INTERVIU - MARIUS IANUŞ: "Am avut neşansa de a scrie un poem împotriva României"

A zdruncinat literatura anilor 90, a socat, a uimit, a rasturnat prejudecati poetice, a creat curente. Supranumit "parintele fracturismului", poetul teribil si teribilist, adulat, iubit de generatiile tinere, contestat de poetii traditionalisti, Marius Ianus a devenit lider, model, reper în literatura romana. Pîna într-o zi, când s-a petrecut Minunea!


Florentina Tonita: E posibil drumul de la Poezie la Crestinism? Spun Sfintii Parinti ca un om, daca refuza calugaria de buna voie, el va fi calugarit de viata, în urma unor încercari mai mult sau mai putin dureroase. Ai ajuns la Crestinism prin Poezie sau prin Suferinta? Bineînteles, calugaria are aici sens de pustnicie lumeasca – daca e posibila alaturarea de cuvinte, de Jertfa crestina.

Marius Ianus: M-am întors la crestinism în urma multor semne care mi s-au aratat. Mi s-a revelat ca Dumnezeu are un plan cu mine. M-am trezit ca locuiesc chiar în casa în care a locuit Alexandru Monciu Sudinski, alt scriitor revoltat, si am gasit alte multe corespondente în viata mea. Asa ca am tras concluzia fireasca: nimic nu e întîmplator, realitatea ne depaseste cu mult mintile. De fapt, eram aplecat de mic spre acest fel de a gîndi, iar argumentul lui Nicolaus Cusanus în privinta existentei lui Dumnezeu l-am descoperit singur, pe la 10 ani.

F.T.: Sunt numeroase exemplele în care poeti de valoare – de valoarea timpului lor, desigur, au descoperit Lumina si au pasit pe drumul paralel poeziei. Paralel însemnînd aici ca poezia nu este exclusa, ci doar capata alta stralucire. Vorbesc despre Parintele Savatie Bastovoi, chiar si de Marius Ianus, si exemplele pot continua. Regreti în vreun fel experienta anilor trecuti, faima, notorietatea, poate chiar orgoliul recunoasterii literare?

M.I.: Nu prea am ce sa regret. Securitatii, care mi-a distrus continuu viata, nu i-a pasat de faima mea. Am avut nesansa de a scrie un poem împotriva României. Acel poem mi-a marcat destinul. De fapt, el era croit pe mentalitatea lumii ateiste de azi, care nu vede în greutatile cu care ne confruntam încercari date de Dumnezeu, deci ceva bun, ci doar neputinta noastra sociala si politica.

F.T.: Poezia si-a cam pierdut de un timp rochia de bal si umbla parca nerusinata, în fustite deocheate. Si ma refer strict la versul fara poezie, la cuvintele fara spirit care abunda de ceva vreme viata tinerilor nostri scriitori. Ce lipseste – nu din aceste poeme!, ci din existenta poetilor de nu mai ating ei adîncimea (sau înaltimea) Duhului în Cuvînt?

M.I.: Poezia n-a fost niciodata mai apropiata sau mai departata de Dumnezeu decît e acum. Trebuie sa facem o diferenta clara între poezia laica si poezia crestina. Poezia laica a fost fara Dumnezeu dintotdeauna, la Nichita Stanescu, ca si la Ovidiu. Sa te joci cu cuvintele, cum fac cei mai multi poeti, mai ales cei metaforici si artizani, cei care folosesc figurile de stil si rima, e ceva foarte periculos.

F.T.: Ti-ai renegat toate scrierile, în urma unui zbucium sufletesc. Toata lumea astepta ca taifunul interior sa treaca si sa re-devii poetul fracturist cu care lumea literara se obisnuise. Se pare ca a trecut taifunul, însa dupa el se aseaza un alt zbucium, cel al crestinului apasat de întîmplari trecute. Esti gata sa pornesti un proiect extrem de îndraznet timpului nostru, un Drum al Crucii. Te rog sa dezvolti cu propriile cuvinte acest demers, pentru ca el sa fie cît mai bine înteles.

