameni s-o felicite".

(Marturiile Maicii Eufrosina Jescu despre Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga - Monahia Benedicta)

cum nu mai stii cărarea dinspre chilie?

nimic mai curat decât somnul măicuţelor în rugăciune
zidul bisericii una cu sfintele taine.
mergea în fiecare seară pe drumul preschimbat în Cale
cu buzunarele pline de pere răscoapte apleca ochii în
obrazul nelumit al pruncilor pictaţi nicio umbră pe orele cântate de clopot
pelerini neştiuţi
năvălesc pacea monahiilor, ca o zburătăcire de vrăbii ascunsă sub streşini
cum nu mai stii cărarea dinspre chilie?
policandrul un sfânt răsucit in propriul culcuş închide la faţă dimineaţa

buzunarul sătul de pere răscoapte alungă cu pietre zorii obosiţi

CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC - Fotografii

Ultimele clipe ale Maicii Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga)

Cand Maica Benedicta era in spital la Iasi, era vizitata de toti academicienii din Iasi. La spital i-a facut o vizita si IPS Pimen, impreuna cu PS Calinic Botosaneanul. Preotul spitalului i-a citit o rugaciune si a fost si impartasita.

Maica Benedicta cerea sa fie miruita pe frunte cu ulei sfintit in fiecare dimineata si avea tot timpul carticica de rugaciuni la ea. Dimineata dadea cu mana pe placutele de faianta de pe perete si ma intreba: "- Maicuta, tanarul acesta imbracat in alb care zambeste, matale il vezi sau am eu naluciri? Oare de ce vine in fiecare dimineata si-mi zambeste, apoi pleaca? Oare ce-o fi vrand? Vrea sa-mi spuna ceva?". Eu ii raspundeam ca vedeam, dar, de fapt, nu vedeam nimic. Apoi se uita pe tavanul salonului si ma intreba iar daca vad si eu lumina stralucitoare si mare pe care o vede dansa. Spunea ca "n-a mai vazut o asa lumina niciodata".

Maica Benedicta avea in spate o rana de 20 de ani, pe care o suporta cu indelunga rabdare, nedandu-i nicio atentie, ca si cum nici nu o avea. Era atat de preocupata de ceilalti din jur, ca de sanatatea ei nici nu mai avea timp sau mai bine zis n-o interesa nicio clipa. Daca aveam eu grija s-o pansez, era pansata; daca nu, Maica Benedicta le lasa pe toate in voia lui Dumnezeu. O pansam din mers, cu praf de pedicuta, pentru ca era tot timpul ocupata, jerfindu-se pentru aproapele.

Pot sa spun ca m-am bucurat enorm de prezenta ei cat a fost in viata si cat timp a fost printre noi; dar si dupa moarte o simt prezenta in sufletul meu cu blandetea, smerenia, cumintenia, bunatatea, finetea, inteligenta si cultura pe care le iradia intreaga ei persoana.

Am avut un om langa mine care stia totul, chiar si incotro se indreptau lucrurile, in ce directie se duceau. Langa Maica Benedicta eram parca in rai si eram sigura ca, alaturi de ea, castig raiul. Nu pot s-o inlocuiesc cu nimeni, afara de Dumnezeu.

Maica Benedicta era perfectiunea omului pamantesc, era omul care se lupta sa poata dobandi raiul si mantuirea.

(Marturiile Maicii Eufrosina Jescu despre Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga)

Principesa Ileana - noblete si smerenie

Exista la familiile regale din trecutul recent un amestec de noblete si desuetudine care nu poate fi considerat nici absolut inaltator si nici depasit. In secolul trecut, principesa Ileana de Hohenzollern si Habsburg-Toscana, nascuta in urma cu 100 de ani la Bucuresti, ilustreaza aceasta rara combinatie. In primul rand, o genealogie vasta, in care ii regasim pe regina Victoria a Angliei si pe imparatul Nicolae I al Rusiei (ambii – pe linie materna, mama ei fiind Maria de Edinburgh).

Pe linie paterna, descinde din familia de Saxa-Coburg si Gotha, bine reprezentata la conducerea Portugaliei in secolul al XIX-lea. Tatal ei oficial este Ferdinand I, dar se spune ca ar fi, de fapt, vorba despre printul Barbu Stirbey.

