Doctrinele de partid au devenit un fel de latrine cu conţinut sterp, voit demagogic, dogit, mincinos, fratricid prin tendinţa de instigare la ură. Trebuie să fii dezmembrat sufleteşte ori realmente chinuit mental ca să accepţi o luptă în numele unei doctrine schiloade şi în mare măsură periculoasă.Oricare ar fi umbrela doctrinară, partidele nu mai reprezintă demult garantul luptei pentru binele poporului. Nu pot investi încredere în persoana care decide să se coloreze politic cu motivaţia că o face pentru a schimba ceva. Politica nu schimba Ceva, ci pe Cineva. Partidul nu influenţează comunitatea decât prin racolarea şi compromiterea celor care cutează să creadă că ar putea cuceri lumea!
Partidul este cea mai periculoasă formă de degradare a umanităţii din ultimul secol, începând la noi cu Partidul Comunist.
După decapitarea în masă a elitelor – Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Valeriu Gafencu, Parintele Daniil (Sandu Tudor), cărora li se adaugă cei care au sfârşit mai tărziu, măcinaţi de bolile căpătate în temniţele grele – cazul Parintelui Ilie Lăcătuşu mi se pare a fi cel mai înălţător spiritual, urmaţi îndeaproape de cei cu care Dumnezeu ne miluieşte încă – Părintele Iustin Pârvu, Parintele Arsenie Papacioc, România se zbate într-o neputincioasă trăire.
Partidul de astăzi este o (mal)formaţiune de tip tribal, bazată pe ierarhii stricte, cu principii mai degrabă subversive. Partidul a devenit, în ultimii 10 ani, un strălucit comerciant care, indiferent de criză, merge pe profit. Te bagi în politică chiar dacă partidul nu dă doi bani pe tine (adică nu câştigi nimic pentru că Liderul îţi spune că are nevoie de entuziasmul tău, de sinceritatea şi de motivaţia ta), eşti mânat de gândul că numai tu poţi schimba lumea. Mă rog, ce-a mai rămas din ea! Odată intrat, devii parte a sistemului. Adică nu mai ieşi de acolo decât înfrânt sau cel puţin cu sentimentul inutilităţii profunde. Acelaşi sentiment îl ai şi în afara sistemului, dar măcar nu te vinzi pe doi bani. Şi lumea, aşa cum e, nu aşteaptă să o cucereşti tu. Ci doar să o faci mai bună.
Eu te vreau pe tine aproapele meu, nu militant, politician, combatant sau revoltat. Noi suntem o sumă de individualităţi, nu o adunătură de politicieni. Noi suntem frumoşi prin ceea ce ne diferenţiază, nu neapărat prin ceea ce ne adună. Dezvoltarea individuală, sacrificiul pentru aproapele tău, identificarea şi conştientizarea misiunii pe care o ai în spaţiul în care trăieşti, dar mai ales sinceritatea propriei trăiri, acestea sunt lucrurile care te ajută să schimbi lumea, nicidecum să o cucereşti!
Dragul meu, dacă partidul nu dă doi bani pe tine, tu de ce te vinzi?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu