Parintele MINA DOBZEU: "Trezindu-ne la timp, vom putea cuceri palmă cu palmă sufletul neamului!"

"Am înţeles că, în lupta cu omul cel rău din om, importantă nu este nici ora, nici ziua, nici anul, ci secunda. Să veghezi asupra secundei păcătoase şi să te ridici strigând: Doamne, am greşit înaintea Ta!

Ţara noastră nu este aşa de mare ca întindere geografică şi, trezindu-ne la timp, vom putea cuceri palmă cu palmă sufletul neamului, restaurând principiile tradiţionale, pe drumul Crucii. Poporul român trebuie să devină un misionar: să se afunde definitiv şi eroic în ortodoxia apostolică.

Prin urmare, după o moarte clinică atee, se impune să renaştem.

Am vorbit întotdeauna foarte liber pentru că mă simt foarte liber. Foarte simplu am vorbit, pentru că Dumnezeul meu nu este complicat. M-am manifestat dinamic, căci urcuşul pe Golgota cere eroism.

Să stai în afara Bisericii ca în Biserică. Asta vreau eu să-ţi spun, iubite cititorule. Ieşi din indiferenţă şi ignoranţă religioasă. Vorbele mele sunt la modul imperativ, pentru că lumea trăieşte o criză spirituală gravă. Răul este copleşitor şi uneori chiar în interiorul bisericii! Voinţa de a rezista este coruptă, cârdăşia cu duhul este mare".

(Arhimandrit Mina Dobzeu, in cartea "Pentru o biserică dinamică", 2005)

Arhimandrit Mina Dobzeu, născut pe 5 noiembrie 1921 în satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna, Basarabia, este cel care, în Jilava, l-a botezat pe Nicolae Steinhardt, viitorul monah de la Rohia.

A făcut de mai multe ori închisoare, ultima detenţie fiind de 8 luni, în anul 1988, arestat pentru protestele prin 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la morala poporului român şi ateismul în comunism.

Din 1969, a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, unde a fost şi stareţ între anii 1978-1988. Între anii 1996-2002 a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar al Episcopiei Huşilor.

Parintele este de câţiva ani grav bolnav.

PARINTELE IUSTIN PARVU: Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti!

-Părinte, ce virtute sau faptă credeţi că ne poate păzi în vremurile acestea şi cele care vor veni, ca să nu ne lepădăm?

Lepădarea de sine. Nu ne rămâne decât să ne luăm jugul lui Hristos, să ne luăm cămaşa Lui, toate chinurile Lui. Şi aşa ne va da bunul Dumnezeu şi darul rugăciunii. Sunt şi la noi oameni care cad, se prăbuşesc, dar sunt şi oameni care rămân în demnitatea lor, şi cu rugăciunile lor vrednice pe care le primeşte Dumnezeu, va fi salvat şi neamul acesta. Dar să nu ne găsim în nepăsare. Să nu ne ispitească toate aşa-zisele bucurii ale acestei vieţi pământeşti. Noi trebuie să ne educăm de pe acum copiii, să ne formăm pe noi înşine, să putem posti, să ne putem ruga, să menţinem o stare în care să nu ne părăsească Dumnezeu. Atunci când ne părăseşte Dumnezeu cădem în deznădejde. Păzirea de deznădejde – aceasta este o chestiune foarte importantă. Să fim conştienţi că omul este în orice moment pe treapta aceasta a ridicării. Nu-i a creştinului deznădejdea. Deznădejdea este numai a omului lipit de material.

-Credeţi că vom prinde vremurile apocaliptice?

Acum este de abia începutul durerilor. Dar va veni un război aprig, şi după război trebuie să fie acei 30 de ani de pace, după care se va încorona antihrist. Dar războiul deja a început. Noi suntem deja într-un război climatic şi biotronic. Nu vedeţi cum pot ei provoca şi cutremure, şi inundaţii, şi secetă, şi incendii? Dar bunul Dumnezeu îi va păzi pe aleşii Săi. Îmi amintesc, pe front erau şi soldaţi cinstiţi, jertfitori, şi alţii care prădau casele oamenilor. Care era rezultatul? Toţi cei care se lăcomeau la bogăţia şi averea acestor necăjiţi, întâlneau la vreo doi kilometri sau trei un bombardament de aviaţie şi toţi aceşti oameni erau doborâţi. Iar ceilalţi mergeau fără grijă şi nu aveau nicio pierdere. Atunci m-am gândit eu: Uite, acesta este adevăratul popor român, în bunătatea lui, în dragostea lui.

-Şi părintele Paisie Aghioritul spunea că temelia vieţii duhovniceşti este să te gândeşti întâi la aproapele, şi mai apoi la tine. Într-o societate aşa decăzută moral, în criză şi sărăcie, cum vom mai putea împlini această temelie?

