La mulţi ani, DANIEL PODLOVSCHI!

Să susţii primul concert cu orchestra la 7 ani. Să treacă de atunci trei sferturi de secol şi să fii viu în spirit, înălţător în ţinută şi să ştii să iubeşti. Să cânţi zeci, zeci de minute, fără partitură, cu ochii închişi, una cu vioara, arcuş transformat în aripă. Să primeşti aplauzele cu zâmbet nepământean. Să revii la rampă şi să oferi un bis. Mergi în culise, revii, primeşti aplauze nesfârşite. Mai oferi un bis. Zâmbeşti din nou. La fel de nepământean. Să te inclini una cu sufletul, una cu vioara... Să te numeşti Daniel Podlovschi şi să fii uriaş: pentru că iubeşti oamenii...

Aşa l-am văzut ultima dată pe scena din Botoşani, pe 27 ianuarie 2012, într-un concert dirijat de Mihail Secikin.

Daniel Podlovschi s-a născut la Iaşi, la 20 februarie 1939. A început studiul viorii la şase ani cu tatăl său, Rudolf Podlovschi, profesor de vioară şi violonist la Filarmonica din Iaşi. Progresele lui au fost atât de rapide, încât au condus la debutul său solistic la vârsta de 7 ani cu "Concertul în la minor" de Vivaldi, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. În 1949 s-a mutat la Bucureşti şi a început lecţiile cu reputatul pedagog Garabet Avakian. În 1960 a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa profesorului Avakian, remarcându-se printre cei mai talentaţi violonişti din generaţia sa. A făcut studii postuniversitare la Moscova cu Iuri Iankelevici; în 1969, cu recomandarea lui Isaac Stern, a obţinut o bursă la Juilliard Shool of Music din New York, la clasa legendarului pedagog american Ivan Galamian. În SUA a urmat şi clasa de măiestrie a lui Itzhak Perlman (la Detroit). În perioada studiilor de peste Ocean a predat muzica de cameră la Colegiul Sarah Lawrence (Statul New York). Solist la Filarmonica din Iaşi şi profesor titular la Academia de Muzică din Bucureşti.

 Pe 27 ianuarie 2012, la Botoşani, Daniel Podlovschi interpreta, în faţa unui public prea puţin numeros, Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op.61 (L.van Beethoven). O lecţie de virtuozitate, tenhică perfectă. Sunet amplu, susţinut de o maiestuoasă ţinută scenică, o generoasă atitudine a unui muzician care cântă pentru publicul său, pe care îl crede capabil să primească şi să aprecieze marea muzică a sufletului său.

Îl văzusem prima dată pe ilustrul violinist tot la Botoşani, în martie 2011. La pupitrul dirijoral, acelaşi Mihail Secikin. Mă impresionase atunci eleganţa interbelică a artistului, o atitudine care amintea de atmosfera Austriei strălucitoare, iar retragerea în sine – a cântat mai tot timpul cu ochii închişi - nu exclude publicul, dimpotrivă, simţi cum te trage, te absoarbe, te cuprinde în lumea sa. Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor, de Aram Haciaturian, a fost un regal. Iar aplauzele, şi ele pe măsură. Mi-a plăcut modestia, m-a impresionat recunoştinţa cu care a mulţumit, înclinarea delicată, precum a bătrânilor arbori în faţa izmelor efemere... Mi-a plăcut că la a doua revenire în scenă, la aplauze, a oferit un bis cu aceeaşi firească atitudine, dar cu gingaşă măreţie.

Desigur, bătrânul violonist s-a aflat pe scena de la Botoşani în mult mai dese rânduri. În anul 1999 a marcat împlinirea celor 60 de ani de viaţă alături de artiştii Filarmonicii Botoşani, ocazie cu care a interpretat L.van Beethoven, J.Brahms şi J.S.Bach.

Dar mă întorc astăzi la un mesaj primit în urmă cu câţiva ani de la o fostă elevă a Maestrului Daniel Podlovschi: "Un dascăl de excepţie. Zilele trecute mă gândeam că toţi elevii şi studenţii pe care i-a pregătit şi-au luat zborul pe marile scene ale lumii. La începutul anilor '80, maestrul Podlovschi s-a mutat la Iasi, rarele apariţii au fost doar pentru cunoscători, s-a pierdut exact acel lucru care-l făcea special: puterea exemplului personal...".

Un nume care nu se bucură, în România de astăzi, de rezonanţa pe care o merită, decât în rândul iubitorilor de muzică. Însă istoria i-a rezervat un loc de cinste în inima celor care l-au ascultat, l-au admirat şi l-au aplaudat.

 LA MULŢI ANI, Maestre DANIEL PODLOVSCHI!