***

în orchestra mută ca o cale lactee orbul își murmură psalmii

nori de păsări atârnă în păr, pe umeri ploaie de heruvimi

femei cu gust de rodii strivesc iarba în culcuşul de umbre
(dar unde alergi, îngere? unde alergi?)

dedesubt cerul ca o gură deschisă, mai știi
spaima lucrurilor inutile?
mai știi hăul ochiului străin?
mestecenii gem în dangăt de clopot
ai văzut și azi frunzele arse, candelă fără flacără arzând

prima rândunică se hrănește cu pâine neagră, ziceai
(doar priveam cum în mierea nopții se ascund saltimbancii)
mi-ai intrat pe tăcute sub piele, prinț dezmoștenit în
regatul melcilor

ce cauți, din nou te întreb și scâncetul pruncilor se prăvale-n pustiu

trăiești mai departe în femeie, de spaimă ascunzi între dinți inimi și ochi
lacrimi de piatră strivești între pleoape, din muguri plesnesc păsări-inorogi

nu ai invitat pe nimeni la masă

stai culcat pe tăciuni (flacăra nu știe să piardă, îmi spui)
și salcia tremură lângă mal ca odinioară
vechiul pat în care îngropai copilăria

într-un chibrit dragostea sfârâie hohotind 
(nicio femeie nu cântă prohodul)

hai, îngere, ridică-te și mergi!
nu mai șchiopăta printre degete

ai iubit, ai umbrit, ai murit.