Ceea ce nu imi place la voi provine din mine, din neparticiparea si indiferenta mea

Voi inceta sa ii mai acuz, sa ii mai dispretuiesc, sa imi mai acord mie insami importanta pe care, de fapt, nu am avut-o niciodata. Ce se intampla acum cu noi, ca popor, comunitate, familie, individ, nu este decat consecinta sutelor de ani de involutie umana.
Ne displace tot ce vedem in jur pentru ca, subconstient, ne displacem profund pe noi insine.
Fiecare dintre noi am contribuit la dezordinea si la haosul universal. Individual, si apoi colectiv, am cultivat si dezvoltat necugetat o forma de iresponsabilitate pe care acum o negam, transferand-o asupra structurilor superioare – stat, autoritate, sef.
Salvarea sta de fapt in fiecare particica, adica trebuie sa facem drumul inapoi. In plan subtil, drumul a inceput. Simtim acest lucru tocmai prin lupta indarjita pe care o ducem cu timpul.
Ne impotrivim si cred ca de aici apar problemele. Societatea de astazi este imaginea noastra in oglinda, fie ca ne place sau nu. Dar cred ca de aici trebuie sa plecam. Ne-am nascut singuri, am crescut singuri.
Am venit pe lume inzestrati cu o informatie bruta pe care trebuie doar sa o descifram, sa ne educam spiritual in asa fel incat sa depistam eu-l nostru, acel ceva care ne domina. Dinauntru in afara, si nu invers. Iar haosul din asta se naste: neacceptarea celuilalt, fiecare cu eu-l sau dominator, deseori distructiv.
Atitudinea societatii nu este decat raspunsul celorlalti la faptele si gandurile mele. Proiectiile se extind de la mine la ceilalti si de la ceilalti la mine. E usor sa iubesti dar in acelasi timp sa iti urasti vecinul, sa iti blestemi tara, sa te frigi in propriul tau pamant.
Sa iubesti un om inseamna sa te transformi, sa iradiezi si sa transmiti iubire. O floare frumos mirositoare si adanc luminoasa nu deranjeaza, nu supara privirea, nu usuca pamantul, nu otraveste aerul. Asta inseamna iubire.
Ce se intampla acum in jurul nostru este aproape normal. Acesta este mersul firesc. E de ajuns sa ii privim pe cei ce ne conduc si ne recunoastem in fiecare gest, actiune, plans, zambet. Am ignorat, de fapt, spiritul si am devenit o societate bazata pe inteligenta, pe pragmatic, pe informatie.
Daca am fi destul de lucizi, am intelege ca, de fapt, cineva ne forteaza sa luam atitudine. Asta nu inseamna ca trebuie sa pornim vreo lupta. Dimpotriva. Avem nevoie de curajul de a ramane singuri. Fara maestru, profesor, duhovnic, prieten, sot, mama, frate, iubit. O singuratate extrema, dura, curata, primordiala.
Abia apoi incepe drumul inapoi. Cu liniste, pace, iubire, daruire.
Astfel, fiecare si toti impreuna vom gasi raspunsul si vom redeveni acea societate pe care o dorim dar ne multumim, acum, sa o cerem imperios ca pe ceva ce ni se cuvine.
De asta m-am hotarat sa nu ii mai judec.
De azi, ceea ce nu imi place la voi provine din mine, din neparticiparea si indiferenta mea.