Mătase. Un roman de Alessandro Baricco despre dragostea sfâşietoare a unui negustor de viermi de mătase, o poveste care concentrează în pagini puţine iubirea sub toate formele ei, de la trup la iluzie, de la conjugal la amare intrigi sufleteşti.
Scris rafinat, discret, cu subtilităţi care fascinează şi duc ochiul minţii înapoia cuvântului. Ca o stampă japoneză lucrată în linii fine, fără stridenţe, chiar cu un inefabil tremurător. Citeşti aproape fără să te mişti, ca şi cum orice tulburare sfâşie, spulberă, doare.
"Să mori de dorul a ceva pe care n-ai să-l trăieşti niciodată".
Îţi ţii respiraţia. Mocneşti înlăuntru, nimic nu se ghiceşte, nimic nu transpare în viaţa reală. Sau aproape nimic.
"-Cum e capătul lumii? îl întrebă Baldabiou.
-Invizibil".
Iubirea este o iluzie. Hervé Joncour rămâne în spaţiul de siguranţă, dar nu pune stavilă simţirii şi gândului. Gând care se materializează, însă, în spaţiul fizic şi produce efecte. Un băiat este spânzurat pentru vina de a fi dus un mesaj de dragoste.
"-Nu avea mesaje de dragoste la el.
-El ERA un mesaj de dragoste".
Soţia lui Hervé Joncour ticluieşte în mare taină o scrisoare, acea scrisoare pe care ştia că soţul ei o aşteaptă de la altă femeie. O scrisoare care sfâşie în mii de bucăţi mătasea, în cuvinte ce viermuiesc şi coclesc într-o altă lume decât cea a atingerilor sacre, diafane, în imagini care stârnesc trupul şi îl concretizează la modul carnal, instinctiv, adamic.
"-Ştiţi, monsieur, eu cred că ea-şi dorise, mai mult decât orice lucru, SĂ FIE FEMEIA aceea. Nu puteţi înţelege. Eu ştiu că e aşa".
Mătasea trebuie doar atinsă. Mătasea nu mai păstrează nimic din amintirea viermilor, nici din drumul prăpăstios până să devină mătase. Orice întoarcere la carnal, la trup, orice materializare a iluziei te aruncă înapoi, la capătul călătoriei.
"Şi în faţa lui neantul. Deodată văzu ceea ce crezuse că e invizibil.
Capătul lumii".
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Camille Claudel (1864-1943)
Sora lui Paul Claudel. Iubita lui Auguste Rodin. Suflet posedat de artă, Camille a fost peste toate un sculptor de geniu, un spirit liber într-o lume a bărbaţilor, a masculinităţii dominatoare.
Artistul în umbra lui Auguste Rodin este un meşteşugar (ştia Brâncuşi ce ştia!). Femeia din coasta lui Rodin este flacără arzând pe dinlăuntru: se sfâşie pe sine, arde până la cenuşă.
Despre Camille se vorbeşte în primul rând ca femeie (iubita lui Rodin) şi mai puţin ca artist. Iubirea pentru Rodin este privită ca o obsesie, dragostea lui Rodin pentru Camille este tratată ca o supremă înţelepciune şi protecţie.
Artistul bărbat tratează inspiraţia ca pe un dat, ca pe un drept ce i se cuvine. Dar femeia dă formă iubirii care îl inspiră pe Rodin, ea este izvorul însuşi.
Generozitatea târzie a lui Rodin, de a veghea nebunia femeii care a iubit peste sine, este tot o dominaţie masculină.
Camille a petrecut ultimii ani ai vieţii în azilul de boli mintale. 30 de ani! Acolo a murit, singură, fără nimeni la căpătâi, înmormântată în gropile pentru săraci. 30 de ani în care lutul, marmura, bronzul au frământat minţi chinuite de artişti cuminţi incapabili să atingă măreţia.
A închide un geniu e ca şi cum ai pune lanţuri păsării şi i-ai da drumul deasupra oceanului. Plutirea este imposibilă, moartea este salvatoare dar inconştientă şi, din astă pricină, şi inutilă.
Artistul în umbra lui Auguste Rodin este un meşteşugar (ştia Brâncuşi ce ştia!). Femeia din coasta lui Rodin este flacără arzând pe dinlăuntru: se sfâşie pe sine, arde până la cenuşă.
Despre Camille se vorbeşte în primul rând ca femeie (iubita lui Rodin) şi mai puţin ca artist. Iubirea pentru Rodin este privită ca o obsesie, dragostea lui Rodin pentru Camille este tratată ca o supremă înţelepciune şi protecţie.
Artistul bărbat tratează inspiraţia ca pe un dat, ca pe un drept ce i se cuvine. Dar femeia dă formă iubirii care îl inspiră pe Rodin, ea este izvorul însuşi.
Generozitatea târzie a lui Rodin, de a veghea nebunia femeii care a iubit peste sine, este tot o dominaţie masculină.
Camille a petrecut ultimii ani ai vieţii în azilul de boli mintale. 30 de ani! Acolo a murit, singură, fără nimeni la căpătâi, înmormântată în gropile pentru săraci. 30 de ani în care lutul, marmura, bronzul au frământat minţi chinuite de artişti cuminţi incapabili să atingă măreţia.
A închide un geniu e ca şi cum ai pune lanţuri păsării şi i-ai da drumul deasupra oceanului. Plutirea este imposibilă, moartea este salvatoare dar inconştientă şi, din astă pricină, şi inutilă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
Camelia Răileanu s-a născut la Botoşani în zi de Sânziene, pe 24 iunie 1969. A fost elevă a Liceului Pedagogic "Nicolae Iorga", ...
-
In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Buc...
-
Ca şi fericirea, suferinţa este egoistă sau împărtăşită. O fericire trăită în inchiderea inimii este aceeaşi cu o suferinţă intimă, ascunsă,...
-
"Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sun...
-
Poet și profesor de matematici în Botoșani, Gabriel Alexe s-a născut pe 2 noiembrie 1959, la Câmpina, în judeţul Prahova. Şi-a făcut studiil...
-
Vechea mănăstire de la Zosin pare a fi unul dintre puţinele lăcaşuri în care, ca să ajungi, trebuie să cobori un drum aproape abrupt, parcă ...
-
28 noiembrie, 1960, Paris. Academicienii francezi se întrunesc pentru a delibera asupra celebrului Premiu Goncourt. Românul Vintilă Horia, a...
-
22 mai 2013, la Mănăstirea Paltin (Petru Vodă), peste 200 de preoți s-au rugat pentru sănătatea Părintelui Justin
-
e ger în triste calendare sfinţii se dau orbilor cu împrumut în zadar am pîndit labirintul Poetul îşi poartă paşii îndărăt zar caldarîm...
-
"Duminica este ziua Invierii, pentru noi, toate aceste trei zile au fost o Inviere prelungita, o bucurie nesfarsita a biruintei asupra ...