Pentru ce mai sunt bune taxiurile…

Nu obisnuiesc sa iau un taxi decat atunci cand sunt cu adevarat presata de timp si de fiecare data cand deschid portiera imi vine in minte ca vorba "timpul inseamna bani" a fost inventata intr-o astfel de situatie, cand esti nevoit sa platesti ca sa castigi cateva clipe in plus.
De obicei, cand urci in taxi – daca tot nu ai incotro si ai urcat – nu te deconectezi de la problemele tale, spui destinatia mecanic, nu esti atent la drum, te lasi napadit de ganduri. Urc asadar in partea dreapta spate si spun destinatia, pregatita sa imi vad de ale mele. Spre mine se intoarce un batranel cu mustacioara alba, ingrijita, cu un zambet neprotocolar, dar nici prea familiar sau indraznet. "In primul rand, va spun sarut mana", zice. Ma rusinez si imi dau seama ca nu am spus "Buna ziua", pentru ca de obicei prima intrebare este "Liber?", care tine loc – credeam eu, de salutul obisnuit.
Porneste masina si urmeaza, pentru 5 minute, un dialog extrem de interesant:
-Azi trebuia sa ploua. Toata lumea a spus ca s-a anuntat ploaie, si uite ca nu e decat un pic de vant. Nu e bine. Eu am observat ca se intampla ceva, inca de anul trecut. Ati vazut copacii? Teii nostri de pe bulevard?
-Nu, nu prea ies din casa.
-Ia uitati-va! Sunt uscati, galbeni, parca au frunze din plastic, urate.
-Da, asa e, ii vad acum.
-De ce credeti ca sunt asa?
-Nu stiu, poluarea probabil...
-Nu! Exploziile solare! Si credeti ca numai copacii sunt asa? Stiu doua doamne care ametesc, sunt slabite tot timpul si daca le vezi chipurile albe... De asta, la copaci se vede mai bine. Dar oamenii nu sunt informati, ei nu stiu ce se intampla...
-Pai oamenii poate nici nu vor sa stie.
-Nu, nu vor, si chiar daca le spui, nu constientizeaza. Pentru ei e important sa injure guvernul, sa injure pe toata lumea... Dar ce se intampla cu adevarat cu noi e mult mai grav... Se zice ca nu se spune ca sa nu se sperie oamenii... Dar trebuie sa li se spuna. Baiatul meu a chemat sa i se faca analiza apei la fantana. Au venit, i-au spus ca ar fi buna, dar ca s-au gasit si niste vietati, viermisori care nu-s deloc buni, dar cei de la Mediu au spus sa nu mai spuna, ca apoi lumea se panicheaza si nu e bine!
-Pai mai bine sa stie, chiar daca se panicheaza, spun si eu.
Ajungem la destinatie si ma gandesc ca amabilitatea omului se va regasi in mod cert in pretul calatoriei. Asa am patit de multe ori. Omul vorbeste, glumeste, si la urma iti spune un pret ca oricum nu te lasa inima sa ii spui nimic, chiar daca inghiti in sec! Spre suprinderea mea, omul meu opreste aparatul – care chiar fusese pornit! – imi spune o suma mai mult decat decenta, imi da si bonul si se intoarce spre mine:
-Sa aveti o zi frumoasa, sa aveti sufletul linistit, Dumnezeu sa va dea multa pace sufleteasca! Asta e cel mai important!, spune in timp ce deschid portiera sa cobor. In ultima clipa, insa, cand aproape sa inchid, se mai intoarce odata si spune raspicat, justificand parca intalnirea noastra:
-SI, MAI ALES, IMPACARE CU SOARTA!

Ierbarul lui Seferis grecul

avea un fel ciudat de a merge, uneori apasat alteori aplecat in pantece
intr-o zi am aruncat cu iarba in el. vei navali ca apele in sufletul meu!, am spus
si apele l-au atins intr-o dimineata in palma
linia vietii a cotit brusc
incremenita linia inimii s-a rupt in doua carari
m-ai blestemat!, mi-a strigat, cu viata in palma abia respirand
(cararile inimii se impleticeau nauce)
m-ai blestemat cu iubire!

de atunci merge in palme, cu talpile atarnate in nori

astazi a venit la usa, avea in spate o valiza veche cu jucarii
si de buzunar, atarnata, o scrisoare catre vii: "iubirea trece prin talpi, nu o lasa sa iasa prin palme!"

corabierul lui Seferis vegheaza iarba din port...

VENITI SA LUATI LUMINA!

De ce nu vedem Adevarul de dincolo de cotidian, de dincolo de panza aruncata peste ochii din ce in ce mai nevazatori si mai slabi?
Am devenit atat de inconstienti, atat de usor de manipulat?
Unde ne sunt sufletele inalte, unde sunt spiritele neprefacute in scrum lumesc?
Am devenit locuitorii unei politici sclavagiste si gaunoase, acceptam tragediile de carton si catastrofele de catifea de parca am trai propriile noastre vieti, intr-o lume in care nu mai avem decat rol de decor, dar un decor al unei comedii obscure. Ne meritam soarta de telespectatori ai unui program mondial de tembelizare si de mediocritate perpetua.
Ne suntem noua insine stapani si calai.

E Sambata Mare si nu pot sa las lacrima aceasta sa nasca in aceeasi neagra si pustie lumina prefacuta.

VENITI SA LUATI LUMINA ADEVARATA, nu mai acceptati doar ce va ofera unii si altii.

VENITI SPRE LUMINA, acolo, in voi, in sufletul vostru, se afla sufletul divin cu care v-ati nascut.

HRISTOS A INVIAT! Noi ce mai asteptam?

Putem fi cei ai inceputului, cei ai adevarului, prin IUBIRE!