Cert e ca, din toata aceasta stufoasa coroana genealogica, a iesit o femeie de isprava, asa cum s-a si numit vaporul care a dus-o in America. Ileana este o femeie ale carei valori au ramas mereu credinta crestina ortodoxa – pe care o si argumenteaza intr-o carte, Spiritul ortodoxiei –, iubirea fata de semeni, pe care si-a manifestat-o lucrand pentru Crucea Rosie in cel de-al Doilea Razboi Mondial, si un simt al familiei care a facut-o sa se adapteze repede in Lumea Noua. A studiat in Anglia, a invatat sa picteze si sa sculpteze. In 1926, face prima sa calatorie in SUA, tara ei de adoptie mai tarziu.

Pentru ca emigrarea in SUA ni se pare cel mai paradoxal gest regesc. Cum poti fi rege in leaganul democratiei republicane? In 1947, Ileana era casatorita cu arhiducele Anton de Habsburg si locuiau impreuna la Castelul Bran, daruit lor de autoritatile Brasovului. Dupa abdicarea regelui Mihai, este silita sa ia calea pribe­giei. Toata averea le este confiscata de comunisti, astfel ca salvarea nu putea veni decat prin exil. Inainte (pana in 1944), familia locuise, din 1931, de la casatorie, in Austria, tara sotului, la castelul Sonnberg. Dupa alti patru ani petrecuti in Romania, la inceputul lui 1948 pleaca in Elvetia, iar apoi tocmai spre Argentina, unde arhiducele se afunda-n afaceri dezastruoase.

Dupa trei ani, trebuie sa se mute repede in State, pentru a-si plati datoriile. Aici, incepe o viata austera, burgheza, in sensul restrictiv al cuvantului, despre care relateaza vibrant in jurnalul ei, Traiesc din nou, redactat la inceputul anilor 1950 si tradus in 1999 la Editura Humanitas (versiunea originala se gaseste, in acces liber, la adresa www.tkinter.smig.net).

Aici, intr-adevar, viata ei se schimba radical. Divorteaza in 1954 si se recasatoreste repede cu Stefan Issarescu, in orasul Newton din Massachussets. Dar divorteaza iar, doi­sprezece ani mai tarziu. Are sase copii din prima casatorie, iar in primii ani petrecuti in America ii intretine din conferintele despre pace si despre Romania, pe care le sustine in diverse locuri. Isi vinde celebra diadema, tiara pe care o purtase mama ei, regina Maria. Stie ca numele de Habsburg nu mai inseamna nimic si povesteste cat de ciudat i se pare apelul postasului: „Habsburg here?“.

Viata ei americana este, intr-adevar, un sacerdotiu si doar urmarind destinul nemilos al unor astfel de femei cu sange albastru putem afla ce inseamna de fapt un caracter puternic si intelepciunea de a trai frumos indiferent de statul social, trecator.

In 1967, principesa Ileana devine Maica Alexandra la manastirea crestin-ortodoxa Schimbarea la fata din Ellwood, pe care o infiinteaza cu ajutorul Episcopului Valerian. Intre timp, suferise mult la moartea
fiicei sale Maria Ileana, in 1959, intr-un accident aviatic, dar si in timpul bolii lui Stefan, fiul cel mare, in 1961. Tot atunci, devine novice la manastirea de maici Bussy, din Franta.

Ultimii ei douazeci de ani de viata, pusi in slujba binelui sfant, pot fi considerati incoronarea unui destin exceptional, in care, inainte de a abandona lumea, principesa Ileana a fost, ea insasi, in mai multe randuri, dezmostenita de istorie.

In 1991, internata in spital, moare la 21 ianua­rie, ca urmare a unor complicatii survenite in urma fracturii bazinului, accident survenit chiar in chilia Manastirii unde a locuit de la început. Pentru comunitatea romanilor din Pennsylvania, ea ramane o sfanta. Pentru noi, un model de rezistenta morala.

Sursa: psychologies.ro

CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC - Tristetea Maicii Benedicta

In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Bucuresti, un grup de tineri impreuna cu Domnul Fabian Anton si au rugat-o sa fie de acord - si alaturi de ei, la renovarea casei Mihai Eminescu din Manastirea Varatec. I-au adus si acte doveditoare precum ca Maica Stareta Iosefina Giosanu si IPS Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, au acceptat renovarea casei Mihai Eminescu. Maica Benedicta s-a oferit sa-i ajute si a mai spus ca a mai rugat-o in anii din urma si pe Maica Nazaria, iar ea a spus ca "nu sunt de acord autoritatile sa se reconstruiasca aceasta casa". A mai rugat-o si pe Maica Onufria si a spus ca este "de acord, dar mai tarziu". Iar cand a auzit ca Maica Stareta este de acord si IPS Daniel de asemenea, nu mai putea de bucurie.

I-a spus lui Fabian ca poate sa ajute si ea, dotand casa cu toata opera lui Mihai Eminescu si mobiland-o cu tot ce e necesar pentru aceasta. I-a rugat pe baieti sa se grabeasca, pentru ca este prea batrana si ca vrea sa vada cu ochii acest vis implinit.

Maica Benedicta mi-a zis ca vrea sa nu fie nicio manastire din preajma ca Manastirea Varatec. A rostit aceste cuvinte cu o netarmurita putere, dorinta si cu o mare multumire sufleteasca. Astfel, a inceput sa organizeze un simpozion, unde au participat preotii slujitori din manastire, toate maicile si surorile, precum si invitati ca Parintele Mina Dobzeu, Parintele Teofil Paraianu, Domnul Codreanu si altii. Maica Stareta Iosefina n-a participat, pentru ca a trebuit sa plece de urgenta la spital si le-a lasat pe maicile Olimpiada si Elefteria sa coordoneze simpozionul. Oamenii incepura sa trimita deja fonduri pentru Casa Eminescu la cancelaria manastirii.

Urma sa se tina si al doilea simpozion, dar n-a mai avut loc... La intoarcerea acasa, Maica Benedicta a stat cam o saptamana pe ganduri; era ingrijorata si se intreba mereu de ce s-a intamplat astfel, de ce au luat lucrurile o asa intorsatura, ce si cine este la mijloc?... Intr-o dimineata, pe cand statea pe fotoliu in fata biroului, cu privirea in pamant, mi-a zis; "- Maicuta, eu am terminat-o cu Varatecul"! Atunci am simtit ca mi-a fugit pamantul de sub picioare si ca am pierdut-o. Am incercat s-o mangai, sa-i spun ca noi o iubim si ca vrem sa fie ingropata in aceasta manastire, dar ea mi-a spus pe un ton linistit: "-Maicuta, mata esti draguta ca de obicei, dar aceste cuvinte trebuie sa le spuna Maica Stareta; si sa mai stii ca, daca ar fi avut cineva asa ceva ce are Manastirea Varatec (casa Eminescu), iti dai seama, intelegi matale, ce-ar fi fost aici daca s-ar fi facut casa Eminescu? In strainatate, pe unde a trecut Eminescu s-a pus si inscrisptie".

N-a trecut mult timp si a venit si vestea despre calugarirea Doamnei Zoe. Eu am intrebat-o daca este adevarat, iar ea a raspuns ca "da, din toata inima" si ca a luat blagoslovenie de la Preafericitul Teoctist. "- Fiind din dioceza lui (Arhiepiscopia Bucurestilor), mi-a dat blagoslovenie sa ma duc sa ma calugaresc la Manastirea Petru Voda, la Parintele Iustin Parvu. Am dorit foarte mult sa nu se stie despre calugarirea mea, decat numai atunci cand voi fi in sicriu. Aceasta a fost dorinta vietii mele".

N-a vrut sa fie calugarita in fata televiziunii, in preajma multor oameni, ci a vrut sa fie cu mare taina.

Cand au auzit toate maicile din manastire ca Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga seste calugarita, s-au bucurat enorm, au fost insa si persoane care s-au tulburat. Atunci Maica Stareta Iosefina a venit personal la Maica Benedicta si i-a cerut "sa nu mai coboare la biserica, sa n-o vada cineva", calugarirea ei fiind pricina de tulburare pentru unii. Maica Benedicta a spus ca nu este "nici criminala, nici terorista"; ca sa-i interzica cineva sa mearga la biserica. "-Nici criminalilor nu le interzice nimeni sa mearga la biserica".

(Marturiile Maicii Eufrosina Jescu despre Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga - Maica Benedicta)

CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC - Povesti din satul cu chilii

Nu stiu cum ajung – din nou – la Varatec. Din capatul satului alb de maici pana sus, in casuta de sub padure, am timp sa ma dezmeticesc.
Am fagaduit Maicii Frasinica (Eufrosina Jescu), vara trecuta, ca la urmatoarea vizita voi poposi neaparat in chilia Sfintiei Sale. Le gasim pe cele doua suflete, maica Frasinica si ucenica sa, sora Pimena, prin curte, alaturi de alti oaspeti sositi peste zilele din urma.
In curte e racoare, servim dulceata, sporovaim... Spiritul Maicii Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga), al Valeriei si Profiritei Sadoveanu, al delicatei Lili Teodoreanu, al Maicii Benedicta Braga, gradina mare, adanca, iarba inalta amestecata cu sumedenie de flori, aerul de boierie care pluteste in jurul casei, acea boierie a spiritului, totul pare din alt timp, si totusi de un atat de necesar realism...

Vara la Varatec este o minune duhovniceasca. Maica Frasinica, la nici 60 de ani, este o inchipuire greu de cuprins in canoanele crestinismului nostru. Sclipitoare la minte, agera la privire, sugubata la suflet, un soi de Creanga tarziu (acel autentic taranesc, sincer si curat).
Ne retragem in cerdacul din vale. Vorbim despre casa lui Eminescu. Cautam solutii, identificam oameni care s-ar implica in reabilitarea casei de la Varatec, unde Eminescu petrecea verile, venind in vizita la Veronica.

Durere mare si apriga a avut Maica Benedicta negasind la Varatec intelegere. Asa de mare i-a fost si prabusirea, incat a scris in testament sa fie inmormantata la Putna. Dorea sa lase in casa - daca aceasta s-ar fi refacut - intreaga colectia de carti de care dispunea, sa faca din Varatec un centru al lumii. Nu a fost sa fie, iar sufletul sau pare si acum neimpacat. Ultimele cuvinte ale Maicii Benedicta, pe patul de spital din Iasi, au fost: Sa-l aparati pe Mihai!

Cine anume a invins-o pe Maica Benedicta? Ce forte si astazi se opun visului acestui mare spirit? Era suparata, povesteste Maica Frasinica, pe Veronica. "Veronica s-a sinucis, dar este inmormantata langa biserica, desi a pacatuit cumplit. L-a inselat pe Eminescu cu Caragiale", spunea Maica Benedicta mereu. "Cum, Veronica e mai mare decat Eminescu?".
Si totusi, casa lui Eminescu de la Varatec se subrezeste de la an la an. Cine se opune si astazi si de ce? Cine s-a opus dintotdeauna si de ce?

Strabatem satul alb pana sus, dincolo de cimitir, pana ajungem la casa lui Eminescu. O gasim "napadita" de... oi, oile manastirii adica, pascand linistite langa un cires batran prabusit. "L-a taiat o maica. A zis ca asa culege toate ciresele, iar la iarna are si lemne de foc", explica ciobanul.

Daca nu ne ridicam in picioare din ne-simtirea care ne stapaneste, daca nu luam urgent atitudine, casa lui Eminescu de la Varatec se va prabusi. Sau, cine stie, poate ca este nevoie sa coboram genunchii mai intai... pentru ca, astfel purificandu-ne noi insine, sa putem incredinta lui Dumnezeu visul Maicii Benedicta.


Vara la Varatec e o calatorie in alta lume. Gradina in care Doamna Zoe Dumitrescu Busulenga a patimit 30 de ani in slujba credintei si a poporului sau, casa care a unit in ani grei cele mai frumoase spirite ale Romaniei, Maica Frasinica – o continuare a istoriei si o calda inflorire a culturii noastre pure... Nu sunt cuvinte mari. E o atat de mare bucurie ca undeva, intr-un sat cu chilii, amiaza te asteapta cu dulceata servita boiereste in cerdac, iar seara coboara in sporovaieli de suflet. E atat de mare bucuria ca poporul acesta pe care la televizor unii ni-l arata tot mai tampit si mai scancit are ascunsi in munti, in manastiri, oameni uluitori! Unii se duc, ii gasim prin cimitire, altii isi implinesc menirea printre noi. De ce nu ii mai vedem?!

Vezi si: Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga): SA-L APARATI PE MIHAI!
CAMPANIE: SALVATI CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC