Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Festivalul National de Poezie "Nicolae Labis", Malini, octombrie 2010 - MARTURISIRI IN ODAIA MICA
In aceasta odaie a scris Moartea caprioarei, cand a venit odata acasa. Era dupa seceta si nu aveau ce sa manance. Sora noastra se imbolnavise cu adevarat foarte rau. A facut aceasta poezie si a doua zi dimineata a plecat sa o publice la Bucuresti, in Viata Romaneasca. In tren s-a intalnit cu Fanus Neagu, care venise si el in Bucovina pentru a-si vizita o sora. Fanus, am scris o poezie extraordinara, a spus Nicolae. S-a cautat in buzunare, poezia nicaieri. Fanus a ras de el. Pai daca ai scris-o tu, spune-o! Poezia a gasit-o dimineata Margareta pe pat, a citit-o foarte impresionata si i-a trimis-o grabnic, a fost publicata in Viata Romaneasca. Fanus a fost impresionat ca el se ducea sa o publice si nu o avea…
Parintii au plecat din Malini in 67. Ramaseseram numai noi doua, fetele. S-au gandit ca eu imi fac mai bine instructia daca stau langa sora mea, la Bucuresti, care terminsase facultatea. Eu eram eleva la liceu. Noi acolo, ei aici. Doua fete mai avem, sa stam langa ele, sa avem grija de ele, a spus tata. Zaharia Stancu era presedintele Uniunii Scriitorilor atunci. A trecut intr-o vara pe aici si tata a spus: As vrea sa ma mut cu fetele la Bucuresti. Nicio problema, imediat va fac transferul la Bucuresti! Da, dar trebuie sa avem unde sta, a spus tata. Nicio problema, domnul Labis, va dam casa! Ce faceti cu casa de la Malini? Daca vreti sa o faceti muzeu, o donati! Donam casa, a raspuns tata. Ii vine ordinul sa plece in Bucuresti. La 1 septembrie, casa ioc! Ne pare rau, nu putem sa va dam casa in Bucuresti! Tata a platit 10 ani apoi, stand in Bucuresti, cate 100 de lei pe luna, rate la casa de la Malini, pe care o facuse cu un imprumut, si la cea de la Bucuresti, pe care o luase cu credit. Un an am locuit intr-un apartament in spate la Coltea, oferit de regizorul filmului despre Labis, cu Ilarion Ciobanu si Tomozei.
Mama a murit la 93 de ani, anul acesta ar fi implinit 100 de ani. Sora mamei a murit anul trecut, in varsta de 101 ani.
Marga era filoloaga. Marga a fost generatia lui, a fost tot timpul cu ei. Eu am fost tot mereu mica. Am avut un complex, abia acum realizez, la varsta asta.
Eram eleva la liceu la Lazar, in Bucuresti. Profesorul meu era Alexandru Mitru (de fapt Piriianu). Aveam in clasa 1000 de baieti zvapaiati, printre care si Vintila cantaretul. Venisera de la baschet, galagie… Intra domnul Piriianu, un om cu mare prestanta, pe care il iubeam foarte mult. Tranteste catalagul pe catedra. Nerusinatilor, ati facut scandal! Extemporal! Scoateti o foaie de hartie pe banca, lectia de zi: Scrisoare mamei, de Nicolae Labis!, a spus profesorul. Era in 1965, se studia deja Labis in manual. Am simtit cum 30 de ochi privesc catre mine. Am avut sentimentul ca se darama… Domnul Piriianu a realizat si a strigat tunator: Teodora! Tu treci la catedra! Eu eram o fire timida, pacifista, dar atunci am intrebat: De ce, domnul profesor, nu sunt si eu un elev al acestei clase? Treci la catedra si tu scrii ce vrei, a spus Piriianu. Atunci am decis sa nu urmez o cariera la uman. Trebuia sa fac ceva ca sa nu se asocieze numele meu cu ce fac eu. Tot in liceu primisem un cinci la fizica, pentru ca rezolvasem o problema de mecanica cu procedee empirice. Mai tarziu m-am intalnit cu profesorul meu din liceu, care apoi mi-a devenit coleg de catedra, s i-am spus: Domnule profesor, datorita dumneavoastra sunt acum profesor la catedra de Mecanica. S-a uitat uimit la mine. Cum adica! Din cauza acelui 5 pe care mi l-ati dat in liceu la fizica!
(Marturiile Doamnei Conf. univ. dr. ing. Teodora Labis-Cretu, sora poetului Nicolae Labis. Malini, oct. 2010. In fotografie, prima din stanga. In mijloc, Doamna Margareta Labis)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
Iași, început de iunie 2017. Pe Sărărie, și cea mai ușoară pală de vânt răscolește un miros de tei care imediat învăluie strada. Poarta scâr...
-
şi strigi ca şi cum şi strigi ca şi cum în ferestre cerul ar prăbuşi candelabre Era prima dată când primeam de la mama, doar pentr...
-
-Era Cezar Ivănescu un om incomod, irascibil, intransigent în familie, era acel om de care s-au temut atât de mult duşmanii săi? Sau, dimpot...
-
Cel mai dureros pentru o mamă este să nu poată visa la viitor. Sunt mamele care trăiesc doar prezentul continuu, sub presiunea apăsătoare a ...
-
31 ianuarie 2010, duminica E ora 3, spre dimineata de duminica. Citesc Jurnalul si ma cuprind fiorii: "Vivaldi. De ce "merge"...
-
Te întorci în tine ca în viață și simți cum se reîncarcă sentimentele, cum se hidratează carnea pe tine. Prima secundă după ce ai trecut pe ...
-
(I) Atunci când disciplina sportivă se îmbină cu medicina, viața se rostuiește într-un miracol. Și ieși din nostalgiile prăpăstioase, din vi...
-
Daca in viata de zi cu zi ne-am distinge prin inocenta si curajul de a crede in ingeri, in mod sigur ne-am transforma usor in animale. Astf...
-
”Ultimii copii din Tokyo” este una dintre cele mai bizare scrieri, dar o bizarerie construită pe calapodul unui prezent care face fantastic...
-
In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Buc...












