PROMISIUNE

deşert de păsări purtai dis-de-dimineaţă
în ochi nisipul de aripi te străjuia alungit
ai visat vreodată - cu gândul, patima, pustiul
naşterea unei sălbăticiuni?
ai dăruit vreodată ochilor spaima începutului într-atât
cât să renască din nou?
te ascunzi
după pereţii de sticlă
dar cineva – cunoscându-te – va sparge lumina şi va trăi nesfârşit