...în care te sufoci în tăcere.
...în care dragostea se face mormânt. singurătăți gâtuite de spaimă, cu un picior în groapa poeziei. hei, hei! ce vremuri în care cuvintele deșirau cămăși de noapte. hei, hei! ce timpuri în care iubirea înălța zmeie!
vrei să cobori scările, de niciunde strigăte hămesite, iarbă amestecată cu cenușă, dinspre orizont se scurg păsări bolnave. e pustiu, e gol, e tăcere. și te sufoci. și cauți un genunchi de salvare. să uiți, să arzi, să ierți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu