"Românii nu au vocaţie revoluţionară. E defectul lor cel mare"

Eram un prost. La vârsta când Eminescu scria "Luceafărul", eu jucam ţurca marxistă. Eram atât de năuc încât visam să dărâm Bucureştiul din temelii şi să construiesc altul în loc, mai măreţ şi mai durabil decât Piramidele. Şi asta în numele luptei revoluţionare între "nou şi vechi". Spune, om zdravăn eram eu? Noroc că, dând în mintea copiilor, boală de care suferă orice revoluţionar, m-a salvat la timp Nae Ionescu. El mi-a spus într-o zi, în timp ce se uita afară pe geam şi zâmbea, probabil îl amuza entuziasmul meu revoluţionar: "Revoluţia e o treabă serioasă. Dar nu-i de nasul nostru să ne ocupăm de ea. Românii nu au vocaţie revoluţionară. E defectul lor cel mare. Ei au făcut două revoluţii mari şi late. De revoluţia burgheză din secolul trecut s-a ales praful. Au făcut din ea o caricatură. Revoluţia ţărănească din secolul nostru n-a avut o soartă mai bună. A avortat. S-a născut moartă. A treia revoluţie proletară, dacă va avea loc, nu va aparţine românilor. Ea va fi impusă din afară de triburile euro-asiatice. Ca român ce eşti, roagă-te lui Dumnezeu să nu apuci acea zi".


PETRE ŢUŢEA, "Mărturisiri autocratice"
 
(Petre Ţuţea s-a născut pe 6 octombrie 1902 şi a murit pe 3 decembrie 1991. Nae Ionescu s-a născut pe 16 iunie 1890 şi a murit pe 15 martie 1940)

"Prostia e periculoasă când devine obraznică"

"Există, la noi, o "teorie" a autenticităţii care, pân-acum, a justificat "trăirea" tuturor mediocrităţilor şi povestirea pe larg a fleacurilor; care a permis orice facilitate, a anulat orice efort de desăvârşire; o neglijenţă, în expresie, scuzată de "forţele vitale", de "stângăcia vieţii". Când cineva încearcă să scrie clar, corect sau chiar frumos, este desconsiderat. De la o extremă deplorabilă am ajuns la alta, tot aşa de deplorabilă: de la superstiţia scrisului frumos, la cultul scrisului prost. Sunt câţiva inşi – infirmi sufleteşte, căci a nu avea sentimentul frumosului şi sentimentul ridiculului este o infirmitate – care au spus: nu e nevoie să ştim să scriem. A şti să scrii e un semn de mediocritate.

(...) Prostia e periculoasă când devine obraznică. Şi cred că nici o ţară din lume nu permite scriitorilor să nu ştie să scrie. Să nu le permitem nici noi. Să-i lăsăm să se creadă geniali şi să creadă că neroziile lor sunt subtilităţi".

(Eugen Ionescu, în anul 1936)