M.I.: Parintele Savatie Bastovoi m-a sfatuit sa renunt la idee. Era prea mare pentru mine si ma muncea prea mult. Era vorba de un pelerinaj mai putin obisnuit, cu o cruce în spate.

F.T.: Esti jurnalist, cititorii te gasesc în revista VIP, dar si în Ziarul Lumina. Crezi ca exista loc, în presa noastra, de informatii ziditoare de suflet? Îsi asuma jurnalistii de astazi misiunea atît de dificila de a transmite Cuvîntul curat al Parintilor nostri? Ai simtit ca îti scade “audienta”, ca sa folosim un cuvînt atît de uzitat, dupa ce ai schimbat tonul si directia editorialelor din VIP?

M.I.: Încep cu sfîrsitul. Dimpotriva, se pare ca numarul cititorilor mei a crescut dupa convertirea mea. E foarte important ca oamenii cu credinta sa scrie despre credinta lor. Însusi Domnul nostru Iisus Hristos ne-a chemat sa ne marturisim credinta, spunîndu-ne ca asa cum Îl marturisim noi pe El în fata semenilor nostri, asa ne va marturisi si El pe noi în fata Tatalui nostru ceresc.

F.T.: Recomanda tinerilor 3 carti care le pot schimba viata.

M.I.: Noul Testament. Patericul. Psalmii.

F.T.: Numeste 3 oameni care sînt sau pot deveni modele pentru tinerii care mai cauta înca o Cale.

M.I.: Parintele Savatie Bastovoi (Noul Neamt). Parintele Ghelasie (Fagetel). Parintele Milotoiu (Sacele).

Multumesc! Doamne Ajuta!



Marius Ianus s-a nascut in anul 1975, la Brasov, numele sau real fiind Drajan Marius-Christian. Este întemeietorul curentului literar fracturist, alaturi de Dumitru Crudu. În 2010, pe neasteptate, si-a renegat toate scrierile necrestine, anuntul fiind facut public în ziua de 20 aprilie: "De astazi, 20 aprilie 2010, îmi reneg toate scrierile pe care le-am publicat pîna azi, cu exceptia celor pe care le-am postat sau le voi posta pe acest blog.
Îmi cer iertare tuturor celor carora versurile mele de pîna acum le-au fost prilej de sminteala si iau pacatele la care i-au împins vorbele mele scrise si spuse pe alti oameni asupra mea.
Nu voi continua nici povestea blogului literar colectiv pe care l-am initiat, hyperliteratura, pentru un motiv simplu: e o poveste necrestina.
Si asa a spus Domnul nostru Iisus Hristos: "Cine nu este cu Mine este împotriva mea. Si cine nu aduna cu Mine, risipeste".
Îi avertizez pe toti cei care scriu acolo ca sînt pe calea pierzaniei.
Îi avertizez pe toti cei care au trecut prin cenaclurile mele sau care m-au citit ca, în afara de sinceritate, i-am împins numai la dracovenii. Îi avertizez ca exista Iad.
Îi chem pe toti pe drumul catre Iisus Hristos, sa înfrunte prigoana satanei si sa-si salveze sufletele".

ca sa ne vedem luni...

ca sa ne vedem luni trebuie sa strabatem sambata mortilor
biografii de sfinti adumbrite prin peretii satelor de sus, pana la conac
niciodata nu ai socotit zilele cu tot cu sambata, ziua in care
clopotele bat doar prelung, de sfarsit de lume

ca sa ne vedem luni avem nevoie de duminica ingerilor
biografii de sfinti atarnati in podurile caselor parintesti
duminica e soare in clopote, dar niciodata nu vrei sa ne vedem duminica

si luni ajungem doar rareori, cand conacul se inchide
pentru refacerea sufletelor ratacite in ziduri
nici clopotele nu bat luni, obosite dupa facerea lumii

singuri si pamanteniti, asteptam ziua de luni ca si cum
sfintii si ingerii au disparut, ca si cum
nici o sambata nici o duminica niciodata nicicand...

