să nu mai plantezi trandafiri pe zile fără soţ.
duminica, în faţa bisericii, un om în genunchi
adună iertările de prisos. Trecătorii se închină grăbiţi
(nu văd flacăra din buzunarul străinului)
fiecare pasăre pe limba ei transmite din oră în oră
ştiri din paradis. dulce sfadă de îngeri, arhanghelii nu mai ţin
de mult socoteala: o bătaie de inimă egal infinit pe din două
sub genunchi, omul îşi ţine strâns aripile de hârtie înnodate cu
iarbă de mare. "nu te ascunde, lasă aici o iertare", m-a strigat
fără glas. Străinul nici privire nu are, doar aripa de hârtie
foşneşte ca un ceasornic inundat de secunde.
duminica asta mă golesc de păcate. Pentru iertare am găsit
pământ bun la capătul străzii
de acolo, numai de acolo, îngerii pleacă în orice direcţie...
