EU-L şi SINELE său

Nu devenim mai frumosi odata cu limpezirea si cumintirea pana la abstract a sentimentelor. Orice forta creativa, deci si cea emanata de contradictiile, spaimele si excesele trairilor de zi ori de noapte, ne determina sa identificam probleme care, in timp, devin surse, resurse si chiar suporturi pentru existenta fiecaruia dintre noi.

Este absurd, deci, sa ne dorim pacea? Sa visam la domesticirea si liniaritatea sufleteasca, doar pentru ca tindem spre o comoda intelegere a lumii? Daca liniaritatea se constituie dintr-un cumul de sentimente care circula numai pe orizontala, atunci nu putem ajunge decat, cel mult, lujeri firavi, cruzi, necesari supravietuirii celorlalti, inutili propriilor existente. Verticalitatea cuminte, gri, nu este nici ea mai departe, daca inaltimea se atinge doar cerebral, fara traire.

Un om devine semenul sau doar atunci cand se dedubleaza, intr-un proces de autodefinire spatiala si autosuficienta temporala. Excluderea, fara negare, a timpului naste spatiul necesar desfasurarii sentimentelor. La inceput haotic, scandalos, conflictual, frivol, poate chiar periculos. Ce va ramane, oare, la final... O noua viata sau o veche existenta? Depinde ce vom recunoaste si cum vom face primii pasi spre Dumnezeu...