In fiecare noapte, de un timp, parca se pregatea de moarte. Si cu fiecare noapte traita in intimitate, ea cu moartea ei, parca spaima ii trecea, se prefacea in asteptare, intr-o clara participare la un destin de care oricum incepuse sa se desprinda.
Nu stia de ce Dumnezeu o pregatea cu atata rabdare, de ce o tinea treaza ore in sir, pentru ca acolo, in spatele ochilor inchisi, sa i se perinde anii si zilele in care a iubit, a dansat, a fugit sau a plans. Acolo, in spatele ochilor inchisi, Maria era pregatita pentru orice. Era chiar fascinata de curajul ei, de parca testul il dadea cu toata lumea de fata, ca intr-o procesiune in care isi purta pe brate propriul trup.
Sufletul era la locul lui. Si iubirea. Si tacerea.
Maria iubea si nu iubea. Iubea in celalalt si nu mai iubea in sine. Renuntase sa se mai recunoasca. Se vedea urata, aruncata de colo-colo, fara rost.
Isi amintea de verile in care ii placea sa se faca frumoasa. De serile in care cobora in orasul maturat de gandurile si de mainile tuturor poetilor tineri, orasul uitat in privirile femeilor alungate in zeci de case nelocuite, in bucatarii amestecate cu paturi conjugale.
Femei care stiau ca doar in ochii lor, ai poetilor, redevin femei. Si ca numai ei, poetii, dupa ce le-or fi iubit, le lasa slobode inapoi, in paturile lor conjugale din bucatariile caselor nelocuite.
Uneori lipsea patul conjugal. Bucataria, niciodata! Mirosul de cafea, tigarile strecurate prin ferestrele intredeschise, miros de balsam aruncat in masina de spalat, sa miroase bine cearsafurile scoase in fata blocului, sub geamul de la bucatarie…
Maria aproape ca nu mai suporta, acum, sa mearga pe strada, sa umble orasul ca altadata. Se simtea tot mai straina de ea insasi. In fiecare dimineata se hotara sa plece, iar seara cadea obosita pe patul mare, maro, inspaimantator.
Atunci, seara, se ruga nu pentru iertarea pacatelor, ci pentru ea. Nu se mai regasea, nu se mai stia...
Traia intr-un soi de inexistenta pacatoasa, alarmant de fidela propriei firi, o inexistenta cu care parca se nascuse.
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
Dumnezeu sa ii lumineze calea! Mircea Ivanescu - Iubire nedeslusita sa te îndragostesti atunci, în cele din urma, de zapada, ...
-
28 noiembrie, 1960, Paris. Academicienii francezi se întrunesc pentru a delibera asupra celebrului Premiu Goncourt. Românul Vintilă Horia, a...
-
Vulnerabilitatea fizică nu i-a fost slăbiciune sufletească, mâinile neputincioase nu au devenit povară nici sieşi, nici celor din jur. Const...
-
Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava Pălea curata-i frunte ce-o sangerase spinii Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii Parea ca vars...
-
Malini, Festivalul Nicolae Labis, octombrie 2010. Intre doua odai mici, intunecate doar cat soarele sa strafulgere peretii pe rand, din ...
-
24 aprilie va ramane pururi Joia Patimilor. Indiferent de zi, de an, de secol, de pamantesc, lumesc, ingeresc sau stelar. In 2008, in Joia S...
-
"Duminica este ziua Invierii, pentru noi, toate aceste trei zile au fost o Inviere prelungita, o bucurie nesfarsita a biruintei asupra ...
-
DEMONSTRATIE cum veti fi monitorizati avand implantat RFID microcip IBM 666
-
Am regăsit zilele acestea interviul din 2021 solicitat de doamna prof. Carmen Mandache și publicat pe Facebook. L-am recitit ca pe o ”fotogr...
-
Pentru cititorii familiarizați cu memorialista de detenție postbelică românească, o carte al cărei subiect pătrunde dincolo de poarta unei p...
Pe cind romanul? Pare interesant... si as vrea sa il citesc pe tot
RăspundețiȘtergereDUMNEZEU VA LUMINA SI VA RANDUI!
RăspundețiȘtergere