Cărţi!

Leapşa pe Facebook. Provocare de la prieteni. Nu voi lansa titluri mari, oricât de preţioase ar fi ele, ci doar cărţile care, în anumite momente de viaţă, m-au complinit. 
Prima şi de demult este "Măreţul rege Burebista", de Grigore Băjenaru. Carte de premiu la şcoală. Şi cum aveam şi fraţi şi vecini deştepţi, toată uliţa avea în casă Măreţul rege Burebista, că le şi încurcam (eu am acum, în bibliotecă, premiul vecinei mele, Mihaela!, măreţul meu rege nu ştiu pe unde o rătăci). Fiind şi cartea care, ani la rând, a sorbit privire de mamă (femeie înţeleaptă, dar aprigă cu noi, copiii), mi-a rămas amestecată în tainele copilăriei. Şi acum îmi sfiesc amintirile cu ea! 
Anii de mai târziu s-au prăbuşit în poezie. În faţa oglinzii, după casă, pe drumul înserărilor adolescentine. De la Eminescu la Minulescu. Apoi, în studenţie, m-a scos în lume Poezia lui Daniel Corbu. "Alte sfaturi de amăgit întunericul" au îmblânzit o sală de vreo 500 de studenţi!, nu am mai trăit de atunci sentimentul de uimire a cuvântului. Şi nu pot să trec peste miracolul Magda Isanos, care mi-a dăruit oameni frumoşi, pe care i-am păstrat prin vreme (Vasile Zetu, Aurel Podaru). 
Altă carte, cronologic, este "Al doilea mesager", de Bujor Nedelcovici. Zguduială a fost pentru că am citit-o înainte de "1984", a lui George Orwell! Uimirea era că Nedelcovici era încă un necunoscut la noi, deşi trecusem bine de anii 90. Repede am citit şi "1984" şi m-am întors din nou la Nedelcovici. Culmea e alta: cartea lui Nedelcovici fusese interzisă în anii 80-82 în România şi publicată pentru prima dată în Elveţia, în anul... 1984! Apoi, în 85, a publicat-o la Paris şi Editura Albin Michel, condusă de Paul Goma. 
Trebuie să amintesc Jeni Acterian, "Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit", şi Alice Voinescu, "Scrisori către fiul şi fiica mea". Le-aş recomanda, fără nicio ezitare, pentru studiu în şcoli. 
M-a emoţionat, tulburat, urmărit Margarita Wallman, cu "Pridvoarele cerului". O carte adevărată, la care mă întorc şi azi. M-a învăţat să fiu femeie, iubită, prietenă. Şi că fractura de trup şi de suflet e una şi aceeaşi. Trebuie să ştii să le accepţi la timp, pentru a nu ajunge în cârje. 
Un loc mare, o pajişte întreagă pentru "Întoarcerea la Hristos", de Ioan Ianolide. Pentru că am ştiut, în timp ce o citeam, că după ultima pagină nimic nu va mai fi la fel pentru mine. Şi aşa s-a întâmplat. Adaug, de acelaşi autor, şi "Deţinutul profet". Plus Nicolae Steinhardt, Florin Pavlovici, Dumitru Bordeianu şi toţi autorii de memorialistică de detenţie din România. La fel, ar trebui predate în şcoli, la clasele mari! În loc de istorie, măcar o vreme. 
Musai să prind aici şi Dostoievski, "Fraţii Karamazov". E o carte-lecţie, o adâncime pe care nu am mai întâlnit-o până la el şi nici după. Senzaţia că te pătrunde mai departe decât tu însuţi credeai că poţi fi scotocit. 
"Generalul armatei moarte", de Ismail Kadare. Pentru că, citind-o, m-a apucat freamătul pentru scris proză. Şi am scris mult după cartea asta, mi-a dat curaj să înconjor cuvintele. 
"Iubita mea, Sputnik", de Haruki Murakami. Dintre cărţile lui Murakami, asta mi-a fost dragă şi m-a urmărit săptămâni întregi. Pentru scena caruselului, pe care am trăit-o fizic. M-a luat ameţeala la propriu. 
Acum, cartea Sandu Tudor, Universalism românesc. Mă trosneşte cu realitate, cu sentimentul că nimic nu a început, că totul urmează să fie. Curaj. Atitudine. Te ţine drept şi în iubire.