MANIFEST. ESTE INTRE TINE SI DUMNEZEU

Nu atitudinea fata de nedreptatile lumii te defineste, nici macar revolta sau strigatul in piata publica. Lumea functioneaza de multa vreme dupa reguli care merita incalcate, iar din piata publica nu a mai ramas decat un platou de filmare, cu actori debransati de la energia vitala. Singura atitudine care ti se potriveste tie, si numai tie, este cea fata de Dumnezeu.
NU striga daca strigatul tau – desi pare indreptatit – foloseste unora mai periculosi si mai rai. Nu vei indrepta nimic, dar te vei transforma in instrument vandabil, vulnerabil si usor de manipulat.
NU toti cei care plang sunt victime. Fa un pas inapoi si priveste cu atentie. Cel care tace, care sufera, indura, nu loveste, nu cere… de acela sa te apropii.
NU te lasa distrus, condus, lovit, dezarmat de cei care iti transmit FRICA. Nu vei fi niciodata sarac daca muncesti, nu vei fi bolnav daca sufletul tau se primeneste zi de zi, nu vei fi flamand daca te multumesti cu ce ai, nici insetat daca gasesti izvorul potrivit. Frica te face dependent de stapan, de frica vei binecuvanta lantul din jurul gatului.
NU iti trebuie nimic mai mult decat ai acum, pentru a trai. Suferi ca nu ai bani pentru a achita facturile la telefon, cablu TV, internet… Te consideri sarac atunci cand renunti cate putin la fiecare din aceste fericiri… Suferi ca nu ai citit de ani buni o carte ziditoare? Suferi cand arunci pe strada resturile de prin buzunare? Suferi dimineata cand iesi din apartamentul tau utilat ca la carte si vezi in jurul blocului balarii in care te pierzi? Suferi cand iti jignesti aproapele, cand izbesti usa in fata unui coleg, cand iti lovesti iubita, cand iti minti parintii, cand iti umilesti copiii, cand iti injuri sefii? Daca nu suferi cand Dumnezeu plange, esti sarac, sarac si de nimic folositor…
Lumea nu mai apartine demult parintilor tai. Este a lor, a celor de care te temi. Doar lupta este a ta. Fii atent pentru ce lupti si cine plange cu adevarat… Cum spunea Maica Tereza: ESTE INTRE TINE SI DUMNEZEU!

Specia pe cale de aparitie!

E frustrant si deopotriva injositor sa judecam societatea dupa regulile impuse de specimenele politice cocotate in varful stogului cu fan, de unde acum ne flutura steagul victoriei propagandistice! E frustrant si aproape ca ni se face mila de noi insine.

Oameni fabricati din hartii reciclabile, in functie de doctrina de partid - rosie, galbena, portocalie, ne scot ochii cu legi aberante, folositoare intru apararea unor specii nu pe cale de disparitie, ci de aparitie de sine-statatoare.
Noi ramanem cu ochii scosi, iar ea, specia, se aseaza confortabil si creste, prin legile pe care le fundamenteaza si le sadeste adanc in structura unui popor si asa schingiuit de harababura administrativa, ea, specia, se transforma intr-o normalitate periculoasa, dar normalitate...

Nu se mai justifica nicicum bunul simt, decat in masura in care stii sa iti tii gura in fata lor.

Standardul de viata a devenit acum traiul ultra-decent - pentru ca decent in Romania inseamna sa ai in fiecare zi o bucata de paine, un cartof si sa nu dormi sub cerul liber.
Reclamele care supraliciteaza o viata de lux, publicitatea excesiva a vedetelor fitoase care dau impresia ca e de ajuns sa dai ochii peste cap pentru ca totul sa curga rauri-rauri, scormonirea excesiva in viata si in scandalurile saracilor cu duhul nu fac decat sa ne dezica de oamenii simpli, sa ne rusinam de noi insine daca nu luam cafeaua in living, sa nu recunoastem ca nu avem masina si ca dormim intr-o camera cu copilul...

Devenim ipocriti, intr-o ipocrizie care ne convine.