Ursul, ursarii si calul lui Luther!

Reactii interesante: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/06/01/ursarii-ursul-si-calul-lui-luther-alianta-intre-moscova-si-vatican-cine-pierde-cine-castiga-scandalul-vizitei-papei-in-cipru-se-amplifica-dalai-lama-marxistul-care-vede-semnele-imparatiei-l/

LA MULTI ANI!

Poate ca nu ne-am declarat oficial invinsi doar pentru ca am tinut mortis sa va aratam lumea, chiar si asa ciuntita, slabanoaga sau schiopatanda, cum arata ea in mileniul 3! Noi am simtit aerul comunismului si, dupa 1989, ne-am pierdut in entuziasmul libertatii, nerabdatori sa va nastem, pentru ca nu aveam cu cine impartasi bucuria. Parintii nostri au fost sceptici de la inceput, ei viseaza si acum la anii 70, 80 si s-ar intoarce si maine in tineretea lor, fara niciun regret dupa pensia redusa cu 15%.

Dar noi am avut sansa de a trai inca o copilarie alaturi de voi. Am mancat impreuna portocale pe saturate, am schimbat blugii la cateva luni, am fost cool si am experimentat toate gusturile posibile si imposibile, toate senzatiile tari ale libertatii.

Putin cate putin insa, am inceput sa ne ratam sansele de a creste din voi o noua generatie de parinti. Am fost mandri ca sunteti mai inteligenti decat noi si am renuntat sa va mai cumparam carti. Pentru ca nu reuseam sa prindem toate emisiunile, dezbaterile (oh, daca ati sti cat de importante, vitale, fascinante sunt dezbaterile!!! TV), filmele si - (Doamne!!) - reality show-urile atat de necesare pentru a sti cum sa va educam, v-am daruit CD-uri cu povesti, convinsi fiind ca orice minut in plus in fata televizorului va adauga un mare plus calitatii noastre de parinti.

Banii castigati au mers insa, stiti bine, in educatia voastra: cursuri de inot, muzica, dans, actorie, karate, fotbal, apoi meditatiile la romana, mate, istorie, engleza, dar si festivalurile scolare, locale, nationale, internationale, contabilizarea zecilor de diplome si publicitatea in ziare, TV… Dar nu ne-am plans! Bucuria de a va sti ocupati de dimineata pana seara ne-a determinat sa muncim pe branci. Ati inteles repede ca plimbarile prin parc, bataia cu perne, clatitele cu gem de altadata, copacii din curtea bunicii pe care ii scotoceam de poame, bicicleta sau leaganul nu reprezinta decat pericole, oricand te poti accidenta si… v-am repetat ani la rand, numai in spitalele romanesti sa nu ajungi.

V-am invatat, insa, sa negociati cu profesorii in locul nostru, sa va descurcati in situatii dificile – nu conteaza cum obtii mediile, ci sa castigi un loc bun la o facultate de stat, v-am inoculat notiunile despre asumare si curaj – pacat ca legile va permit abia la 18 ani sofatul, uneori nu rezistam tentatiei si va strecuram cheile masinii mai devreme!

Din fericire, prea putin ati invatat din tot ce – cu sacrificii – v-am indemnat sa faceti!
Ati crescut si acum, iata, ati devenit o generatie. Voi, copiii nostri maturizati inainte de vreme, ati dovedit decenta si iubire: nu ne-ati aratat cu degetul asa cum noi ne-am tintuit parintii, considerandu-i demodati, invechiti, comunisti… Voi, copiii nostri cu inima mare, ati invatat singuri sa va iubiti unii pe altii, sa construiti prietenii si sa fiti generosi cu batranii nostri. Ati ales din noianul de cursuri la care v-am inscris doar pe acelea care va infrumuseteaza sufleteste. Sunteti selectivi si greu de pacalit. Sunteti curati si calzi si va manifestati ca atare. Sunteti toleranti si cautatori de frumos.

Noi am esuat, dar poate ca nu e totul pierdut! Modelele noastre sunteti voi, cei nemanjiti de culorile tipatoare politic, neatinsi de zimtii banilor, dar marturisiti in libertatea de a decide pentru fiecare zi. Nu trebuie decat sa aveti incredere in voi, in capacitatea voastra de a creste o lume noua!

De 1 iunie va spunem LA MULTI ANI voua, copiilor nostri care ne-ati pregatit sa devenim parinti!
Ne cerem iertare pentru greseli, erori, ratari, iluzii, indoieli. Multumim ca ne-ati primit in copilarie, alaturi de voi, si ca ne amintiti fericirea de a fi parinti.

LA MULTI ANI, COPILE!

Ce cauta strainul la noi?