Măi, creştinii trebuie să înveţe să renunţe, să dăruiască; să poată împărţi puţinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenţă a noastră în faţa vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu. Pentru că adevăratul om pe care trebuie să-l iubeşti nu este cel care merge în maşină şi în limuzină, ci cel care merge pe jos, bolnav, cu desagii goi. Aproapele nostru este cel în nevoie. Aici este aplicarea Evangheliei, nu expunerea în conferinţe. Aplicarea noastră practică aceasta este: să putem ameliora cât mai mult suferinţele, durerile, nu numai cele materiale, dar şi cele sufleteşti. Acum or să vină şi cipurile acestea şi alte metode de control al minţii. Acesta este examenul cel mai greu prin care va trece omenirea. Acum va fi căderea şi pierzarea multora. Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti. Nu poate să lase bogatul bogăţia lui, maşinile, întreprinderile, casele şi toată averea, să-i spună creştinului că nu trebuie să ia cipul acesta. Câţi dintre noi, creştinii, la ora aceasta suntem pe poziţie de suferinţă, de răbdare şi de a purta crucea? Foarte puţini. Dar, ca întotdeauna, nu cei mulţi duc poverile şi greutăţile crucii, ci cei puţini, cei aleşi.

Dumnezeu să ne ajute în toate ispitele şi încercările care vin, cu tot curajul şi cu toată dragostea, pentru că toate acestea nu ne vor aduce decât bucuria cerurilor: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi". Amin!


(în avanpremieră din revista ATITUDINI nr.12, interviu realizat de Monahia Fotini, 5 august, 2010, complet pe atitudini.com)

LA MULTI ANI, PARINTE ARSENIE PAPACIOC!

"Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.

Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.

Nici un păcătos, oricât de mare ar fi, să nu se piardă, dacă Maica Domnului îl apără.

O, fericită încredere! O, scăpare sigură! Maica lui Dumnezeu este Maica mea. Cu câtă siguranţă aşadar trebuie să nădăjduim, dacă mântuirea noastră atârnă de voinţa unui Frate atât de bun şi a unei Mame atât de îndurătoare!

„O, ce fericire este a muri în mijlocul atâtor îngeri! (se zice despre călugări). Ah, nu este timp de odihnă chiar acum când se apropie sfârşitul vieţii mele!” Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine.

Ea se arată cu inima largă chiar şi faţă de aceia care, fie din nepăsare sau din nerecunoştinţa, aleargă rar la dânsa. Dar cu cât mai generoasă nu va fi ea cu aceia care neîncetat îi cerşesc ajutorul? Aceştia nu numai că sunt iubiţi mult, dar chiar sunt slujiţi de dânsa.

Maica Domnului ne răpeşte inimile. Aş vrea să am toate inimile sfinţilor şi ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Şi oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului şi pământului, cu toată sfinţenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubeşte ea.

Un păcătos a spus Maicii Domnului: "Arată-te că-mi eşti mamă", iar ea îi răspunse: "Arată-te şi tu că-mi eşti fiu". Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă. Haideţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii!" - PARINTELE ARSENIE PAPACIOC


Parintele Arsenie Papacioc s-a nascut la 15 august 1914, in satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.

Părintele Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii. A fost arestat şi condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenenţa la Mişcarea Legionară. S-a călugărit în 1946, după eliberare şi s-a stabilit la Mănăstirea Antim din Bucureşti până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în 1964 de la închisoarea Aiud.

Considerat unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai ortodoxiei, părintele Arsenie Papacioc s-a născut în 1914 ca al şaptelea copil al părinţilor Vasile şi Stanca. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieţi, din judeţul Ialomiţa. Numele civil al părintelui Arsenie a fost Anghel. De mic, Anghel dovedeşte o memorie bogată şi o vie inteligenţă, de multe ori fiind premiant cu coroană. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei "Vraja", tânărul Anghel Papacioc are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare, organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri. După vârsta de douăzeci de ani, Anghel, care avea o evlavie deosebită, a avut intenţia de a intra ca frate la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea. Stareţul mănăstirii, părintele Simeon, l-a refuzat spunându-i: "Nu te pot primi, frate. Te văd că eşti niţel mai învăţat şi nu te pot pune la boi. Ce o să zică fraţii? Pe acesta îl ţii la cancelarie şi pe noi ne pui la greu?".

Nu a renunţat la gândul său şi a mers la Mănăstirea Cozia, unde a fost primit în obştea monahilor. Tot acolo primeşte ascultarea de paraclisier şi predă educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Iisus Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învăţătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea şi s-a retras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Ciclovina. Mitropolitul de atunci al Olteniei, Firmilian, a aflat însă de cel care stătea la Cioclovina şi i-a propus postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea însă nu a aprobat acest gest al mitropolitului şi fratele Anghel a ajuns la Mănăstirea Sihăstria. Acolo a fost călugărit, la slujbă participând părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. După ce a primit preoţia, părintele Arsenie a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamţ. A urmat mutarea la Mănăstirea Slatina, unde a fost egumen. De aici a fost arestat şi dus la Suceava, ţinut în anchetă nouăzeci de zile, bătut şi chinuit pentru acuzaţii fără nici un suport real. După ani de detenţie, de interminabile anchete şi deplasări de la un penitenciar la altul, de la Vaslui, unde era un lagăr de muncă forţată, la temuta închisoare de la Aiud, părintele a fost eliberat şi i s-a permis să slujească la o parohie din Ardeal. De aici, a ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol, unde poate fi întâlnit şi astăzi. (sursa: wikipedia.org)