In fiecare noapte, de un timp, parca se pregatea de moarte. Si cu fiecare noapte traita in intimitate, ea cu moartea ei, parca spaima ii trecea, se prefacea in asteptare, intr-o clara participare la un destin de care oricum incepuse sa se desprinda.
Nu stia de ce Dumnezeu o pregatea cu atata rabdare, de ce o tinea treaza ore in sir, pentru ca acolo, in spatele ochilor inchisi, sa i se perinde anii si zilele in care a iubit, a dansat, a fugit sau a plans. Acolo, in spatele ochilor inchisi, Maria era pregatita pentru orice. Era chiar fascinata de curajul ei, de parca testul il dadea cu toata lumea de fata, ca intr-o procesiune in care isi purta pe brate propriul trup.
Sufletul era la locul lui. Si iubirea. Si tacerea.
Maria iubea si nu iubea. Iubea in celalalt si nu mai iubea in sine. Renuntase sa se mai recunoasca. Se vedea urata, aruncata de colo-colo, fara rost.
Isi amintea de verile in care ii placea sa se faca frumoasa. De serile in care cobora in orasul maturat de gandurile si de mainile tuturor poetilor tineri, orasul uitat in privirile femeilor alungate in zeci de case nelocuite, in bucatarii amestecate cu paturi conjugale.
Femei care stiau ca doar in ochii lor, ai poetilor, redevin femei. Si ca numai ei, poetii, dupa ce le-or fi iubit, le lasa slobode inapoi, in paturile lor conjugale din bucatariile caselor nelocuite.
Uneori lipsea patul conjugal. Bucataria, niciodata! Mirosul de cafea, tigarile strecurate prin ferestrele intredeschise, miros de balsam aruncat in masina de spalat, sa miroase bine cearsafurile scoase in fata blocului, sub geamul de la bucatarie…
Maria aproape ca nu mai suporta, acum, sa mearga pe strada, sa umble orasul ca altadata. Se simtea tot mai straina de ea insasi. In fiecare dimineata se hotara sa plece, iar seara cadea obosita pe patul mare, maro, inspaimantator.
Atunci, seara, se ruga nu pentru iertarea pacatelor, ci pentru ea. Nu se mai regasea, nu se mai stia...
Traia intr-un soi de inexistenta pacatoasa, alarmant de fidela propriei firi, o inexistenta cu care parca se nascuse.
Despre oameni, locuri, cărți, filme, teatru. Despre tot ce ne unește. (Florentina Toniță)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Evgheni Vodolazkin - LAUR. "Calea ta e grea, căci istoria dragostei tale abia începe"
"Laur" poate fi deopotrivă cartea vindecătorilor și a celor vindecați. "Laur" poate fi, asemenea, cartea inițierii. Î...
-
Cine l-a văzut alunecând agale pe străzile Botosanilor îl păstrează înapoia privirii pentru totdeauna. Cine l-a cunoscut îndeaproape păstr...
-
Filmul ne așază în față, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singur...
-
Reactii interesante: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/06/01/ursarii-ursul-si-calul-lui-luther-alianta-intre-moscova-si-vatica...
-
Duminică în amiază. În cerdacul bisericuței din Brăești e pace. Câțiva creștini mai poposesc la o sporoavă după ce s-au cuminecat mai întâ...
-
Florentina Toniță: Care este prima imagine pe care o aveți cu Părintele Justin Pârvu? Ce impact a avut prezența acestui mare om asupra Sfin...
-
"Despre suferința ce împinge marginile dure rii, despre mucenicia unui suflet ce și-a găsit drumul printre sute de trupuri chinuite și ...
-
Un parcimonios al cuvântului, dar de o forţă sugestivă aparte, Vasile Zetu îşi construieşte poemele sculptând sensurile până la simbol. As...
-
Pentru Florentina Toniță poezia, în " Forma păsării" , este ca o radiografie, sau, mai bine, ca o descriere si totodată analiză în...
Pe cind romanul? Pare interesant... si as vrea sa il citesc pe tot
RăspundețiȘtergereDUMNEZEU VA LUMINA SI VA RANDUI!
RăspundețiȘtergere