IN MEMORIAM MIHAI BEJINARIU: Sambata, 21 august, Galeriile "Stefan Luchian" Botosani!

Sambata, 21 august 2010, ora 10.00: Expozitia comemorativa IN MEMORIAM MIHAI BEJINARIU, organizata la Galeriile "Stefan Luchian" Botosani, cu prilejul implinirii a doi ani de la plecarea dintre noi a marelui artist Mihai Bejinariu.

Evenimentul este organizat de Muzeul Judetean Botosani si de Vali Petrariu, prietenul artistului, unul dintre cei care i-au fost aproape lui Mihai Bejinariu pana in ultimele zile ale savarsirii sale pamantesti.
"Mihai a fost un prieten adevarat: retras, cu bun simt, cu o cultura vasta, o persoana alaturi la nevoie. A pictat si pe patul de spital, simtindu-si sfarsitul aproape si din dorinta de a lasa cat mai multe lucrari in urma lui", marturisea in urma cu cateva luni Vali Petrariu, cel care a organizat anul trecut, la Galeriile de Arta "Stefan Luchian", prima expozitie in memoria artistului, in ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril.
Mihai Bejinariu ramane in arta romaneasca drept unul dintre cei mai buni acuarelisti. A studiat tehnica acuarelei pe ud si a pastelului combinat cu tehnica encaustica, combinand un stil aproape inovator cu o pictura vizionara, desi s-ar incadra usor si in stilul traditionalist.
Mihai Bejinariu a urmat, in tinerete, Scoala Populara de Arta din Botosani, nemultumindu-se insa cu studiul de atelier. Pictorul a cutreierat dealurile care invaluiesc Botosanii, o practica bine cunoscuta marilor artisti, de la Grigorescu pana la Van Gogh. Studii in aer liber care, din pacate, lipsesc aproape cu desavarsire pictorilor de astazi, care se limiteaza la arta de atelier, de album, la copii dupa copii sau, deseori, la a-si multiplica propriile lucrari, in scop pur comercial.
In anii 1975, Mihai Bejinariu a decis sa dea examen la Facultatea de Arte Plastice din Iasi, obtinand o medie egala cu a altor doi candidati, chiar pe ultimele locuri. A fost admis. Imediat dupa absolvirea studiilor superioare a devenit si membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, expunand constant si bucurandu-se de aprecierile unanime ale criticilor.
Dupa o grea si nestiuta de nimeni suferinta – in afara unor putini prieteni – Mihai Bejinariu s-a stins din viata in 21 august 2008.

20 august: Doamna Zoe Dumitrescu Busulenga

Zoe Dumitrescu Bușulenga (Maica Benedicta) s-a nascut pe 20 august 1920, in București, si s-a ridicat la Domnul pe 5 mai 2006, la Manastirea Varatec.

Maica Eufrosina, cea care i-a stat alaturi Maicii Benedicta zeci de ani, pana in ultima clipa, ne marturiseste din zilele de duh si inalta traire, momente lasate marturie celor care nu au cunoscut-o pe Doamna Busulenga in timpul vietii sale pamantesti:

