Recitesc Dimitrie Bejan, "Bucuriile suferintei", si nu ma pot abtine sa nu dau mai departe cate ceva. De fiecare data ma impresioneaza foarte tare cartea asta. Parca as parcurge un film, iar gandul ca totul a fost real si ca nimeni, probabil, nu ar putea face un astfel de film, ma emotioneaza si mai tare:
"M-am eliberat in preajma zilei de 23 august 1964, in urma unui decret de amnistie generala pentru politici. Mai aveam de executat inca 18 ani de detentie! Am iesit intre ultimii 5 detinuti. M-am uitat in urma la poarta puscariei si am inceput a plange! As fi voit sa mor acolo! Mecanicul de tren s-a uitat la mine cu oarecare rusine ca aveam vreo 33 de petice la pantaloni si haine murdare. "De unde vii?", m-a intrebat. "Vin din rai!, i-am raspuns. Nu vezi ca stralucesc?". Eram asa de fericit! Eu chiar veneam din rai! Tare-mi parea rau ca ies si din gara priveam spre inchisoarea din Aiud, si cu lacrimi ziceam: "Mai, ce frumos a fost!". Mai omule, nu pricepi ca acolo am fost puri? Ne rugam si rabdam cu nadejde in Dumnezeu! Anii de inchisoare (1942-1964) au fost cei mai fericiti ani din viata mea.
Tata avea 90 de ani, sora mea era batrana. Mama era plecata la Dumnezeu. Tata nu m-a recunoscut cand am ajuns acasa. Eu i-am zis: "Eu sunt, tata, feciorul matale!": El desfaca niste graunte pentru moara. Venisem de la Aiud. Eu am umplut o galeata cu apa, am incalzit-o, am pus intr-un lighean si m-am spalat. Ce sa fac? Venisem de la puscarie! Tata tot se uita la mine si intreba: "Ce strain esti?". Eu i-am zis ca sunt feciorul lui. "Nu, nu. Feciorul meu ii mort". Am vazut ca nu ma recunoaste, am tacut, m-am spalat frumos, m-am imbracat, mi-am taiat unghiile. El a zis: "Esti strain. Uite, am fasole". Era intr-o vineri. "Mananci fasole?". Si am mancat amandoi. A facut el o mamaliga. Credea ca sunt un strain pe care il primeste la masa. Am mancat fasole cu dansul, am discutat o gramada de lucruri. Tot se uita intrebator la mine. Si a venit sora mea de la Iasi si ea m-a recunoscut. Si s-a convins tata ca sunt eu. Si asa m-a bocit tata!".
Pr. Dimitrie Bejan, "Bucuriile suferintei"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
l-a văzut de departe, o aștepta cu ochii arzând pe dinăuntru i-a povestit totul, în amănunt drumul lung către casă, păienjenișul din spital ... -
(31 mart. 2023, în Revista Luceafărul ) Florentina Toniţă este un umanist nativ, printre puţinii pe care îi mai are Botoşanii. Cu o activ... -
şi strigi ca şi cum şi strigi ca şi cum în ferestre cerul ar prăbuşi candelabre Era prima dată când primeam de la mama, doar pentr... -
Căldura zilei se întindea leneșă pe cărarea de lângă vechiul schit, aluneca printre pietrele dezgolite de timpul părăsit într-o agonie fără ... -
Cel mai dureros pentru o mamă este să nu poată visa la viitor. Sunt mamele care trăiesc doar prezentul continuu, sub presiunea apăsătoare a ... -
Câtă efemeritate și câtă fragilitate în acest impromptu ! O ”umbră trecătoare” (vorba lui Cezar Bolliac), dar ce altceva ar fi poezia dacă n... -
Citind cartea ”Ultima vară în Bretania. Istoria unui exil”, a excelentei actrițe și scriitoare Ada D'Albon, cititorului i se reamintește... -
Undeva în Botoșani, către o margine de oraș, într-un apartament transformat în atelier-galerie, un artist sfidează statisticile medicale și ... -
Nu ştiu de ce am mers la întâlnirea cu Klaus. Suflul interior mă avertiza, si – Slava Domnului – am primit cu bucurie alarma. Poate că astfe...
