apoi, din nou, i-a simțit inima

l-a văzut de departe, o aștepta cu ochii arzând pe dinăuntru
i-a povestit totul, în amănunt
drumul lung către casă, păienjenișul din spital

operația dificilă și aproape inutilă
și din nou: nu mai e nimic de făcut

ca un suflet dezlegat rătăcea prin livada cu rod târziu

au intrat în cameră cu privirile atârnând în golul zilei
cu gândul împuținat de povara ce începea
să înghită hulpav clipele rămase

i-a simțit descătușarea, ruptura carnală de cel-aproape-plecat
(stranie lacrimă în trup de bărbat!)
un gâlgâit stins, abia simțit, un flux continuu colindă
fiecare firișor de sânge
ca o irigare bruscă pe un pământ sterp
l-a iubit cu tristețe
așa cum se cuvine
ca un doliu îmbălsămat în florile de lângă casă

s-a întors târziu
cu barba deasă, aproape bătrână
cu lacrima neplânsă într-un hohot încătușat
și parcă mai puțin la trup, ca și cum moartea
ar fi furat din el învelișul patern,
cel dăruit la facerea lumii

i-a simțit frigul din palmă când atingerea firavă
s-a strecurat între ei
liniștea înghite milimetru cu milimetru tablourile
cărțile dintre icoane
apa stătută ca o dragoste fără dor

...

apoi, din nou, i-a văzut inima
lunecând peste prăpăstii