"Doamna Academician s-a bucurat nespus de mult ca l-a intalnit pe Parintele Cleopa si spunea ca "parca L-am vazut pe Dumnezeu Tatal"!
Mergea la Sihla, la Parintele Paisie Olaru, impreuna cu alti musafiri ca sa-l cunoasca pe Parintele. Odata, am fost si eu cu ei. Cand am ajuns la chilia Parintelui Paisie, ei au intrebat: - "Sunteti Parintele Paisie?". Parintele a spus ca nu este el. Langa chilie, sub stanca, Parintele avea doua mici straturi cu ceapa. A luat un pres mic, s-a asezat intre randurile de ceapa si plivea. Noi asteptam, asteptam, uitandu-ne la Sfintia Sa. La un moment dat, dupa aproximativ jumatate de ora, Parintele Paisie spune: "-V-am vazut rabdarea si ca ati venit cu adevarat sa-l vedeti pe Parintele Paisie si sa luati binecuvantare de la dansul si nu doar asa, sa-l priviti". Atunci Doamna Busulenga a spus: "-Uitati, doi oameni cu viata sfanta: Parintele Cleopa care vorbeste si Parintele Paisie care tace...".
Cand lua pensia, Doamna Busulenga mergea la maicutele cele mai nevoiase, la femeile vaduve din sat si le dadea banuti din pensie (avea o pensie de 500 lei).
Seara de seara, la apus de soare, cand afara era cald, Maica Benedicta statea in fata bucatariei pe un fotoliu si astepta sa bata clopotul de slujba, apoi canta Lumina Lina. Se uita in sus, pe urma prin curte si spunea: "-Maicuta, sa stii ca Mihai ne ocroteste".
Cu trei zile inainte de 20 august, ziua de nastere a Doamnei Academician, veneau la Varatec cunostinte din Targu Neamt, Piatra Neamt, ziaristi, profesori, directori de scoli, preoti, muzeografi. Din Iasi academicianul Ciopraga cu familia, familia Ilisei, Domnul Parascan, profesori universitari, academicieni, scriitori, pictori, sculptori.
Cand era ziua de nastere a Doamnei, veranda era plina de flori si primea 50-60 de telefoane din tara si din strainatate, de la ambasade. Si trei zile dupa inca mai veneau oameni s-o felicite".

(Marturiile Maicii Eufrosina Jescu despre Doamna Academician Zoe Dumitrescu Busulenga - Monahia Benedicta)

REMEMBER ENESCU, cu dragoste

129 de ani de la nasterea lui George Enescu, la Liveni, judetul Botosani.

Yehudi Menuhin i-a fost elev botoşăneanului George Enescu. Menuhin s-a născut pe 22 aprilie 1916 şi s-a săvârşit din lume pe 18 martie 1999. În 1920, la patru ani, îl asculta pe violonistul Louis Persinger, care va fi primul lui profesor. Debutează pe 29 februarie 1924 cu Scene de Ballet de Bériot. Un an mai târziu, cântă pentru prima dată cu o orchestră, având în program Simfonia spaniolă de Lalo. La 25 martie, în acelaşi an, la nouă ani, susţine primul său recital.

Despre prima întâlnire cu George Enescu: "Aş vrea să studiez cu dumneavoastră, i-am spus fără nici o ezitare". "Trebuie să fie o greşeală - a fost răspunsul lui Enescu - eu nu dau lecţii". Menuhin nu renunţă: "Dar eu trebuie neapărat să studiez cu dumneavoastră. Vă rog să îmi daţi voie să cânt ceva". I-a cântat şi a devenit elevul lui George Enescu, pentru care va avea apoi, toată viaţa, o imensă preţuire.

Am facut aceste aprecieri pentru a vă convinge să urmăriţi clipul următor:
YEHUDI MENUHIN: ENESCU IN INIMA MEA!

Poem stramutat

Ei, da! Si daca intr-o zi te vei trezi uitat, fara sa iti mai amintesti vreun semn despre tine? Daca vei privi usa, masa, capatul patului dinspre biblioteca, ingerul din fereastra, femeia din prelungirea umarului tau, ochiul lasat de cu seara pe icoana, daca vei privi ca si cum nu pe tine te-ai cauta, fara sa te cunosti... Te vei simti parasit sau doar innoit? Cine te va cuprinde, stiind ca tu esti cel preschimbat?

Din prelungirea umarului tau, bratul cazut spre pantece se va incolaci mijlocului ei, una cu femeia vei naste, una cu chipul. Un trup de brate imprejmuind ograda cea cu iarba de casa, framantata de bunica mamelor noastre. Te vei sti atunci pe tine, tu cel in mine ascuns?

PARINTELE IUSTIN PARVU: Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti!

-Părinte, ce virtute sau faptă credeţi că ne poate păzi în vremurile acestea şi cele care vor veni, ca să nu ne lepădăm?

Lepădarea de sine. Nu ne rămâne decât să ne luăm jugul lui Hristos, să ne luăm cămaşa Lui, toate chinurile Lui. Şi aşa ne va da bunul Dumnezeu şi darul rugăciunii. Sunt şi la noi oameni care cad, se prăbuşesc, dar sunt şi oameni care rămân în demnitatea lor, şi cu rugăciunile lor vrednice pe care le primeşte Dumnezeu, va fi salvat şi neamul acesta. Dar să nu ne găsim în nepăsare. Să nu ne ispitească toate aşa-zisele bucurii ale acestei vieţi pământeşti. Noi trebuie să ne educăm de pe acum copiii, să ne formăm pe noi înşine, să putem posti, să ne putem ruga, să menţinem o stare în care să nu ne părăsească Dumnezeu. Atunci când ne părăseşte Dumnezeu cădem în deznădejde. Păzirea de deznădejde – aceasta este o chestiune foarte importantă. Să fim conştienţi că omul este în orice moment pe treapta aceasta a ridicării. Nu-i a creştinului deznădejdea. Deznădejdea este numai a omului lipit de material.

-Credeţi că vom prinde vremurile apocaliptice?

Acum este de abia începutul durerilor. Dar va veni un război aprig, şi după război trebuie să fie acei 30 de ani de pace, după care se va încorona antihrist. Dar războiul deja a început. Noi suntem deja într-un război climatic şi biotronic. Nu vedeţi cum pot ei provoca şi cutremure, şi inundaţii, şi secetă, şi incendii? Dar bunul Dumnezeu îi va păzi pe aleşii Săi. Îmi amintesc, pe front erau şi soldaţi cinstiţi, jertfitori, şi alţii care prădau casele oamenilor. Care era rezultatul? Toţi cei care se lăcomeau la bogăţia şi averea acestor necăjiţi, întâlneau la vreo doi kilometri sau trei un bombardament de aviaţie şi toţi aceşti oameni erau doborâţi. Iar ceilalţi mergeau fără grijă şi nu aveau nicio pierdere. Atunci m-am gândit eu: Uite, acesta este adevăratul popor român, în bunătatea lui, în dragostea lui.

-Şi părintele Paisie Aghioritul spunea că temelia vieţii duhovniceşti este să te gândeşti întâi la aproapele, şi mai apoi la tine. Într-o societate aşa decăzută moral, în criză şi sărăcie, cum vom mai putea împlini această temelie?

Măi, creştinii trebuie să înveţe să renunţe, să dăruiască; să poată împărţi puţinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenţă a noastră în faţa vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu. Pentru că adevăratul om pe care trebuie să-l iubeşti nu este cel care merge în maşină şi în limuzină, ci cel care merge pe jos, bolnav, cu desagii goi. Aproapele nostru este cel în nevoie. Aici este aplicarea Evangheliei, nu expunerea în conferinţe. Aplicarea noastră practică aceasta este: să putem ameliora cât mai mult suferinţele, durerile, nu numai cele materiale, dar şi cele sufleteşti. Acum or să vină şi cipurile acestea şi alte metode de control al minţii. Acesta este examenul cel mai greu prin care va trece omenirea. Acum va fi căderea şi pierzarea multora. Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti. Nu poate să lase bogatul bogăţia lui, maşinile, întreprinderile, casele şi toată averea, să-i spună creştinului că nu trebuie să ia cipul acesta. Câţi dintre noi, creştinii, la ora aceasta suntem pe poziţie de suferinţă, de răbdare şi de a purta crucea? Foarte puţini. Dar, ca întotdeauna, nu cei mulţi duc poverile şi greutăţile crucii, ci cei puţini, cei aleşi.

Dumnezeu să ne ajute în toate ispitele şi încercările care vin, cu tot curajul şi cu toată dragostea, pentru că toate acestea nu ne vor aduce decât bucuria cerurilor: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi". Amin!


(în avanpremieră din revista ATITUDINI nr.12, interviu realizat de Monahia Fotini, 5 august, 2010, complet pe atitudini.com)