Editura Polirom, Colecția "Biblioteca Polirom. Proza XXI", Iasi, 2012
"Cel care mă aşteaptă" este o carte despre curaj şi supravieţuire. Dar aş spune că este şi o carte despre iubire, despre ce mai rămâne din iubire atunci când ea este smulsă cu violenţă, sfârtecată şi nimicită în numele tradiţiei, în numele onoarei. Fanatismul religios este acelaşi, indiferent că vorbim despre musulmani, creştini sau hinduşi. Tot ce este în afara iubirii devine aranjament, convenţie, mercantilism şi duce, negreşit, la sclavizare şi dominare, la ciuntire sufletească şi la nevoia de a stăpâni permanent, de a controla spiritual fiinţa pe care reuşeşti să o supui.
Simţul datoriei, conştiinţa sunt mecanisme care – chiar dacă dau iluzia unei funcţionări perfecte – mai devreme sau mai târziu îşi vor trăda răceala, mecanicitatea şi lipsa de afectivitate. Iubirea este "un suflet mort în propriul corp şi viu în corpul altuia", spune Platon, în "Banchetul". Ca o ruletă rusească, să te abandonezi cu totul unui alt corp, să trăieşti prin celălalt, să ştii că în fiecare clipă viezi doar prin inima care bate în afara ta.
Da, "Cel care mă aşteaptă" poate fi cartea iubirii. A femeii care dă măsura tuturor lucrurilor, a femeii care străbate decenii de fanatism religios, de conflicte politice dure şi sociale încrâncenate, de război hulpav ce înghite cu miile tineri pentru care "martirajul" devine o datorie şi o onoare, o cale sigură spre Dumnezeu. Pentru că e mai uşor să devii erou îngropat de bombe decât să îţi asumi fiinţa divină, iubirea de oameni şi firescul trăirii prin celălalt.
Mesumeh, trăitoare în Iranul frământat şi atât de violent-uman, este femeia căreia îi este smulsă iubirea într-un mod atât de crunt încât simţi unghiile sfârtecându-i trupul firav, neîmplinit, scuturat de fiori ca un poem în prima ploaie de mai. Impresionant este că, pe parcursul a 30 de ani, Mesumeh este singura care înţelege că politica fără iubire este un mecanism de exterminare, religia fără iubire se transformă în mostruoasă dominaţie şi aparat de control, familia fără iubire şi fără compasiune naşte oameni incapabili să simtă nevoile şi suferinţele aproapelui.
"Fusesem sacrificata pentru onoarea tatalui meu si a fratilor mei, platisem pentru idealurile sotului meu si a alegerilor lui de erou si, de asemenea, pentru datoriile fata de tara ale copiilor mei. Dar eu cine eram? Sotia unui criminal, a unui tradator al tarii sale sau a unui activist care lupta pentru libertate? Mama unui mujahedin? Sau mama disperata a unui soldat, luat prizonier si apoi eliberat? De cate ori, in viata mea, reusisem sa ma ridic de jos si fusesem doborata din nou la pamant si zdrobita, stiind ca n-am meritat-o niciodata? Nu fusesem niciodata laudata si aclamata pentru insusirile mele si forta mea, ci pentru cele ale barbatilor mei si, la fel, reprosurile si acuzatiile nu depinsesera de mine si de greselile mele, ci de cele presupuse ale sotului si fiilor mei. Era ca si cum eu n-as exista, ca si cum n-as avea nici un drept. Cand traisem si muncisem pentru mine insami? Cand avusesem dreptul sa decid? Cand fusesem intrebata ce îmi doream cu adevărat?", spune autoarea prin vocea eroinei sale.
Cea mai dureroasă parte a acestei cărţi? "Tot ceea ce îmi doream am obţinut în ziua în care nu mi-am mai dorit".
