Dacă nu sîntem la fel cu versurile noastre
la ce bun să mai scriem?
Eminescu şi Rilke, Byron şi Bolliac şi Mureşanu
Voiculescu şi Mandelştam au reuşit.
Struguri nevăzuţi storşi în presele
Timpului.
Dacă nu-şi pot încarna imaginile
ce le mai rămâne poeţilor?
Roua şi cernelurile, da
broboanele de trudă, simetria, da
dar mai cu seamă sângele spălînd
obrazul şi mîinile care ţin cartea.
În fibrele tinere ale lemnului
în cămările închise ale pietrei
numai zvîcnetul arterelor pătrunde
numai culoarea sîngelui rezistă vremii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu