Smerenie si Libertate

Obsesia libertăţii transformă cotidianul sufletesc şi cel social în manifestari rigide, deseori agresive, ale propriilor frustrări, pe care ajungem să le confundăm cu starea de libertate, identificându-ne gesturi şi comportamente străine de structura noastră intimă. În acest fel, libertatea - în forma ei brută, neadaptată capacităţii fiecăruia de a gestiona şi echilibra situaţiile, nu mai este o formă de manifestare a firescului.

Smerenie, cuvânt din ce în ce mai rar folosit, marginalizat chiar, vine din limba slavonă, unde "Mera" înseamnă măsură. A fi smerit înseamnă deci să te aşezi în propria măsură, să te simţi bine în pielea ta, în sufletul tău. Următorul pas este…. da, libertatea. A fi liber în măsura ce ţi-a fost dată, a fi liber să te manifeşti în stare naturală. Să nu te arăţi altfel decât ai fost dăruit. Acceptarea adevărului despre tine însuţi este cea mai dificilă formă a smereniei. Dar este adevărul care eliberează conştiinţa de sub povara prejudecăţilor, a cutumelor sociale.

Smerenia nu înseamnă dar nici umilinţă, nici lipsă de reacţie, nici tăcere sau îndurare. Acestea toate conduc spre o falsă penitenţă a spiritului, care mai devreme sau mai târziu va exploda în forme mai mult mai puţin periculoase. "Adevărul vă va elibera", spune Iisus. Propria măsură, smerenia, aşezarea în spaţiul intim, firesc, înseamnă libertate. Eşti ceea ce eşti! Şi nu e usor lucru… Dar ce minunat!