Nu ştiu de ce am mers la întâlnirea cu Klaus. Suflul interior mă avertiza, si – Slava Domnului – am primit cu bucurie alarma. Poate că astfel protejată mi-a fost cel mai bine să mă aşez pe scaunul din marea sală, neaşteptat de aglomerată.
M-am liniştit însă repejor: cei mai mulţi erau oameni simpli, mobilizaţi prin biserică, e adevărat, însă oameni greu de smintit de Klaus.
Manipularea unei mase poate fi făcută la nivel subliminal, prin punctarea unor aspecte cheie, mesaje dinainte stabilite, în momente de concentrare maximă, sau prin apelarea la simboluri sensibile – cele mai sigure fiind motivele religioase, sufleteşti.
Mai este, însă, o forţă a manipulării: INTELIGENŢA. Ea reuşeşte în cazul ascultătorului axat aproape exclusiv pe raţional, care deţine un bagaj impresionant de cunoştinţe. De cele mai multe ori, acest ascultător inteligent este extrem de conştient de capacitatea intelectuală de care dispune şi aici acţionează manipulatorul: lipsa smereniei este principala vulnerabilitate a unui creştin. Iar conştientizarea propriei inteligenţe devine, în timp, o carapace greu de spart în faţa unei icoane simple. (Asta a fost o paranteză).
La Klaus, lume multă. Cei mai multi, oameni obişnuiţi ai bisericii, oameni simpli, creştini. O altă parte, mai puţin numeroasă, genul de orăşeni veniţi din curiozitate sau din dorinţa de cunoaştere ori nevoia curată de comunicare.
Klaus e vesel tot timpul, dar o veselie uşoară, aproape disimulată şi sigur nemolipsitoare. L-am privit şi ascultat îndelung, pentru a-mi da seama ce aştept şi totuşi nu primesc: omul nu avea har, nu avea lumină în suflet şi, mai ales, aveam în faţa mea un om cu o maaaaare povară. Un trecut greoi, o lume nerezolvată şi necurăţată. Imediat am avut un sentiment ciudat: omul acesta nu îşi mai poate duce singur povara, iar miile de oameni care vin să îl vadă nu fac decât să preia, câte puţin, din chinul său. Pelerinul Klaus va exista, probabil, până când sufletul său se va fi curăţat îndeajuns încât să poată trăi singur cu sinele său.
Povestea vieţii lui Klaus este la limita fabulosului romanţios. Nimeni nu confirmă întâmplările desfăşurate pe tot globul, cu o repeziciune ameţitoare. Vorbeşte despre părinţii care s-au despărţit, despre un tată egoist şi o mamă posesivă, de la care a primit numai bătăi. Mai jos, în acelaşi interviu, vorbeşte însă despre copilăria chinuitoare, despre tatăl care a fost împuşcat în război. Apoi, cum la 3-4 ani a plecat de acasă. Urmează halucinante rânduri deaspre hoţii, droguri, rock, yoga, protestantism, bătăi, găşti, călătorii nesfârşite, fără sens şi fără lumină.
Totul pare să se termine la Dumnezeu. Oare se termină cu adevărat aici?
Am citit demult, într-o carte, despre faptul că nu este recomandat să mergi cu spovedania scrisă la preot, chiar dacă nu crezi că vei avea destul curaj să mărturiseşti prin viu grai duhovnicului toate păcatele. Motivaţia era simplă şi foarte credibilă: duhovnicul trebuie protejat astfel. Un păcat fixat pe hârtie va sminti cititorul, oricât de puternic ar fi acesta.
Iată însă cum Klaus ţine să îi cunoaştem păcatele, pe care le aflăm cu uşurinţă în orice referire la el. Şi aici ajung la ciudata parabolă folosită chiar de el în conferinţa de duminică, numai că sensul l-am simţit cu totul altul decât cel specificat – iar impresia a fost ca proaspătul ortodox ştie bine ce face atunci când o spune unei mase. Zice că Luther a pariat cu un amic cu privire la faptul ca acesta nu va reuşi să spună rugaciunea Tatăl nostru, pentru că nu va reuşi să îşi stăpâneacă gândurile. Luther a pus la bătaie un cal, dacă prietenul său reuşeşte "experimentul". Omul nostru a început rugăciunea, după care a făcut o pauză, apoi a continuat până la final. "De ce ai facut acea pauză?", l-a întrebat Luther. "Pentru că m-am gândit la cal", a fost răspunsul.
Am avut impresia, şi continui să am aceeaşi senzaţie, că aseară am avut în faţă un cal şi că scopul a fost atins.
Klaus îţi stârneşte gândurile, îţi agită simţurile, dar şi atinge senzorii de avertizare până la limita străluminării personale. Când am simţit acest lucru am plecat.
Calul a plecat şi el mai departe, în lume, să îşi deşire povara pe umerii creştinilor.
Klaus nu a găsit liniştea, dar acum se hrăneşte din frumuseţea celor care, din neştiinţă, bunătate, generozitate sau scăpare, fac din când în când o pauză şi se gândesc la cal...